Ce nu știi când o iei de nevastă: are limitator de viteză încorporat!!!

sursa foto: http://ford-life.com

sursa foto: http://ford-life.com

Bărbaților le place viteza. Le place când celelalte mașini rămân în urmă și ei trec în fruntea coloanei deși știu că o altă coloană cu zeci de mașini va apărea în scurt timp. Bărbaților le place să le bată vântul în păr dacă au decapotabilă. Le place să audă urletul motorului ambalat la maximum. Le place să plece primii de la semafor, cu scrâșnet de cauciucuri, să se ia la întrecere de la un semafor la altul. Le place să-i înjure pe „babalâcii” care merg cu 50 la oră prin oraș.

Bărbaților le place să aibă mașini tari. De fapt, pentru orice mascul, mașina este o prelungire a corpului.

Și, de aceea, bărbatul va face totul pentru a-și îndeplini visul: să-și cumpere o mașină tare. Cât de tare? Cât îi poate buzunarul de tare și chiar mai mult, pe datorie! Una străină, cu mulți cai putere, cu demaraj puternic, cu dotări multe, cu computer de bord, navigație, scaune încălzite, head-up display, ESP, ERP sau alte prescurtări. Cu cât mai multe prescurtări are mașina, cu atât mai bine se va simți bărbatul.

Și va fi mândru, tare mândru. Odată ajuns la bordul unei asemenea mașini, se va simți un pui de Dumnezeu. Viața i se va părea minunată, va uita de griji și va conduce. Unde? Nu contează, oriunde! Doar să fie pe drum! Cât? Neimportant! Zile întregi dacă s-ar putea. Pentru că mașina lui trebuie să descopere lumea. Asta e important! Cauciucurile ei să-și lase amprenta pe cât mai multe drumuri. Mii de kilometri o dată, dacă se poate.

Muzica preferată îi sună senzațional din sistemul high definition instalat special. E dată tare, dar lui i se pare exact cât trebuie. Doar continuă să audă și urletul motorului.

„Mergi mai încet!”. Se aude de undeva din mașină. O remarcă fatală, ce îi strică definitiv buna dispoziție, starea aia perfectă de om mulțumit și împăcat cu soarta lui. „Mergi mai încet!”, repetă vocea care tocmai i-a devenit cel mai mare dușman. Pentru o clipă uitase că e însurat! Uitase că are copii acasă, că nevasta e cu el în mașină, chiar foarte aproape, pe locul din dreapta față. Pentru o clipă, erau doar el și mașina, amândoi uniți într-o singură creatură, ca într-o simbioză perfectă.

Da, e însurat! Și nevasta e cu el. Și îi cere să lase mașina mai încet. Cică nu se simte în siguranță. Iar el, pur și simplu, nu poate înțelege: doar mașina e nouă, are puțini kilometri. Are toate dotările posibile, e foarte sigură, a luat cu note maxime toate testele specialiștilor. Mai mult, ea a fost de acord ca el să o cumpere. Au ales-o împreună. Evident! Atunci i-a plăcut și ei. Acum nu se mai simte în siguranță.

Și el începe să-i explice, în timp ce apasă frâna. S-a trezit din vis și nu vrea să înceapă un coșmar cu ea în realitate. Lasă mașina mai încet, dar argumentele îi ies pe gură cu o viteză nebună. Cu un ton calm, însă, ca să n-o supere. „Știi, draga mea, că mașina e super, că eu sunt un șofer senzațional, că n-am avut niciodată incidente, că e totul în regulă.”

„Știi ceva? Eu nu mă simt în siguranță! Înțelege! N-am argumente ca ale tale, dar eu asta vreau! Nu-mi place senzația la viteză!” vine răspunsul ei sec, care spulberă definitiv toate argumentele lui logice. Nu poate să se pună cu senzorialul ei, cu limitatorul ei de viteză, instalat genetic, undeva în străfundurile corpului. Pur și simplu, limitatorul ăla îi spune că nu-i place viteza. Și nu poate fi scos de acolo! E în natura ei și este mai precis ca orice limitator electronic de viteză, de ultimă generație.

El capitulează. Reduce viteza. Merge în cârd cu toți ceilalți. Și privește cum zecile de mii de euro date pe mașină sunt bani aruncați în vânt. Putea să cumpere altceva cu căruța aia de bani. Orice altceva, dar nu mașină! Că-i inutilă.

„Să mergi așa când ești singur în mașină! Atunci fă ce vrei!” caută ea să-i mai dea un licăr de speranță, văzându-l îmbufnat ca un copil și cufundat în scaun, de nu i se mai văd decât ochii, din afara mașinii.

Pe dracu’! Alo, e însurat! Când naiba poate merge el singur în mașină la drum lung? Că doar toate vacanțele le faceți împreună! Că, la mă-sa, merge cu tine! La soacră-sa, cu siguranță, doar însoțit și forțat!

Și uite așa, prelungirea corpului său se micșorează. Un duș rece continuu! Și devine inutilă. Doar o excrescență a corpului, ca o aluniță hidoasă de care nimeni n-are nevoie! Și el își aduce din nou aminte că e însurat. Definitiv!

„Dă, Doamne, să mă cheme în delegație mâine. La Cluj sau în Ungaria undeva! Departe, foarte departe! Să trebuiască să plec singur!” Dar slujba lui nu implică delegații și vacanțele și le fac doar împreună! Iar la soacră-sa merge doar însoțit și forțat!

Să vă distraţi pe seama mea! :)

IMG_0711

Într-o seară de week-end, nişte buni prieteni mă invită la karting. În total, eram doi bărbaţi şi jumătate, fiul prietenului având vreo 12 ani. Hai să mergem, că nu mă dădusem niciodată cu aşa ceva. Bine, am mai mers cu maşinuţe, cu karturi mici, dar niciodată cu chestii profi. Cât de greu putea să fie, însă, doar conduc zilnic?!

Eram sigur că-i rup pe amândoi. Despre puşti, nici măcar nu concepeam să nu-i dau fum! 🙂

Înainte de cursă, m-am şi instalat pe locul de campion, aşa să văd cum îmi stă.

Şi ne-am pornit! Dumnezeule, ce senzaţie! Foarte tareeeee! N-are nicio legătură cu condusul clasic.

În fine, am turat motoarele la maximum. Eram atât de rapid, încât nici măcar aparatul foto nu mă putea prinde. 🙂

Extraordinar de rapid, cu o viteză aproape ca a luminii. Ce pilot de raliuri, ce pilot de formula 1! Eu eram asul suprem!

Finalul a fost apoteotic! Am scârţâit cauciucurile, am scos fum, am dat gaz, n-avea cum să nu câştig!

Trag pe dreapta, plin de satisfacţie! Mă uit pe tabelă doar aşa… să-mi văd timpul de mare campion!

Şi, da! Am ieşit pe ultimul loc!!!! La mare distanţă chiar şi de puşti!!!

Aşa că… am plecat capul şi am dat vina pe arbitri! Trebuie să fi furat! Că altfel nu se putea!

Voi v-aţi dat în asemenea maşinării? Cum vi se pare?

NU TE GRĂBI! MERITĂ SĂ TRĂIEŞTI!

Fotografia nu este de la faţa locului, dar este concludentă pentru urmările pe care le-ar fi putut avea accidentul la care am asistat astăzi. Din păcate, fotografia este reală şi cineva, în trecut, a păţit-o mult mai rău.

Astăzi, un alt autobuz şcolar putea provoca o tragedie. Slavă Domnului că microbuzul era gol şi au fost doar fiare îndoite. Îndoite rău, dar doar fiare.

Mă duceam spre muncă şi eram la o intersecţie semaforizată. Roşu. Opresc. Opreşte şi şoferul microbuzului şcolar în spatele meu. În momentul de faţă, eu conduc o maşină cu 170 de cai putere. Nu o spun ca să mă laud, ci ca să înţelegeţi tâmpenia pe care a făcut-o şoferul microbuzului. Pentru cine nu ştie ce înseamnă 170 de cai la o maşină, vă spun doar atât: poate pleca, la verde, ca din puşcă. Sunt foarte puţine alte maşini care o pot depăşi în demaraj.

În fine, plec din intersecţie pe verde, apăsând destul de tare pedala de acceleraţie. Nu am depăşit viteza legală, dar am ajuns la 50 km/ oră în doar câteva secunde. Şoferul microbuzului şcolar a accelerat, însă, chiar mai tare decât mine. Cu scârţâit de roţi şi cu fum negru în urmă. M-a depăşit şi, de pe banda a doua, a trecut pe a treia.

Din păcate, nu a văzut o utilitară, care se încadrase corect, cu semnal, pentru o virare la stânga. A lovit maşina în plin, i-a făcut praf spatele caroseriei. Mai mult, a învârtit utilitara de a adus-o în poziţie de 90 de grade faţă de cea iniţială. Toată faţa microbuzului a fost făcută praf.

Norocul meu a fost că rămăsesem în urmă. Am reuşit să trec pe banda întâi şi să evit cele două maşini. Norocul celor doi şoferi a fost că, totuşi, viteza microbuzului nu a fost fatală. Au rezultat doar pagube materiale. Norocul cel mare al şoferului microbuzului a fost că nu transporta, în acel moment, copii. Altfel, am fi asistat la un carnagiu.

Se grăbea, totuşi, undeva. Nu ştiu unde. Cu siguranţă, însă, acum, a întârziat la destinaţie. Poate şi definitiv, după ce patronul său a aflat de accident. Mai mult, îşi va pierde permisul de conducere. Depăşise viteza legală şi a lovit un alt vehicul din spate. Este singurul vinovat.

Iată încă o dovadă că graba strică treaba! Aşa că vă rog: nu vă mai grăbiţi! Nicăieri, niciodată! Viaţa e mult mai importantă, decât orice altceva!