Bătrânii dispar din spitale ca în urmă cu 20 de ani. Nu s-a schimbat nimic!

foto_92857

În urmă cu 20 de ani, biata mea bunică era internată în spital. Mama o adusese de la țară să o interneze la oraș, că deh! e mai bine la un spital municipal decât la dispensarul din sat. Bătrâna făcuse niște crize. Eram adolescent pe atunci și nu-mi amintesc toate detaliile.

Știu doar că, la un moment dat, mama a primit un telefon de la spital și a încremenit. Bunica dispăruse din spital. Nimeni nu știa unde este, cum plecase. Nimeni nu a văzut-o, nimeni nu a întrebat-o nimic. A plecat pur și simplu, fără să o oprească nimeni. Era doar într-un capot din acelea cum poartă femeile mai în vârstă și într-o pereche de papuci. Toți cei din spital au dat din umeri.

Mama a dat-o dispărută, poliția a început să o caute. Trei zile, bunica mea a fost de negăsit. Au fost trei zile în care îți faci cele mai negre gânduri. O femeie în vârstă, neajutorată, nu poate rezista prea mult.

Minunea a făcut, însă, ca, după trei zile, un echipaj de poliție să o oprească pe stradă și să îi ceară lămuriri. Încet, încet, au identificat-o și au adus-o înapoi, acasă.

Era la 50 de km distanță de spital! 50 de km!!!

Cum a ajuns acolo? Cine a dus-o? Ce a mâncat, ce a băut în această perioadă? Cum a rezistat? N-am aflat niciodată.

Cert este că era vreme de vară, era cald afară și bunica a fost norocoasă. A rezistat.

Zilele trecute, situația s-a repetat aproape identic. O bătrână a plecat din spital doar în pijamale. Se întâmpla la Brașov. Afară era, însă, frig. E iarnă. Și ieri au descoperit-o moartă, pe marginea drumului.

Două istorii asemănătoare, absolut reale, întâmplate la 20 de ani distanță.

Și vă întreb: s-a schimbat ceva în ultimii 20 de ani? E ceva mai bun în țara asta? Avem angajați mai atenți, spitale mai bune, școli mai bune, viață mai bună?

Suntem noi mai buni cu cei din jurul nostru? Ne oprim pe stradă să întrebăm un bătrân căzut pe caldarâm dacă are nevoie de ajutor? Sau ne mai atrage atenția fie și o femeie îmbrăcată în pijamale? Poate dacă ar fi avut fustă scurtă și 50 de ani în minus, biata femeie ar fi trăit astăzi.

Dar, ce să-i faci? Vârsta ei e de vină și hainele ponosite! Căci societatea în întregul ei, de la oamenii simpli până la demnitari, societatea asta toată n-are ce-și reproșa! Niciodată! Doar mortul e de vină!

Unde sunt medicii noștri?

În urmă cu două luni, m-am programat pentru niște analize de rutină. Mi-a fost recomandat un medic excepțional. Nu-i dau numele că n-are nicio vină în privința celor despre care am să vă povestesc.

Era vorba despre o clinică privată, pentru că, știm cu toții, ce se întâmplă în spitalele de stat. Am vrut profesionalism, curățenie și promptitudine.

Ei bine, la capitolul promptitudine, a fost jale.

Mi s-a spus că de abia pe 23 iunie mă poate vedea dl doctor. Repet, asta se întâmpla în urmă cu două luni. Am crezut că nu înțeleg bine. Cum adică? Să sun azi și să fiu consultat abia peste două luni? Halucinant. Dacă era o problemă serioasă de sănătate? Dacă viața mea depindea de rezultatul acelor analize? Două luni de așteptare? Răspunsul a fost la fel de halucinant: “Dl doctor este extrem de aglomerat. Dacă vreți puteți încerca la stat, acolo unde mai lucrează, dar să știți că are același regim de programări!”

Ieri, s-au împlinit două luni. Am fost la consultație. Eram programat la 15.20. Am intrat în cabinet la 17.20. Am așteptat două ore până să îl văd pe doctor la față!!! Și asta într-o clinică privată! Păi, Dumnezeule, în spitalele de stat cum e?

Și vin și vă întreb: Unde sunt medicii noștri? Oare toți au plecat în Marea Britanie? Au devenit cei rămași acasă depășiți de numărul de pacienți? Doctorii consacrați au ajuns un fel de zei, că mie mi s-a părut că ajungeam mai repede în America, decât în cabinetul respectivului medic?

V-ați confruntat cu astfel de situații? Ați așteptat cu orele să vă vadă un specialist? Ce ați făcut?

PS: Trebuie să mai fac niște analize în noiembrie. M-am programat de ieri!!! Cu patru luni înainte!!!

Reţeta electronică! Să şi-o bage pe gât!

Am o mie de înjurături pe limbă pentru cel care a inventat reţeta electronică. Mi-e foarte greu să mă abţin să nu le pronunţ pentru că individul respectiv chiar ar merita.

Înţeleg că introducerea acestei reţete trebuia să ajute pacientul! În cel mai bun caz, crează un control asupra decontărilor, dar pacientul e grav afectat de acest nou sistem, mult mai afectat decât era înainte.

Hai să vorbim concret, că am păţit-o pe pielea mea!

Reţetă electronică, trei medicamente, compensate într-o anumită măsură. Până la urmă, plătesc lunar bani grei la Sănătate, aşa că am dreptul! Nu că nu îmi permit să cumpăr aceste medicamente, dar e dreptul meu! În plus, este prima reţetă compensată, pe care am avut-o în ultimii cinci ani, cred.

În fine, mă duc la farmacie. Unul dintre medicamente nu îl aveau în doza completă. Adică, aveau doar şase fiole din zece, câte aveam eu nevoie. “Bun, zic, daţi-mi-le pe astea şase şi mai iau de la altă farmacie!”. “Păi nu se poate!”. “Păi de ce?”. “Pentru că trebuie să vă eliberăm întreaga doză, nu se poate defalcat!”. Iar asta e în avantajul pacientului!

Mă duc la altă farmacie, evident. Aici, mi se dau două din cele trei medicamente, pe al treilea, injectabilul, nu îl aveau nici aici complet. Mi se rupe jumătate din reţetă şi mi se spune să mă duc la o farmacie din altă zonă, aflată în reţea, că apărea în sistem cum că ar avea toate cele zece fiole. La farmacia a doua, plătesc 28 de lei diferenţa necompensată din preţul medicamentelor acordate. Iar asta e în avantajul pacientului!

A treia farmacie, de fapt, nu avea medicamentul care-mi lipsea, erau datele greşit introduse în sistem. Am colindat aşa pe la vreo zece farmacii, care nu au avut, evident, medicamentul respectiv.

Nu mai zic cât timp am pierdut pe drumuri. Iar asta e în avantajul pacientului!

La a 11-a, l-am găsit, doză completă, zece fiole. Dau jumătatea de reţetă, să iau medicamentul în varianta compensată! Apuc să spun că celalaltă jumătate de hârtie mi-a fost reţinută de farmacia care îmi dăduse primele două medicamente. Angajatele din faţa mea se blochează. “Păi nu mai putem să vă dăm medicamentul injectabil compensat! Apare în sistem că vi la acordat farmacia care are cealaltă jumătate de reţetă! Reţeta, de fapt, trebuie furnizată integral de o singură farmacie!” Iar asta e în avantajul pacientului!

Şi, ca să iau medicamentul, a trebuit să plătesc preţul întreg: 148 de lei!

DUMNEZEULE! Cât haos poate fi în acest sistem? Farmaciştii nu ştiu unii de alţii, încasează reţete alandala, nimeni nu-i controlează, nimeni nu-i ajută, nimeni nu le explică, ba mai mult, complică vieţile tuturor cu idei noi şi geniale!

Iar asta e în avantajul pacientului!

Pe bune, unde mai e preocuparea pentru pacient?

Eu sunt un caz fericit. Am maşină, am mers pe la 11 farmacii în doar două ore. Mi-am permis să plătesc 150 de lei.

Dar ce face un bătrân? Câte ore trebuie să meargă cu autobuzul de la o farmacie la alta ca să-şi găsească medicamentele? Şi dacă îşi ia o ţeapă, aşa cum mi-am luat eu? Dă 150 de lei şi nu mai are bani pentru lumină, după aia!

Şi, atunci, vă întreb, să nu-i înjuri pe toţi ăştia din sistem? Pe toţi ăştia cu idei noi şi creţe? Să nu le dai cu reţeta în cap?

STRIGĂTOR LA CER: NEDREPTĂŢI CRUNTE ALE UNUI SISTEM SANITAR MÂNCAT DE “CANCER”!

Am aflat despre acest subiect din întâmplare şi m-am hotărât, imediat, să realizez un reportaj pe această temă. Pur şi simplu, s-a revoltat toată fiinţa mea în faţa acestei nedreptăţi: STATUL NU DECONTEAZĂ PROTEZELE PENTRU FEMEILE CU CANCER LA SÂN, DAR DECONTEAZĂ OPERAŢIA DE SCHIMBARE DE SEX!!!!

Chiar e prea mult!


Drama femeilor cu cancer la san: raman mutilate, iar protezele nu sunt gratuite – VIDEO pe www.acasatv.ro

CE MĂ ENERVEAZĂ: LIPSA DE COERENŢĂ ÎN SISTEMUL SANITAR

O mie de medici, o mie de soluţii. Cam aşa aş putea descrie foarte pe scurt situaţia în care ne aflăm cu fetiţa noastră.

De la formula de lapte praf pe care ar trebui să i-o dăm, la sfaturile privind îngrijirea nou- născutului, totul este o nebuloasă în sistemul medical românesc. Şi este doar un boţ de om, care are nevoie de o îngrijire aparent banal, nu vorbim despre boli serioase, despre intervenţii complicate sau tratamente revoluţionare. Vorbim doar despre un copiluţ şi despre modul în care ai grijă de el în primele zile de viaţă.

Ştiu că sistemul sanitar românesc este la pământ, este sărac, este mizerabil, fără personal calificat, dar nu mă aşteptam ca acest cancer să fi afectat până şi creierele puţinilor medici rămaşi. Şi îi includ aici chiar şi pe cei trecuţi la privat.

Să vă dau câteva exemple concrete de sfaturi diametral opuse, care, pur şi simplu, îi bulversează pe proaspeţii părinţi, diletanţi într-ale îngrijitului unui copil:

– Unii spun “Făceţi-i baie, chiar dacă nu i-a căzut buricul, apa nu îi face rău”. Alţii- “Baia este interzisă, până îi cade buricul. Doar curăţaţi-o rapid cu apă şi tifon!”.

– Unii spun “Înveliţi copilul să nu i se facă frig!”. Alţii – ” Pielea copilului trebuie să respire. Nu-l înfofoliţi!”

– Unii spun “Scoateţi copilul afară imediat ce l-aţi adus acasă. Chiar şi două- trei ore pe zi!”. Alţii- “Scoateţi copilul afară doar gradual. Doar câteva minute pe zi şi, de abia după o lună două, mai multe ore!”.

– Unii spun “Daţi-i copilului mâncare doar la cerere”. Alţii- “Neapărat copilul trebuie să mănânce cel târziu din patru în patru ore. Treziţi-l obligatoriu.”

– Unii spun “Laptele praf trebuie introdus în alimentaţie pentru că, la început, mama nu are lapte suficient”. Alţii- “Cererea se reglează cu oferta. Insistaţi cu alăptatul la sân.”

– Unii spun “Daţi-i lapte praf de la firma cutare”. Alţii- “Nu, firma cealaltă este mai bună!”.

Acestea au fost doar câteva exemple de soluţii cel puţin contradictorii. Mai sunt şi altele. Ţin neapărat să precizez încă o dată că nu sunt soluţii venite de la prieteni sau cunoştinţe care au mai crescut copii. Sunt soluţii venite de la medici!!! Oameni, teoretic, specialişti.

În aceste condiţii, ce pot face doi proaspăt părinţi care n-au mai crescut un copil? Ce să mai creadă ei? Nu se panichează? Nu se sperie de toată incertitudinea asta?

Eu vă spun că noi am trecut prin asta. Acum, ne-am liniştit. Am hotărât să ascultăm ad-literam, sfaturile pediatrei noastre. Ne este şi prietenă, este o somitate în domeniu şi, în tot ce face, pare o profesionistă. Până acum, a avut şi dreptate pentru că soluţiile ei s-au dovedit eficace şi fetiţa se dezvoltă normal. Ne spune “Faceţi ca mine şi uitaţi ce spun alţii, chiar şi medici!”. În toată nebunia asta de propuneri contradictorii, ne este, însă, greu să nu ne punem întrebarea “Şi dacă, totuşi, prietena noastră greşeşte?! Dacă alţii au dreptate?!”. Aşa că, dincolo de toate problemele cotidiene apărute odată cu naşterea unui bebeluş, părinţii trebuie să mai înfrunte una, destul de seriosă: sfaturile enornate furnizate de un sistem sanitar cel puţin haotic.

Voi aţi trecut prin astfel de situaţii în care, pur şi simplu, sfaturile medicale să se bată cap în cap?