Când copilul tău suferă, tu mori puțin câte puțin!

poza

Scriu aceste rânduri după 24 de ore infernale. 24 de ore care mi s-au părut enorm de lungi, scurse parcă așa cum curg picăturile dintr-o sticlă aproape goală. Prelinse încet, câte una la niște zeci de secunde.

Acum, Sophia e bine și pot să scriu. Pot să împărtășesc cu voi sentimente care sper să nu se repete și pe care voi să nu le trăiți vreodată. Scriu ca să aveți grijă! Să aveți grijă de „piticii” voștri ca ochii din cap.

 

„Tati, ce?”. E întrebarea pe care Sophi mi-o pune de 20 de mii de ori pe zi. E la vârsta în care descoperă lumea și vrea să știe totul, să înțeleagă totul, sa cunoască totul. Uneori, în egoismul meu, mă fac că nu o aud. Îi răspund de vreo zece mii de ori, la tot, cu răbdare. Dar, uneori, mă simt prea obosit să-i fac pe plac și să-i răspund. O trimit la maică-sa sau la bunică-sa să le întrebe pe ele, că eu nu mai pot. Că eu am avut o zi proastă, plină, cu mulți nervi, stres și oboseală. Că vreau să mă odihnesc, să mă relaxez, sau să continuu să muncesc până mai târziu. Cred că toți facem asta, cred că toți părinții sunt egoiști uneori.

Ieri, mi-am dorit enorm să aud din nou întrebarea asta. Nu de 20 de mii de ori, ci de 1 milion de ori. „Tati, ce?”, „Tati, ce?”, „Tati, ce?”. Și aș fi răspuns de tot atâtea ori, numai să-i aud vocea.

Dar, ieri, Sophia mea a ajuns la spital, la Urgențe. A făcut convulsii provocate de febră foarte mare. Tratamentul nu a funcționat și a făcut complicații.

Momentele acelea sunt îngrozitoare. Ți-ai tăia singur o mână, numai ca „piticul” tău să nu treacă prin asta. Nu mai poate să respire, maxilarele i se încleștează, buzele i se învinețesc. Atunci, copilul tău depinde de un fir de ață. Iar tu ești la fel de neajutorat ca el. Te panichezi, strigi, nu știi ce să faci! E sfârșitul lumii, în cel mai serios mod cu putință. Dar, dacă tu, părintele lui, nu faci urgent ceva, copilul va avea sechele pe viață. Astfel de convulsii, dacă durează mult timp, pot produce leziuni cerebrale iremediabile.

Din fericire, mama ei a fost pe fază. I-a acordat primul ajutor, a ajutat-o să respire și am plecat imediat la spital. Eu am condus ca nebunul, dar am ajuns în siguranță.

Am mers la IOMC, Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului, spital de stat! Acolo este pediatra noastră, un medic senzațional, dedicată pe viață copiilor. Și tot acolo, am mai întâlnit câteva doamne minunate, din același aluat cu pediatra noastră, asistente.

S-au purtat fantastic, profesionist și uman. Mi-au doftoricit odorul și, în câteva ore, mi-au pus-o pe picioare. Le mulțumesc enorm pe această cale. Veți spune că m-au ajutat pentru că mă știau de la televizor. Poate că da, dar eu cred că m-au ajutat pentru că ele chiar iubesc copiii. Mai sunt și astfel de oameni în România, în sistemul sanitar. Puțini, dar sunt.

În câteva ore, Sophia era din nou pe picioare. Ba chiar avea chef de joacă și de râsete. A apărut din nou „Tati, ce?”. Și atunci am luat-o în brațe, am privit-o cu toată dragostea din lume și am pupăcit-o de i-am luat „vopseaua”.

Am campat la spital, peste noapte, pentru supraveghere, dar acum e acasă, înapoi la plușurile ei. E din nou veselă, zglobie, fericită. Fericită cu atât de puțin și, totuși, atât de mult în același timp. Îi ajung câteva jucării, desenele ei preferate și dragostea noastră, mai ales dragostea noastră. Nu-i trebuie bani, nu-i trebuie averi.

Azi, am avut o zi fantastică. Am fost foarte fericit. Am privit cerul, chiar dacă e mohorât, dar mie mi s-a părut extrem de frumos. Copilul meu e bine și, măcar azi, și pentru mine este suficient.

Poate că mâine voi începe iar goana nebună după carieră și averi. Că așa suntem noi, adulții, nebuni după lucrurile astea. Dar, mi-am jurat ca, de acum încolo, să-i răspund mereu la „Tati, ce?”. Chiar și de un milion de ori pe zi! Pentru totdeauna!

PS: Dincolo de dramatismul situației, vă sfătuiesc ca, în asemenea cazuri, să vă păstrați calmul. Panica nu ajută, ci agravează situația. Faceți lucruri, nu plângeți! Ajutați-vă copilul să respire, făceți-i respirație gură la gură. Nu-l lăsați să-și închidă gurița, să-și încleșteze maxilarele. E bine să aveți un obiect din cauciuc tare la îndemână. Unul dintre degetele voastre poate fi folosit și în acest sens, dar așteptați-vă să fiți mușcați foarte, foarte tare. În plus, mai mult ca orice ajută niște cursuri de prim-ajutor în cazul copiilor. Există, sunt destul de multe. Eu am făcut unul gratuit la Crucea Roșie.

8 comentarii la „Când copilul tău suferă, tu mori puțin câte puțin!

  1. nu pot decat sa -ti doresc multa sanatate piticii tale si sa dea d-zeu sa nu mai treci niciodata prin astfel de momente ceea ce vreau sa spun este ca vreau si eu sa multumesc si sa fiu recunoscatoare toata viata personalului de la iomc sunt niste medici care chiar respecta juramantul lui hipocrat dar in special vreau sa-i multumesc doamnei dr stan iustina care de 10 ani de zile ne are in evidenta si datoritei ei puiu meu traieste nu exista destule cuvinte ptr a-mi exprima recunostinta fata de ea doar rugaciuni ptr ca bunul d-zeu so fereasca de tot ce-i rau

  2. Sanatate multa fetitei tale si ma bucur ca ati reusit sa treceti cu bine peste aceasta incercare. Ai dreptate, cind sufera copilul tau, parca se termina lumea. Am trecut si eu prin vreo 2 incercari grele cu fetita, si cred acelea a au fost cele mai grele momente din viata mea pina acum. Medicii care mi-au ingrijit fetita s-au purtat „ca la carte”, am gasit intelegere si vorbe bune din partea lor, lucru care conteaza enorm pentru un parinte in momentele acelea de disperare. Oamenii aceia chiar iubesc copiii si meseria pe care si-o fac.l

  3. Stiu ce inseamna ,stiu ce simti atunci!Eu simt si traiesc asta de 16 ani.Cand ma trezesc dimineata (daca dorm) si vad ca e bine nu pot decat sa multumesc lui Dumnezeu ca mi-a mai dat o zi sa ma bucur de ea de fetita mea, Georgiana care noi ai spunem JOJO pentru ca e o mare artista, prima nascuta care ne-am dorit-o mai mult ca orice .Ajunsese sa faca si cate 12 crize pe zi dar acum e stabila dar tot stam in permanenta cu grija.
    Sa va traiasca ,sa aveti grija incontinuare cu mare grija de ea.

  4. Sanatate Sofiei si voua.
    imi pare rau sa aud ca s-a intamblat asa, ma bucur ca e bine acum.
    Salutari si din partea Mariei.

Dă-i un răspuns lui Ionut Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *