CABRAL E ŞEFUL LOPEŢII! VOI AŢI VOTAT!

Cum mâine e, oficial, primăvară, m-am gândit să trag linie în privinţa sondajului de mai jos. În plină iarnă, v-am întrebat pe cine aţi vrea să aveţi voi alături la deszăpezit.

Rezultatul a fost unul previzibil, cred. Cabral a câştigat relaxat. Evident fizicul l-a ajutat. La 2 metri înălţime şi peste 100 de kg, chiar cred că are viteză la deszăpezit. Horia Brenciu s-a ţinut aproape de locul 1, dar voi, cititorii blogului, aţi decis că prietenul şi colegul meu e mai „forţos”.

Iată sondajul exact:

„Cine aţi vrea să vă deszăpezească? Cine aţi vrea să vă salveze dintre nămeţi?”

  • Cabral Ibacka (25%, 30 Votes)
     
  • Horia Brenciu (21%, 25 Votes)
     
  • Dan Cruceru (20%, 24 Votes)
     
  • Liviu Varciu (13%, 16 Votes)
     
  • Radu Valcan (13%, 15 Votes)
     
  • Stefan Banica (8%, 9 Votes)
    Total Voters: 119

Acestea fiind zise, am şi un premiu pentru Cabral.

Un set de ustensile adevărate numai bune pentru munţii de… nisip pe care îi va putea construi în apropiatul sezon estival. Că doar zăpezile s-au dus şi trebuie să privim cu speranţă spre viitor! 🙂

PS: Vă mulţumesc pentru locul al treilea pe care mi l-aţi acordat. Fără voi n-aş fi reuşit! Fiind, însă, blogul meu cred că locul acesta mi l-aţi acordat din politeţe şi din simpatie, nu pentru că aş fi vreun maestru într-ale deszăpezirii. 🙂

DE REMARCAT ŞTRAMPII ŞI SĂNDĂLUŢELE!

Cu siguranţă vremea de afară nu ne face să zâmbim. Situaţia economică a ţării cu atât mai puţin. Probabil nici şefii nu ne aduc zâmbetul pe buze.

Şi, totuşi, un copil inocent ne va umple mereu sufletul de bucurie. Asta mi s-a întâmplat şi mie când am revăzut fotografia de mai jos.

Sunt eu, cred că pe la vârsta de 2-3 anişori. Eram la „grădi”, într-o serbare. Tocmai mă pregăteam să-mi recit poezia.

Vă rog să remarcaţi ţinuta fashion şi de-a dreptul extravagantă! 🙂 Ie, pantalonaşi scurţi, săndăluţe şi ştrampi, să nu îngheţe băieţelul.

De atunci, însă, aveam o oareşce mândrie bărbătească. Eram eu mic şi timid, dar mâna era pusă tanţoş în brâu! 🙂

 

CUM SĂ-ŢI ALEGI UN APARAT FOTO. FĂ O INVESTIŢIE CARE SĂ MERITE!

M-am săturat să nu-mi iasă pozele. Aseară, am disperat-o pe Cristina pentru că, pur şi simplu, nu reuşea să-mi facă o fotografie bună în timp ce găteam o delicatesă. Vroiam să imortalizăm momentul pentru eternitate, mai ales că eu gătesc din an în Paşti.

Toate pozele aveau, însă, probleme: ba nu aveau sharf, ba nu aveau suficientă lumină, ba nu încăpeau toate detaliile pe care le-aş fi vrut în ele, ba aparatul nu declanşa exact în momentele cele mai bune.

Asta pentru că, toată viaţa, m-am zgârcit în a investi într-un aparat bun. Tot timpul, mi-am spus că e uşor să faci poze şi că poţi face asta şi cu un aparat ieftin, dintr-ăla de buzunar. Până acum, am schimbat vreo 3-4 astfel de pseudo- aparate, pe care am dat până în 500 de lei bucata. Toate au rezistat foarte puţin, mi s-au stricat când aveam mai mare nevoie de ele sau, când eram convins că am reuşit să fac o poză bună (cel puţin aşa arăta pe mini- display-ul ăla), când descărcam poza în calculator şi o vedeam la o mărime decentă, aveam o mare dezamăgire: n-avea sharf.

Sunt convins că şi voi aţi trecut prin astfel de situaţii. Tocmai de aceea, i-am cerut sfatul bunului meu prieten Constantin Antochi, fotograf profesionist de nunţi, un şmecher în domeniu. Dacă nici el nu se pricepe la astfel de dispozitive, atunci nu ştiu cine ar face-o. I-am cerut să-mi găsească un aparat foto fain, până în 500 de euro (aproape valoarea celor 3-4 pseudo-aparate stricate deja).

Surpriza a fost mare. Chiar şi în acest buget, relativ mic pentru un fotograf profesionist, a găsit câteva aparate geniale.

Dar să-l las pe el să vă povestească pe îndelete.

CONSTANTIN ANTOCHI- FOTOGRAF PROFESIONIST DE NUNŢI:

„Dacă a început să-ţi placă atât de mult fotografia, încât să-ţi dai seama că telefonul îţi limitează posibilităţile, chiar dacă are 8 megapixeli şi are funcţia HDR inclusă, atunci e cazul să te uiţi după un aparat dedicat. Şi pentru ca pasul pe care urmează să-l faci să te ţină ocupat ceva timp, îţi recomand să îţi fixezi un buget de pornire de cel puţin 500 euro.

Plecând de la aparatele compacte, am ales la întâmplare un Canon PowerShot G12. L-am ales pentru că se încadrează în buget şi îmi place cum arată. Primul şi cel mai important avantaj al unui astfel de aparat sunt dimensiunile lui compacte. Îl poţi lua după tine oriunde, tocmai pentru că nu ocupă mult spaţiu şi te scuteşte de grija obiectivelor. Are 10 Mpx şi poate filma la 720p, aşadar nu ne putem plânge de calitate. Cea mai importantă diferenţă faţă de un telefon sau un simplu point-and-shoot este libertatea de care dispui în exploatare. Poţi seta timpii de expunere între 15-1/4000s, ceea ce înseamnă că poţi fotografia o maşină de Formula 1 în mişcare şi, la o expunere de 15 secunde, poţi face un melc să pară Săgeata Albastră în sezonul estival. Ce îmi place la acest aparat este faptul că poţi trece oricând pe manual, iar, la programele prestabilite, ai compensare la expunere. Iar cu adevărat impresionantă este distanţa minimă de focalizare de 1 cm, pentru… iubitorii de gărgăriţe şi alte chestii mici.

Dacă vrei performanţă, dar nu te încumeţi la un SLR, atunci poţi alege un mirrorless. Iar, pentru studiu, am ales o oferta de la Olympus cu al său PEN E-PL1, care vine la pachet cu două obiective Zuiko (14-42mm f/3.5-5.6 şi 40-150 f/4-5.6). Nu aduc în discuţie calitatea, ci numai posibilităţile. Acum, că ai două obiective ieşi un pic din sfera amatorilor comozi. Obiectivele astea aduc mai multe responsabilităţi şi nu în sensul că trebuie să ai grijă de ele. Trebuie să ştii ce anume fotografiezi şi să te documentezi un pic înainte. Exemplul ce urmează e doar pentru amuzament, dar înţelegeţi că nu puteţi merge în pădure să fotografiaţi urşi cu obiectul 14-42, oricât de impresionante ar fi cadrele la care vă gândiţi.

Acest pachet de la Olympus nu consumă întreg bugetul stabilit (500 euro). Punând acest lucru cap la cap cu faptul că PEN E PL-1 are patină pentru blitz extern, achiziţia unui asemenea dispozitiv alături de transmităţoarele cele mai ieftine este aproape obligatorie. Şi astfel vei păşi în fotografia cu lumină off camera.

O alegere foarte înţeleaptă spre care, personal, vă îndemn este un aparat compact marca Sony, şi, mai exact, modelul de vârf al gamei Cyber-Shot™ şi anume DSC-HX100. Cu siguranţă, acesta va fi pe placul multora oferind o calitate extraordinară a imaginii precum şi funcţii creative la nivelul unei camere DSLR. Cu intervalul său de zoom ultraputernic, filme full hd 50p, gps şi filmare 3D, camera foto digitală compactă HX100V satisface exigenţele celor mai pretenţioşi fotografi amatori. Cei 16.2 megapixeli completaţi de o optică de calitate oferită de cei de la Carl Zeiss precum şi de fiabilitatea sau uşurinţa în folosire îl poziţionează în topul aparatelor recomandate de mine tuturor celor pe care îi întâlnesc la fiecare pas, pasionaţi de fotografie şi pregătiţi să facă o investiţie, dar nu mai mare de 500 euro.

Ultimul punct de atins este un DSLR, iar, pentru exemplu, am găsit un D3100 de la Nikon ambalat într-un pachet interesant cu geantă, card de memorie şi nişte cabluri pe care nu le primeşti în mod normal. Dacă alegi varianta asta, trebuie să fii pregătit pentru următoare investiţii în obiective, pentru că tentaţia va fi mare. Senzorul CMOS are 14.2 Mpx, iar aparatul poate filma full HD cu 24 fps. Tot ce pot să facă celelalte trei prezentate deja, acesta va face mai bine, dar este şi costisitor.

Indiferent de ce alegi, ieşi în fiecare zi în parc şi trage pentru că nu se mai lucrează cu film să ne plângem de costuri, dar, în acelaşi timp, fii pregătit şi pentru munca de selecţie a celor mai reuşite cadre, care, vă garantez, că nu este deloc uşoară.”

 

FIICĂ-MEA FACE CINSTE! DE BĂUT LA TOATĂ LUMEA! LĂPTIC!

În urmă cu şase luni, era ascunsă, undeva în peisaj.

Astăzi, de ziua ei, e hotărâtă să dea de băut la toată lumea. Doar la şase luni, poate emite şi pretenţii la o băutură fină! Un lăptic, evident! Taică-su are voie, însă, un cocktail făcut din suc!

Oricum ar fi, noi petrecem nevoie mare, cu gândul la vremea frumoasă care va veni cândva. La noi în casă, aproape că poţi să simţi vara. E cald ca în luna lui cuptor ca să nu răcească pitica.

Hai noroc! Şi la mulţi ani, Sophia Maria! Ai grijă să consumi raţional lăpticul!

MIE ÎMI PLACE NEAGRĂ! VOUĂ?

În fiecare dimineaţă, mă trezesc cu gândul la ea. Ea este, de fapt, cea care mă face să-mi revin şi să încep ziua cu zâmbetul pe buze. Nu se lasă uşor, însă. E neagră şi fierbinte! Căldura ei mă arde şi trebuie să-mi pun toată răbdarea la contribuţie ca să o abordez.

O iau prin învăluire, mă apropii de ea încet, încet. Altfel, m-ar frige! Pas cu pas, gest cu gest. Nu se lasă. Mă „abureşte”! Iar eu mă îmbăt cu mirosul ei unic. E altfel decât toate celelalte. Mereu şi mereu. În fiecare dimineaţă, de altfel, mi se pare că are ceva nou în ea. Un altfel de miros, o tentă diferită de ieri. Azi e mai tare, mai puternică. Ieri, parcă era ceva mai slabă, mai relaxată.

Cam 30 de minute ne ia, în fiecare zi, să ne cunoaştem. Încet, încet, fierbinţeala ei se domoleşte şi lasă loc doar căldurii blânde şi plăcute. Şi atunci se produce legătura dintre noi. După 30 de minute, suntem pe deplin satisfăcuţi amândoi. Ea e „consumată” şi eu pot să-mi văd de ale mele. Uit de ea pentru câteva ore.

Ulterior, de-a lungul zilei, ne mai întâlnim o dată sau de două ori. Atunci se întâmplă, însă, pe fugă. O sorb repede din priviri şi din gusturi. Nu am timp de poezie, dar sunt cu gândul la noua „EA”, cea de a doua zi. Oare cum va fi mâine? Ca ieri, ca azi sau poate complet nouă?

Voi cum preferaţi… CAFEAUA? Că doar nu vorbeam despre altceva! 🙂  Doar nu va gandeaţi la vreo domnişoară mulatră. Eu o beau, întotdeauna, neagră. Fără pic de zahăr sau lapte. Îmi place cafeaua tare, o cană mare în fiecare dimineaţă. Mai nou, am norocul să-mi fie servită „la botul calului”. Dimineaţa, soacra se trezeşte devreme şi, simpatică, ne face cafelele mie şi Cristinei. Când ne trezim, sunt, deja, răcite cât trebuie.

De-a lungul timpului, am experimentat tot felul de tipuri de cafea. De la espresso, la cele făcute din capsule, la „dozator”. Am chiar şi un astfel de dispozitiv acasă. Rămân, însă, fanul cafelei făcute la ibric, cu spuma dată puţin în foc. 

Vouă cum vă place cafeaua? Beţi şi, dacă da, câte pe zi? Unde este locul cel mai frumos unde aţi băut cafea? Sau unde aţi băut cea mai bună cafea?

LA CLUB, CU TELEFONUL: „ALO! ŢIPĂ CĂ NU TE AUD!”

Şoc şi groază: sâmbătă noaptea, am fost în club. Chiar în două cluburi!

Cred că am jumătate de an de când n-am mai ajuns într-un club, iar sâmbătă seara, de gura unor prieteni, am fost chiar în două. În fine, m-am simţit foarte bine, gaşcă, distracţie, fun. Dar nu despre asta vreau să scriu, ci despre…. telefoane!

În ambele cluburi, şi cred că aşa se întâmplă în toate, toate domnişoarele erau cu telefoanele în mână. Iphoane, miphoane, blackberriuri, miauberriuri, nokia, în fine. Toată lumea era cu telefonul în mână şi se dădea ocupat. Ba vorbeau la telefon, ba dădeau sms-uri, ba făceau poze şi le puneau pe facebook.

Frate, eu asta n-o mai înţeleg. Cu cine stai la vorbă la 2 dimineaţa? Cine are atâtea insomnii astfel încât să aibă răbdarea să se converseze cu unul aflat în club? E multă gălăgie şi ăla, ca să te audă, trebuie să ţipe! Să urle din toţi rărunchii ca să se facă înţeles. În plus, cât de „dus” trebuie să fii, tu, clubist, să stai la palavre pe telefon, când în jurul tău sunt o mulţime de persoane cu care ai putea discuta. În plus, ai venit în club ca să dansezi, să te distrezi sau ca să vorbeşti la telefon? Pe bune, până unde?

Eu, dacă aş fi patron de club, aş pune un mare semn, la intrare, cu „Vorbitul la celular, interzis!”. Sau mai bine, aş bruia semnalul astfel încât ăla care vrea să vorbească la mobil, să fie nevoit să iasă afară, după semnal. Şi să-l vezi pe ăla care mai are chef de discuţii la telefon, la – 15 grade celsius. Să-i dârdâie lenjeria intimă de dragul conversaţiei!

MĂ AJUTĂ FAŢA, CE SĂ ZIC… :)

Într-o seară, la film la mall, cu soaţa. Alegem „J. Edgar”, super film, că veni vorba. Vi-l recomand cu căldură.

Să revin, însă, la povestea mea. Mă duc la coadă la bilete, spun numele filmului şi dau să plătesc. Casierul mă întreaba: „Legitimaţie de student aveţi?”. HOPA! Rămân mut. Stau câteva secunde bune până să-mi revin. Omul se uită la mine mirat, aşteptând un răspuns. Zic: „Nu, dar… par a mai avea vârsta de student?”. El la mine: „Da!”.

Plătesc, iau biletele şi mă întorc la soaţă plin de aroganţă: „Auzi, dragă, cică par foarte tânăr!”

Chiar aşa par? Vă întreb şi pe voi. Ţin să precizez să am 30 de ani, am terminat două facultăţi şi am făcut şi un master. Deci am cam trecut de ceva vreme de vârsta… studenţiei.

LA MINE E MARE ÎNGHESUIALĂ DE VALENTINE’S DAY! AM VREO DOUĂ, TREI VALENTINE! VOI?

Am constatat că azi suntem în 13 februarie, iar mâine e Sf. Valentin. O sărbătoare românizată şi interiorizată de noi toţi. 

Ei bine, conform unei vorbe care circulă pe la noi… Valentine`s Day m-a luat prin surprindere, pe nepregătite… ca atare, pt a nu intra din nou la cură forţată, numai cu legume şi fructe, am decis că trebuie să acţionez.

Doar că pică sărbătoarea asta aiurea rău, în mijlocul săptâmânii,  când omul munceşte…  Mai e şi zăpada care numai chef de surprize sau de cumpărături nu-ţi face. În plus, când ajung acasă e ora de băiţă, papă, somn pentru Sophia.

Aşa că nu am timp deloc pentru pregătirea Sf. Valentin.

Acestea fiind zise, doamnelor, ajutaţi un biet bărbat să se lămurească dacă poate sări peste această „aniversare” sau trebuie să se dea peste cap să o marcheze? Conteaza pentru voi Valentinul? Daţi-mi o idee de cum să mă scot, să nu risc să trec pe legume! 🙂

PS: Mai am o întrebare, anul ăsta, aş avea vreo trei Valentine! Oare pot să jonglez şi să le întreb pe toate dacă vor să fie „My Valentine”? Ştiţi cine sunt? Cristina, Sophia Maria şi soacra, că tot e la noi de când a venit zăpada! Cu toate aş vrea să-mi petrec ziua de mâine şi nu ştiu cum să mă împart! Hai bine, pe soacră am putea să o scoatem din ecuaţie! Dar… aşa delicat, să nu se supere!

UPDATE: DIN CAUZA VREMII NASOALE DE IERI SI DIN CAUZA FAPTULUI CA SUNT OCUPAT RAU ASTAZI, BLOCAT LA SERVICIU, AM HOTARAT DE COMUN ACORD CU CRISTINA SA AMANAM VALENTINE’S DAY PENTRU SAMBATA! ORICUM, VA DORESC VOUA PETRECERE FRUMOASA SI… VORBA CEEA: IUBITI-VA MULT!

 

DE CE NU ÎNŢELEGEM FEMEILE: „PARTEA TA DE PAT E A MEA!”

Fiecare are preferinţele lui. Că vorbim despre maşini, despre mâncare, despre sporturi, despre orice. Că vorbim chiar şi despre partea de pat preferată.

Dar să o luăm pe îndelete.

În prima noapte „magică”, nimeni nu se gândeşte la somn. Fiecare dintre cei doi iubiţi adoarme pe unde apucă, epuizat de experienţa tocmai încheiată. Şi tot aşa vreo câteva săptămâni buni.

Apoi, relaţia evoluează. La un moment dat, el sau ea decide să facă un pas important: să se mute la el sau la ea. Celălalt acceptă şi trăiesc fericiţi încă o bună perioadă de timp, fără prea multe „pretenţii”.

Şi, totuşi, la un moment dat, ea spune: „Ştii, n-am dormit niciodată bine pe partea asta de pat, mie îmi place mai mult partea ta, că e cu vedere la fereastră!”. Sau: „Ştii, nu-mi place să dorm cu faţa la perete, sunt claustrofobă! Am îndurat, dar acum nu mai pot! Pur şi simplu, mă sufoc!”.

Iar el cedează, că doar o iubeşte. E bosumflat, dar acceptă. Îşi ia perna şi se mută pe partea cealaltă. Câteva nopţi are chiar coşmaruri din cauza noii poziţii de somn, doar a dormit toată viaţa pe partea aia.

Problema, însă, se accentuează. Din momentul în care el a acceptat să-şi schimbe locul, e pierdut! În orice excursie, în care vor merge din acel moment, ea va fi cea care va alege pe ce parte de pat să doarmă. „Eu dorm pe stânga pentru că…”, „Eu dorm pe dreapta pentru că….”. De altfel, acesta va fi primul lucru pe care îl va face în fiecare cameră de hotel în care ajunge. Nu se va mai gândi mai întâi la amor, la peisaje, la dotările din cameră, ci direct la alegerea părţii de pat pe care va dormi.

Cu siguranţă, însă, va fi exact locul pe care şi-l dorea el, convins că, acasă, ea doarme pe partea cealaltă!

Şi atunci el se întreabă: „Păi, acasă, dormi pe dreapta, la hotel, de ce vrei pe stânga?”. Sau invers. Şi atunci noi toţi ne întrebăm: „De ce nu înţelegem femeile?”.

Ce explicaţii aveţi voi, doamnelor, la povestea asta? După ce criterii vă alegeţi partea de pat pe care veţi dormi? Nu-i aşa că o alegeţi exact pe cea pe care o preferă partenerul?

PRIMA PĂPICĂĂĂĂ! ŞI NICI N-A DAT PREA MULT PE LÂNGĂ!

Ca să mai destindem atmosfera apăsătoare a unei societăţi în criză de vreme şi de vremuri, iată o făţucă tare dulce!

E Sophia Maria, uşor uimită de blitz-ul aparatului foto, dar foarte încântată de prima ei păpică solidă! E mare, deja, aş putea spune! A trecut de la lăpticul exclusiv la pasta de rădăcinoase (morcov, ţelină, pătrunjel), o dată pe zi!

Se pare că i-a şi plăcut foarte mult! Ar fi trebuit să mănânce doar vreo două- trei linguriţe, dar, de la prima masă, a cerut cel puţin cinci! Azi, a ajuns chiar la zece!

În plus, după cum se observă pe baveţică, nici nu a vrut să irosească prea multă păpică, aşa că a băgat totul la ghizdănel.

De preparatul mâncării s-a opucat mămica ei, care a avut mari emoţii să-i fiarbă bine legumele, iar, de partea de confort, mama mămicii, care a făcut-o pe „fotoliul” pentru puştoaică.