LA MULŢI ANI, TUTUROR CELOR CARE-ŞI SERBEAZĂ NUMELE!

Cică vreo 2 milioane de români petrec astăzi! Maria, Marin, Marinică, Maricica etc!

Eu nu mă număr printre ei, dar am şi eu câţiva apropiaţi de sărbătorit, printre care şi mama!

Aşa că vă doresc tuturor celor în cauză, un sincer „La mulţi ani!”. Să fiţi sănătoşi şi să ne auzim cu bine şi la anul!

PS: La mulţi ani şi marinei noastre! Acolo, cât a mai rămas ea!

LA GOGOŞI, ÎNAINTEEEE!

Trebuie să vă spun una foarte tare astăzi. Foarte tare cel puţin pentru mine! 🙂

Prin noiembrie, când ne-am mutat noi în căsuţa noastră, am investit o gramadă de bani în bucătărie. Să fie foarte bine utilată astfel încât ori de câte ori vrem să gătim ceva, să avem tot confortul.

Am cumpărat hotă performantă, să nu facem miros în toată casa, am cumpărat maşină de spălat vase, să nu muncim prea mult nici cu vesela şi câte şi mai câte. Până acum, însă, maşina de spălat vase am folosit-o de cel mult cinci ori. Am ajuns la concluzia că e un moft, dar la acea vreme ni se părea o necesitate.

În fine, una peste alta, pot spune că, în mare, tot ce am investit noi în bucătărie este cam… fără rost. Gătim atât de rar, încât chiar nu merită.

Aseară, însă, am realizat o premieră! Am făcut gogoşi! Chiar a fost o premieră atât pentru noi, cât şi pentru bucătăria noastră!

Îmi făcuse poftă o colegă la muncă (făcuse gogoşi cu o seară înainte) şi am venit acasă hotărât să trec şi eu la acţiune!

Zis şi făcut! Dă-i cu făină, dă-i cu tot ce trebuie! Creşte coca, ne apucăm de porţionat gogoşile. Dar cu ce să întindem aluatul?! Că, în ciuda tuturor dotărilor, în bucătăria noastră nu există şi un… făcăleţ! Normal, că nu ne-am gândit că ne va trebui vreodată! Am adaptat, totuşi, o sticlă pe post de făcăleţ şi iar la treabă! De tăiat, le-am tăiat cu paharul, că aşa m-a învăţat soacra prin telefon! Ştiţi vorba „Sună un prieten”.

Una peste alta , eu zic că au ieşit delicioase. Le-am umplut cu ciocolată şi cu gem. Oricum, eram atât de încântaţi, încât tot ni s-ar fi părut geniale!

Voi ce ziceţi? Arată măcar bine?

A.M.R. 11: RECOLTAREA DE CELULE STEM- O NECESITATE, NU UN MOFT!

 

Mai sunt 11 zile până când voi deveni tătic. O mare bucurie, dar şi o mulţime de preocupări până la naştere.

Una dintre dilemelele la care am căutat răspuns în ultimele zile a fost de unde să iau kit-ul pentru prelevarea celulelor stem de la nou- născut şi cu cine să închei un astfel de contract.

Ofertele sunt, deja, numeroase pe piaţa românească.  Sunt, însă, şi foarte multe firme neserioase.

Înainte de a lua o decizie, sfatul meu este să vă informaţi foarte bine. Trebuie să vi se dea răspunsuri clare la o serie întreagă de întrebări:

–         Dacă respectivul furnizor este acreditat de organismele interne?

–         Dacă eventualul contract pe care îl vei semna este supus legislaţiei româneşti? Dacă nu, evident, nu-i vei putea trage la răspundere, în cazul în care apar probleme.

–         Care este forma de prelevare? Există mai multe metode- doar celulele din sânge sau prelevare şi de ţesut de cordon ombilical. Sunt unele firme care au metode de prelevare şi de procesare a sângelui învechite. Nu intru în detaliu, aici sfatul medicului specialist e cel mai bun.

–         Cât de repede vin să ia kit-ul cu sângele prelevat în spital ca să-l ducă în laboratoarele proprii? Un termen prea lung poate duce la compromiterea probelor. Ce faci dacă mămica naşte în week-end? Sunt firme care nu preiau kit-ul decât în timpul săptămânii lucrătoare.

–         Care este forma de păstrare şi de conservare a celulelor? Sunt firme care conservă într-un singur recipient, altele în două, într-o doză mai mică şi una mai mare. Trebuie să ştiţi că doza respectivă poate fi folosită o singură dată. Odată decongelat sângele nu mai poate fi criogenat.

–         Unde depozitează firma respectivă? Sunt firme care depozitează în România, altele în străinătate. Trebuie să te gândeşti că ai nevoie de celule cât mai repede, deci distanţa poate fi o problemă.

–         Ce garanţii îţi oferă firma respectivă în cazul în care ar putea fi supusă falimentului sau executării? Trebuie să aibă alternative de depozitare şi garanţii clare.

–         Te ajută în cazul în care ai nevoie de celule? Adică îţi asigură măcar o parte din costurile unei eventuale operaţii? Mai toate firmele promit asta, însă, foarte puţine au încheiate înţelegeri şi cu firme de asigurări. În general, cei cu celulele doar promit că te vor ajuta, într-un contract. Doar că astfel de lucruri nu ar trebui să fie promisiuni, ci certitudini. Implicit, doar un asigurator îţi poate oferi certitudini. Plăteşti abonament anual şi trebuie să te despăgubească.

În fine, lista cu întrebări poate continua. Acestea au fost cele mai importante care m-au preocupat pentru mine.

Părerea mea este că aveţi nevoie de astfel de prelevări. Nu sunt mofturi, ci necesităţi. Pot salva viaţa copilului vostru şi chiar vă pot ajuta şi pe voi, părinţii.

Este o procedură foarte simplă, nedureroasă, la îndemână. Costă, într-adevăr, destul de mult, dar atunci când e vorba de sănătate, niciun preţ nu e prea mare.

Sunt cupluri care amână prelevarea de celule stem la naşterea bebeluşului, cu gândul că, dacă au nevoie, pot lua astfel de celule şi atunci când îi cade copilului primul dinţişor. M-am documentat, însă, şi asupra acestei proceduri: poate fi dureroasă şi cantitatea de sânge, implicit de celule stem, este foarte mică, comparativ cu cea recoltată la naştere.

În fine, eu m-am documentat, am comparat şi, într-un final, am ales Biogenis. Trebuie să vedeţi, însă, ce firmă şi ce pachet vi se potriveşte vouă cel mai mult.

Cu siguranţă, însă, trebuie optat pentru această recoltare. Sunt convins că nimeni nu-şi doreşte să fie neputincios atunci când copilul lui ar putea suferi de leucemie sau alte boli aproape fatale. O astfel de imagine, pe mine, pur şi simplu, m-ar dărâma. Să ştiu că as fi putut să-l ajut, dar n-am făcut ceea ce trebuia, la un anumit moment. Si  mai tarziu, sa nu mai am cum să-l salvez!

AUU, MĂ DOARE!

 

Postul de astăzi este uşor atipic pentru că nu e un sfat, nu e un gând, nu vă cere să dezbateţi o problemă! Este doar un strigăt de ajutor!

Mă doare îngrozitor spatele, mai exact un muşchi sub omoplatul drept. Poate am dormit strâmb, poate m-a bătut soţia în somn, poate m-a tras curentul.

Cert este că, de vreo două zile, nu pot să scap de durere. Am încercat cu unguente, am mers la sală, cu gândul că fac mişcare, îmi încălzesc muşchii şi trece, am înotat. Nimic.

Nu ştiu ce să mai fac, aşa că vă cer vouă sfatul? Cum scap de durerea asta?

CE MĂ ENERVEAZĂ: „MIORIŢA”, O BALADĂ PENTRU O NAŢIE ÎNFRÂNTĂ!

Miorita

„Aşa a vrut Dumnezeu!”, „Asta-i viaţa!”, sau „N-am ce face! Soarta!”. Sunt remarci pe care le auzim zilnic în jurul nostru. Suntem nişte oameni mereu loviţi de soartă, de destin, nişte oameni care n-au avut noroc în viaţă, nişte oameni care, pur şi simplu, cred că nu pot să schimbe nimic din ceea ce îi deranjează.

Dar oare de ce? Cum am ajuns aici? Să fie în sângele nostru, în ereditatea noastră de la Decebal şi Traian încoace?

Eu unul nu vreau să fiu aşa! Nu vreau să-mi plâng de milă fără să fac nimic! Nu vreau să pun toate necazurile pe seama sorţii!

Nu vreau să accept poemul „Mioriţa” ca fiind o lucrare de referinţă pentru poporul român! Ca fiind o capodoperă naţională care ne reprezintă!

Nu mă înţelegeţi greşit. Versurile „Mioriţei” sună impecabil, dar mesajul este deplorabil, din punctul meu de vedere.

Nu pot accepta gândul că un om, în acest caz ciobanul moldovean, se lasă ucis! Că, pur şi simplu, renunţă la lupta pentru supravieţuire, la lupta pentru propria-i fiinţă. Pur şi simplu îşi acceptă aşa- zisul destin, dar nu unul hărăzit de întâmplare, de soartă, ci unul stabilit de duşmani, de oameni ca el.

Da, poemul este o mare valoare. Recunosc! Iată ce scrie Wikipedia despre „Mioriţa”: „ Miorița este un poem folcloric românesc, răspândit în peste 1500 de variante[1] în toate regiunile României. Este o creație populară specific românească, nefiind cunoscută la alte popoare [2]. Cântecul a fost zămislit în Transilvania, având la bază un rit de inițiere și interpretat sub forma de colindă, în timpul sărbătorilor de iarnă [necesită citare]. S-a transformat în baladă (în regiunile din sudul și estul țării)[necesită citare], în această versiune fiind socotit[cine?] un text literar desăvârșit din punct de vedere compozițional și stilisticFormat:De cine. A fost analizat și comentat de cei mai de seamă oameni de cultură români. Motivul mioritic a constituit sursă de inspirație pentru scriitori, compozitori și artiști plastici români și străini. A fost tradus în peste 20 de limbi străine [3]. Este socotit unul din cele patru mituri fundamentale ale literaturii românești [4], iar în prezent este un brand cultural național.”

Bravoooooooo! Felicitări! Eu, totuşi, eu nu pot fi mândru! Grecii au poeme capodopere mondiale despre cât de viteji au fost ei în lupte, romanii la fel, toate naţiile se mândresc cu faptele de vitejie! Noi ne mândrim cu… relaxarea, cu renunţare în faţa morţii! Mie unul mi se pare o prostie!

Da, ştiu explicaţiile contradictorii. Vezi, Doamne, ciobanul vrea de fapt să se întoarcă la natură, să comunice ca într-o simbioză cu ea şi nu poate face asta decât prin moarte. La fel, el, de fapt, nu renunţă, ci doar îmbrăţişează destinul implacabil, soarta pe care nu ai cum s-o schimbi. Repet, aici nu e vorba de destin, de soarta, ci de actul criminal al altor doi oameni. Oameni, făcuţi din carne şi oase, care ar putea muri ei, în locul ciobănaşului în cauză. Ce nu putea, eroul să găsească un plan de contra-atac?

Dar,  de fapt, „Mioriţa” nu este doar un poem, ci o stare de fapt. „Mioriţa” nu poate fi schimbată, nu poate avea alt sfârşit. Asta pentru că „Mioriţa” este, de fapt, România şi naţia română. Suntem o ţară de oameni „implacabil” loviţi de soartă, o ţară de resemnaţi, o ţară de oameni care mereu au avut ghinion din cauza destinului!

Îmi pare rău, dar eu nu vreau să fiu aşa!

Voi ce credeţi? Am dreptate sau sunt eu nebun?

ŢĂNDĂRICĂ, FOREVER YOUNG!

Mie chiar îmi place de omul ăsta. Ce a făcut el în muzică mi se pare aproape de nivelul a ce a făcut Eminescu în literatură. Cei care îi cunosc activitatea îmi vor da dreptate. Comparaţia chiar cred că este plauzibilă. Dincolo de muzică, însă, şi el e om. Şi mai ales bărbat, vânător. Aşa că l-am descusut să aflu şi eu, şi implicit toată lumea, cât de mare vânător a fost el! 🙂 Priviţi!


Ovidiu Lipan Tandarica � marturisire despre muzica si femeile pe care le impartea cu Nicu Covaci pe www.perfecte.ro

LA MULŢI ANI, MAMA!

Eu si mama mea

Nu este vedetă, nu-i place pe covorul roşu şi nici nu are fiţe! Dar, pentru mine, este poate cea mai importantă persoană din viaţa mea!

E mama mea, care, de-a lungul vieţii, mi-a dat totul! Nimic nu a fost al ei, ci doar al meu. Din copilărie şi până acum, nu a făcut nimic doar pentru ea, ci doar pentru amândoi şi, de multe ori, doar pentru mine!

Tocmai de aceea, scriu astăzi un post despre ea. Ieri, a fost ziua ei şi ţin să-i urez public „La mulţi ani!”. Măcar atât pot face şi eu pentru ea!

I-am cumpărat un tort şi câteva cadouri micuţe, i-am făcut o mică petrecere în familie, am încercat să o fac fericită măcar pentru câteva ore!

Aşa că, dragă mamă, îţi mai spun şi azi „La mulţi ani!”

 

Voi ce relaţie aveţi cu mamele voastre? Cum vă înţelegeţi cu ele? Ce sacrificii au făcut pentru voi?

CE MĂ ENERVEAZĂ: CĂ NU MĂ VĂD LA BĂTRÂNEŢE ÎN ROMÂNIA

„CE MĂ ENERVEAZĂ”- Va fi o nouă rubrică pe acest blog. Vreau să vă spun ce mă enervează în această societate, în viaţa de zi cu zi. Vreau să ştiu, de asemenea, ce vă enervează pe voi. Când mergeţi la serviciu, când mergeţi la mare sau la munte, când vă duceţi la farmacie. Ce vă enervează în România?

UNDE AŢI VREA SĂ TRĂIŢI LA BĂTRÂNEŢE?

Mă enervează că nu pot răspunde la această întrebare cu numele ţării noastre.

batran in Romania

Da, mi-aş dori să trăiesc la bătrâneţe, în România. Dar, mă uit în jur, şi îmi dau seama că, încă, nu se poate. Aproape la fiecare colţ de stradă, vezi câte un bătrân amârât. Cu o faţă tristă, brăzdată de nevoi şi de griji. De grija medicamentelor prea scumpe, de grija pensiei prea mici şi a întreţinerii care îi depăşeşte venitul.

Sper, totuşi, că, până când eu voi ajunge la bătrâneţe, lucrurile se vor schimba. Sper să îmi trăiesc senectutea în România şi să merite!

Pentru moment, însă, mă gândesc că, la 60 de ani, voi fi într-un loc cu plajă, cu mare curată. Aş vrea să am un restaurant, undeva în Sicilia sau în sudul Spaniei. O locaţie cu patru- cinci mese, pe care să o administrez. Să stau la taclale cu clienţii, să beau bere cu lămâie sau sangria, să dau o fugă la mare, să fie soare şi liniste, relaxare.

In occident, si batranii pot zambi

Şi mai ales, îmi doresc ca în jurul meu să fie oameni fericiţi. Am văzut astfel de oameni în locurile despre care v-am povestit, deci se poate! Din păcate, nu şi în România.

Voi unde aţi vrea să trăiţi la bătrâneţe? Are şanse ţara noastră să devină veselă şi optimistă măcar peste 30 de ani?

A.M.R. 21: M-AM HOTĂRÂT: MĂ LAS DE MESERIE ŞI MĂ FAC… PISĂLOG!

„Fetiţa este un pic cam micuţă aşa că ar fi bine să mâncaţi mai multă carne!”. Acestea sunt cuvintele care m-au hotărât să-mi schimb meseria. Îi aparţin profesorului Herghelegiu, ecografistul nostru.

De ce s-a ajuns la asta? Pentru că, pe toată perioada sarcinii, Cristina a refuzat cu încăpăţânare să mânânce carne, sa-şi ia proteinele necesare copilului. Nu spun aici că a fost iresponsabilă, chiar a avut grijă în permanenţă să-i fie bine micuţei, numai că nu a suportat carnea. Pe căldurile astea, pur şi simplu nu o suporta. Prefera să mânânce un pepene întreg, decât să guste o bucăţică de carne.

În fine, după cuvintele medicului, am decis să iau atitudine. Mai sunt puţin peste două săptămâni până la naştere şi se mai pot face multe lucruri.

Aşa că mă reprofilez. Nu mai sunt jurnalist, prezentator, nici măcar iubit, soţ sau tată! Sunt doar… PISĂLOG!

E o meserie pe care eu vreau să o trec în nomenclator şi pe care, credeţi-mă, pot să o duc la nivel de artă.

De marţi, când am fost la control, şi până astăzi, Cristina a mâncat muuuulte proteine. Peşte, carne de vită, brânzeturi. Dimineaţa, la prânz şi seara. Cum aşa? Cu diversitate în alimentaţie, cu scos în oraş la restaurant (asta e, facem şi sacrificii), cu insistenţă, cu persuasiune, cu obligare, cu multă pisălogeală!

Bine, recunosc nici Cristina nu mai mârâie atunci când trebuie să mănânce. Chiar dacă nu îi place şi strâmbă din nas, a devenit foarte cooperantă.

A .M.R. 23: VINE, VINE…. NAŞTEREA!

„Cu deosebită bucurie în suflet, tinerii însurăţei X şi Y vă invită la ceremonia….”.

Cam aşa sună invitaţiile la nuntă. Le cunoaşteţi cu toţii. Ei bine, noi vă invităm la… naştere.

Cu deosebită bucurie în suflet, tinerii viitori părinţi Cristina şi Dan vă invită la naşterea fetiţei lor, care va avea loc luni, 22 august, orele 7.00- 7.30, la spitalul Sanador, Bucureşti!

În fine, dincolo de glumă, ideea este simplă: azi am fost la controlul de 36 de săptămâni şi doctorul a stabilit data naşterii prin cezariană: 22 august. Asta, evident, dacă micuţa noastră nu se va grăbi să ne cunoască mai devreme.

Vă ţin, însă, la curent. De principiu, chefuim pe 22!