Măi Ioane, cum te-o chema: mama nu e curvă!

sursa foto: google

sursa foto: google

Sunt fiul unei femei care a muncit ani de zile în Italia. Vreo 9, mai exact.

Sunt fiul unei femei care mi-a trimis toată agoniseala ei, timp de câțiva ani buni, lună de lună. Ca să mă țină în facultate. Ca să-mi plătesc chiria la cămin și nu să muncesc pentru banii ăia, ci să am timp să învăț.

Sunt fiul unei femei care, după cea de a doua facultate, mi-a plătit taxele de înscriere la Master. Din banii făcuți de ea, din curățenie. În Italia.

 

Sunt fiul unei femei care mi-a plătit prima mașină. Din banii ei strânși în Italia. Pentru că eu nu aveam. Munceam pentru un salariu de mizerie aici, în România.

Sunt fiul unei femei care mi-a dat avansul pentru prima mea casă, un apartament. Pentru că eu, aici, în România, nu reușisem să strâng nici măcar cinci lei din același salariu de mizerie.

Sunt fiul unei femei care mi-a dat totul! Muncind în Italia. Ca eu să trăiesc în România. Nu în lux, nu decent. Doar ca să trăiesc.

Și, cu banii femeii ăsteia, am ajuns ceea ce sunt azi: absolventul a două facultăți și a unui master, un om cu o carieră frumoasă, un soț și un tată împlinit.

Și nu un golan! Iar mama, cu siguranță, nu e o curvă! Ci o femeie cinstită, care a muncit pe brânci pentru a-i îndeplini visurile fiului ei. Pentru că ea avea un singur vis: să-și facă băiatul om mare!

Și cine ești tu, mojicule? De ne jignești părinții! De ne faci mamele curve și frații golani? Și ce dacă ți-ai dat demisia? Mă doare în cot de demisia ta. Peste un an de zile, vei dori să revii. Dar palma pe care le-ai dat-o mamelor noastre va rămâne pe veci!

Așa că du-te tu la mama ta (mă-ta ar fi spus golanii) și întreab-o dacă ea e… (cuvântul ăla pe care bunul simț nu-mi permite să-l folosesc gândindu-mă la mama ta, deși tu l-ai folosit referindu-te la mama mea). Și apoi du-te la copiii tăi și întreabă-i dacă ei sunt golani! Și întreabă-i dacă ei sunt mândri de tatăl lor!

Cu siguranță nu vor spune ce spun eu acum: SUNT MÂNDRU DE MAMA MEA!

Hai sictir, golanule! Și du-te în…. (Ce apelativ ai folosit referindu-te la mama?) istoria politicii și nu te mai întoarce!

Azi e ziua mea! Ba e a noastră!

3

E 1.37. Nu dorm. Îți scriu din Moscova. Aici m-a adus viața. Sunt la Campionatul Mondial de Fotbal pentru Artiști.  Și toată echipa mi-a urat, deja, „La mulți ani!”.

Pentru că azi e ZIUA MEA! Vreo 28 de ani a fost doar ziua mea! Și a fost bine. De vreo  șase ani, însă, a devenit ZIUA NOASTRĂ!

Pentru că m-am însurat fix de ziua mea. Pe 12.06.2009. Și, din acel moment, a devenit… ZIUA NOASTRĂ!

La început, am zis că e foarte bine că m-am căsătorit fix de ziua mea. Mă gândeam că nu am cum să uit vreodată când e ziua noastră. Nici măcar după 50 de ani de căsnicie. Doar sărbătoream anii de căsnicie fix de ziua mea.

Apoi, mi-a părut puțin rău. Că nu mai erau cadourile doar pentru mine, ci pentru noi. Mai ales pentru noi. Că prietenii mă sunau să-mi ureze „Casă de piatră în continuare!”, în loc de „La mulți ani!”. Că atunci când eu făceam 33, noi sărbătoream 5 ani de „măritiș”. Și ghici ce am sărbătorit!

Acum fac 34. Și 6 ani de căsnicie! De nicio parte, o cifră rotundă. Cum facem acum?

Păi… eu zic așa: nu mă interesează ziua mea. Împlinesc doar 34 de ani. (Mama mă va suna pe la 5 dimneața, să -mi ureze toate cele. Atunci m-am născut și e tradiția ei să-mi dea deșteptarea. Doar e mama!!! Și poate să mă sune oricând!).

Pe la 13.00, plec spre București. Deși echipa mea s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondiial. La ora la care voi ateriza, prietenii mei vor juca gândindu-se la trofeu. Ei vor rămâne prietenii mei, chiar dacă eu am ales să plec de lângă ei. Vor mai fi campionate mondiale. Cu ei voi trăi povești interesante ocazional.

Cu tine, trăiesc, însă, zi de zi. Și, mai ales, ziua de 12 iunie vreau să fie perfectă. Pentru că meriți. Pentru că mă vei aștepta la aeroport, împreună cu fetița noastră, pentru că mă iubești, indiferent de ceea ce fac sau spun, pentru că ești soția mea. Pe veci.

Și pentru că 12 iunie e ZIUA NOASTRĂ!