Să vă distraţi pe seama mea! :)

IMG_0711

Într-o seară de week-end, nişte buni prieteni mă invită la karting. În total, eram doi bărbaţi şi jumătate, fiul prietenului având vreo 12 ani. Hai să mergem, că nu mă dădusem niciodată cu aşa ceva. Bine, am mai mers cu maşinuţe, cu karturi mici, dar niciodată cu chestii profi. Cât de greu putea să fie, însă, doar conduc zilnic?!

Eram sigur că-i rup pe amândoi. Despre puşti, nici măcar nu concepeam să nu-i dau fum! 🙂

Înainte de cursă, m-am şi instalat pe locul de campion, aşa să văd cum îmi stă.

Şi ne-am pornit! Dumnezeule, ce senzaţie! Foarte tareeeee! N-are nicio legătură cu condusul clasic.

În fine, am turat motoarele la maximum. Eram atât de rapid, încât nici măcar aparatul foto nu mă putea prinde. 🙂

Extraordinar de rapid, cu o viteză aproape ca a luminii. Ce pilot de raliuri, ce pilot de formula 1! Eu eram asul suprem!

Finalul a fost apoteotic! Am scârţâit cauciucurile, am scos fum, am dat gaz, n-avea cum să nu câştig!

Trag pe dreapta, plin de satisfacţie! Mă uit pe tabelă doar aşa… să-mi văd timpul de mare campion!

Şi, da! Am ieşit pe ultimul loc!!!! La mare distanţă chiar şi de puşti!!!

Aşa că… am plecat capul şi am dat vina pe arbitri! Trebuie să fi furat! Că altfel nu se putea!

Voi v-aţi dat în asemenea maşinării? Cum vi se pare?

Încă mai sunt oameni!

La casă, într-un supermarket.

Eram zăpăcit. Vorbeam la telefon, aveam plase în mâini.

Plătesc şi plec spre maşină. Dau să mă urc şi, din uşa supermarketului, un tânăr pe la vreo 20 de ani, strigă spre mine. Gâfâia, se simţea că alergase.

„Ce o vrea şi ăsta de la mine? Altul pe interes!”

„Vino, te rog, înapoi! Cred că mi-ai dat prea mulţi bani! Vreo 50 de lei în plus!”

Am rămas mască. Vă jur! Se poate aşa ceva? Se mai poate aşa ceva?

„Câţi bani mi-ai dat, că nu ştiu de unde am hârtia asta de 50. Mi se pare în plus. Nu vreau să se păcălească cineva. Nu vreau bani nemunciţi!”

„Nu ştiu, habar n-am. Am scos bani din portofel, ţi-am plătit şi am plecat”.

„Stai să mă uit pe camere”.

Mă întorc, siderat în continuare. Aştept vreo 10 minute.

„Nu se vede prea bine, dar parcă e o bancnotă de 50 în plus. Ia banii.”

„Mulţumesc. Apreciez enorm. Dar tu ce faci, dacă, totuşi, la finalul zilei, ieşi în minus cu banii?”

„Nu-i nimic. Poate mai vii pe aici şi mi-i dai înapoi!”

DUMNEZEULE! De câtă omenie a putut da dovadă puştiul ăsta! A fost o conversaţie absolut fabuloasă, iar gestul lui, unul imens. 

I-am strâns mâna! De mai multe ori! Şi scriu despre el! Merită măcar atât!

Cum vi se pare gestul tânărului? Vi s-a întâmplat să vi se returneze bani? Când aţi asistat la ultimul gest de omenie? Sau când aţi făcut voi un gest de omenie?