Cum să ai succes? Rețeta succesului e…

12

Ce e succesul? Ce înseamnă să ai succes? Care e pragul de la care începi să ai succes? Până unde ai succes? Ce e dincolo de succes? Și, mai ales, care e rețeta succesului?

Aseară, am primit un premiu în cadrul galei „Bărbați de Succes”, alături de alți bărbați mai mici sau mai mari din viața publică românească. M-am pozat cu actorul de Hollywood Costas Mandylor, care m-a felicitat pentru premiu și mi-a remarcat costumul :). A fost o seară faină, cu oameni faini. Și, pe scurt, am fost etichetat drept „bărbat de succes.”

Dar mi-a apărut în minte întrebarea „Ce e succesul?”.

Costas are mare succes la Hollywood. Leonard Doroftei, premiat și el, a avut mare succes în box, Dorian Popa, tot premiat, în noul trend muzical, eu, pentru 11 ani de jurnalism, pentru o carieră frumoasă, pentru o imagine de om serios. Alții sunt „de succes” pentru că au multe milioane în conturi. Alții pentru că au succes la femei! 🙂

Nevastă-mea când „m-a luat” cred că a văzut „succesul” în mine. Că o să-i fac copii frumoși, că o să am grijă de ea, că voi fi atent, că voi fi perfect. ( Nu înțeleg, totuși, de ce, de atunci, tot încearcă să mă schimbe. Probabil, e o meteahnă a femeilor. Dar asta este o altă discuție.)

În fine, eu cred altceva. Cred că fiecare dintre noi este un om de succes. Dacă este împăcat cu el însuși! Dacă este mulțumit când se privește în oglindă, apoi în jurul său și se poate bucura de ce are! 

Când ajung seara acasă și fiică-mea îmi sare în brațe și îmi spune că mă iubește mult, mult, mult, sunt un om de mare succes. Mă simt cel mai de succes om din lume. Și, totuși, câte milioane de oameni sunt în aceeași situație ca mine…

Când stau în grădină, îmi savurez cafeaua și mă bucur de soare, sunt un om de succes. Mă simt așa. Mă simt împlinit, bogat, mai ales sufletește, fericit.

Căci, până la urmă, succesul vine din fericire, din mulțumirea sufletească, din optimismul pe care reușești să-l găsești în tine ca să înfrunți lumea.

Banii vin și se duc, de muncit, vei munci toată viața, probleme vei avea mereu, obstacole mai mici sau mai mari. Dar seara, înainte să te culci, trebuie să fii împăcat cu tine. Să știi că ai dat totul în ziua respectivă, că te-ai străduit. Poate nu ți-au ieșit toate așa cum ai vrut, dar și mâine e o zi.

Important este să-ți apară zâmbetul pe buze când te gândești la cei pe care îi ai alături, la iubită/ soție, la copii, la prieteni, chiar și la soacră! Pentru că ei te-au ales deja bărbatul lor de succes!

CÂŞTIGĂTORII CONCURSULUI „MAGNEŢI PENTRU IUBĂREŢI”

În urmă cu vreo câteva săptămâni, am lansat un concurs pentru cei care au poveşti cu „sangre caliente”.

Azi, m-am hotărât să desemnez câştigătorii. Patru persoane vor primi de la mine câte un magnet sau un breloc „de la mama lor”. Pe câştigători îi rog să-mi dea un mail pe contact@dancruceru.ro, cu datele lor de contact, mai ales adresa, astfel încât să le trimit micile premii prin poştă. În plus, dacă sunt din Bucureşti, le pot înmâna personal şi facem şi o poză.

Iată câştigătorii:

1. Claudia ok…atunci hai sa ma “laud” si eu cu povestea noastra de dragoste:)…….totul a inceput acum 4 ani ,cand pierdeam timpul pe net, pe diferite site-uri, asa, din plictiseala…..cand mi-a atras atentia un comentariu, facut de un baiat la o poza de-a mea…i-am multumit, si de aici incolo..a inceput totul sa zic asa…..da, ne-am cunoscut pe net…..vreo 2 saptamani, am vb pe net…..m-a batut la cap intr-una sa-i dau nr meu de telefon, iar cand m-am “hotarat” intr-un final, sigura fiind ca oricum nu ma va suna, i l-am dat…….surpriza!!! nu m-a sunat:))) dupa 2 zile, m-am ofticat…si l-am sunat eu,hotarata sa-l fac cu ou si cu otet:)) ei da, cearta daca ai pe cine,ca nu mi-a raspuns…..mamaaa, a crescut tensiunea in mine…..intr-un final m-a sunat, si-a cerut scuze , bla bla bla ,ca nu a raspuns…..si au urmat discutii dinalea interminabile,ca stateam langa priza,cu telefonul la incarcat:))…au trecut 2 luni(rapizi,nu?:)),ne-am vazut face-to-face…(stateam in orase diferite, vreo 160 km distanta),ne-am placut si mai tare :) ….si in 6 luni, eram deja mutata la el….urmatorul an am avut nunta si acum ne bucuram de minunea noastra de baietel de 1 an si 5 luni……..sfarsit:))))……………scuze pt povestirea lunga;)”

2. Laura: „Sa incep cu inceputul….ne-am cunoscut la gradinita, eram amandoi in aceeasi grupa si il iubeam tare mult…da il iubeam ,bineinteles cu inocenta varstei de 4- 5 anisori pe care ii aveam amandoi, insa imi sunt si acum vii in minte clipele acelea cand tovarasa educatoare ne punea la usa clasei sa facem de serciviu, adica in momentul sosirii unui parinte noi il chemam pe respectivul coleg sa vina si sa plece acasa…..Imi aduc aminte ca stateam pe niste scaunele din acelea micute si il priveam luuung….el nu prea se uita la mine si sufeream….. Anii au trecut si viata ne-a facut o mare surpriza….Intr-o zi mi s-a stricat masina si cum aveam unele treburi urgente in oras a trebuit sa iau tramvaiul. Zis si facut ,o iau pe mama cu mine, ne suim in tramvai si pornim spre centru.In tramvai cum ma tineam eu de bara, si mi se parea f ciudat ptr ca nu mai circulasem cu tramvaiul de f mult timp,vad un tip care ma fixa fff insistent, chiar enervant de insistent. Eu ma uitam in alta parte insa privirea imi era atrasa de el..in gand chiar imi spuneam ca seamana cu el….SEBASTIAN colegul meu de la gradinita!
Coboram si ii spun si mamei ca cel din tramvai semana cu Sebi de la gradi. Mama imi spune ca n-am minte cum sa il mai tin eu minte pe Sebi de-acum 20 de ani de la gradinita,eu insa raman convinsa ca el era….In sfarsit trece ziua,rezolv toate treburile ,iar la intoarcere un vecin ma invita la deschiderea unei discoteci si imi spune ca va veni si prietena lui impreuna cu fratele acesteia si sa vin si eu neaparat ca va fi super distractie… Imi dau aprobarea, ma gatesc corespunzator ocaziei si plecam. Ajungem in discoteca si ce crezi , surpriza la masa vecinului meu cine statea? EL…CHIAR EL , baiatul din tramvai….facem cunostinta si ce sa vezi, il cheama SEBASTIAN!!!! Nu m-am putut abtine si l-am intrebat unde a facut gradinita si cu cine…si m-am convins el era, iubirea mea de la gradinita! Am inceput sa ne depanam amintiri demult uitate , sa radem si sa facem glume, sa dansam si sa ne simtim f bine impreuna. Si asa am ramas timp de 6 ani….impreuna la bine si la greu, insa viata nu a vrut sa ramanem ptr totodeauna asa si acum 3 ani am divortat,insa mi-au ramas niste amintiri f frumoase si niste emotii cum nu am mai trait pana acum….
Aceasta a fost povestea mea de dragoste….cu amintiri de la gradinita!”

3. Doina: „Povestea noastra de iubire a inceput acum aproape trei ani la Moulin Rouge Paris. Eu eram aici cu un proiect cu universitatea, el lucra aici deja de citiva ani!Si da, pot sa zic ca a fost dragoste la prima vedere!Si da, am stiut din prima seara ca el e barbatul linga care imi doresc sa stau toata viata!Dupa o luna de iubire am inteles ca sintem sortiti unul altuia. Si, drept dovada, am avut parte de cea mai frumoasa cerere in casatorie la Versailles. Mi-a zis ca mergem simbata seara la Versailles cu niste prieteni sa vedem fintinile cintatoare!La un moment dat, m-a luat de mina si mi-a zis “hai sa mergem un pic mai incolo, vreau sa iti zic ceva”. Am ajuns in fata fintinii centrale, a ingenuncheat si mi-a zis “Vrei sa fii sotia mea si mama copiilor mei?”Si in acel moment am auzit chiote, explozii de sampanie, si multe cuvinte de felicitare de la prietenii care ne insoteau!Cu raspunsul pozitiv de rigoare, a fost o seara de vis!Si cel mai important e ca seara aia o traim in fiecare zi de trei ani incoace-aceeasi dragoste, acelasi respect, aceeasi pasiune!Si ar mai fi ceva de adaugat-un bebe mic care face in curind un an si care reprezinta cel mai minunat rod al iubirii noastre!”

4. Ancutza-felicia: „Eram in clasa a 12-a si ma pregateam intens pentru bac dar si pentru examenul de admitere la Academia de Politie din Bucuresti.Era un vis pe care voiam sa-l realizez cu orice pret, mereu mi-a placut disciplina, seriozitatea si acea uniforma care iti conferea o oarecare siguranta.Ma pregateam din clasa a 9-a pentru acest pas iar toata familia mea era mobilizata pt asta.In acea perioada ieseam cu un baiat care avea aceeasi varsta ca si mine, dar nu era nimik serios, la 19 ani si cu toate planurile de viitor pe care le aveam, nu ma gandeam la o relatie serioasa.
Mama prietenei mele are o pensiune,iar la ea vin deseori turisti cam de peste tot, prin luna ianuarie, s-a cazat la ea un cuplu de turisti italieni veniti de la Roma. Mergand in vizita la prietena mea, m-am intalnit cu acestia. La noi in oras nu exista ghizi turistici, deci iti poti da seama ca este cam greu pt o persoana dintr-un alt oras sau tara sa viziteze locurile.M-am oferit sa ii ajut in acel weekend , asa ca am petrecut putin timp cu ei.La plecare ne-am promis ca vom tzine legatura si asa a fost.Vorbeam destul de des cu ei, iar dupa un timp ei au insistat sa mi-l prezinte(prezentarea virtuala) pe fratele mai mic al Francescăi(asa se numeste turista mea preferata ;) ).Eu sunt o persoana foarte sociabila si am o multime de prieteni cam peste tot, deci nu mi se parea nimic neobisnuit in a cunoaste pe altcineva nou. Prima data am vorbit prin intermediul retelelor de socializare, mi se parea o persoana minunata, dar dupa cum stii…in spatiul virtual totul este perfect, iar eu cum nu sunt deloc naiva nu ma grabeam sa trag concluzi sau sa iau decizii pripite pentru o persoana pe care nu am vazut-o niciodata in viata reala.Prin luna mai acesta s-a decis sa vina in vizita, sa ne cunoastem.Am fost foarte incantata deoarece incepea sa imi placa.Ne-am vazut pt prima oara la Cluj, dupa care ne-am intors in orasul meu, timp de o saptamana ne vedeam in fiecare zi, dupa ce eu ieseam de la scoala.Planurile mele pentru Academie le cam lasasem deoparte, iar parintii mei erau putin suparati pe mine.Dar eu eram fericita, intalnisem un baiat minunat si nu imi pasa de nimik altceva.Bacul l-am luat cu bine dar admiterea la Academie se apropia cu pasi repezi. Lucrurile au inceput sa se schimbe intre timp, nu mai doream atata de mult sa intru la Academie deoarece stiam ca daca fac asta, relatia mea cu prietenul meu avea sa se termine, este imposibil ca o relatie la distanta sa dureze.El venea destul de des in Romania iar eu eram foarte indragostita de el.Dupa o discutie pe care am avut-o cu parintii mei si cu el, am decis sa abandonez planurile mele legate de Academie, parintii mei erau foarte suparati pe mine,nu mi-au vorbit timp de cateva saptamani, dar eu eram hotarata.Am luat aceea decizie stiind care pot fii consecintele.M-am inscris la o alta facultatea, pe care vara asta o s-o termin, iar eu cu prietenul meu ne-am mutat impreuna.Locuiesc la Roma de 2 ani, relatia noastra merge mai bine ca niciodata iar in viitorul apropiat vrem sa ne casatorim.Nu regret nicio secunda faptul ca nu am intrat la Academia de Politie sau ca sunt departe de Romania, desi mi-e dor de familia mea si de tara mea, fericirea mea cea mai mare se afla aici, la Roma, si as face orice pentru asta. Chiar daca ar trebui sa renunt la tot, nu as vrea sa ma despart niciodata de el. Cred ca viata profesionala se poate reface in orice moment dar cand intalnesti persoana potrivita nu trebuie sa stai pe ganduri.Nu sunt genul de persoana care ar renunta la famile pentru un job de succes, si desi stiu ca uneori sunt criticata pt faptul ca mi-am parasit tara si ca am aruncat la gunoi 4 ani de pregatiri pentru ceea ce voiam sa fac…nu regret nimic.”