Implică-te! Împreună îi vom face și pe ei să se implice!

sursa foto google

sursa foto google

De 25 de ani încoace, statul nu plătește! Statul nu e vinovat de nimic. De nicio tragedie. Doar morții sunt vinovați. Doar ei.

De câteva zile, trăiesc o revoltă îngrozitoare. Am lacrimile în colțurile ochilor, îmi vine să dau cu pumnii în pereți. Mă doare cumplit.

Încerc să mă vindec prin scris. Scriu nu pentru că îmi doresc like-uri, ci pentru că am nevoie de cuvinte așternute pe foaia asta virtuală.

Am nevoie de ele pentru mine. Pentru că sunt tată, pentru că sunt tânăr. Pentru că puteam fi eu în Colectiv. Și fiică-mea ar fi rămas fără tată. Pentru că, de 25 ani, situația este la fel. Și pentru că, peste 10-15, îmi va fi frică să o las pe fiică-mea să mai iasă din casă, de teamă că o voi pierde.

În ultimele zile, trăiesc un puternic sentiment anti-sistem. Mi-e scârbă de toți. De politicieni, de funcționari, de primari, de toți cei care au permis tragedia asta, gândindu-se la îmbogățirea lor sau, pur și simplu, negândindu-se la nimic. Pur și simplu, nefăcând nimic. Iar lipsa lor de acțiune a dus la masacrul de la Colectiv.

Simt că mi s-a umplut paharul. Pentru că de 25 de ani nimic nu merge bine. Nimic nu e cum trebuie în țara asta. Punctual, doar morții sunt de vină. Și poate doi- trei amărâți scoși țapi ispășitori pentru un dezastru național.

Și, totuși, n-am dreptate cu acest sentiment anti-sistem. Încerc să las emoțiile la o parte și să pun niște întrebări obiective.

La dracu’ cu ei toți! Și vin alții? Vor fi mai buni? Cu siguranță vor fi mai neștiutori. Nu vor cunoaște sistemul ăsta canceros, nu vor ști ce să schimbe și cum. Vor fi înghițiți, pur și simplu, de sistem și atât.

NU, nu cred că asta este soluția. Cred că sistemul poate fi schimbat doar din interior. De aceiași oameni care l-au creat, dar care trebuie să înțeleagă că așa nu se mai poate. Că tragediile trebuie prevenite, că șpaga pe care o primesc azi, poate ucide mâine. Că și copiii lor pot muri din cauza nepăsării lor.

Iar noi, cei de pe margine, cei mulți, trebuie să le amintim asta în fiecare zi. Să punem presiune pe ei. Să le cerem legi clare, controale adevărate, procese rapide și pedepse exemplare. Trebuie să le cerem simulări în caz de cutremur, simulări în caz de atentate teroriste, în caz de cataclisme. Trebuie să le cerem să fim pregătiți. Să investească în spitale și în educația copiilor noștri. Ca să nu mai avem Colectiv, sub niciun alt nume.

Și nu putem să îi facem să țină minte asta decât prin a fi activi. Prin a crea, iar aici este și vina noastră, o societate civilă puternică, cu ONG-uri adevărate, cu oameni care se implică sincer, care militează pentru ei și pentru viitorul copiilor lor.

Du-te și aprinde o lumânare în față la Colectiv. Așa, cei de la putere, vor ști că suntem mulți și că trebuie să ne asculte.

Du-te și donează sânge. Uite aici listele unde poți să o faci.

Fă ceva! Orice ar putea ajuta, orice ar putea schimba măcar un crâmpei din soarta asta a nației noastre.

Scrisoarea unui părinte care a avut norocul ca fata lui să fie prea mică pentru a merge în Colectiv: Fă-ți propriul viitor!

1203179154_f

Nu privi în trecut, copilul meu. E o istorie plină de compromisuri. Învaț-o la școală, ca să nu zică „deștepții ” că-ți renegi originile, dar atât.

De la bunici și părinți ai puține de învățat.

Ei au acceptat comunismul. Au acceptat să țină capul plecat și să îndure. Să tremure de frica lumii de afară, în aparenta siguranță a cutiilor de chibrituri pentru care au muncit o viață ca să și le cumpere. Ei l-au acceptat pe Iliescu și a lui Mineriadă. Ei au acceptat să fie loviți, să stea în rând în fața unui pluton de execuție, cu un singur glonț pe țeavă. N-au avut curajul să strige, să lupte, să se revolte. Deși erau mulți, iar glonțul ar fi putut să-l omoare doar pe unul, iar ceilalți să învingă. Au acceptat să stea, însă, aliniați.

Ei au visat puțin. Sau deloc. Suprema aroganță era să strângă bani pentru o săptămână de concediu la mare. Acolo găseau ciocolată. Și portocale. Și Pepsi.

Nici eu nu-ți pot fi exemplu. Tu nu trebuie să visezi să ajungi ca mine. Pentru că eu am crescut cu acele cozi la pâine și cu mirosul de portocale. Și singurul meu vis era să ajung din nou la mare să mănânc portocale. Eu am crescut cu aceeași tradiție a capului plecat. Și eu l-am acceptat pe Iliescu. L-am și votat. Și sunt mai vinovat ca bunicii tăi. Pentru că l-am acceptat și pe Năstase și pe Băsescu și pe Oprea. Pentru că i-am acceptat pe toți. Și pentru că nu fac nimic să scap de ei. Pentru că am acceptat ca ei să mă vândă bucată cu bucată. Pentru ca am tăcut când ți-au distrus școlile și spitalele. Pentru că am acceptat să dau șpagă. Pentru că am acceptat moartea Aurei Ion, a lui Ionuț Anghel, a bebelușilor de la Maternitatea Giulești, a tinerilor de la Colectiv. Pentru că am fost învins de sistem și m-am consolat în scuza că n-am ce face.

Tu, fiica mea, privește spre stele. Privește departe. Acolo trebuie să ajungi.

Și luptă-te pentru idealurile tale. Tu poți mai mult. Trebuie să poți și să vrei mai mult. Trebuie să schimbi lucrurile, să renaști nația asta, să o faci mândră de ea. Trebuie să crești liber, să nu accepți regulile, rutina și banalul.

Citește, învață, descoperă cât mai multe. Din cărți sau direct de pe tabletă, de unde vrei tu, dar găsește în tine foamea de informație. Trebuie să știi multe ca să ai argumente tari.

Și răutate de învingător să ai! Ridică-ți ochii din pământ și înfruntă-ne! Pe noi toți. Dacă, de 50 de ani, îți spunem că așa e corect să faci ceva și n-am ajuns nicăieri, înseamnă că adevărul e altul. Înseamnă că noi am greșit și că un nou adevăr trebuie descoperit. Fii tu cea care îl găsește!

Sparge barajele, ieși în stradă, militează, vino cu alternative.

Părinții mei și-au dorit puțin! Iar eu înavuțirea rapidă! Tu trebuie să cauți mulțumirea!

Ei au acceptat cultura limitată, informația puțină și oficială. Eu- orgia mediatică. Zero cultură și desfrâu vizual și auditiv la ore de maximă audiență. Tu trebuie să cauți selecția!

Ei au visat să vină americanii. Noi îi avem și nu ne e deloc bine. Tu trebuie să alegi multiculturalitatea și să iei de la fiecare ce e mai bun.

Ei au mers duminică de duminică la biserica condusă de prelați lipsiți de Dumnezeu. Eu am refuzat să mai trec pe acolo. Tu trebuie să-l cauți pe Dumnezeu peste tot.

Tu trebuie să fii altfel! Schimbă lucrurile! Doar așa copilul tău va putea avea un viitor și va fi mândru de trecut!

De ce vrei să-l schimbi după ce-l iei de bărbat?

marele moment 2

E frumos. E înalt. E lucrat la sală. Are ochi albaștri. Este amuzant. Are și ceva bani. Este elegant. Are bune maniere. E bun la pat. E serios.

Clar, trebuie luat de bărbat! E super- piesă, nu trebuie ratat. Sigur va face și copii frumoși! Trebuie făcute acte!

Și îl iei. Faci cum faci, îl cucerești la rându-ți și îl convingi să-ți pună marea întrebare. Iar tu îi sari imediat în brațe și îi spui celebrul “da”.

Și faceți nuntă. Și e minunat. Câteva luni, câțiva ani.

Dar apoi vrei să îl schimbi.

“De ce ieși cu prietenii ăia? Stai cu mine!”. “Păi sunt prietenii mei din copilărie! Ieșeam cu ei și până să ne căsătorim!”

“De ce fumezi? Nu-mi place!”. “Păi fumez de mult timp. Îmi place. Fumam și înainte de căsătorie!”

“De ce dormi pe partea stângă a patului? Că îmi place mie!”. “Draga mea, dar acolo dormeam și înainte de căsătorie!”

“De ce-ți arunci tricoul în mijlocul casei și nu-l bagi direct în mașină?”. “Păi e un obicei vechi! Îl făceam și înainte de căsătorie!”

Și uite așa, el renunță la prietenii ăia din copilărie, se lasă de fumat, se mută pe partea dreaptă a patului, își duce tricoul direct la mașina de spălat.

Încet, încet, se schimbă. Așa cum dorești, așa cum îi ceri. Îl modelezi, îl cizelezi, îi rotunjești colțurile!

Și, peste câțiva ani, îți dai seama că nu-l mai iubești. Că…. nu mai are acel ceva care te-a cucerit! Că nu mai e bărbatul de care te-ai îndrăgostit!

De ce, doamnelor, vreți să vă schimbați bărbații? Nu sunt perfecți atunci când îi luați de soți?