Arhive lunare: iunie 2012

VACANŢĂ, STAI CĂ VIN!

Posted on by
27

Astăzi este ultima zi de muncă din următoarele două săptămâni. Adică, de mâine sunt în CONCEDIUUUUU!

Aşa că vă pup şi vă transmit toate gândurile mele bune. Vă plâng de milă celor care nu vedeţi prea curând concediul şi mă alătur vouă, celor care petreceţi, deja, la soare.

Prima săptămână am să o stau. STAT! Atât. Stat dintr-ăla până la limita plictiselii. O săptămână întreagă doar cu familionul.

Următoarea, tot cu familionul. Dar la MAREEEE! Sophia va intra pentru prima oară în mare şi va călca pentru prima oară pe nisipul litoralului românesc. Da, românesc. Nu pentru că n-ar fi condiţii mai bune în alte părţi, sunt sigur de asta. Este, însă, cel mai aproape şi încerc să nu-mi chinuiesc copilul cu drumul. Ori cu avionul, ori cu maşina, undeva în altă ţară. E prea mică pentru un drum lung.

Aşa că, de mâine, vă invit să vă bucuraţi alături de mine, să vă relaxaţi. Eu, cu siguranţă, asta voi face.

Voi aţi intrat, deja, în concediu? Unde vă duceţi vara asta?

 

CUM ARATĂ CASA TA IDEALĂ?

Posted on by
12

Aş putea spune că imobilul din fotografie se apropie de casa mea ideală. Îi mai lipseşte o curte, cu mult spaţiu verde, dar aş putea trăi şi fără asta.

Clădirea respectivă e în Sevilla şi m-a atras la ea arhitectura deosebită şi, mai ales, florile. După cum vedeţi sunt perfect aşezate şi îngrijite.

Per total, casa asta arată superb şi mi-aş dori să locuiesc în ea, măcar în concediu.

Cum ar arăta casa voastră ideală? Aveţi aşa ceva în imaginaţie sau vă trăiţi, deja, visul? Adică locuiţi, deja, în casa ideală pentru voi?

1 AN DE BLOG! NE-AM CAM ÎNTINS LA VORBĂ! :)

Posted on by
18

Tocmai am realizat că am făcut un an de bloggereală. Pe 22 iunie 2011, am pornit acest blog.

A trecut foarte repede, din punctul meu de vedere. Am scris câteva sute de articole, unele mai pe placul vostru, altele nu.

A fost mediul, însă, în care m-am destăinuit vouă. În care v-am povestit preocupările mele, problemele mele, v-am cerut sfaturi sau am încercat să dau, la rândul meu, câteva sfaturi pe anumite subiecte. A fost mediul în care mi-am exprimat fericirea alături de Sophia şi în care am pus zeci de poze cu ea.

Probabil că articolele mele nu i-au mulţumit pe toţi, dar m-am bucurat că m-au taxat imediat şi mi-au comentat, cu propriile păreri.

Aşa că vreau să vă mulţumesc tuturor. Tuturor celor care sunteţi de acord cu mine, dar şi tuturor celor care mă criticaţi. Asta pentru că, în cazul ambelor categorii, cu toţii citiţi acest blog. Şi, da, vreau să vă mulţumesc pentru asta!

GENERAŢIA ACTUALĂ MAI ARE O ŞANSĂ!

Posted on by
4

Fiecare generaţie are particularităţile ei şi este considerată de cei mai în vârstă „mai slabă, mai proastă, mai incultă”. De altfel, chiar noi am fost ţinta atacurilor părinţilor, care ne-au tot spus că „pe vremea lor…” şi că „voi nu mai sunteţi atât de preocupaţi de….”.

Povestea cu învăţatul a fost mereu dezbătută de generaţii. Şi mereu a existat acea prăpastie, „generation gap”, acele neînţelegeri între părinţi şi copii, între adulţi şi tineri.

Recunosc şi eu că am momente când cred că generaţia actuală nu mai are valori, că nu mai este preocupată absolut deloc de învăţătură, că doar mess-ul şi facebook-ul sunt valorile lor.

Şi, totuşi, am avut o surpriză tare plăcută într-o seară. Eram la un restaurant şi, lângă noi, era organizat un bal al celor de clasa a VIII-a, un bal de final de gimnaziu. Erau câteva zeci de tineri, dar pe niciunul nu l-am văzut consumând alcool sau fumând. Poate nu am privit eu prea atent, dar impresionant cu adevărat a fost gestul lor de final de bal.

Fiecare a aprins câte un „felinar zburător”, pe modelul chinezesc, şi şi-a pus o dorinţă. Cei mai mulţi dintre ei spuneau „Îmi doresc să iau notă mare la capacitate!”. Mi s-a părut superb, mi s-a părut o dorinţă de maturitate, mi s-a părut exact ceea ce ei trebuia să-şi dorească.

Felicitări! Mi-au plăcut şi m-au făcut să cred că şi generaţia lor are valori, că şi generaţia lor are oameni de calitate. Dincolo de sistemul de învăţământ tot mai slab, dincolo de problemele tot mai multe ale tinerilor din ziua de azi, momentul din acea seară m-a făcut să cred că această generaţie mai are o şansă. Depinde doar de ei!

PS: Din păcate, într-un foişor de lângă aceşti tineri de clasa a VIII-a, era organizat un majorat. Toţi cei invitaţi au plecat de acolo pe patru cărări, turmentaţi rău, inclusiv fetele. În plus, minute bune au ascultat muzică… absolut ieftină. Aici, cred că e tare greu să-i mai pot preţui.

Copiii voştri cum sunt? Ce valori credeţi voi că are generaţia tânără? Mai are sau e destinată dezastrului?

MIE MI-A PLACUT „DIRTY DIANA”. ŢIE?

Posted on by
9

Da, a mai trecut un an de la moartea lui Michael. Da, începem să-l uităm, dar, mai ales, începem să-i uităm muzica.

Mie mi-a plăcut cam tot ce a făcut M.J. pe plan profesional. Am fost fan, am încercat să fac şi eu „moon walk-ul”, deşi, nu m-am priceput cu adevărat la dans niciodată.

Aşa că, în seara asta, vreau să-i reascult câteva piese. Am multe preferate, dar cred că „Dirty Diana” e cea care mă încarcă cu cea mai multă energie, care mă revigorează, care îmi dă chef de viaţă.

Care este melodia ta preferată de la Michael?

SĂ FII „HIGH” NU E „FUN”!

Posted on by
4

Mâine e Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Consumului de Droguri. Despre asta, mai multe detalii găsiţi pe www.ciado.ro.

Eu nu am să vă plictisesc cu lecţii de morală şi cu sloganuri pamfletare. Exemplele personale au cel mai mare impact şi despre asta vă voi povesti.

Am avut un prieten care mi-a fost ca un frate. Lucra în branşă şi era foarte bun. Părea că are toată viaţa înainte şi că trăieşte cel mai frumos vis posibil.

A început în glumă cu o etnobotanică. Nu ştiu exact ce a luat, nu l-am văzut niciodată consumând.

L-am văzut, însă, în fibrilaţie, l-am văzut cum a devenit dependent, l-am văzut cum plângea după o doză, l-am văzut cum şi-a distrus viaţa, l-am văzut cum a rămas fără loc de muncă, l-am văzut cum a rămas singur, fără niciun prieten.

Asta pentru că, încet, încet, odată ce consumi droguri, toată lumea se îndepărtează de tine, oricât de mult ar ţine la tine. Am încercat să-i fiu alături, să-l ajut. Dar el nu avea nevoie de mine decât atunci când îmi cerea bani. Lua droguri pe datorie, le consuma şi apoi mă suna să-l scot din belea. Traficanţii erau, deja, pe urmele lui. Şi mă suna la 7 dimineaţa, la 10 seara, sau la 3 dimineaţa. Şi îmi spunea că trebuie să-l ajut pentru că oricum răul îl făcuse. Şi tot aşa.

L-am împrumutat o dată, de două ori. Mă ascundeam de cei apropiaţi mie ca să nu afle de ajutorul către el.  Erau împotriva unui astfel de ajutor şi aveau dreptate. Un astfel de om trebuie să vrea mai întâi să fie ajutat. Şi abia apoi să încerci să cauţi soluţii pentru el.

În fine. Povestea este lungă şi, din păcate, nu are un final fericit. De fiecare dată ne promitea că se lasă. Stătea câteva zile fără droguri şi apoi o lua de la capăt.

Eu am cedat după vreun an. N-am mai rezistat şi m-am îndepărtat. Poate că am greşit, dar am preferat să-mi salvez familia. La fel au făcut toţi prietenii lui. Şi, la început, avea foarte mulţi.

Acum nu mai ştiu nimic de el. Sper să fie, totuşi, bine. Ştiu doar că a rămas singur, chiar şi fără locul de muncă, pentru că şi acolo începuse să aibă probleme.

Şi totul a început de la o glumă. I s-a părut „fun” să fie „high”. Dar n-a fost! A fost, de fapt, oribil!

SĂ SCOATEM MUŞCHIU’ LA SOARE!

Posted on by
23

„Am tras de fiare de am rupt ganterele în două toată iarna. Acum a venit căldura şi pot să mă laud. Aşa că, în fiecare sâmbătă şi duminică, dau fuga la piscină. Mă dezbrac, las pe mine slipul ăla sexos şi mă încordez. Mă dau cu ulei. Mult! Mult! Vreo 30 de minute pe fiecare parte! Să lucească muşchiu’! Să să vadă bicepsu’!”

Nu vi se pare cunoscut textul ăsta? Nu v-aţi întâlnit, deja, la piscină, cu „uleioşii”? 

Oricum, dacă n-aţi ajuns încă la piscină, sigur aţi dat de ei pe facebook! Că e plin de dintr-ăştia! Cât mai dezbrăcaţi şi mai încordaţi! 

Iar de pipiţe cu silicoane şi meşe ieftine, nu mai zic! N-au bani decât de o cola toată ziua la ştrand, dar se mândresc nevoie mare cu „dotările” lor.

Eu le transmit doar atât: LĂSAŢI-NE! Lăsaţi-ne pe noi, ăştia mai încântaţi de o ieşire la bere cu prietenii, decât de câteva ore de tras de fiare, sau pe noi, ăştia care preferăm să investim în gadget-uri, decât în steroizi. 

Nu zic nu, sportul e bun. E bine să alergi, să mergi la sală. Dar când te transformi într-un „cocalar uleios”, mai bine… ne laşi!

Oricum, lor le trebuie ani ca să li se încordeze muşchii, iar mie mi-a luat doar cinci minute ca să arăt bine în poza aia! 🙂

 

DEPENDENT DE REDUCERI SAU DOAR ATENT CU TINE?

Posted on by
13

Recunosc: îmi place să mă îmbrac cât mai bine. Nu gros, ci cu haine de calitate. Nu ţin, însă, la anumite branduri, ci doar la „etichetă”. Adică la un stil cât mai elegant. Dar câţi dintre noi bărbaţii nu o fac? Că despre femei… nu mai vorbim. Puţini masculi au, însă, puterea să o recunoască.

În cazul meu, poate că este vorba şi despre nevoia de a avea o imagine impecabilă. Nu am un stilist, în afară de consoartă, dar, până acum, am reuşit să stau departe de vreo mare gafă vestimentară.

Nu prea mă îmbrac, însă, din România. Mai cumpăr câte ceva, dar niciodată o ţinută întreagă. Doar piese singulare. Asta pentru că, în România, în multe magazine, mi se pare că are loc o hoţie curată, o hoţie pe faţă.

Nu am să-i înţeleg niciodată pe cei care dau iama într-un magazin care-şi lansează o colecţie nouă, la preţuri indecente. Eu, întotdeauna, am preferat să aştept. Nişte reduceri, ceva.

Am şi piese vestimentare ceva mai scumpe, dar, în general, nu arunc mulţi bani pe un singur articol de îmbrăcat. În plus, îmi cumpăr haine mai ales când plec în vacanţă. Spania, Italia, Franţa. Asta pentru că merită din plin!

În fotografiile de mai sus, v-am arătat ce înseamnă cu adevărat reduceri! Peste 40% sau chiar 80%. Reduceri reale, nu cum se întâmplă la noi: azi se creşte preţul cu 30%, iar mâine, e scăzut cu acelaşi procent, şi se spune că e o mare reducere. De fapt, preţul este acelaşi, dar „prostimea” sau „fiţoşii” se înghesuie la promoţii.

Când prind, însă, astfel de reduceri, afară, recunosc, iar, pierd câteva ore bune la cumpărături. Toate hainele trebuie probate pe îndelete. Recordul meu a fost de 8 ore petrecute într-un singur out-let. Am făcut şi pauze de cafea, dar am stat 8 ore! Enorm pentru mine.

Voi? Ceva recorduri de shoppingeală? 🙂 De unde vă cumpăraţi hainele? Că doar n-oţi sta dezbrăcaţi? Sunt reduceri reale în România?

UPDATE: AM SCRIS EU UNDEVA CĂ SUNT „DEPENDENT” DE REDUCERI? AM SCRIS EU UNDEVA CĂ MĂ ÎMBRAC DOAR DIN STRĂINĂTATE? AM SCRIS EU UNDEVA CĂ ÎMI CHELTUIESC TOŢI BANII PE HAINE? NU ŞTIU CE ARTICOL AU CITIT UNII, DAR, PRIN ZIARELE COLORATE, A APĂRUT O INEPŢIE DE INTERPRETARE A CUVINTELOR MELE!

STOP! IA O PAUZĂ! RESPIRĂ! ADU-ŢI AMINTE CĂ IUBEŞTI!

Posted on by
6

Muncim, muncim, muncim. Alergăm, alergăm, alergăm. Ne zbatem, dăm din coate, ne certăm, ne supărăm, uităm.

Uităm de lucrurile cu adevărat importante. Uităm de clipe. De acele secunde, de „banalităţile” care ne fac cu adevărat fericiţi.

Spune „STOP!” măcar o dată în zi. Opreşte-te şi priveşte în jur! Priveşte-ţi soţul, iubitul, soţia, iubita. Spune-i „Te iubesc!”. Simţi deja asta, dar uiţi mereu să o spui. La fel şi ea sau el. Sunteţi prea ocupaţi cu lucruri mai „importante”.

Priveşte-ţi copilul! Îţi zâmbeşte şi momentul ăsta este magic, este tot ce contează, de fapt, în viaţă. Zâmbetul lui de copil inocent şi fericit, care n-are nevoie de lucruri materiale scumpe, ci doar de atenţia ta. 

În ultima vreme, am uitat şi eu. Am uitat că, de fapt, sunt foarte, foarte fericit. M-am lăsat purtat de tornada asta, care înseamnă evoluţie profesională şi financiară, de scandalurile cu zugravii, de multe, multe lucruri „importante”, şi am uitat. Am uitat să le spun minunilor mele că le iubesc.

Ieri, măcar ieri, am spus, însă, „STOP!”. Ieri, am împlinit eu 31 de ani, dar, mai important, am împlinit trei ani de căsnicie. Aşa că, măcar ieri, am lăsat goana zilnică şi am respirat. Mi-am scos soţia în oraş, am luat cina doar noi doi, ne-am adus aminte cât de fericiţi suntem împreună. Azi, dimineaţa ne-am petrecut-o în trei. Cu Sophia Maria, fiinţa care ne împlineşte. Doar noi trei. Ne-am pupat, ne-am drăgălit, ne-am adus aminte cât de fericiţi suntem împreună. Nu ne-am stresat că trebuie să plecăm la serviciu, că trebuie să alergăm, să ne zbatem.

Le-am făcut şi o mică şedinţă foto ca să ne aducem aminte mereu că, în seara de 12 iunie şi în dimineaţa de 13, am fost fericiţi. Cei mai fericiţi!

Acum, alergăm iar! Şi mâine vom face la fel! Dar promit că voi încerca să spun „STOP!” cât mai des de acum încolo. Măcar şi pentru câteva secunde pe zi. Pentru că merită! Merită să iubeşti şi să arăţi că iubeşti! Merită să fii fericit! 

Tu când i-ai spus ultima oară că îl/ o iubeşti? Când te-ai bucurat ultima oară de zâmbetul copilului tău fără a fi stresat că eşti ocupat? Sfatul meu este să te opreşti chiar acum din ceea ce faci şi să le spui celor dragi că-i iubeşti! Acum! Ca să fii, la rândul tău, fericit!