URARE PENTRU DUŞMANI: SĂ DEA DUMNEZEU SĂ AVEŢI NEVOIE DE CEVA DE LA STAT!

Haideţi să vă povestesc una proaspătă.

Nu sunt o persoană violentă, dar azi am simţit că vreau să bat de nervi vreo cinci oameni!

Iată ce s-a întâmplat:

Zilele trecute, mi-am vândut maşina. Buuun. Am luat banii, am dat maşina. Buun. Am făcut actele de vânzare- cumpărare în zece minute. Buun.

Îmi mai trebuia un certificat fiscal pe care să-l dau noului proprietar ca să-şi poată înmatricula maşina pe numele lui. Buun. Cât de greu putea să fie?! Un simplu document. Zic eu: „hai, nu zece minute, cel mult o oră”! Buun.

Azi, pe la 10.00, plec din Giuleşti, unde stau, către Administraţia Financiară Sector 3, de care aparţin, potrivit buletinului.

După 40 de minute, ajung acolo, unde mi-am plătit, până acum, toate dările şi unde mi-am depus inclusiv declaraţia de venit.

O doamnă relativ amabilă mi-a analizat cererea şi, după câteva minute, îmi zâmbeşte politicos: „Ştiţi, dumneavoastră aparţineţi, de fapt, de altă administraţie financiară. În sectorul 3 sunt trei- patru astfel de centre. Dvs. trebuie să mergeţi undeva pe lângă Baba Novac.”

Strâng din dinţi şi zic „Asta e. Ştiam eu că nu scap aşa uşor. Mai am încă timp până trebuie să fiu la serviciu. Mă duc acolo!”.

Afară ploua cu găleata. După alte 30 de minute prin traficul bucureştean tipic unei zile ploioase şi după câteva telefoane cu un prieten care mi-a explicat unde este respectivul sediu, ajung la noua locaţie.

Evident, locuri de parcare nu existau, aşa că mi-am proptit şi eu loganul undeva cât mai aproape de o altă maşină, deja, parcată. Tot evident, am micşorat o bandă de mers, de mi-am luat imediat înjurături de la un şofer grăbit care a trebuit să mă ocolească.

În fine, cu frigiderul plin de mâncare de dulce, dar optimist că, în sfârşit, am găsit administraţia corectă, intru.

Înăuntru, lume multă, evident. Câteva ghişee- casierie, o uşă în faţa căreia aştepta toată lumea şi un coridor. În faţa mea, se postează un brav poliţist comunitar. „Auziţi, unde mergeţi?”. „Păi, ştiţi, cu maşina…”. „Trebuie să vă duceţi la registratură să vă spună la ce inspector sunteţi.”.

Mă duc la registratură, doamna de acolo, amabilă, îmi explică ce şi cum: „Vă trebuie două formulare de la Xerox, şi vă duceţi la inspectorul Cutare.”

Mă duc la Xerox, iau formularele, mă apuc să le completez. Hieroglife, oameni buni! Cine naiba să înţeleagă toate cele?! „Serie şasiu, serie motor, înstrăinat către etc”.

În fine, scriu ce ştiu, cu gândul că, dacă mai e nevoie de completări, mă ajută şi pe mine cineva.”

Îmi aduc aminte că trebuie să-mi plătesc şi impozitul pe maşină, pe ultimele şase luni, şi mă duc la casierie. Scap de vreo 30 de lei, iau o chitanţă şi mă aşez la coada cea mare. La doamna inspector. „Clar, încă o oră cel puţin, stau pe aici”, îmi zic.

După vreo zece minute de aşteptare, bravul poliţist comunitar mă întreabă: „Dar dvs la cine aşteptaţi?”, „La doamna inspector”. „Care inspector, că sunt mai mulţi?”, „Păi eu de unde vreţi să ştiu, că nu mă interesează numele lui sau ei”. „Păi trebuie să vă duceţi la registratură să vă spună numele inspectorului”. Mă simt nedreptăţit. De ce ar trebui să ştiu eu numele inspectorului?! Doar nu ne apucăm să devenim prieteni!?

Fac cale întoarsă, cu dinţii, deja, încleştaţi. „La doamna Cutare”.

Mă întorc la coadă. Bravul poliţist comunitar mă felicită. „Aveţi noroc, la doamna Cutare nu aşteaptă decât două persoane. La doamna Cutărescu e coadă mare”.

După alte zece minute, ajung faţă în faţă cu doamna Cutare. Politicoasă, doamna, n-am ce zice! Începe să-mi analizeze documentele. E întreruptă de o colegă, care îi spune că e chemată la telefon. Pleacă. Eu stau în picioare. Nu există scaune pentru clienţi. Se întoarce. Reanalizează. Ştampilează, scrie. „Vă mai trebuie o chitanţă prin care să demonstraţi că aţi plătit taxa de doi lei”. „De unde?”. „Ieşiţi din birou, vă duceţi la casierie.”

Mă duc iar la casierie, plătesc. Doi lei. Am mai trecut pe aici. De ce nu mi-a spus nimeni că îmi mai trebuie o chitanţă?!”

Mă întorc. „Mulţumesc”, îmi spune doamna inspector. „Şi eu vă mulţumesc”, răspund eu cu un rânjet de nebun, gata să rupă în două biroul din faţa lui.

Îmi ia actele, dispare. Cinci minute. Turbez. Am întârziat la muncă. Oare rezolv azi, sau trebuie să mai vin şi mâine?

Se întoarce. „Poftiţi documentele. Asta a fost tot!”. Nu-mi vine să cred. Am reuşit! Uraaaaaa! Am reuşit să-mi iau un document banal în două ore! Asta da performanţă. Ies mândru din birou, cu hârtiile în mână. Le arunc celor care continuă să aştepte o privire arogantă. „Fraierilor, cât mai aveţi de stat! Eu am scăpat”!

Aşadar. Poate că oamenii n-au nicio vină. Mi-au zâmbit toţi bugetarii cu care m-am întâlnit. Dar sistemul! Doamne, sistemul!!!

Voi aveţi astfel de păţanii? Povestiţi-mi.

14 păreri la “URARE PENTRU DUŞMANI: SĂ DEA DUMNEZEU SĂ AVEŢI NEVOIE DE CEVA DE LA STAT!

  1. Prietene, ai scăpat în doar 2 ore, la 2 administraţii financiare şi cu drumul între ele într-o zi ploioasă, şi te plângi? 🙂 Ai reuşit să plăteşti 2 chitanţe pentru chestii diferite în acelaşi loc şi acel loc era chiar acolo unde erai, şi te plângi?? 🙂 Ţi-au zâmbit toţi oamenii oficiali cu care ai interacţionat, şi tu tot te plângi??? Clar… eşti muuult prea pretenţios pt ţara asta! :)))

    • Daaaa, sunt foarte pretentios! Cel mai! Eu zic sa mi se inchida gura si toata lumea va fi multumita! Daca eu sunt singurul nemultumit…. Recunosc, insa, ca am avut noroc! Cu carul! 🙂

    • Inseamna ca inca mergi la gradinita sau ca traiesti prin Germania sau ca, de fiecare data, ai trimis pe altcineva in locul tau. Caci altfel…

  2. Dragul meu, nu te iluziona, nu se va schimba nimic!
    Eventual noi ne vom schimba si vom deveni, asa cum aproape suntem, dealtfel, constructori, aparatori si partasi ai sistemului asta!
    Nu ca as fi defetist, dar am trait in tara asta poate prea mult!
    Si apoi…ai vazut Matrix?
    In rest, iti doresc sa reusesti sa faci ceea ce eu nu voi reusi sa fac vreodata, anume: sa poti sa-ti cresti copilul intr-o lume normala!
    Va fi greu, caci capitalismul e in toate, dar merita sa incerci!

    • Nicule, crezi ca solutia este sa ne intoarcem la comunism? Tu spui ca povestea numita capitalism e proasta. Exista, insa, alternative? Eu cred ca, mai degraba, este vorba despre oameni nu despre concepte. Daca ai oameni competenti, poti face treaba, daca nu….

  3. :))))))))))) clar ai fost norocos. Eu am nenumarate de astfel de patanii, care mai de care sfarsite cu …multa mancare de dulce in frigider, ca sa te citez. Ma limitez doar la o chestiuta relativ…simpla, in comparatie cu celelalte, zic eu. Intr-o anumita perioada, la serviciul de evidenta al populatiei Iasi se statea la rand pentru a lua un bon de…stat la rand. Paradoxal, nu? Pai sa desfasor. Veneai..te asezai la un ghiseu, la coada imensa evident, ajungeai in final si ti se dadea un bon de ordine cu care te duceai in sala alaturata si ..stateai la alt rand ,caci de nu erai acolo cand era numarul tau…sanatate, nu mai erai primit. Acum….venerabila institutie s-a mutat in locatie noua insa foloseste acelasi sistem doar ca ..bonul ti-l da un aparat si la fiecare ghiseu e un ecran ce afiseaza numarul iar daca nu esti pe faza…cica te mai striga o data. Evoluam nene, evoluam:))

  4. mda…si eu zic ca ai avut noroc…eu eram insarcinata in 7 luni si umblam sa radiez o masina ( care nici macar nu era a mea dar nah…facerea de bine…), absolut nimeni nu mi-a zis sa intru in fata sau cv de genul…si m-am foit vreo 3 zile sa rezolv….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *