EA SLĂBEŞTE, PE MINE MĂ… EXTERMINĂ!

De trei zile-ncoace, Cristina e la cură de slăbire. O zi de mâncat fructe fierte, o zi de mâncat legume, o zi de mâncat brânzeturi. O cură uşoară, spune ea, care să nu afecteze alăptatul piticei.

O cură al naibii de grea, însă, pentru mine! De trei zile-ncoace, Cristina îmi dă să mănânc exact aceleaşi lucruri.

Nu sunt genul de bărbat care să stea la gătitul soţiei, dar, acasă, n-am voie să mănânc altceva! Ordin, de la nevastă! „Păi eu ţin cură şi tu mănânci friptură? Îmi faci poftă, n-ai voie!” Iar eu, soţ iubitor, mă conformez. Asta, deşi, vă declar răspicat: sunt un mare carnivor!

Şi, uite-aşa, în ultima vreme, am mâncat doar… iarbă. Salată verde, castraveţi, morcovi, roşii, ridichi, conopidă. „Draga mea, ştii, mi-e foame!”, „Mai ia un morcov!, „Mai iau, mai iau, dar tot mi-e foame!”, „Mai bagă un morcov!”. Şi tot aşa de vreo trei zile!

Mai iau, mai iau! Dacă vă veţi întâlni pe stradă cu un schelet ambulant, să ştiţi că nu e trucaj. E chiar Dan Cruceru! 🙂

PS: Mâine este zi de lactate. Eu, pur şi simplu, nu le suport. Nu mănânc deloc aşa ceva!

 UPDATE: ÎN URMA IMENSELOR PRESIUNI CREATE DE VOI, ATÂT PE FACEBOOK, CÂT ŞI PE BLOG, CRISTINA S-A ÎNDURAT, ÎN ACEASTĂ DIMINEAŢĂ, SĂ-MI DEA O OMLETĂ! A ÎNGHIŢIT ÎN SEC DE POFTĂ, DAR MI-A FĂCUT-O! SUNT CURIOS CE SE VA ÎNTÂMPLA DESEARĂ! TEORETIC, VINE SOACRA ŞI GĂTEŞTE EA! DAR CRISTINA E TOT ACASĂ ŞI INTERZICE GĂTITUL! AŞA CĂ, PROBABIL, ÎN SEARA ASTA, VOM FI DOI CARE VOM MÂNCA PE PRISPĂ: EU CU SOACRA! ORICUM, VĂ MULŢUMESC PENTRU SPRIJIN. AM CÂŞTIGAT O BĂTĂLIE! VĂ ROG SĂ RĂMÂNEŢI ALĂTURI DE MINE CA SĂ CÂŞTIGĂM ÎNTREG RĂZBOIUL!

SALATĂ SAU MURĂTURI?

Noi îi spunem „Roşioara”. A apărut în vieţile noastre cam nedorită. Soacra mea a plantat-o în mijlocul gazonului, prin vară. Am sperat, în toată această perioadă, că se va usca. Am şi „ajutat-o” în acest sens pentru că nu am udat-o.

Paradoxal, însă, Roşioara s-a încăpăţânat să trăiască. A mai avut vreo două surate, dar ele au pierdut lupta pentru supravieţuire. Roşioara, însă, nu şi nu! Nici gazonul tot mai mare, nici lipsa de apă, nici soarele puternic din vără, nimic nu a oprit-o.

Şi, acum, a început chiar să se dea mare. Să se laude. A rodit şi a făcut trei copilaşi. Nişte roşioare micuţe şi perfect sănătoase. Una dintre ele chiar s-a copt şi arată aşa… foarte „glamour”.

Acum, m-a pus în dilemă. Mingea e la mine în teren. Nu ştiu ce să fac cu prichindeii Roşioarei. Să-i mai las spre admiraţia vecinilor invidioşi că nu au şi ei roşioare, să-i culeg şi să-i fac salată sau sa-i contemplu doar eu, în borcanul cu murături?

Voi ce ziceţi? Murături sau salată?

PS: Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare. 🙂