Nişte civilizaţie… Pe când şi la noi?

Acestea sunt nişte cutii pentru reciclare. Le-am întâlnit pe afară şi am rămas, din nou, uimit de nivelul de civilizaţie la care au ajuns unii.

În acest cutii, oamenii vin şi aruncă absolut tot ce nu le mai trebuie. Nu gunoaie, ci lucruri din care se mai poate recupera ceva. De la electronice, la încălţăminte.

Vă mai amintiţi ce se întâmpla la noi cu programul „Rabla la electronice”? Oamenii scoteau în faţa blocului calculatoarele uzate, de exemplu, şi angajaţii de la primărie veneau să le ridice. De multe ori, însă, aceste electronice uzate nu mai erau găsite de cei de la primărie pentru că, tot timpul, cuiva i se păreau încă folositoare şi şi le însuşea. Tocmai de aceea, probabil, programul a luat sfârşit.

Ei bine, aceste cutii sunt tocmai pentru astfel de programe. Nimeni nu se urcă în ele, să-şi aleagă ceva „bun” pentru el”. Nimeni.

La noi, însă, ce credeţi că s-ar întâmpla cu ele?

Tu ai purta aşa ceva?

Am să răspund eu primul la această întrebare: da, aş purta!

Îmi plac culorile tari la sacouri, purtate într-o seară de vară, la o terasă. Poate că nu sunt multe locuri în România în care ai putea purta aşa ceva, dar există.

Şi eu chiar cred că orice bărbat trebuie să aibă măcar un sacou în culori tari. Alexandru Ciucu şi-a lansat, aseară, o nouă colecţie, practic propunerile sale pentru 2013 şi, în special, pentru vară.

Mie mi-au plăcut mult unele ţinute, fără a avea pretenţia de a fi un critic vestimentar profesionist. Emit păreri din punctul de vedere al unui posibil cumpărător.

Mi-au plăcut culorile tari, mi-au plăcut cotierele dreptunghiulare, buzunarele duble, sacourile cu două rânduri de nasturi, batistele asortate şi chiar pantofii albi propuşi de Ciucu la pantalonii de aceeaşi culoare.

Ţinuta mea preferată e în poza de mai jos. Probabil am să trec pe la magazin pe la el în vară. Dar nu vă opriţi neapărat la Ciucu. Sunt mulţi stilişti şi designeri care propun astfel de ţinute pentru vara aceasta. Eu zic că merită să încercaţi şi o culoare şi să mai ieşiţi din clasicul alb- negru. Nu de alta dar o culoare puternică te va umple de bucurie imediat. Pe tine şi chiar şi pe cei din jur.

Atenţie la falşii parcangii!

Nu mă refer aici la cei care şi-au luat propria stradă şi şi-o „utilează” cu lăzi de bere pe care le dau la o parte contra cost. Pe ăştia îi ştim cu toţii, sunt „pe faţă”.

Aseară, însă, parchez în parcarea publică din faţa Ateneului Român. Parcare cu plată, 1,5 lei pe oră. Un preţ absolut decent. Plătesc o oră, unei doamne echipate cu însemnele Primăriei şi cu legitimaţia la vedere. A rămas să plătesc diferenţa, dacă stăteam mai mult, la întoarcere.

Revin la maşină, într-adevăr, după două ore şi jumătate. Practic aveam o restanţă de 3 lei cel mult, două ore suplimentare.

Doamna taxatoare dispăruse. În locul ei, însă, mi-a bătut în geam un individ îmbrăcat în negru, fără vestă reflectorizantă şi legitimaţie la vedere. Avea, totuşi, un teanc de bilete de parcare în mână.

„Aveţi să mai daţi 12 lei!”, îmi spune el. Am rămas uimit pentru că diferenţa de la 3 la 12 lei era consistentă. „Cum aşa?”- întreb. „Păi, după ora 7 seara, costul unei ore de parcare e de 6 lei!”.

Şi, totuşi, nu mi se părea în regulă. Şi îi răspund şi eu cu tupeu şi cu inspiraţie. „Până să-ţi plătesc eu, ia arată-mi şi mie legitimaţia ta!”.

Domnul respectiv face o pauză, se gândeşte câteva secunde şi „Nu mai e nevoie, seară bună!”. Şi dispare aproape instantaneu!

Am rămas uimit! Adică dintr-o dată nu mai aveam nimic de plată? Sau domnul nu era parcangiu autorizat?

M-am interesat astăzi: astfel de indivizi sunt hoţi la drumul mare. Înşeală oamenii, pur şi simplu! Îi abordează cu tupeu şi mulţi plătesc. Un astfel de individ poate face chiar şi peste 1000 de lei într-o seară. Doar din vorbe!

Atenţie, aşadar, la astfel de oameni! Nici măcar celor costumaţi adecvat nu le plătiţi mai mult de 1,5 lei/oră sau tariful afişat pe panourile din parcări.

În plus:

– Primăria încasează bani pe aceste parcări, doar până la ora 20.00. Peste această oră, parcările publice sunt gratuite.

– În weeek-end, aceste parcări sunt gratuite pe toată durata zilei, indiferent de oră.

Aşa că nu plătiţi nimic până nu citiţi informaţiile de pe acele panouri. Puteţi lua ţepe importante financiar!

Voi v-aţi întâlnit cu astfel de „parcangii”?

Despre femei şi alte… imperfecţiuni!

Mda, am scris despre femei pentru femei. În „Click pentru femei”, mi-am spus şi eu ofurile! Sper să nu mă fugărească, acum, doamnele şi să-mi dea cu revista în cap. Am fost sincer şi asta contează?

Am dreptate sau nu în privinţa discursului?

Bărbaţi la Oscar. E vedete şi ei! :)

Presa întreagă vuieşte de cât de frumoase au fost divele, azi-noapte, la decernarea premiilor Oscar. Peste tot găseşti topuri legate de rochiile lor, care a strălucit, care a gafat.

Bărbaţii, însă? Păi chiar dacă s-au îmbrăcat în costume sau smochinguri, credeţi că e uşor să le alegi? Detaliile fac totul în acest caz: culoarea aleasă, croiul, numărul de nasturi sau de buzunare.

Iată un clasament masculin (sursa esquire):

1. Daniel Day- Lewis- cel mai bine îmbrăcat bărbat. Un smoching albastru (o culoare inedită), accent deosebit pus pe detalii- zona buzunarului de la piept, de exemplu.

2. Jamie Foxx- cel mai prost îmbrăcat bărbat. O combinaţie nefericită de gri cu negru, cu un papion la fel de nefericit ales.

3. Michael Douglas- o legendă. O freză senzaţională, un smoching pe măsură.

4. George Clooney- vulpea argintie. Barba i-a adus acest titlu.

5. Channing Tatum- cel mai bun trio (costum cu vestă). Croială impecabilă.

6. Tommy Lee Jones- cel mai bun papion. Măsura perfectă, materialele potrivite.

7. Quentin Tarantino- cea mai proastă cravată. Din piele!

8. Charlize Theron- cea mai bună freză. I-a făcut până şi pe bărbaţi!

Bărbaţii s-au remarcat, însă, prin bărbi. E mare nebunie cu pilozitatea facială. Ar fi fost, însă, dezastru, dacă ar fi apărut şi Charlize aşa!

Ţie care mascul ţi-a plăcut?

El: Vreau dragoste! Ea: Cât ai câştigat azi?

Senzaţională imagine, nu? Senzualitate în cel mai pur mod şi în cea mai mare cantitate posibilă. Fără condiţii, fără explicaţii, fără solicitări suplimentare.

Realitatea e, însă, uşor diferită. Două situaţii posibile: 

1. El vine de la serviciu şi are chef de dragoste. Se dezbracă repede şi nici nu mai are răbdare să se spele pe mâini. Sare direct pe ea şi vrea toată atenţia ei! Ea, cu laptopul în faţă, tocmai încheie o tranzacţie. E foarte ocupată. Câştigă nişte mii de euro pe lună, cu mult mai mult decât sutele aduse de el în casă. „Stai că am treabă acum! Ne iubim mai târziu! Eventual ia şi tu o pastiluţă. Că la câţi bani aduc eu în casă, măcar atât să faci şi tu!”.

2. El stă cu berea în mână la televizor. Vede un meci al echipei preferate, după o zi fabuloasă la serviciu. A câştigat zece mii de euro. Ea roboteşte prin bucătărie. Încearcă să-i facă toate plăcerile lui. Că doar el aduce banii în casă. Seara târziu, poate se întâlnesc în pat. Asta dacă are el chef, şi doar pentru câteva minute, cât să-i fie lui bine.

Cam asta este realitatea, potrivit unor cercetători danezi. Că doar nu credeaţi că vorbesc din imaginaţie! 🙂 Ei bine, băieţii ăştia spun că veniturile membrilor cuplului afectează viaţa lor amoroasă! Dacă ea câştigă mai mult ca el, el caută să-şi suplimenteze eforturile din pat! Cică nivelul de pastile albastre îngurgitat este mult mai ridicat la un bărbat mai „amărât” financiar decât la unul care aduce mulţi bani în casă.

Voi ce ziceţi? E realitate sau pură fabulaţie?

Eu zic că gesturile simple, dar drăgăstoase fac mai mult decât nişte mii de euro. În plus, până acum, înainte de a urca în pat, nu m-a întrebat nimeni cât am câştigat în ziua respectivă.

Cum să scapi de grija plăţii facturilor: Direct Debit

Mare şmecherie e serviciul ăsta acordat de mai multe bănci, Direct Debit. Vă povesteam aici cum am făcut frigul o noapte în casă pentru că soaţa a uitat să plătească factura la gaze.

Apoi, un prieten mi-a dat ideea de a aplica pentru serviciul Direct Debit. Recunosc că nu ştiam de el. Un ignorant, ce să zic!

Concret, tu închei un contract cu banca la care ai contul de salariu şi banca îţi plăteşte direct toate facturile pe care le treci în contract, tu fiind doar obligat să-ţi laşi bani suficienţi în cont pentru efectuarea tranzacţiilor. În funcţie de bancă şi de banii pe care îi ai în cont, poţi avea acest serviciu chiar gratuit.

Mi se pare foarte tare şi, cu prima ocazie, voi aplica pentru el.

Atenţie, însă! Poate apărea o problemă, dacă stabileşti o sumă maximă de plată pentru o factură. Asta tot de la un prieten o ştiu, care a rămas fără electricitate chiar şi cu Direct Debit. A stabilit, de exemplu, suma maximă de 500 de ron pentru plata unei facturi, indiferent de la ce utilitate este. Din păcate, într-o lună, i-a venit curentul 600 de ron, implicit factura nu a fost plătită. Şi, uite aşa i s-a tăiat curentul!

Bun, deci atenţie la acest serviciu. Creaţi-vă setările cu cap pentru că Direct Debitul chiar vă poate ajuta. Merită.

Tu foloseşti acest serviciu? Cum ţi se pare?

Ai o ţigară? De ce ţi-aş da ţigări de pomană?!

În drum spre muncă astăzi, trei persoane m-au oprit să-mi ceară o ţigară. Eu eram în maşină şi, la trei stopuri, mi-a bătut cineva în geam să-mi ceară o ţigară.

Nu fumam şi nici nu aveam vreun pachet de ţigări la vedere. Dar ei au venit şi mi-au bătut în geam.

Şi m-a nedumerit. Dacă era o singură situaţie, n-aş fi comentat. Dar trei? Să fi devenit asta o nouă metodă de cerşetorie? Să fie criza atât de mare încât cerşetorii să se mulţumească doar cu o ţigară? Şi, totuşi, oamenii ăia păreau decent îmbrăcaţi, nu arătau precum cerşetorii clasici de la colţ de stradă.

Pe de altă parte, n-aş da niciodată ţigări de pomană. Dau ceva de mâncare, un pachet cu biscuiţi, o ciocolată, uneori, chiar şi ceva bani. Dar ţigări n-aş da niciodată. După ce că sunt ei nenorociţi de soartă, să-i mai nenorocesc şi eu cu ţigările?

Voi ce ziceţi de treaba asta? Vi s-a întâmplat?

Fă ce ştii să faci, nu te mai da Batman!

Mă declar total atehnic. Nu ştiu să repar un motor, nu ştiu să şurubăresc la maşină, nu ştiu să leg cabluri pentru instalaţii electrice, nu mă pricep deloc la chestii dintr-astea.

Dar să montez un dulap, n-are cum să nu-mi iasă. Pe bune, cât de greu poate fi să bagi nişte şuruburi în nişte găuri, deja, făcute?

Cam asta a fost şi în capul meu într-una dintre zilele trecute, când m-am hotărât să fiu „meşterul de serviciu”.

M-am dotat chiar şi cu o şurubelniţă electrică, să fiu sigur că fixez perfect suruburile alea.

Dar soarta n-a ţinut cu mine! Poate şi din cauza poziţiei dificile, dulapul era foarte aproape de tavan, dar, cu siguranţă, din cauza nepriceperii mele, m-am luptat cu dulapul vreo două ore. L-am fixat cât de cât, dar uşile de abia se deschid. Asta pentru că am descoperit că trebuie să ai cinci facultăţi, ca să fixezi perfect nişte balamale. Cum eu am doar două, n-am reuşit o treabă prea bună.

Mai stăm puţin cu dulapul aşezat la mântuială, dar soaţa, deja, a început să-mi atragă atenţia. Cred că foarte curând voi chema meşterul calificat să repare amatorismul meu.

La voi în casă cine e meşterul? Vă băgaţi să reparaţi voi înşivă lucruri complicate?

Prietenii sunt lângă tine, dar tu ce faci pentru ei?

Prieteni. Îţi faci prieteni ca să comunici, ca să socializezi, ca să ai cu cine ieşi la o bere, ca să ai pe cine invita la tine în vizită şi, cel mai important, îţi faci prieteni ca să te poţi baza pe ei când ai nevoie.

Din acest punct de vedere, cred că firea umană este egoistă. Te înconjori de oameni pe care ştii că te poţi baza, că îţi pot da o mână de ajutor, că te pot salva din nişte situaţii pe care nu le poţi rezolva singur.

Să nu-mi spuneţi că un director de bancă îşi face prieteni nişte muncitori. Voluntar sau inconştient, se înconjoară tot cu prieteni de nivelul lui, cu oameni care-şi permit să plătească jumătate din nota de la o ieşire la restaurant într-o seară, cu oameni care-i pot deschide alte oportunităţi de afaceri, eventual.

Şi tocmai aici e problema. Odată ce înaintăm în vârstă, suntem tot mai obsedaţi de evoluţia în carieră şi de cea pe plan financiar. Şi, implicit, căutăm „prietenia” unor oameni care ne pot ajuta pentru îndeplinirea acestor scopuri.

Prietenia sinceră, dezinteresată începe să dispară. Gândiţi-vă câţi prieteni din copilărie mai aveţi? Cred că îi număraţi pe degetele de la o mână. Şi sunt unii pe care nu i-aţi mai sunat de luni întregi.

Iar cu prietenii actuali discutaţi, cum spuneam, mai ales despre ce să faceţi împreună. Ce afaceri, ce proiecte.

Şi odată ce îndepliniţi aceste proiecte, sau, pur şi simplu, aceşti prieteni nu vă mai pot ajuta, uitaţi de ei. Brusc sau în câteva luni, nu vă mai sunaţi, nu vă mai vedeţi. Vă găsiţi repede o scuză: sunteţi foarte ocupaţi. Ajungeţi şi voi să o credeţi. Şi nu-i mai sunaţi cu lunile sau chiar pentru totdeauna.

Mie mi s-a făcut dor de câţiva prieteni sinceri. Nu-i mai sunasem de mult timp pentru că eram foarte ocupat şi pentru că nu mă puteau ajuta cu nimic.

I-am sunat, am vorbit zeci de minute, ne-am adus aminte cât de bine ne simţeam împreună. A rămas să ne întâlnim „la o bere”. Sper să se şi întâmple. Să nu fiu iar prea ocupat şi să nu mai treacă alte câteva luni până la revedere.

Tu când ţi-ai sunat ultima oară prietenii adevăraţi?