La anul, am licența. Deja m-am apucat de strâns bani!!!

Posted on 22/07/2014 by Dan Cruceru

„La anul, am licența. Mă pregătesc temeinic. Deja m-am apucat de strâns bani!!! 5 milioane să plătesc pe cineva să-mi facă lucrarea, tot atâta pentru protocol și sper să scap fără restanțe. Că-s vreo 100 de euro bucata!”.

Asta sunt cuvintele unui tânăr student, căruia i se pare, deja, normal să plătească pentru a avea lucrarea de diplomă și, mai ales, să dea șpagă unor profesori ca să treacă examenele. Da, să dea șpagă!!!

Eu rămân perplex auzind aceste cuvinte. Reușesc să bâlbâi o întrebare. Răspunsul lui e la fel de stupefiant: „Pentru că toată lumea face asta. Eu n-am bani, eu trebuie să-i strâng, dar, chiar dacă învăț, sunt examene la care profesorul mă pică aiurea. Doar pentru a veni în restanță de câteva ori, de a plăti examenele. Mai ușor este să-i dai 100 de euro secretarei. 20 îi ia ea și 80 merg la profesor! Și scapi!”

Dumnezeule!!! Unde s-a ajuns? O adevărată rețea mafiotă! E strigător la cer! Și cică se practică peste tot, de la facultăți private, la cele de stat.

Și ne întrebăm de ce mulți tineri care termină facultatea nu se pot angaja. Păi, nu au cum! Nu știu nimic. Au doar o diplomă cumpărată! Au trecut prin facultate fără să învețe nimic! Au creierele plate!

Și nu e doar vina lor! E vina sistemului, a profesorilor mai ales. A acestor profesori care fac „târguri” cu secretarele. Aparent, își păstrează imaginea imaculată, dar în realitate se îmbogățesc. 100 de euro pe examen, măcar la 50 de studenți= 5000 euro! Dintr-un foc! Și cică nu se duce bine, în unele medii academice.

Eu am dat trei licențe: două de facultate, una de master. Am învățat de mi-a ieșit pe nas. Da, poate nu m-a întrebat prea multă lume ce am învățat în facultate. Poate alții, în jurul meu, și-au cumpărat lucrările de diplomă. Oricum, nu le cercetează nimeni în amănunt. Poate doar dacă ajungi prim-ministru.

Dar nu era un fenomen, ci erau doar excepții. Acum, mi se pare că sistemul educațional e năpădit de cancer, o maladie extinsă.

Până unde se va merge? Până unde? Excepțiile de copii geniali, cu performanțe adevărate sunt din ce în ce mai puține. Le avem, dar până când? Dacă dintr-o 100 de studenți, 99 copiază (cu niște gadgeturi de-ți stă mintea-n loc) sau plătesc examenele, ne mai poate salva un singur idealist?

Vă întreb: ce facem? Unde ne ducem copiii? Ce facem noi, societate civilă? Sau continuăm să dormim, cu speranța că „mie n-o să mi se întâmple”?

La Mamaia ca la St. Tropez! Un hotel care mi-a plăcut.

Posted on 12/07/2014 by Dan Cruceru

Răspunde

Acest articol nu este pentru cei care se uită cu jind la oamenii cu bani și îi acuză, apriori, că-s hoți. Acest articol este pentru românii care vor să se respecte, care pot să se respecte și care nu au timp să fugă la mii de km depărtare într-un week-end. Acest articol este pentru zecile de mii de români care iau cu asalt stațiunea Mamaia și care, oricum cheltuie binișor pe cazare, distracție și confort.

Știm cu toții ce se întâmplă în Mamaia. În fiecare week-end, e nebunie. Carnaval, care alegorice, petreceri gălăgioase. Mulți acuză haosul din această stațiune. Dar și mai mulți iau cu asalt această stațiune. Zeci de mii de turiști sunt în fiecare week-end în Mamaia. Străzile, terasele și cluburile sunt arhipline.

Asta pentru că Mamaia, ne vine să credem sau nu, s-a transformat într-un adevărat St. Tropez autohton! Lux, distracții nebune, toate sunt în această stațiune exact ca în stațiunile de fiță din occident.

Ocazional, degust și eu din calitățile localității. Nu des, și mai ales în week-end. Dar îmi iau și familia cu mine. Și am nevoie și de ceva liniște, de confort pentru fetiță, de o plajă și un loc cu acces și sub 18 ani.

Și am descoperit Bavaria Blu. E departe de fițele consacrate. E liniște la ei. Dar seara, îmi iau soața și ne ducem la petrecanii. Ziua, însă, ne bucurăm fără a fi deranjați de distracție în familie.

Iar confortul e senzațional. Camere pentru toate buzunarele, dar și un etaj exclusiv, cu lift exclusiv, cu apartamente tematice, care au jacuzzi sau chiar saună în interior. Un lux de bun gust, la un preț mult mai mic decât hotelurile similare din St. Tropez sau chiar din Mamaia.

Fotografiile vorbesc de la sine, zic eu.

Rabdă, femeie, mai e doar finala!

Posted on 11/07/2014 by Dan Cruceru

Răspunde

Greu a fost pentru cupluri în ultimele două luni. Cică până și numărul divorțurilor a crescut alarmant în această perioadă. 🙂

Și, noi, bărbații, știm de ce. Că doar o dată la patru ani e Campionatul Mondial de Fotbal, o dată la patru ani sunt meciuri istorice și măcar atunci bărbatul ar trebui să aibă ultimul cuvânt.

Că vrei și tu ca, în timpul meciurilor, să nu auzi decât zumzetul tribunei, vocea comentatorului și eventual bulele de acid ale unei beri reci sau, ideal, strigătele de bucurie ale prietenilor strânși la vizionare.

Dar nu se întâmplă așa! O știm prea bine noi, bărbații. Nu am înțeles de ce, dar femeia are în ea o plăcere nebună, aproape masochistă, de a-i strica bărbatului planurile. Deși planurile lui nu includ nicio altă femeie, nicio minimă intenție de a călca strâmb, ci doar de a se transforma într-o plantă postată foarte aproape de televizor.

Dar ea, nu și nu! Păi cum să nu stea masculul Alfa alături de familie, seara, la culcare, uitându-se la desene animate! Păi cum să nu vadă, apoi, împreună filmul „sirop” ales de ea! Păi cum să nu adoarmă ea în brațele lui, că doar o face de atâția ani!

Bine, fie! Văzându-i fața posomorâtă, ea, în generozitatea ei, acceptă uneori să-i facă o concesie: văd meciul împreună. Fără bere, însă, că îngrașă și cu volumul sunetului la minimum, nu de alta, dar la cel mult zece minute de la începerea meciului, ea adoarme. Pentru că nu va reuși să înțeleagă vreodată de ce 22 de dobitoci aleargă 90 de minute sau mai mult după o minge!

Dar pentru că eu chiar sunt masculul Alfa, mi-am luat lumea în cap și am pus piciorul în prag! Am văzut multe dintre meciurile Mondialului. Da, am cucerit televizorul!

S-o credeți voi!

De două luni, m-am mutat în grădină! Am fost expulzat în acest loc, în care ea oricum nu prea calcă din cauza țânțarilor și a vremii schimbătoare.

Și, totuși, am învins! Din punctul meu de vedere! Mi-am făcut o gașcă de vecini cu care văd meciurile. Unul scoate televizorul (are norocul de a deține mai multe), unul aduce berea, unul alunele.

În pauzele meciurilor, ne ducem, însă, repede să spălăm copiii, să le citim poveștile de seară. În timpul reprizelor, ne rugăm să nu ne sune telefoanele și, pe ecrane, să apară „iubi”, „pisoiaș” sau „dovlecel”.

N-am avut mereu norocoul ăsta. De exemplu, la Brazilia- Germania, am ratat prima repriză. A fost repriza aia nebună cu 5 goluri, cea mai frumoasă din istoria Mondialului. Dar a meritat! Ea adormit mai bine ca oricând pe umărul meu!

Și, totuși, în aceste două luni, am prins meciuri fantastice! Goluri multe, spectacol, nebunie! Am prins și ploi torențiale de am intrat în casă, la finalul meciului, ud până la piele. Am prins și vreo 1500 de țânțari. Ceilalți 3000 mi-au „controlat” nivelul de colesterol din sânge.

Dar am răbdat! Dârz, cu pieptul umflat! Că doar o dată la patru ani e Campionatul Mondial, iar eu sunt masculul Alfa!

Iar acum sunt generos, femeie! Mai e doar finala și va trebui să reziști! Vei face ca mine! Mă vei asculta! Altfel……. te rog, te rog, te rog, de o mie de ori!

Mai sunt și oameni care visează!

Posted on 08/07/2014 by Dan Cruceru

Răspunde

Zilnic ești înconjurat de oameni care te privesc cu răutate, cu invidie, de oameni care te-ar înjura doar pentru că au ei o zi proastă și nu le place fața ta. Zilnic, în loc de „mulțumesc” primești un „du-te dracului”. Zilnic, întâlnești oameni blazați, fără idealuri, fără speranțe, fără viitor. Oameni cufundați într-un prezent anost, mediocru, sumbru. Uneori chiar tu ești unul dintre ei.

Astăzi, însă, vreau să vă arăt niște oameni minunați. Paradoxal, mai există. Niște tineri frumoși, care încă mai cred în visuri, care încă sunt convinși că vor rupe norii, că vor schimba lumea și că vor ajunge pe culmile gloriei fără ca vreun singur obstacol să le poată sta în cale.

Ei sunt grupa „Mircea Gheorghiu și Mihai Brătilă”, de la cursurile de actorie ale TV&Film Academy by Ruxandra Ion.

Andreea, Anca, Balgy, Simona, Loredana, Sabina, Tibi, Mihai, Octa, Mike, Victor sunt siguri că vor deveni mari actori. Serios! I-am întrebat chestia asta și niciunul nu a avut vreo ezitare. „Da, eu voi actor! În doi, trei ani, ai să vezi cât de mare voi fi! Pe scena Naționalului!”.

Și i-am iubit pentru răspunsul ăsta. În urmă cu mai bine de 10 ani, visam să lucrez în televiziune. Și n-aveam pile, relații, bani. N-aveam decât un vis și o inconștiență frumoasă. Eram convins, aș fi pariat totul că eu voi ajunge „pe sticlă”! Și am reușit! Privind în urmă, nu știu cum am reușit. Nu există o rețetă magică, nu există un drum bătătorit deja, pe care poți să calci și, la finalul lui, vei atinge succesul. Trebuie doar să vrei! Mult, mult de tot! Și încet, încet, vine și succesul!

Și am mai descoperit ceva fain la grupa asta de actorie: doi profesori minunați. Mircea Gheorghiu și Mihai Brătilă. Știți cum sunt oamenii ăștia? Absolut senzaționali! Pe cuvânt! Profesioniști, cadre didactice dedicate, oameni care chiar pun suflet. Au venit din timpul lor liber să pregătească diferite scene, au apelat la cunoștințele lor din industrie pentru a realiza ca la cinema filmările finale, cele de examen. În fața lor, nu pot spune decât atât: „Respect, domnilor profesori!”.

M-am jucat și eu de-ale actoriei, timp de două luni, alături de gașca asta minunată. Nu știu dacă voi apărea vreodată într-un film. Nu știu dacă am talent, deși Iță Brătillă zice că a văzut „multe lucruri bune” în mine. Știu, însă, că mai am foarte multe de învățat. Și o voi face! Pentru că am descoperit un lucru nou, un lucru care chiar îmi place! Și un nou vis! Acela de a fi actor!