TURIST IN CASA POPORULUI! O MIZERIE DE TUR!

Am văzut Casa Poporului de un milion de ori. Pe vremea când eram reporter, am bătut coridoarele alea în lung şi-n lat, am ajuns prin toate sălile şi chiar şi pe la subsoluri.

De curând, am intrat din nou în Casa Poporului, de data asta, în postura de turist. Eram cu nişte prieteni care nu o mai văzuseră şi nu puteam să stau şi să-i aştept afară. Aşa că am intrat cu ei.

Am plătit 35 de lei pe bilet. Destul de mult, dar am sperat că-mi va fi răsplătit efortul.

Surpriză, însă! Am putut vizita doar câteva holuri şi câteva săli. Absolut anoste, absolut neinteresante. Nimic din adevăratul spectacol al Casei Poporului.

Sălile de plen ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, subsolurile, mai ales faimoasa piscină, şi încă multe alte „atracţii” nu intră în turul pentru vizitatori. Nu sunt accesibile publicului larg!

Chiar nu am reuşit să înţeleg de ce. Mai ales că fiecare turist trece prin fitrul anti-metale. Totul se desfăşoară în siguranţă, nu există niciun pericol pentru vreun parlamentar. Măcar în week-end, când Casa Poporului e pustie, toate aceste obiective ar trebui deschise publicului larg.

În fine, turul a fost o totală dezamăgire. Şi atunci ne întrebăm de ce Casa Poporului nu este o atracţie turistică reală precum Turnul Eiffel sau Muzeele Vaticanului, mai ales că povestea Casei Poporului este halucinantă? Vă spun eu: din cauza oamenilor responsabili.

Aveţi, totuşi, mai jos o galerie foto. Priveliştea de pe terasa Casei Poporului este singura care merită cu adevărat bifată la „văzut”.

DULCE ROMÂNIE, SCUMPĂ ROMÂNIE!

Cam atâtea bilete am cumpărat în excursia făcută la munte cu prietenii mei italieni. V-am mai povestit eu despre ei.

Am cumpărat bilete multe pentru că am avut multe lucruri de văzut. Superbe, de altfel. Bran- Castelul Bran, Râşnov- Cetatea şi Peştera, Braşov- Biserica Neagră şi multe altele.

Chiar mi-a plăcut să redescopăr România, să revizitez nişte locuri faimoase, care se pot compara cu celebrele obiective turistice din alte ţări.

Şi italienilor le-a plăcut foarte mult. La finalul călătoriei, cuvintele lor au fost următoarele: „România este ca Italia anilor ’80”!

Şi, acum, analiză pe text. „România este ca Italia!”. Mare performanţă pentru mine, mai ales că ei veniseră în ţara noastră cu nişte idei preconcepute: „România este săracă!”, „În România, eşti furat la drumul mare!”, „România este naşpa!” etc. În doar trei zile, şi-au schimbat cu totul părerile despre ţara noastră. Le-au plăcut peisajele, obiectivele turistice, mâncarea.

Din păcate, a rămas „Italia anilor ’80”. Asta pentru că am întâlnit drumuri foarte proaste şi foarte mulţi câini şi vaci pe aceste drumuri. Italienii au fost şocaţi de acest aspect şi chiar s-au oprit să filmeze de mai multe ori animalele de pe şosea. Aici, n-am avut ce face. În urmă cu peste 20 de ani, Italia arăta la fel şi ei au ţinut să precizeze asta, că doar ţine de mândria naţională a fiecăruia să-şi compare ţara cu altele.

Şi mai e un aspect de precizat. Eu nu cred că România este o ţară ieftină. Dacă vrei să impresionezi pe cineva şi cauţi să-l duci în cele mai bune locuri, scoţi bani multicei din buzunar.

Într-adevăr nu se compară cu taxele de la Muzeul Vaticanului sau Turnul Eiffel. Dar, comparativ cu salariul mediu din ţara noastră, toate taxele pentru intrarea la obiectivele turistice sunt mari. 10, 20, 35 de lei. Imaginaţi-vă că, dacă faci un tur cu mai multe astfel de obiective, dai 200 de lei doar pe intrări.

Înţeleg că aceste taxe sunt necesare pentru autofinanţarea acestor obiective. Vreau doar să punctez că România nu e ieftină, pentru turistul român. 

Am sau nu dreptate?

La toate astea, se mai adaugă costurile de cazare sau costurile unor mese în restaurante tradiţionale. Nici aici, dacă vrei condiţii, nu dai bani puţini. O noapte de cazare sare de echivalentul a 50 de euro, iar o masă se duce pe la 25 de euro, de persoană.

Dincolo de orice, după această călătorie, mi-au rămas câteva fotografii superbe pe care le împărtăşesc cu voi, mai jos. Asta ca să vă conving că, totuşi, merită să ne redescoperim ţara.

PÂNĂ NU DĂ O ŢEAPĂ, HOTELIERUL NU SE SIMTE BINE!

Nu-i aşa că arată bine? Chiar superb, am spus eu, când m-am hotărât să fac rezervare pentru două nopţi acolo! Am dat de ei, evident, căutând o pensiune frumoasă pe internet.

Cu poze similare era prezentată pensiunea Cristal- restaurant Coliba Vânătorului, în Bran.

Dacă priveşti doar din acest unghi, într-adevăr este o pensiune superbă.

Dacă mai lărgeşti puţin imaginea, iată ce găseşti:

De fapt, pensiunea, clădirea în care sunt camerele, este în spatele acestui şantier. Practic, nu mai există nicio privelişte. Pe fereastra din cameră, vezi doar şantierul.

Dincolo de asta, vă mai trec câteva probleme de care m-am lovit eu week-end-ul acesta cu pensiunea Cristal, încă o dată îi spun numele.

Am ajuns acolo vineri noaptea. Aproape să nu găsesc pensiunea pentru că era beznă totală. Patronul nu dăduse drumul la luminile de pe alee. Ca să facă economie, evident. Ce conta că-i veneau turişti?!

Până la urmă, am nimerit cu greu recepţia. Stupoare: eram singurii cazaţi în această pensiune! SINGURII!

Cerusem să ne pregătească un platou tradiţional. Am fost prevăzător şi l-am cerut încă de când am făcut rezervarea. Mâncarea a fost foarte proastă, am avut inclusiv mezeluri- nu ştiu ce e tradiţional în asta, iar pâinea era veche de câteva zile. De băut- doar apă, pentru că altceva nu aveau acolo. Cum să facă aprovizionarea doar pentru doi- trei turişti!

În camere- frig. Foarte frig. Am nimerit două nopţi cu temperaturi de cel mult 10 grade. N-am avut căldură. De ce? Explicaţia recepţionerei- Păi nu putem da drumul la centrală să facem căldură în toate camerele, când sunt ocupate doar două! Aşa că am dormit cu trenningul pe mine!

Nu am plecat de acolo, la un alt hotel, pentru că era o oră foarte târzie şi nu mai găseam mâncare nicăieri. Aşa că ne-am mulţumit cu platoul „tradiţional” şi cazarea proastă!

Sâmbătă dimineaţa ora 7: zgomote infernale de afară! Câţiva muncitori tăiau de zor cu drujba scânduri pentru podeaua colosului de clădire care se construia în faţa pensiunii. Foarte frumos!

În plus, ce să mai zic: baie foarte mică, pereţi scorojiţi pe alocuri, cădiţă de duş înfundată, mic dejun infect etc. Chestii, deja, banale.

PS: Nu am primit bon fiscal! Nici măcar nu aveau casă de marcat! Iar când i-am întrebat de plata cu cardul, şi-au făcut cruce! Păi… încă nu s-a deschis sezonul!

Alte pensiuni erau pline. Am descoperit asta pe zi! Oare, la pensiunea Cristal din Bran, de ce era pustiu? Să se fi prins turiştii de calitatea patronilor?