Am tot scris în ultimele zile, aici și aici, despre „necazurile” pe care le-am avut odată ce ne-am cazat de Paște la Hotel Cavaler. Am tot criticat serviciile de acolo, fară a spune ce mi-aș fi dorit să găsesc. Azi, am să le dau domnilor hotelieri o scurtă consultanță gratuită.
1. Mi-aș fi dorit să găsesc oameni primitori. De la recepționeri, la chelneri și ospătari. Angajați cu zâmbetul pe buze, servitori, amabili, rapizi, eficienți, nu să primesc un grătar după 40 de minute de așteptare.
2. Mi-aș fi dorit să găsesc loc de parcare. Sau o parcare suplimentară, închiriată de managementul hotelului special pentru Paște, în condițiile în care știau că au hotelul plin și numărul parcărilor este mai mic decât numărul camerelor.
3. Mi-aș fi dorit să găsesc înțelegere în privința unei rambursări financiare în condițiile în care am plătit pentru trei adulți și un copil și am fost doar doi adulți. Celelalte două persoane au fost nevoite să rămână acasă din motive medicale.
4. Mi-aș fi dorit să existe alternativă alimentară pentru cei care nu mănâncă miel. Și nu doar un piept de pui și cartofi congelați cu un cost suplimentar, la „petrecerea câmpenească” organizată.
5. Mi-aș fi dorit să fi fost primit după Slujba de Înviere cu ouă roșii, cozonac și pască. Ar fi fost frumos, cald, primitor! Ar fi însemnat interes din partea managementului pentru turiști!
6. Mi-aș fi dorit să existe o alternativă alimentară și pentru cei care au ținut post înaintea Paștelui. Ar fi fost ideal dacă ar fi existat și un meniu a la carte chiar și contracost!
7. Mi-aș fi dorit să existe un chelner pentru barul hotelului cu program până la ora 24.00. Mi s-ar fi părut o oră decentă, în condițiile în care, la lăsarea serii, turiștii erau nevoiți să se întoarcă în hotel și ar mai fi vrut să stea la povești.
8. Mi-aș fi dorit ca piscina hotelului să fi fost contruită pe măsura numărului de clienți posibili. Mi-aș fi dorit să fie desemnat și un chelner special pentru acea zonă și personal care să strângă apa de pe jos ca să poți sta în picioare.
9. Mi-aș fi dorit să existe un loc de joacă pentru copii amenajat măcar pentru Paște. Hotelul este mai degrabă „de afaceri”, dar era evident că, dacă faci oferte de Paște, se va umple de familii cu copii.
10. Mi-aș fi dorit să mi se prezinte scuze. Un „Ne pare rău, remediem!” ar fi fost de ajuns!
Un plus are, totuși, acest hotel: camerele sunt foarte frumoase. Curate, mobilate cu gust. Prea puțin, însă, pentru a pleca mulțumit de acolo!
Din pacate, are si un management care nu intelege ca scuzele rezolva problema si nu tentativa de a denigra spusele sau imaginea autorului, luand cu asalt prin „postaci” articolele critice, care n-au nici macar inteligenta de a publica de pe IP- uri diferite! Si mai are si un patron care nu intelege ca managementul lui a gresit si il tolereaza in continuare! Din pacate pentru ei, alti clienti care au fost in aceeasi vacanta mi-au impartasit opinia! Si o vor duce mai departe, din vorba in vorba, altor cunoscuti care nu vor calca vreodata pe la acest hotel! Macar ei nu vor trebui sa suporte obraznicia acestor angajati! I-am salvat!
In fine, cred că, dacă cele 10 puncte enumerate ar fi fost îndeplinite, aș fi putut să spun că am avut parte de servicii de excepție de Paște. Deși, cred că e vorba, mai degrabă, de servicii… normale, de bun simț, la mintea cocoșului!
Din păcate, am nimerit la Hotel Cavaler Sighișoara!
Una peste alta, ca să încheiem povestea, un cititor al blogului a concluzionat perfect ideea postărilor mele. Am să-i redau integral mesajul, pentru că a pus exact punctul pe „i”, fără patos, fără partizanat. Și poate domnii de acolo vor învăța ceva! Desi chiar nu mai sper!
„Câteva lucruri pe care le recomand eu….pt un hotel si/sau restaurant. Sunt sigur ca cei mai mulți fac asta.
1. Booking. Com
2. Tripadvisor
3. Expedia
Nu se poate ca un local care este pe primele 3 locuri in oricare din astea 3 sa nu fie mai mult decât ok. Părerea mea.
Personal recomand:
Central park – mâncare super si cazare la fel
Binder bubi – cazare super mâncare slab
Casa krauss – cazare făina – pt cei care vor rustic – si mâncare buna
Despre cavalerul- camere faine, mâncare slaba, piscina este ok.
One more thing…
S*it happens spune …un slogan de pe un tricou. Întotdeauna se poate întâmpla ceva neprevăzut. Si la Sacher si la Ritz apar probleme. E important cum administrezi situația.
Clientul are întodeauna dreptate chiar si când exagereaza. (Nu zic ca e cazul aici ca nu am fost de paste la cavalerul ).
Oricât s-ar exagera cu piscina, cu oaia în loc de miel, etc atitudinea staffului lăsa de dorit.
Si de asta chiar nu zice nimeni nimic ? Managerul hotelului, proprietarul chiar trebuia sa încerce sa discute cu un client nemulțumit (chiar si pe nedrept ).
Foarte neprofesionist !!
PS. Cand faci un hotel cu 40 de camere (nu știu câte are cavalerul) trebuie sa te gândești ca la un moment dat poți sa ai 80 de oameni in piscina. Sau 50. Dacă nu ai loc de toți ii programezi. Ca la Sovata la un hotel unde am stat. Si a fost ok.
Sighisoara e super. Biertan malancrav podgoriile de la villa Vinea, visuri…alta tara.
Numai bine.
Andi”
Acest articol este o bazat pe o viziune subiectivă, personală.