Copiii voștri vor ajunge niște ratați!

sursa google

sursa google

Ieri a început școala. Prima zi a unui nou an, prima zi din multele pe care le vor avea unii sau prima zi dintre puținele pe care le vor avea cei mai mulți.

Iar FB-ul a explodat. Toată lumea și-a pus odrasla pe net cu urări de bine, cu speranțe nemărginite că vom avea, în curând, o armată de Einsteini. Pozele cu școlărei sau cu liceeni au dat năvală pe toți pereții virtuali și toată lumea era „happy”. În plus, cei de pe margine, adică fără copii, au simțit nevoia să- și posteze celebrele fotografii alb- negru, din perioada comunistă, în care chiar ei erau în prima lor zi de școală. Evident, sfaturile și urările curgeau cu nemiluita și de la aceștia.

Dragi părinți, am o veste proastă pentru voi: copiii voștri vor ajunge niște ratați! Și e doar vina voastră!

Știu, sistemul de învățământ e de rahat și nu oferă perspective. Profesorii sunt blazați și cer șpagă prin mascatele ore de pregătiri suplimentare. La facultățile bune se intră foarte greu și de multe ori pe șpagă. La fel de greu se și iese din ele, tot pe șpagă. Dar așa a fost mereu.

Copilul tău va ajunge, însă, un ratat, doar din cauza ta.

Pentru că ți-e lene să te ridici de pe cearceaf ca să-ți duci copilul la toaletă și îl îndemni să-și facă nevoile în mare. Iar cei din jur n-au nimic împotrivă, chiar dacă urmează să înoate printre rahați împreună cu odraslele lor.

E vina ta că scuipi semințe pe jos sau arunci mucurile de țigară fiind cu copilul de mână. Surpriză! El va face la fel.

Copilul tău va ajunge un ratat pentru că îl lași lipit de televizor cu orele, în loc să-i citești povești sau să-l înveți matematică și limba română.

Copilul tău va ajunge un ratat pentru că are cont pe FB înainte să-i apară primul coș pe față. Iar tu știi asta și ți-ai dat acordul.

În plus, nu putea începe noul an școlar fără un cadou. Așa că i-ai cumpărat odraslei tale ultima fiță de telefon. Poate ai făcut credit pentru el, dar trebuia să fie copilașul fericit. Că, deh, se întâlnește, la școală, cu alte odrasle cu fițe de telefoane și nu poate ieși din turmă. Trebuie să fie acolo, printre ei. În turmă. Și va ajunge un ratat pentru asta.

Și l-ai pozat! Doamne, ce l-ai mai pozat! Cu tricoul ăla cu cruci, cu lanțul ăla de hip-hopper din Bronx, cu blugii ăia de te miri cum stau pe el că-s rupți mai ceva ca hainele de pe vagabondul din colț. Frumușața lu’ mama, ce băiat ai putut să faci! Ce freză are el, cum îi stă firul 4537 năclăit în gel! E frumos tare! Arată excepțional! E cool! Și te lauzi cu el pe FB-ul tău, cu pozele făcute cu fița de telefon luată. E perfect…. de club. Păcat că se ducea la școală!

Copilul tău va ajunge un ratat pentru că nu știe să conjuge verbul „a fi”. Nu mai vorbim de chestii complicate gen „copii(i)” sau „trebuie”. Astea sunt de masterat acum. În schimb, comunică din taste cu brb, omg, lol, pls, asl etc, iar când îl pui să scrie o propoziție întreagă îl iau frisoanele pe spinare.  LOL, OMG, such a looser!

Paradoxal, odrasla ta va avea carte. Multă carte! Dacă are puțin noroc, foarte puțin, va face și un liceu, va lua BAC-ul (bine, după vreo 7 încercări), va intra la o facultate (plătită de tine, evident. O facultate dintr-aia ce primește studenți doar pe bază de înscriere și chitanță pentru taxa de studii). O va termina și pe asta. Cu greu, cu șpagă pe la secretare, pe la profesori, cu restanțe multe. Cu emoții mari în privința examenelor. Emoții de a nu fi prins copiind. Cu o lucrare de diplomă copiată/ cumpărată din care nu ține minte decât titlul. Și va avea chiar și master. Ohoho! Copilul mamei are master! Și toate prietenele din bloc te vor privi pline de invidie! Ce copil deștept are Ioana de la 4!

Și gata! Tu ți-ai făcut datoria. L-ai ținut în școală, ai scos om din el, te poți gândi la bătrânețile tale! Că are studii, că va avea o carieră de succes, că va câștiga atât de bine încât va avea grijă și de tine!

Părinte, copilul tău este deja un ratat! Și nu mai poți face nimic! E, deja, mult prea târziu. Are o diplomă cu care nu are ce face. Mai sunt câteva mii de tineri ca el care nu știu să facă nimic, care n-au nimic în cap, care n-au niciun viitor. În schimb, undeva, uitat printr-un sertar, au un Iphone 6, acum, mult prea depășit tehnologic, și un tricou cu multe cruci.

Și când te gândești că ți-ai fi putut învinge lenea, să te ridici de pe cearceaf și să-ți duci copilul la toaletă! Poate copilul tău ar fi ajuns CINEVA!

„Părinții sunt săraci sau nesimțiți!” Hai sictir!

untitled

Sunt părinte. M-a ajutat Dumnezeu să nu fiu sărac și încerc, în fiecare zi, să nu fiu nesimțit!

Dar acum chiar vreau să fiu nesimțit! Asta pentru că vorbele unei „doamne” m-au scos din sărite. De obicei, zic „sărut mâna” în fața unei doamne. Mai ales în fața unei învățătoare/ profesoare care și-a dedicat toată viața, pe un salariu mizer, modelării unor ființe aflate la început de drum.

Am educatoare pe care le-am iubit. Am învățătoare pe care le-am adorat. Am profesoare pentru care voi avea un respect etern. Am cunoscut de-a lungul școlii cadre didactice minunate.

Dar există și uscături în acest sistem. Una dintre cele mai nocive se numește Dana Blându! E învățătoare la școala de stat numărul 10 din București și deține mai multe afterschool-uri. Adică e și patroană!

Și ce face doamna asta! Păi cere bani la stat, că doar știe cum e povestea la privat, că acolo-s bani! Duduia cere mulți bani de la părinții elevilor. Bani pentru cadouri de sărbători. Pentru directorul cutare, pentru profesorii cutare, pentru bibliotecară, pentru secretară, pentru femeile de serviciu, până și pentru paznicii instituției. Că trebuie! Că așa vrea ea! Că așa concepe ea că funcționează corect sistemul de învățământ de stat! Că nu-și imaginează ca un singur angajat să mai lucreze doar pentru salariu și nu pentru „atenții”.

În plus, le cere părinților cu copiii de la școala de stat să-și trimită odraslele și la afterschool-urile dumneaei. Alți bani, altă distracție! La acest capitol, cred că doamna ar putea intra ușor la încadrarea „trafic de influență”.

Și dacă amărâții ăia de părinți nu-i acceptă solicitările, cucoana trece la amenințări. Îi ceartă, îi face cu ou și cu oțet, țipă la ei. Iată-i și cuvintele:

„O cafea din aia şi o ciocolată daţi? Nu, eu nu ştiu dacă sunteţi săraci sau
sunteţi nesimţiţi, pe bune. Ca şi clasă. Zi, măi, cum o să te poţi duce, măi, la
bibliotecară şi la secretară cu o cafea şi o ciocolată? Doamne…”

Așadar părinții sunt săraci sau nesimițiți!

Simt că iau foc! Păi cum să îndrăznească cineva, care e, până la urmă, plătit și din banii mei, să mă facă într-un asemenea hal!

Cred că îi scăpam pe loc o pereche de palme! Chiar dacă e femeie! O pereche de palme sănătoasă, izvorâtă din adâncurile sufletului meu de părinte sărac și nesimțit! Ca să aibă motive.

Pe blog, pot să spun doar atât: HAI SICTIR!

Părinții ăia au fost, însă, mai deștepți decât mine! Nu au apelat la violență, nu au răspuns cu propriile jigniri verbale. Au înregistrat-o pe duduie și acum, pam, pam! Mult mai frumos!

Vin să vă întreb, însă, pe voi? V-ați confruntat cu astfel de situații? Cum ați reacționat? Ce i-ați spune/ face acestei învățătoare?