AUU, MĂ DOARE! LADY DENTIST, HERE I COME!

Mda, de data asta nu mai am scăpare. Mă doare o măsea îngrozitor şi, în seara asta, va trebui să mă prezint la dentista mea simpatică. Asta ca să nu ajung, evident, ca domnul din imagine. 🙂

Dentista mea e chiar simpatică, nu zic nu, dar meseria ei… îmi stârneşte fiori reci numai când mă gândesc la ce mă aşteaptă. Ne cunoaştem de vreo zece ani, ea e singura pe care o las să mă trateze. Cu greu, dar atunci când îmi ajunge cuţitul la os, o vizitez.

Am tot amânat tratarea unei carii, dar, acum, a început să mă doară, aşa că nu mai am scăpare.

Am amânat pentru că una dintre cele mai mari fobii ale mele vizează acele şi, mai ales, injecţiile în gingie. Mi se par îngrozitoare şi senzaţia aceea, pe care ţi-o provoacă acul care îţi intră în gingie, mă sperie îngrozitor.

Durerea îmi dă, însă, aripi, după cum spune reclama şi trebuie să mă duc. Vă anunţ după cum a decurs experienţa.

Până atunci, vă întreb pe voi: ce fobii aveţi? Vă e teamă de dentist?

25 de comentarii la „AUU, MĂ DOARE! LADY DENTIST, HERE I COME!

  1. Nu mi-e frica de dentist.Acum. Inainte da, dar s-au mai schimbat tehnologiile de lucru si m-am mai maturizat si eu.
    PS: unde ai gasit poza aia? e de vis urit. Parca e o gura de hipopotam.

    • Asta cu apa nu o am. Imi place la mare foarte mult si inot aproape ca un peste. Mai incepator pestele, dar tot peste. Pe Sophia chiar vreau sa o dau la cursuri de inot.

  2. Nu-mi e frica de dentist absolut deloc, asta pentru ca merg periodic la el si nu aman vizita. Insa cunosc multi barbati care se tem de dentist. Tatal meu, de exemplu, e un „munte” de om (are 1.92 m si 110 kg) si-a lesinat ultima data cand a mers la dentist. Pur si simplu e ingrozit de ace.:))
    Fiecare avem ceva de care ne temem, e imposibil sa fim mereu curajosi.
    Bafta multa!:)

  3. Vai vai…..nu-mi aduce aminte…..miercuri am programare la dentist-una pe care o tot fac de anu’ trecut:))…o aman, o anulez…iar ma programez si tot asa :)…..dar acum am zis gata….nu mor eu din asta…doar am nascut un copil,cum sa-mi fie frica de dentist??:))))))) nici eu nu am crezut ce-am scris…..mi-e o frica de moooor…..si nu trebuie sa-mi faca mare lucru….dar asta e cea mai mare frica a mea…si nu de dentistul in sine, ci de zgomotul ala,de miros, de….cred ca de toate:((

    • Exact asta simt si eu! Zgomotul facut de osul care crapa si mirosul de os ars ma ingrozesc de moarte. In seara asta, insa, trebuie sa ma duc. Am amanat tot week-end-ul sa ma duc si am suportat dureri mari. Azi, insa, gata.

    • Greu, greu. Mi-a rezolvat o masea si asta doar partial. Mai trebuie sa ma duc pentru o plomba definitiva. In plus, a descoperit ca mai e o masea cu probleme. Asta inseamna, per total, cel putin 3 noi vizite. Si sa te tii! Urmeaza alte ace!

  4. aceeasi groaza o am legata de „scartaitul” acului in obraz cand face medicul anestezia :((
    nu stiu daca am fobie de dentist,dar sigur „i hate it” sa merg

    • Da, pe mine, pur si simplu, ma aduce in pragul lesinului. Ieri, mi-a facut vreo cinci- sase intepaturi. Ingrozitor a fost. Si trebuie sa ma mai duc pentru inca o masea! 🙁

      • 5,6????????cred ca te referi la umblat pe canale…ca eu nu stiu ca imi facea una singura in obraz ,ca sa anestezieze zona

        • Doar prima intepatura o simti, intr-adevar. Dar, ca sa anestezieze in profunzime, iti face mai multe intepaturi. Seringa si acul sunt aceleasi, dar, dupa prima intepatura simtita, urmeaza alte cateva, in doar cateva secunde. Asa face orice stomatolog.

          • aaaaaaaa..eu cred ca o simteam doar pe prima,cum zici….
            m-am lamurit!
            numai bine!!!

  5. Cred ca trebuie nimerit medicul si cabinetul. Eu cred ca fac parte din categoria ciudatilor pt ca imi place sa merg la dentist. Lucreaza cu grija, e atmosfera foarte placuta si niste oameni extraordinari lucreaza acolo. inainte eram speriata si ingrozita de dentist dar acum merg bucuroasa acolo. Am trecut prin 3 extractii pt masele de minte si 2 carii iar procedura a fost tot cu anestezie si umblat pe canale. Aveti mare grija de dantura si mergeti des la dentist nu cand sunt probleme!!
    Ma tem destul de mult de foc, nu stiu de ce dar ma inspaimanta.

    • Si eu sunt foarte incantat de dentista mea. Ne stim de 10 ani si de atunci am deplina incredere in ea. Este super- profesionista. Cand vine, insa, vorba despre fobia mea de ace, n-are ce sa-mi faca. Acolo, doar eu trebuie sa-mi depasesc temerile.
      Cat despre foc, hm, ciudata fobie! N-am mai auzit de ea pana acum.

  6. Va doresc sa depasiti cumva aceasta temere si, mai mult, sa nu mai aveti de-a face cu acele. Sa aveti parte de sanatate dvs. si intreaga familie!
    Cat despre fobia mea posibil intr-o alta viata am avut „de-a face” cu focul pt ca o alta explicatie nu gasesc oricat m-as chinui :))))
    Toate cele bune!

    • Am depasit, deja, momentul cu dentistul. Mi-a fost greu, dar acum sunt un smecher. Am plombe! 🙂 Cat despre foc, ma surprinde o astfel de fobie.

Dă-i un răspuns lui Dan Cruceru Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *