În urmă cu zece ani, lumea se schimba radical în urma unei tragedii aproape imposibil de imaginat. Şi, totuşi, respectivele atentate s-au produs şi au făcut răni adânci în sufletele tuturor, răni care, poate, nu se vor vindeca vreodată.

Nu pot să-mi imaginez ce au simţit pasagerii din acele avioane, văzând că se îndreaptă spre moarte. Nici ce au trăit oamenii blocaţi la etajele Gemenilor, superioare impactului, oameni care, pur şi simplu, n-au avut nicio opţiune decât moartea. Cu atât mai puţin pot să-mi închipui ce a fost în sufletele părinţilor care au fost anunţaţi că ai lor copii nu mai sunt după această zi.

Astăzi, pe 11 septembrie, ar trebui să ne gândim cu toţii, măcar o clipă, la cei din jurul nostru. Să încercăm să fim mai buni, să încercăm să-i înţelegem şi pe ceilalţi, chiar din culturi şi lumi diferite astfel încât să nu se repete vreodată o tragedie asemănătoare.

La nivel personal, pot să vă spun că ziua de 11 septembrie 2001 m-a marcat profund. În acea zi, eram la cursurile de la şcoala de şoferi, duceam o viaţă ca toţi ceilalţi, încercând să-mi împlinesc anumite dorinţe. Cursurile s-au întrerupt brusc, toată lumea a fost trimisă acasă. Se zvonise că America fusese atacată. Nimănui nu-i venea să creadă. Am fugit acasă şi am deschis televizorul. Am fost şocat. Am crezut că este o simulare, un film prost, orice altceva decât realitatea. Şi, totuşi, a fost crudul adevăr.

Ulterior m-am documentat mult despre acest eveniment- de la rapoarte oficiale ale autorităţilor americane, la teorii ale conspiraţiei şi filme documentare. M-am întrebat ani la rând ce i-a determinat pe acei atacatori să-şi sacrifice vieţile şi, în acelaşi timp, să omoare alte câteva mii de oameni. Noi cei din culturile occidentale n-am putea face aşa ceva, dar lumea arabă chiar este o altă lume. Pentru noi, 11 septembrie a fost şocant, crunt, rău, oribil, abominabil, o crimă împotriva umanităţii. Pentru ei, pentru atacatori, a fost răzbunare, dreptate, justiţie.

Tocmai de aceea, repet, măcar astăzi, am putea încerca să-i înţelegem şi pe alţii, să ne apropiem de cultura lor astfel încât să nu se mai simtă vreodată îndreptăţiţi să apeleze la gesturi extreme.