MAMA LOR DE POFTE! :(

Ştim cu toţii cât de greu e să te menţii în formă sau, şi mai rău, să slăbeşti. Chinuială mare- dietă, sală, transpiraţie, abţinere de la mâncare. Iar, dacă mai eşti şi pofticios, chiar ai încurcat-o. Ţi se pare că eşti cel mai nefericit om din lume, că toţi mănâncă de sparg în jurul tău, că ai fi în stare să ucizi pentru o friptană sănătoasă, o ciocolată sau o îngheţată.

Şi, totuşi, rezişti. Dacă ţi-ai pus în minte ceva şi eşti cu adevărat ambiţios, poţi avea rezultate surprinzător de plăcute. Asta, evident, dacă te ajută şi familia. Dacă transformă frigiderul într-un loc total neprietenos, pustiu. Dacă nu mănâncă în faţa ta tot felul de bunătăţi, care să te facă să plângi de poftă.

La noi, situaţia este diferită faţă de marea majoritate. Eu sunt cel care trebuie să se abţină niţel de la nişte calorii.

Şi fiţi atenţi ce păţesc zilele trecute. Avusesem o zi plină de sport: dimineaţa- mers la sală, ars vreo câteva sute bune de calorii, seara- fotbal cu băieţii, iar ars nişte calorii.

Când să plec de la fotbal, era deja 11 noaptea, mă sună „Iubire”: „Dragul meu, am o poftă de înnebunesc de un hamburger! Trebuie să te duci să-mi iei!”. Eu, de colo: „Măi, dar n-ai milă de mine? Eu ce fac? Că voi muri de poftă lângă tine!?”. Răspunsul vine sec: „Mie mi-e poftă, nu mă interesează, simt că mor! Tu trebuie să te abţii!”.

Ei, pe naiba! Seara s-a sfârşit, poza este concludentă, cu o cină copioasă, o bombă calorică! Ea un hamburger şi eu- doi. Mai mici, dar doi! Că nu puteam să mă mut din casă!

Concluzia este simplă: oricâtă voinţă ai tu, dacă partenerul face „aroganţe” culinare, ai îmbulinat-o! Aşa că, înainte de orice programare de dietă, programaţi-vă „un divorţ”. 🙂

CE-I PLACE STRĂINULUI CÂND VINE LA NOI?

V-aş putea da o mie de şanse, dar tot nu cred că aţi ghici alegerea turistului străin.

Pe mine unul m-a surprins. E vorba despre un lucru aparent banal pentru noi, foarte important, însă, pentru ei.

Concret, m-au vizitat doi prieteni, soţ şi soţie. Sunt italieni şi, la invitaţia mea, au acceptat să vadă pentru prima oară România.

I-am dus pe la Bran- Râşnov- Braşov (voi scrie despre călătorie în curând).

Le-au plăcut peisajele, le-au plăcut românii, dar cel mai mult le-a plăcut MÂNCAREA. Şi mai ales LEGUMELE!

De exemplu, de pe un astfel de platou, au devorat pe nerăsuflate roşiile, castraveţii şi chiar şi ceapa. Le-au plăcut enorm pentru că aveau gusturi total diferite de ale lor. Da, legumele noastre încă mai au gustul lor natural, pe când, în străinătate, toate legumele au acelaşi gust, din cauza chimicalelor.

În plus, zacusca i-a dat pe spate, au mâncat borcane întregi şi, la fiecare masă, cereau zacuscă.

Tot aşa, brânzeturile li s-au părut foarte bune.

În schimb, au strâmbat din nas la şuncă şi la orice carne cu multă grăsime. Cei mai mulţi străini au grijă de aspectul lor fizic şi merg multe ore pe săptămână la sală. Aşa că o halcă de carne cu grăsime le-ar anula tot efortul făcut pentru menţinerea siluetei.

Concluzia mea: nu încercaţi să vă impresionaţi prietenii străini cu lucruri sofisticate. Daţi-le legume că i-aţi dat imediat pe spate!

DE CE NU ÎNŢELEGEM FEMEILE?!

ORICÂTE TELEVIZOARE AI AVEA, TOT AL TĂU E MAI BUN!

Marţi seara, miercuri seara, joi seara. Nu contează. E una dintre serile în care echipa ta favorită joacă în Champions League sau în Uefa League.

E un meci foarte important, ar putea să se califice în primăvara europeană. La serviciu, toată lumea vorbeşte despre asta. Pronosticuri, pariuri, invidii, răutăţi, speranţe. Toată lumea aşteaptă, însă, cu nerăbdare, seara, momentul meciului.

Evident şi tu te gândeşti la meci. Te pregăteşti. Îţi faci planul de bătaie. Nu poţi să vizionezi meciul chiar oricum.

Elimini din start varianta văzutului meciului cu prietenii în vreun bar. Acum eşti însurat, ai copii, ai responsabilităţi. Nu poţi să-i laşi pe cei de acasă singuri. Aşa că alungi repede ideea libertăţii de burlac. Aproape ca pe un gând rău, o arunci departe. Încerci să nu-ţi pară rău. A trecut timpul escapadelor ăstora. Le-ai avut, le-ai făcut. Acum, gata! Te îmbărbătezi singur.

Te consolezi, totuşi, că ai să vezi meciul acasă. Liniştit, pe canapea. Ţi-ai cumpărat sistem surround şi vrei să-l exploatezi la maximum. Să urle boxele, să audă vecinii când dau gol ai noştri, să audă toată lumea când te bucuri.

Continui pregătirile. În drum spre casă, te opreşti la buticul din colţ şi îţi iei o pungă de seminţe şi două beri. Că doar e meci!

Acasă, încerci să fii un tată şi un soţ perfect, până la meci, în speranţa că vei fi lăsat să vezi liniştit înfruntarea fotbalistică. Speli copilul, iei masa cu soţia, strângi vasele, chiar le speli. Faci totul! Eşti un ideal!

Îi spui: „Iubita mea, uite, la câte am făcut, merit să văd şi eu meciul!”. Ea: „Bine, fie, dar iar ne neglijezi! Două ore întregi! Eşti un tată denaturat!” Îţi zâmbeşte, totuşi, relativ înţelegătoare. Coace, însă, ceva. O simţi. O cunoşti destul de bine, după atâţia ani de căsnicie. Speri, totuşi, să te înşeli.

Începe meciul! Eşti pregătit! Berea a stat la rece şi, acum, respiră, pe masa ta, cu dopul desfăcut. Seminţele sunt şi ele. Televizorul e dat tare! Urlă. E minunat!

5 minute, 10. Eşti foarte fericit! Eşti mascul! E bine!

„Dă televizorul mai încet! Nu pot să adorm copilul!”. Se aude vocea cristalină, atât de cunoscută ţie! E soţia ta, evident. O iubeşti. Mereu! Foarte mult. Mai puţin acum. Acum, simţi că vrei ca ea să fie departe, departe, departe. Undeva cât mai departe de televizor. Două ore măcar.

Dar nu e departe. E foarte aproape, în camera cealaltă.

N-ai altă variantă decât să dai tv-ul mai încet. Foarte încet, în opinia ta, decent, în opinia ei. Aproape că nu mai auzi nimic, eşti pe silent. Te bucuri, însă, de imagini! Ţi-au rămas imaginile! Eşti încă mascul!

Mai trec 10 minute. Sunt superbe. Echipa ta a marcat. Lucrurile merg bine.

Apare, însă, soţia. „Am adormit copilul. Am venit să-ţi ţin companie!”. Hm, ştiai că o să ţi-o coacă! Poate, totuşi, stă liniştită pe canapea, lângă tine.

O iei în braţe. Trebuie. Acum, mai strâns, parcă, decât alte dăţi.

E 1-1. Păcat. Avem nevoie de victorie ca să ne calificăm. Seara începe să devină proastă.

Speri, totuşi.

Nu mai poţi să bei bere, însă. Ca să ajungi la sticlă, trebuie să o deranjezi pe ea din braţele tale. Asta nu se poate ca să nu deranjezi intrusul.

Rezistă până la pauză. „Schimbă, că sunt reclame!”. Zăpuim. Un canal, două, trei. Hopa! „Stai puţin. Dă înapoi! Ia, uite e emisiunea mea preferată!”.

Ne uităm la emisiunea ei. Evident, e o chestie exclusiv feminină, pe care tu nu o înţelegi şi nici nu vrei să o înţelegi că doar ai meciul echipei tale preferate.

Şi începe sfârşitul. „Hai că proştii ăia ai tăi iau bătaie! Oricum nu ştiu să joace. Lasă la emisiune!”. Zâmbeşti scrâşnind din dinţi. Mai rezişti. Repriza a doua a început de vreo cinci minute, zece.

Strângi din dinţi în continuare. Încerci să dai o replică: „Draga mea, dar mai ai un tv în camera copilului! L-am luat special ca să nu ne certăm pe tv-uri.”

Speri să înţeleagă. Speri! Vine, însă, răspunsul. FATALA, cum spunem noi bărbaţii. Răspunsul care te lasă fără replică şi te condamnă fără drept de apel: „Nu pot să mă uit la tv-ul din camera copilului. Are nevoie de linişte şi de întuneric. În plus, nu-mi place să mă uit la tv fără tine!”.

„Nu-mi place să mă uit la tv fără tine!” Frumos, superb, minunată declaraţie de dragoste. Ce bine dacă n-ar fi fost făcută, însă, în seara cu meciul! 🙁

Aşa că te întrebi „De ce nu înţelegem femeile?!”. Că doar ele ne vor tot binele din lume!

SPORT OR DIE TRYING! ALTERNATIVA- O BURTĂ PLINĂ CU BERE!

 

„Nu mă pricep eu la fotbal, dar „la dat la gioale” sunt campion!”

Cam asta e deviza care îmi conduce cele două ore de fotbal săptămânale!

Joc cu o gaşcă de prieteni, în fiecare marţi, de vreo cinci ani! Nu ne lăsăm nici în ruptul capului! Că e iarnă, frig, că e vară, caniculă, noi, la 21.00 fix, dăm startul la duel!

Chiar e un duel pentru că fiecare îşi eliberează frustrările, nervii, tensiunile acumulate de-a lungul zilei de muncă. Se urlă, se înjură, se faultează! Dar, la final, toţi ne despărţim prieteni! Asta pentru că scopul este atins din plin.

Despre mine pot spune că sunt campion „la dat la gioale”. Sunt portar, aşa că am voie! În careul meu, nimeni nu mişcă. Bine, mă laud puţin, mai iau şi eu goluri. Dar, în general, nu mă las deloc. Mă arunc, sar, fac alunecări. Nu mi-e frică. În trecut, în copilărie, mi-am spart capul, mi-am rupt o mână din astfel de motive.

În rest, chiar îmi place sportul, în general. Am făcut handbal vreo şase ani, dintre care patru chiar intens, în liceul militar. După liceu, evident, că n-am mai avut şansa de a mai practica acest sport. Nu ai cu cine, aşa de relaxare.

În fine, n-am avut vreodată probleme cu greutatea. Până de curând, mâncam orice, la orice oră! De vreo câteva luni, însă, am observat că mi s-a schimbat uşor metabolismul şi că se depun kilogramele.

Nu vă imaginaţi că sunt cu zecile. Unu, două, cel mult. Chiar şi aşa am luat imediat măsuri.

Încerc, pe lângă fotbal, să ajung şi la sală. Cât de des pot. Acolo mi-e foarteeeeee greu. N-am înţeles niciodată partea asta cu trasul de fiare. Pur şi simplu, mi se pare cel mai plictisitor lucru din lume. Dacă nu m-ar durea muşchii, aş putea trage chiar un pui de somn pe bancheta vreunui aparat.

 Una peste alta, ideea este foarte simplă: oameni buni, faceţi sport! Merită din plin! Alternativa e în titlu!