Hai să nu-i mai facem fractură deschisă limbii noastre!

Măi oameni buni, măi oameni de pe stradă, măi colegi de breaslă, chiar nu vă mai place afurisita asta de limbă română? Chiar nu mai vrem să vorbim corect nici măcar la televizor?

Pe bune! „Mass- media” este un substantiv la plural! Nu ştiaţi? Implicit nu poţi spune „mass- media românească”, ci doar „mass- media româneşti”. Şi nici nu poţi spune „Este vina mass- mediei bazată pe senzaţional!” sau mai rău „Este vina mass-mediilor bazate pe senzaţional”, ci doar „Este vina mass-media bazate pe senzaţional!”

În acelaşi mod scrântim limba română cu verbul „a trebui”. Verbul ăsta este impersonal şi unipersonal. Adică „Eu trebuie, Tu trebuie, El trebuie, Noi Trebuie, Voi trebuie, Ei trebuie”. NU „Ei trebuiesc, Noi trebuieşte” sau alte completări greşite.

 Astea sunt două greşeli gramaticale pe care le aud mereu la tv şi în jurul meu şi mă zgârâie pe creier! Sau poate greşesc doar eu, că aşa scria pe vremea mea în cărţile de gramatică! 

Voi mai ştiţi alte greşeli?

Fetele mele se bat pe pluş!

Să vedeţi ce scandal am creat eu în familie. Cum orice femeie doreşte să primească o „atenţie” în fiecare zi şi, mai ales, cu ocazia unei sărbători, nu puteam să ratez Ziua Îndrăgostiţilor.

Ştiu controversele în privinţa acestor sărbători, le-am dezbătut în articolul precedent, acum discutăm despre altceva.

Zic să-mi surprind soaţa. Foarte ocupat pe la birou, apelez la o florărie online, să-i trimită soaţei un buchet frumos acasă. Îl aleg eu, îl plătesc, scriu şi un bileţel amoros de la un „admirator secret”, ca să mă dau aşa romantic şi misterios ca un Don Juan.

Beleaua a fost că florăria a trimis „din partea casei” şi un ursuleţ de pluş. Nu l-am ales eu, mi se pare o chestie prea „tipică”, prea banală. Mă mulţumeam doar cu buchetul de flori.

Şi, acum, la mine acasă e mare bătaie pe ursuleţ! Sophia, 1 an şi jumătate, îl vrea ea. Normal, e pentru vârsta ei! Cristina, mama ei şi soaţa mea, îl vrea pentru ea. Doar e cadoul ei! Şi, acum, se ceartă!

Aşa că, dragii mei, vă întreb pe voi: cum rezolv problema asta? Cine merită ursuleţul? 

Pe de altă parte, voi ce surprize le-aţi făcut iubiţilor/ iubitelor? Sau ce surprize vi s-au făcut?

Trebuie să curgă râuri de dragoste!

Da, azi e ziua cea mare!

Da, azi trebuie să-i spun că o iubesc! Trebuie!

Azi, trebuie să curgă râuri de dragoste! Trebuie!

Azi, trebuie să mă sune de cinci mii de ori să-mi spună că fără mine nu poate trăi! Trebuie!

Azi, trebuie să-i aduc măcar un buchet cu flori! Trebuie!

Azi, trebuie să ieşim la o cină romantică! Trebuie!

Azi, trebuie să mă sune toate fostele iubite care mai ţin încă la mine şi să-mi mărturisească asta! Trebuie!

Azi, trebuie să plec la muncă! Trebuie!

E doar joi şi nu-l interesează pe şeful meu că eu trebuie să-mi manifest iubirea şi că sunt ocupat cu Valetine’s Day. Pentru el, trebuie doar să merg la serviciu! Şi sincer? Are dreptate! Restul, „dulcegăriile” trebuie să le faci doar când vrei, când simţi, fără o zi anume.

Pentru tine, ce „trebuie” azi?

Cum poate cineva să vrea să-şi uite puiul?

Vă povesteam, zilele trecute, aici despre cât de greu ne este când nu suntem toţi trei împreună. Vă spuneam că suferim enorm când se rupe „inelul”, familia.

Astăzi, am primit un coment care m-a întristat enorm.

„….M-am intristat gandindu-ma la povestea mea. Ma gandeam, ce pot simti acei “tati” care nu si-au vazut copilul de vreo 5 ani, si care nu se intereseaza de soarta lor??? De fapt nu, alta e intrebarea, cum se simt acei copii???Iti spun eu, acei copii se simt groaznic!”

Din păcate, este o realitate teribilă care mă face să simt scârbă pentru rasa umană. Ăsta este cuvântul potrivit: scârbă.

Sunt „mame” şi „taţi” pe lumea asta care-şi abandonează copiii. Am pus ghilimelele pentru că nu pot fi catalogaţi aşa, în realitate. Pot fi numiţi bestii, pietre. Nici măcar animale, pentru că animalele nu-şi abandonează puiii.

Nu pot să-mi imaginez ce e în capul acestor bestii care-şi părăsesc copiii, care-i abandonează la naştere, prin spitale, sau care pleacă, mai târziu, uitând definitiv că sunt părinţi, că au pe cineva sânge din sângele lor, care are nevoie de ajutor.

Fiinţa aia mică, boţul acela de om, abia născut, are nevoie de tot: de toată dragostea părinţilor, de toată atenţia şi grija lor. Pentru că atunci când faci un copil, normal este să-i dai totul! Necondiţionat, nelimitat! Fără a avea pretenţia de a primi ceva în schimb, fără vreun câştig aparent! Pentru că asta înseamnă să fii părinte- să te laşi pe tine, să uiţi de tine, să te pui mereu pe locul al doilea, în urma puiului pe care l-ai făcut.

Altfel, nu-l faci! Dacă nu eşti pregătit, pleacă înainte! Dacă nu eşti pregătit, scoate-ţi ideea „apariţiei unui copil” din cap! Dacă nu eşti pregătit, foloseşte dracului o metodă de protecţie! Că e uşor să faci copii, dar important este să-i creşti şi, mai ales, cum îi creşti!

În seara asta, dormim în frig şi ne spălăm mai… mâine!

 

În seara asta, ne-am hotărât: familia Pocora- Cruceru face economie! Nu folosim căldura, nu folosim apa caldă!

Vom pune haine groase pe noi, ne vom strânge puternic în braţe şi ne vom spăla… mai încolo! Buget 0, austeritate maximă, strângem cureaua!

Hai, pe bune! Nici în glumă, nu vreau să mă gândesc la scenariul ăsta. Din păcate, în seara asta, chiar va fi real. Şi nu din motive financiare, ci din motive de… uitare.

Că, deh, soaţa mea rămasă acasă s-a trezit azi cu debranşarea la uşă! Doi tovarăşi i-au zis scurt: „Doamnă, vă tăiem gazul! N-aţi plătit factura, la revedere!”.

Soaţa mea şi-a ieşit imediat din pepeni şi i-a dat afară! Cum să spună asemenea mojicii ăia, că doar ea a plătit! Din câte am înţeles, bieţii tovarăşi ar fi vrut să se înţeleagă cu „iubire”, să le dea şi ea o mică „atenţie” şi să o mai amâne.

Cum „iubire” e total „anti-şpagă”, le-a trântit uşa în nas! Şi, evident, tovarăşii au tăiat gazul!

M-a sunat pe mine, revoltată, cu o falcă-n cer şi una în pământ, să rezolv situaţia că ea e blocată cu piciorul operat, în casă.

Eu sunt blocat la rândul meu, la serviciu.

Încep, totuşi, să mă interesez, sun pe la Distrigaz, aflu că au ei dreptate. E o factură restantă de prin decembrie, de care „iubire” a uitat. Cică ar fi primit şi înştiinţări, dar, asta e, „iubire” a fost ocupată şi le-a ignorat.

Precizez că abonamentul e pe numele ei şi că plata facturii la gaz îi revine ei, din obişnuiţă. Eu am altele.

În fine, iau taurul de coarne şi mă apuc să caut să plătesc online. Înlocuiesc datele ei cu ale mele, pam-pam, fac cont, pam-pam, vine partea cu cardul, pam-pam. Şi şoc! Îmi cer datele de autentificare. Lucru normal, pentru siguranţa transferului. Alt şoc!

N-am token-ul la mine! Deci nu pot plăti decât atunci când ajung acasă! Deci s-a bătut în cuie! În seara asta facem frigul!

PS: Le ia 24 de ore să ne dea drumul la gaze, din nou. Deci, orice aş face, tot mâine se rezolvă problema!

Marfă!

Tu ai trecut prin aşa ceva? Ai fost „debranşat” de la ceva?

Să vorbeşti publicului, o provocare?

Am întâlnit oameni oratori extraordinari într-o conversaţie faţă în faţă. Nişte oameni care m-au uimit cu limbajul lor, cu enorma lor cultură expusă în cuvinte. Nişte oameni fascinanţi.

Totuşi, când le puneai microfonul în faţă sau când îi rugai să ţină un discurs în faţa unor necunoscuţi, pur şi simplu, se blocau. Se transformau în nişte stane de piatră, care nu erau în stare să mai lege două cuvinte.

La începuturile mele ca jurnalist, am trecut şi eu prin astfel de blocaje. Am acumulat, însă, experienţă, am făcut cursuri de oratorie şi de dicţie. Mi-am transformat temerile în curaj şi au fost momente când m-am mândrit foarte mult cu prezenţa de spirit. Am reuşit să ţin cursuri la Facultatea de Jurnalism, despre tehnica argumentării şi, mai ales, am reuşit să prezint evenimente şi câteva gale foarte importante, cu peste o mie de oameni în public. Fotografia de mai sus este de la un astfel de eveniment. Recunosc, fără să fiu modest, că m-am simţit tare mândru ca imaginea mea să apară pe monitoare gigant şi cuvintele mele să fie ascultate de atâtea sute şi sute de oameni.

Eu, însă, am exersat mult, am vorbit singur în oglindă, m-am străduit să-mi înving emoţiile.

Tu? Tu poţi ţine un discurs în public? Cum te simţi când te pune cineva să ţii o prelegere? Ai emoţii, te blochezi sau eşti dezinvolt din naştere?

Becali la închisoare? Nu! Dar fără politică! Vezi să nu!

Gigi Becali

În timp ce-şi sorbea cocktailul în Dubai, pe Gigi Becali, l-a lovit trăsnetul! A fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare!

Asta era informaţia din urmă cu câteva minute. Nu mi-a venit să cred şi sunt convins că nici vouă! Gigi Becali la închisoare? Ce să facă el acolo trei ani? Daţi voi răspunsul în comentarii.

Deja se făceau scenarii, toată lumea se întreba dacă Becali se va mai întoarce în ţară, dacă va ajunge vreodată, fizic, la închisoare.

Acum, s-a spart balonul de săpun. Spiritele s-au mai liniştit, ştirea corectă este că a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Adică nu ajunge fizic după gratii. Momentan, ci doar în cazul în care mai comite vreo infracţiune în următorii opt ani, aşa au decis judecătorii.

Una peste alta, nu-i doreşti nimănui să ajungă la închisoare. Nu se pune problema de o astfel de dorinţă. Te uimeşte, însă, când auzi că un om atât de „greu” poate ajunge acolo! Asta da ştire!

Între timp, ştirea s-a răsuflat. Totuşi, ştiţi ce implică această condamnare, fie ea chiar şi cu „suspendare”?

Gigi Becali nu va mai putea face politică! Adică mandatul său de parlamentar va fi anulat de drept. Nu va mai putea fi membru de partid, nu va mai putea avea nicio legătură cu politica.

Şi aici vin şi vă întreb: cum va fi politica românească fără Gigi Becali? Pierde, câştigă? Voi ce ziceţi?

NU vreau dezbateri electorale şi polemici politice. Vreau doar să vă daţi cu părerea în cazul lui Becali.

UPDATE: Se pare că nu există nici interzicerea dreptului de a alege sau a fi ales, aşa că dl Becali poate rămâne parlamentar.

Şi mâine mai e o zi!

Aaaa! Şi, în afară de ştirea asta, mai ştie altcineva vreo altă ştire? Adică, de exemplu, una cu implicaţii internaţionale şi mult mai mari? De genul- demisia Papei?

Nişte vinuri cu care să o dai pe spate

Te pregăteşti să-i faci o surpriză romantică. E o seară specială, şi vrei să o duci la o cină, la un restaurant fain.

Vă îmbrăcaţi elegant, sunteţi bine amândoi. Ajungeţi la restaurant, primiţi meniurile, ea e încântată peste măsură de gestul tău.

Vine chelnerul şi vă întreabă: „Ce vin vreţi să serviţi? Mă gândesc că vreţi să sărbătoriţi!”

Şi te blochezi. Habar n-ai ce să alegi, habar n-ai ce vin merge la peşte sau la desert. Pentru tine, vinul a fost mereu „doar de băut”, nu şi „de studiat”.

Sau mai rău, vrei să îi faci toată surpriza asta acasă. Găteşti de zor, îţi iese mâncare fabulos, eşti tare! Şi deschizi o sticlă de vin, pe care tu ai dat o mulţime de bani, dar ai cumpărat-o, aproape la întâmplare, de pe rafturile de la supermarket.

Vă pregătiţi să ciocniţi. Gustaţi împreună, convinşi că va fi o seară fantastică. Gustul acru al vinului vă face să înghiţiţi cu scârbă şi vă strică tot evenimentul!

Eu am trecut prin astfel de situaţii şi m-am gândit să vă dau nişte sfaturi de vinuri care să le dea pe spate.

Am apelat la bunul meu prieten Cosmin Grozea. El e specialist în vinuri, scrie pe blogul său despre asta, e degustător, mai şi vinde câteva soiuri, are pivniţa lui specială, un fel de muzeu al vinurilor, este absolut captivat de tematica asta.

Şi l-am rugat să ne prezinte tuturor câteva vinuri de senzaţie, cu succes garantat la degustare. Le găsiţi la el sau în alte magazine specializate. Au preţuri variate, în funcţie de buget. Fiţi atenţi la descrierile lui, sunt geniale pentru „mireni”.

1. Cramele Recaş Cocoşul dintre vii Fetească Neagră 2011
Gama/Nivel de preţ: 24-28 Ron
Se găseşte în majoritatea hypermarketurilor.
Place pentru că este un vin tânăr şi bine realizat, dintr-un soi pur românesc: Fetească Neagră, care oferă valoare pentru preţul plătit. Aromele sunt atrăgătoare, amintind de fructele negre coapte şi prunele afumate. Este un vin structurat, cu taninuri prezente, care continuă şi chiar amplifică în gust aromele de la nivelul olfactiv, făcându-se plăcut prin aromele de cireşe negre şi aciditatea vioaie. În final, se simt şi note de condimente.

2. Ceptura Roşu 2010 Dealu Mare
Gama/Nivel de preţ: 45-49 Ron
Se găseşte în magazine de specialitate şi online
Realizat de crama Davino, Ceptura Roşu 2010 este un cupaj de Cabernet Sauvignon şi Fetească Neagră. Este un vin mai elegant şi mai sobru, având o complexitate interesantă, care-l plasează calitativ peste nivelul său de preţ, cu arome intense de fructe negre, cacao, piele şi scortişoară, reuşind să impresioneze de la primul contact. În gust se simte dens, amplu şi aproape cărnos, dând senzatia că muşti din el. Bine structurat, puţin auster iniţial dar cu potenţial foarte bun de evoluţie în timp şi arome dulci de prune şi curmale. Finalul este persistent şi aduce senzaţii de pudră de cacao şi mure, cu taninuri ferme pe final. Un vin care ar cere preparate mai consistente.

 

 

 

                                                               3. Prince Ştirbey Negru de Drăgăşani 2010 Drăgăşani
Gama/Nivel de preţ: 57-70 Ron
Se găseşte în magazine de specialitate şi online
Un alt vin realizat dintr-un soi tipic românesc: Negru de Drăgăşani din zona Drăgăşani. Culoare vişinie închisă cu reflexii purpurii. Deşi avem un vin tânăr, nasul este foarte bine dezvoltat, combinând aromele de fructe de pădure, cu cele de vişină, lemn dulce, seminţe mentolate de fenel şi boabă de cafea. Corpolenţă medie spre plină, cu o structură bine conturată, echilibrat, cu aromele din spectrul olfactiv oglindindu-se bine şi pe palatin. Senzaţia mentolată de fenel şi cea de bob verde de cafea aduc o prospeţime foarte plăcută în combinaţie cu cele de vişine negre, mure şi ciocolată. Postgust mediu spre lung, primează aromele amărui de cafea ce durează. Un vin construit pe acelaşi tipar al vinificatorului Oliver Bauer, care urmăreşte să creeze vinuri interesante, cu potenţial de evoluţie la sticlă, dar în acelaşi timp uşor de băut şi de savurat alături de preparate culinare.

 Vinuri de import

4. 2006 Las Flors de la Peira, La Peira en Damasiela, Terrasses du Larzac, Languedoc, Franţa

Gama/Nivel de preţ: 65-75 Eur

Colecţie personală
La Peira este o cramă nouă din Terrasses du Larzac, o subregiune calificată la cel mai înalt nivel al calităţii (Grand Cru) din Languedoc, ce a lansat primele vinuri în 2005. Deşi doar de câţiva ani pe piaţă, vinurile produse de La Peira au captat atenţia criticilor internaţionali de vin din start, iar vinurile au obţinut punctaje mari şi foarte mari (95-100/100 puncte) aproape în fiecare an. Las Flors de la Peira este un cupaj specific zonei din care provine, majoritar Grenache, cu Syrah şi Mourvedre, ce a petrecut aproape 18 luni în butoaie noi de stejar franţuzesc. Culoarea este roşie închisă cu reflexii purpurii. Aromele intense de caramel, prune uscate, mure, cerneală şi cele florale de violete, conturează un profil aromatic bogat, complex şi profund, care evoluează încontinuu pe măsură ce vinul stă în contact cu aerul. Corpolenţă plină, echilibrat, cu taninuri dulci şi fine, ce conferă o senzaţie mătăsoasă şi plăcută pe cerul gurii şi datorită aromelor bogate de lichior de coacăze şi vişine, fulgi de ciocolată şi condimente. Finalul este lung şi lasă senzaţii de ciocolată neagră amăruie în postgust. Un vin care îi va impresiona pe ambii parteneri deopotrivă.

                                                 5. 2005 Chateau Beychevelle Saint-Julien, Franţa
Gama/Nivel de pret: 115-150 Eur

Colecţie personală

Un vin ce provine din Bordeaux dintr-un an considerat excepţional pentru calitatea vinurilor. Chateau Beychevelle este deţinut de câteva decenii de către o societate japoneză şi astăzi se bucură de o popularitate mare pe continentul asiatic, iar calitatea vinului a fost menţinută la cele mai înalte standarde. Vinul are o culoare vinişie, închisă. La nivel olfactiv este bine conturat, intens şi complex, surprinzând prin puritatea şi consistenţa aromelor de sirop de coacăze negre, prune afumate, note minerale de mină de creion, vişine şi uşoare tente de ardei gras verde care alcătuiesc un tot unitar şi seducător de la primul contact. Are corpolenţă plină, taninurile sunt coapte şi fine, bine echilibrat, caracterizat prin profunzime, arome bogate şi prospeţime revigorantă. Finalul este lung, cu tente uşor minerale şi de boabe de cafea. Vinul impresioneaza deja prin eleganţă şi complexitate, iar potenţialul de învechire îi asigură cel puţin 15-20 de ani de acum încolo. Se recomandă a fi servit alături de cele mai rafinate preparate pe bază de carne roşie.

6. Champagne Bollinger Special Cuvee Brut Rose NV

Gama/Nivel de preţ: 300-320 Ron

Colecţie personală

Bollinger este un producator consacrat din Champagne şi una dintre puţinele crame care folosesc butoaie de stejar la învechirea vinurilor chiar şi pentru vinurile spumante din gamele inferioare de preţ. Culoarea este roz somon deschisă, cu perlaj fin şi persistent şi bule foarte dese. La nivel olfactiv, aromele sunt intense şi confera senzaţia de dulce şi proaspăt în acelaşi timp. Distingem arome de petale de trandafir uscate, fructe roşii de pădure mici, merişor, drojdii, măr copt şi chiar boabă de cafea verde. În gust întâlnim aciditatea bogată care crează o senzaţie cremoasă pe cerul gurii şi senzaţii fine de tanin. Finalul este mediu, prelungind aromele de merişor şi senzaţia de prospeţime revigorantă. Se poate asocia foarte bine alături de tartar de peşte.

Aceastea fiind zise, sper să vă fie de folos şi vă aştept părerile. Fac pariu cu voi că nu daţi greş de Valentine’s Day cu aşa ceva.

Femeile au plâns, bărbaţii au fost fericiţi!

Aseară, s-a plâns mult la tv. Pe două posturi tv, în acelaşi timp. Ea şi el şi-au plâns iubirea. O dragoste aparent imposibilă, care s-a şi destrămat repede. Rănile au rămas, însă, şi aseară s-au manifestat în lacrimi. Alături de ei, au plâns şi prezentatorii. Au fost avalanşe de emoţii.

Dar mai ales au plâns câteva sute de mii de telespectatoare care le-au urmărit povestea. Au plâns, au simţit alături de ei, s-au sensibilizat.

Şi, din toată această poveste, cel mai mult de câştigat au avut bărbaţii de lângă telespectatoare. Cu lacrimi în ochi, ele s-au uitat la ei şi şi-au dat seama că sunt fericite. Că au o dragoste normală, fără obstacole, care le este împărtăşită de cei de lângă ele. Şi, uite aşa, foarte probabil, noaptea trecută, şi bărbaţii lor au fost foarte fericiţi!

Şi, acum, cu toţii îi mulţumesc lui Ştefan Stan!

Meci sau Valentine’s Day?

 

Ei, vorbeam ieri despre Ziua Îndrăgostiţilor. Se apropie implacabil.

Şi, anul acesta, vine cu o veste extrem de proastă pentru noi bărbaţii.

14 februarie e ziua în care Steaua şi CFR joacă meciuri importante în Uefa Champions League. Adică e moment de mare bal pentru bărbaţi. Că veni vorba: eu sunt stelist! Şi echipa mea favorită joacă pe 14 februarie.

Dar 14 februarie înseamnă şi Valentine’ Day, adică trebuie să fie cu LOVE!

Deci ce facem, doamnelor şi domnilor? Că, prin definiţie, femeile nu suportă meciurile!

Cum ieşim din dilema asta?

Mi-e teamă că meciurile astea vor avea cea mai scăzută audienţă din istorie. Sau, după, vom înregistra cele mai multe cazuri de divorţ din istorie!