„All you can eat! Sushi mania!”- prea tare!

Sistemul „All you can eat” nu merge în România. Hotelierii autohtoni fug disperaţi de această ofertă pentru că, spun ei, românului îi place să facă risipă. Ştiţi cu toţii cazurile celebre din Bulgaria, în care ai noştri luau mâncare la pachet, îndesau fripturile în buzunare şi prăjiturile în poşete, deşi aveau mâncare la dispoziţie toată ziua.

La Amsterdam, am descoperit această ofertă la un restaurant japonez. Amândoi suntem înnebuniţi după sushi, iar, în România, cunoscătorii ştiu că cele mai multe restaurante vând marfă de proastă calitate la preţuri exorbitante.

În fine, revenind la restaurantul din Amsterdam, am văzut acolo cel mai mare meniu de sushi din viaţa mea. Nici măcar în Japonia, nu am găsit un astfel de meniu.

Şi, cum ne era poftă de toate cele trecute în meniu, am zis să luăm oferta „All you can eat”.

18 euro de persoană, mănânci cât vrei. În leii noştri, cam 75 de lei, de vreo trei ori mai ieftin ca în România, la un volum atât de mare.

Partea cu adevărat faină a constat, însă, în sistemul de furnizare a mâncării.

Erai avertizat, de la început, că nu trebuie să faci risipă, să nu-ţi bagi joc de mâncare şi de munca bucătarilor. Altfel erai obligat să plăteşti suplimentar.

În plus, primeai un pliant pe care bifai ce doreşti să primeşti la fiecare rundă de servire.

Concret nu ţi se umplea masa dintr-o dată, ci îţi erau aduse alimente, pe rând. Aveai şase runde de servire, la fiecare rundă, putând comanda cel mult zece feluri de mâncare. Adică, puteai comanda 10 rulouri, de câte şase ori. Dar, erau şi produse furnizate în seturi de câte trei rulouri. Cel mai mult posibil, matematic, puteai mânca 180 de rulori. O cantitate imensă, sincer.

Una peste alta, am respectat regulile casei şi am mâncat cumpătat. Am mâncat din toate, mancarea a fost foarte gustoasă şi proaspăta, ne-am săturat de nu ne-a mai trebuit mâncare toată ziua respectivă şi ne-am oprit doar după trei runde de servire. Adică trei din şase. Era mâncare absolut suficientă.

Şi toată lumea a fost mulţumită. Noi pentru că am mâncat foarte bine, chelnerii pentru că nu am făcut risipă, nu ne-am bătut joc de mâncarea lor!

Concluzia: mi-a plăcut foarte mult sistemul şi aş vrea să-l văd şi în restaurantele româneşti, nu neapărat cu mâncare japoneză. Ar fi posibil? Ce n-ar funcţiona la noi? E vina clienţilor sau a patronilor de restaurante care caută să câştige cât mai mult? Voi ce ziceţi?

SĂ PUI SUFLET ÎN CEEA CE FACI!

Când ai făcut ultimul lucru la care ai pus cu adevărat suflet? Când te-ai bucurat, ultima oară, sincer de ceva făcut de tine?

De obicei, după o vârstă, devenim un fel de roboţei: casă, serviciu, casă. Intri într-o monotonie, într-o rutină care te acaparează cu totul.

Aseară, am avut ocazia să descopăr o persoană care face foarte multe lucruri din pasiune.

O cheamă Liliana şi este câştigătoarea concursului de pe blogul meu „De Halloween, te provoc să mori… de poftă”, realizat în colaborare cu restaurantul Aquarium.

Ei bine, tipa asta este extrem de pasionată de costume. Locuieşte în Italia şi merge în fiecare an la carnavalul de la Veneţia. Se pregăteşte cu multe luni înainte. Şi-a făcut propriul ei costum, o rochie cu nişte detalii extraordinare. A accesorizat-o cu o perucă şi a acordat foarte multă atenţie şi la detaliile de machiaj (trucajul din jurul gâtului, şi-a pus un „ochi de sticlă” şi multe altele mai greu de observat în fotografii). Una peste alta, a devenit o Maria Antoaneta senzaţională.

Şi, aseară, la cina pe care i-am oferit-o, a venit costumată aşa. Nu i-a fost jenă absolut deloc de taximetristul care se uita ciudat la ea sau de ceilalţi clienţi care erau în restaurant. Şi-a purtat foarte mândră costumul tot timpul. Mai mult, după cină, a mers în Bucureştiul Vechi să se plimbe. Să-i admire toată lumea costumul!  

Şi gândiţi-vă că toată ţinuta şi-a cărat-o din Italia. Tot. De la pene, la perucă, la rochie şi chiar şi arcurile de pe interior care îi umflă rochia.

A fost superbă şi i-am mărturisit sincer că o invidiez pentru imensa pasiune pe care o pune în hobby-ul ei.

Cum vi se pare Liliana?

BRUNCH-UL SAU ORGIA CULINARĂ

„BRUNCH [BRĂNCI] s. n. masa de dimineață luată mai târziu, ținând loc atât de mic dejun cât și de prânz.”

Duminică dimineaţa, mă sună un prieten: „Ce ziceţi, veniţi la un brunch? Şi-a deschis un prieten un restaurant şi ne-a invitat acolo, mergeţi?”.

Cum să nu venim?! Auzisem eu de termenul ăsta, dar nu mai fusesem la  o astfel de masă. Când vine vorba de mâncare, însă, hă, hă, hă, sunt primul.

Dar să vă arăt, în poze mai ales, ce a însemnat „brunch”- ul ăsta. Deci să înceapă ORGIA CULINARĂ, cred că acesta este termenul mai potrivit! (Evident nimeni nu te obliga să mănânci din toate sau în cantităţi mari, dar de gustat tot trebuia!)

PRIMUL FEL, de fapt ANTIPASTI:

ARROSTO PEPERONI CON ACCIUGHE (ARDEI COPTI,ANSOA)
CRUDO DI SALMONE (SOMON,GHIMBIR,SOS DE SOIA)
TARTARE DI TONNO (TON,CAPERE,AVOCADO)
CALAMARI FRITTI (CALAMARI PRAJITI)
MELANZANA PANE (VINETE PANE)
ZUCCHINI PANE (DOVLECEL PANE)
MELANZANA ALLA ARABIATA (VINETE CU SOS PICANT)
INSALATA DI BRANZINO CON MANGO (BIBAN DE MARE,MANGO,ARDEI CAPIA)
VITA TARTARE (BIFTEC TARTAR)
CAPRESE (ROSII,MOZZARELLA)
ANTIPASTO ITALIANO (SALAMURI MIXTE ITALIENE)
INSALATA GRECEASCA
ZUPPA:
BRODO DI VITELLO (SUPA DE VITA)
MINESTRA (CIORBA DE LEGUME)

Au urmat PASTELE:

TAGLIATELLE IN SALSA TARTUFATA (PASTE CU SOS DE TRUFE)
BAVETE AI FRUTTI DI MARE (PASTE CU FUCTE DE MARE)

!

AGNELLO AL FORNO (MIEL LA CUPTOR )
CATTURA DI PESCE IN CROSTA DI SALE (PESTE DE CAPTURA )
INVOLTINI DI POLLO (RULOURI DE PUI)
VERDURE ALLA GRIGLIA (LEGUME LA GRATAR)
PATATE AL FORNO (CARTOFI LA CUPTOR)
INSALATA TRICOLORE (RUCOLA ,RADICHIO,VERDE) 

Şi, într-un final…. DULCIURILE!

TORTA AL CIOCCOLATO (TORT DE CIOCOLATA)
PROFITEROLES (PROFITEROL)
TORTE MINI (MINI PRAJITURI)

Bun. Acum, după ce v-am făcut să vă plouă în gură, sunt sigur de asta, să lămurim câteva aspecte:

– nu am făcut poze la toată mâncarea, veţi observa asta comparând produsele din meniu cu numărul de poze;

– nu am apucat să fac poze la toate felurile de mâncare pentru că unele dispăreau foarte repede;

– ce aţi văzut în imagini a fost gătit pentru vreo 20 de persoane, deci nu am mâncat cantităţi enorme, doar am „gustărit” din fiecare;

– tot „brunch”-ul ăsta a durat vreo cinci ore! Da, enorm pentru o masă, dar făcut special ca să savurezi fiecare preparat. Felurile de mâncare veneau pe rând, după o strategie a „prietenului prietenului” bine pusă la punct.

Una peste alta, recunosc: am fost un norocos să primesc o astfel de invitaţie. Mulţumesc şi sărut mâna pentru masă!

PS: Sophia a gustat şi ea puţin din nebuniile astea culinare: brânzică, roşioare, puţine paste şi un picuţ de prăjitură, la final, că se lipise de farfuriile noastre ca ursul la miere.

Ce spuneţi? După făţuca ei, i-o fi plăcut?