De ce vă mai duceți la școală? Doar veți ieși direct doctori!

Posted on 15/09/2014 by Dan Cruceru

Ăsta-s eu, prostul care a învățat pe rupte din clasa I până la terminarea a două facultăți și-un master! Ce fraier am fost!

Azi începe școala!

Doamne, cum era pe vremea mea! Cu bucurie, că-mi revăd colegii și cu mare groază că urmează un nou an în care trebuie să învăț pe rupte ca să intru la un liceu bun sau la o facultate de prestigiu.

Că aveam nevoie de medie, avem nevoie de cunoștințe serioase ca să sper la o notă bună pentru intrarea la facultate. La liceu, eram vreo 40 pe loc, iar la facultate, la Jurnalism, când am dat eu examen, eram vreo 20 pe loc, parcă. Și examene cu nemiluita. Probă eliminatorie, examen scris, examen oral, fără număr.

Intrarea la o facultate în București era, de altfel, singura mea speranță de a evada din Focșani, un oraș cu multe altele din România, fără perspective, fără oportunitatea unei cariere. Știam că doar așa pot deveni cineva: învățând pe rupte! Aveam nevoie de note fabuloase la BAC și apoi, la fel, pentru facultate.

HA, HA, HA! Dar acum? Dispar vreo câteva zile din România și, când mă întorc, ce să vezi? Cică nu mai ai nevoie de BAC pentru a merge la facultă!

Dumnezeule! Mai tare de atât nu se poate! Ai, n-ai BAC, sigur ai facultate!

Ce trebuie să te mai chinuiești cu tocitul cărților pentru BAC? Nu-i mai simplu să stai prin baruri, decât închis în casă cu orele? Lasă, că îl iei tu cândva! Dacă e musai!

Și cât de proști am fost noi, ăștia care am rupt cărțile în două! Și nu cele de poker! Cât am mai învățat! Și pentru ce? Ca să vină unul fără BAC să emită aceleași pretenții ca tine la angajare?!

Cică tinerii din ziua de azi au o mare problemă cu BAC-ul. Pur și simplu, orice subiect, de la orice materie, probă de examen, e prea greu ca să poată lua note de trecere! Și atunci a fost eliminat. Pardon, transformat în „opțional”!

Dar examenul de Capacitate nu e greu? Dar examenul de Master nu e greu? Păi să le eliminăm pe toate! Delete all!

Și ce mândri vom fi, apoi, în fața Europei, că vom avea cei mai mulți tineri cu studii superioare din toată UE! Cine ar mai fi ca noi? Învățământul ar dudui, toată lumea ar fi mulțumită. Am avea doar doctori!!!

Căci, la cum evoluează lucrurile, poate doar la Doctorat se va mai face diferențierea între cei proști și cei deștepți. Deși, chiar și asta cu Doctoratul se poate rezolva ușor, în ziua de azi cu celebrul joc de taste „Copy- Paste”!

Serios. În loc să-i convingem pe tineri să pună cumva mâna pe carte, în loc să le dăm sancțiuni împotriva chiulului, în loc să luăm niște măsuri pentru sprijinirea studiului, noi ce facem? Facem exact pe dos, înlesnim non-cultura și îndobitocirea!

Așa că, dragii mei boboci, sau, dragii mei elevi aflați la începutul unui nou an școlar, ce naiba mai căutați la școală? Oricum chiulangii clasei, cei care se vor fi distrat în 12 ani de școală ca nimeni alții, vor avea aceleași pretenții ca voi, tocilarii!

Oricum, veți ajunge cu toții doctori! Pe bune! Ce mai căutați la școală? Doar barul de lângă e, deja, deschis!

Avem şi noi bun simţ! Nu în ţară, însă!

Posted on 20/08/2013 by Dan Cruceru

Am fost în vacanţă. Pe Coasta Cantabrică, în Spania, foarte aproape de Franţa.

O zonă fabuloasă, cu plaje cum nu am mai văzut nicăieri în Europa.

Cele mai curate plaje, cu cel mai fin nisip, pe care le-am văzut eu.

Şi, paradoxal, nu erau amenajate, dar erau înţesate de turişti! Trebuia să-ţi aduci de acasă absolut totul, de la prosoape, la umbreluţe şi până la mâncare! Găseai doar două- trei coşuri de gunoi la intrarea pe plajă.

Fenomenul flux- reflux este, însă, foarte puternic la ocean şi, ca să ajungi la valuri, trebuia să strabaţi distanţe foarte mari. Au fost plaje pe care am mers de la intrarea pe nisip până la valuri 2 km. Am rămas şi eu uimit de amploarea fenomenului.

Ca să eviţi tot felul de drumuri până la faleză, te aşezai foarte aproape de apă şi, după cum mai creştea nivelul oceanului, te tot mutai mai aproape de ţărm din oră în oră. În plus, se formau nişte băltoace minunate pentru copii, în care prichindeii stăteau ca în jacuzzi.

Dar, dincolo de frumuseţea peisajului aproape virgin şi a fenomenului flux- reflux nemaiîntâlnit, m-a minunat şi curăţenia plajelor.

Şi nu era o curăţenie menţinută cu utilaje, ci era menţinută de turişti. Cum spuneam, coşurile de gunoi erau la mare distanţă de locul în care îţi amplasai prosopul şi, totuşi, nimeni nu arunca nimic pe jos. Nici măcar mucurile de ţigară! Toţi turiştii îşi făceau pungi de gunoi şi le duceau, la sfârşitul zilei, la tomberon.

Şi erau şi români!!! Serios, români de-ai noştri, conaţionali, oameni cu care m-am şi conversat. Şi nici măcar ei nu concepeau că pot arunca acolo măcar un pet. „Cum să facem aşa ceva? Nu vedeţi cât de curat e nisipul?”

Dar eram în Spania, în Ţara Bascilor, o zonă extrem de civilizată. Iar ai noştri păreau de-ai locului pentru că adoptaseră imediat ideile spaniolilor pentru protejarea mediului.

La noi, în ţară, însă? De ce sunt plajele pline de pet-uri, de mucuri de ţigară şi de coceni de porumb? Iar argumentul „nu sunt coşuri de gunoi” nu e plauzibil. Nici acolo nu erau. Şi nu erau nici plaje concesionate către cineva care ar fi trebuit să aibă grijă de ele. Erau complet neamenajate pe sute de kilometri de coastă.

Explicaţi-mi voi de ce nu putem fi civilizaţi la noi în ţară? De ce trebuie să ne facem de râs mereu?

Până îmi găsiţi un răspuns, vă rog priviţi fotografiile. Am pozat plajele astea aproape în toate momentele zilei. Sunt superbe la orice oră!

O mare tâmpenie: confiscarea maşinilor în lipsa drumurilor!

Posted on 08/05/2013 by Dan Cruceru

Am trăit să o aud şi pe asta: s-a trezit cineva, nu dăm nume, să propună confiscarea maşinilor celor care încalcă regimul de viteză.

Bun, ideea este aplicată în anumite ţări europene.

Însă, acele ţări au mii de kilometri de autostrăzi şi distanţele mari pot fi parcurse în timpi absolut decenţi.

Dar la noi? La noi, e jale. Autostrăzi mai deloc, drumuri europene construite prin sate şi multe altele.

Aşa că o astfel de propunere mi se pare o mare hoţie, o nesimţire, o mizerie.

Eu conduc destul de tare, dar nu atât de mult încât să fi rămas vreodată fără permis din cauza excesului de viteză. Am primit câteva amenzi, dar niciodată foarte grav.

Totuşi, nu pot accepta propunerea confiscării maşinii.

Nu înainte de:

– a fi construite nişte mii de kilometri de autostradă.

– a elimina poliţiştii spăgari de la examenele de circulaţie, care dau permise tuturor celor care cotizează şi nu celor care merită.

– a introduce prevenţia în acţiunile poliţiştilor şi a elimina „vânătoarea” din prezent. Îi vedem cu toţii pe poliţişti cum stau la pândă după curbe sau după trecerile de pietoni ca să-şi facă planul la amenzi şi nu să prevină accidente sau infracţiuni rutiere.

– a aplica amenzile pentru pietoni, pentru cei cu căruţe sau pentru biciclişti. Amenzi există, dar nimeni nu le aplică. Vedem peste tot pietoni care traversează aiurea, dar nu sunt sancţionaţi.

Doar atunci, vitezomanii trebuie sancţionaţi în cazuri extreme cu confiscarea maşinii. Că nu munceşte guvernul pentru mine să-mi cumpăr maşină.

Asta este părerea mea. Ţie cum ţi se pare propunerea asta?

Reţeta electronică! Să şi-o bage pe gât!

Posted on 18/04/2013 by Dan Cruceru

Am o mie de înjurături pe limbă pentru cel care a inventat reţeta electronică. Mi-e foarte greu să mă abţin să nu le pronunţ pentru că individul respectiv chiar ar merita.

Înţeleg că introducerea acestei reţete trebuia să ajute pacientul! În cel mai bun caz, crează un control asupra decontărilor, dar pacientul e grav afectat de acest nou sistem, mult mai afectat decât era înainte.

Hai să vorbim concret, că am păţit-o pe pielea mea!

Reţetă electronică, trei medicamente, compensate într-o anumită măsură. Până la urmă, plătesc lunar bani grei la Sănătate, aşa că am dreptul! Nu că nu îmi permit să cumpăr aceste medicamente, dar e dreptul meu! În plus, este prima reţetă compensată, pe care am avut-o în ultimii cinci ani, cred.

În fine, mă duc la farmacie. Unul dintre medicamente nu îl aveau în doza completă. Adică, aveau doar şase fiole din zece, câte aveam eu nevoie. „Bun, zic, daţi-mi-le pe astea şase şi mai iau de la altă farmacie!”. „Păi nu se poate!”. „Păi de ce?”. „Pentru că trebuie să vă eliberăm întreaga doză, nu se poate defalcat!”. Iar asta e în avantajul pacientului!

Mă duc la altă farmacie, evident. Aici, mi se dau două din cele trei medicamente, pe al treilea, injectabilul, nu îl aveau nici aici complet. Mi se rupe jumătate din reţetă şi mi se spune să mă duc la o farmacie din altă zonă, aflată în reţea, că apărea în sistem cum că ar avea toate cele zece fiole. La farmacia a doua, plătesc 28 de lei diferenţa necompensată din preţul medicamentelor acordate. Iar asta e în avantajul pacientului!

A treia farmacie, de fapt, nu avea medicamentul care-mi lipsea, erau datele greşit introduse în sistem. Am colindat aşa pe la vreo zece farmacii, care nu au avut, evident, medicamentul respectiv.

Nu mai zic cât timp am pierdut pe drumuri. Iar asta e în avantajul pacientului!

La a 11-a, l-am găsit, doză completă, zece fiole. Dau jumătatea de reţetă, să iau medicamentul în varianta compensată! Apuc să spun că celalaltă jumătate de hârtie mi-a fost reţinută de farmacia care îmi dăduse primele două medicamente. Angajatele din faţa mea se blochează. „Păi nu mai putem să vă dăm medicamentul injectabil compensat! Apare în sistem că vi la acordat farmacia care are cealaltă jumătate de reţetă! Reţeta, de fapt, trebuie furnizată integral de o singură farmacie!” Iar asta e în avantajul pacientului!

Şi, ca să iau medicamentul, a trebuit să plătesc preţul întreg: 148 de lei!

DUMNEZEULE! Cât haos poate fi în acest sistem? Farmaciştii nu ştiu unii de alţii, încasează reţete alandala, nimeni nu-i controlează, nimeni nu-i ajută, nimeni nu le explică, ba mai mult, complică vieţile tuturor cu idei noi şi geniale!

Iar asta e în avantajul pacientului!

Pe bune, unde mai e preocuparea pentru pacient?

Eu sunt un caz fericit. Am maşină, am mers pe la 11 farmacii în doar două ore. Mi-am permis să plătesc 150 de lei.

Dar ce face un bătrân? Câte ore trebuie să meargă cu autobuzul de la o farmacie la alta ca să-şi găsească medicamentele? Şi dacă îşi ia o ţeapă, aşa cum mi-am luat eu? Dă 150 de lei şi nu mai are bani pentru lumină, după aia!

Şi, atunci, vă întreb, să nu-i înjuri pe toţi ăştia din sistem? Pe toţi ăştia cu idei noi şi creţe? Să nu le dai cu reţeta în cap?

Executare, executare, dar să ştim şi noi!

Posted on 25/03/2013 by Dan Cruceru

Mă trezesc în cutia poştală cu o scrisorică de la Administraţia Financiară. Măi, să fie! Ce treabă ar putea avea domnii cu mine? Că doar ştiam că am impozitele plătite.

Când colo „răvaşul” mă anunţa că s-a început executarea silită asupra mea pentru neplata unei amenzi. Atât. Dar ce amendă? Ce sumă? Ce executare? Cum, neicuşorule? Că mie nu mi-a spus nimeni vreo vorbuliţă!

Am reacţionat prompt, a doua zi, mi-am anulat toate treburile şi m-am pus pe lămurit problema că nimănui nu i-ar plăcea să se trezească cu conturile blocate. Eventual să afli asta şi după ce ai umplut un coş de cumpărături şi vrei să plăteşti cu cardul blocat!

Şi, uite aşa începu povestea, că de-aicea mult mai este!

Drum la Administraţia Financiară, ghişeul 1! Evident, răspunsul: „Nu aici, la sediul celălalt!”.

Sediul al doilea: „Aici, dar la etaj!”

La etaj: „Am început executarea, aveţi o datorie de 200 ron de vreo doi ani! Dar nu pot să vă spun ce contravenţie aţi comis! Mergeţi la inspector!”

La inspector, într-un final: „Păi ne-a anunţat Administraţia Autostrăzilor că nu aveţi plătită o amendă pentru lipsa rovignetei!”.

Ahaaaaa! Se lămuri şi acuzatul după vreo câteva ore bune de bătut drumurile! Nu mă mai plâng de cozi, că sunt obişnuiţă. Adică, prin 2010- 2011, am circulat cu maşina pe un drum naţional, fără rovignetă! Am priceput! Deci merit amenda! Dacă zice statul, asta e, sunt bun de plată!

Dar de ce nu am fost anunţat? De ce nu mi-a trimis nimeni o minimă înştiinţare în cutia poştală? De ce a trebuit să fiu anunţat după mai bine de doi ani şi doar cu somaţie de executare silită? De ce?

Puteţi să-mi răspundeţi voi? Aţi păţit şi voi aşa ceva?

Atenţie la falşii parcangii!

Posted on 27/02/2013 by Dan Cruceru

Răspunde

Nu mă refer aici la cei care şi-au luat propria stradă şi şi-o „utilează” cu lăzi de bere pe care le dau la o parte contra cost. Pe ăştia îi ştim cu toţii, sunt „pe faţă”.

Aseară, însă, parchez în parcarea publică din faţa Ateneului Român. Parcare cu plată, 1,5 lei pe oră. Un preţ absolut decent. Plătesc o oră, unei doamne echipate cu însemnele Primăriei şi cu legitimaţia la vedere. A rămas să plătesc diferenţa, dacă stăteam mai mult, la întoarcere.

Revin la maşină, într-adevăr, după două ore şi jumătate. Practic aveam o restanţă de 3 lei cel mult, două ore suplimentare.

Doamna taxatoare dispăruse. În locul ei, însă, mi-a bătut în geam un individ îmbrăcat în negru, fără vestă reflectorizantă şi legitimaţie la vedere. Avea, totuşi, un teanc de bilete de parcare în mână.

„Aveţi să mai daţi 12 lei!”, îmi spune el. Am rămas uimit pentru că diferenţa de la 3 la 12 lei era consistentă. „Cum aşa?”- întreb. „Păi, după ora 7 seara, costul unei ore de parcare e de 6 lei!”.

Şi, totuşi, nu mi se părea în regulă. Şi îi răspund şi eu cu tupeu şi cu inspiraţie. „Până să-ţi plătesc eu, ia arată-mi şi mie legitimaţia ta!”.

Domnul respectiv face o pauză, se gândeşte câteva secunde şi „Nu mai e nevoie, seară bună!”. Şi dispare aproape instantaneu!

Am rămas uimit! Adică dintr-o dată nu mai aveam nimic de plată? Sau domnul nu era parcangiu autorizat?

M-am interesat astăzi: astfel de indivizi sunt hoţi la drumul mare. Înşeală oamenii, pur şi simplu! Îi abordează cu tupeu şi mulţi plătesc. Un astfel de individ poate face chiar şi peste 1000 de lei într-o seară. Doar din vorbe!

Atenţie, aşadar, la astfel de oameni! Nici măcar celor costumaţi adecvat nu le plătiţi mai mult de 1,5 lei/oră sau tariful afişat pe panourile din parcări.

În plus:

– Primăria încasează bani pe aceste parcări, doar până la ora 20.00. Peste această oră, parcările publice sunt gratuite.

– În weeek-end, aceste parcări sunt gratuite pe toată durata zilei, indiferent de oră.

Aşa că nu plătiţi nimic până nu citiţi informaţiile de pe acele panouri. Puteţi lua ţepe importante financiar!

Voi v-aţi întâlnit cu astfel de „parcangii”?

Ce mă enervează: scârbele de medici din Buzău

Posted on 29/01/2013 by Dan Cruceru

Cred că, deja, ştiţi cu toţii de mizeria umană a medicilor din spitalul acela din Buzău, în care copiii erau ţinuţi legaţi de pat.

M-a revoltat profund cazul. Ca tată mai ales, dar şi ca român, ca om care încă mai crede într-un sistem sanitar normal, decent, civilizat.

Copiii aceia nu puteau să dea, însă, şpagă. Nu puteau să-i pupe-n diverse părţi anatomice pe cei care ar fi trebuit să-i îngrijească. Copiii aceia nu puteau nici să dea „telefoane pe linie politică” astfel încât să fie băgaţi în seamă. Copiii aceia erau singuri şi neajutoraţi şi ar fi trebuit să-şi găsească alinarea în braţele acelor medici sau asistente.

Oameni buni! Şi mă adresez acum celor care lucrează în acel spital, de la director, la infirmiere!

Nu vă ţine nimeni legaţi de posturile alea! Nu sunteţi legaţi de glie! Ştim, salariile sunt proaste, nu există medicamente, sistemul e de rahat, totul e vraişte!

Şi, totuşi, voi nu vreţi să plecaţi! Nu aţi ales drumul Londrei, al Parisului sau al Dubaiului, locuri unde medicii români sunt mai buni ca pâinea caldă!

Voi aţi ales să rămâneţi aici, să vă înglodaţi în mocirla pe care o blamaţi tot timpul, fără a face, însă, ceva! Voi aţi ales să trăiţi din şpăgi şi să stabiliţi tarife fixe pentru fiecare intervenţie, indiferent dacă pacientul are sau nu să vă dea tainul!

Voi aţi ales să-i trataţi cu scârbă pe toţi aceşti pacienţi care nu-şi permit un tratament! Voi aţi ales să-i trataţi cu scârbă inclusiv pe aceşti bieţi copii! Şi n-aţi făcut altceva decât să vă transformaţi în nişte SCÂRBE!

E 2013, e România, e Europa! Şi voi sunteţi nişte SCÂRBE! Nu aveţi nicio scuză! Şi, pentru gestul vostru, nici nu vreau să vă aud elucubraţiile!

Nu ştiu dacă există pe lumea asta pedeapsă suficient de mare pentru gestul vostru! Sper să fiţi daţi afară cu toţii, să nu scape nici măcar un singur vinovat! Încă mai sper în dreptate, chiar şi în acest sistem.

Ştiu medici extraordinari, care vin cu jucării şi alimente de la ei de-acasă pentru astfel de copilaşi. Acei medici merită respectul meu!

Dacă aş fi fost, însă, unul dintre jurnaliştii care au relatat cazul de la Buzău, cred că aş fi renunţat, pentru prima oară în viaţa mea, la diplomaţia şi obiectivitatea ziaristică. Cred că aş fi lăsat microfonul şi v-aş fi tratat pe fiecare în parte aşa cum meritaţi, ca nişte SCÂRBE!

CE MĂ ENERVEAZĂ: „CAŞCHETELE” CARE SE CRED ZEI!

Posted on 27/11/2012 by Dan Cruceru

Am tot respectul pentru Poliţia Română, dar m-am săturat de câte uscături are. Sunt nişte exemplare acolo, care, odată ce şi-au luat o insignă, se cred zei!

Şi nu mă refer la poliţiştii şcoliţi în academie, ci la tablagii, la ăia care n-au fost în stare să ia la facultate şi au făcut doar o şcoală de subofiţeri, cel mult.

Ei, indivizii ăştia sunt cei mai răi. Se cred stăpâni pe plantaţie, iar noi, restul românilor, suntem văzuţi de ei ca nişte sclavi. Pe modelul: „Am baston şi caşchetă, eu sunt şeful! Voi? Voi executaţi că vă ia mama dracu’!”.

De ce sunt atât de revoltat:

Aseară, pe Bd. Iancului. Toată lumea mergea în coloană, cu 50 km la oră. Deodată, frâne bruşte, scârţâit de roţi. Ne oprim. Cineva blocase banda de mers. Începem să ne rugăm de cei de pe alte benzi, să ne lase şi pe noi să ne continuăm drumul şi să ocolim „bolovanul” din cale.

De fapt, „bolovanul” era o maşină de poliţie, trasă aiurea pe dreapta, oprită absolut ilegal, într-o zonă aglomerată, cu indicatoare cu „Parcarea interzisă”.

După minute bune, reuşesc să trec şi eu de maşina domnilor. În dreptul lor, însă, nu pot să mă abţin şi le dau un claxon de felicitare. Recunosc, am greşit. M-am lăsat învins de nervi, dar „bolovanii” ăia chiar meritau. Legea este pentru toţi, iar tu, mare organ, chiar trebuie să fii un exemplu!

Şi să vezi ce se întâmplă. „Caşcheta” reacţionează! Bagă girofarul şi o ia după mine!

Trag frumos pe dreapta. Mă aşteptam să-mi ceară nişte documente, să-mi spună că am încălcat vreo lege de circulaţie, să se prezinte frumos, înainte, cu caşcheta pe cap, în fine, să-şi facă treaba regulamentar!

Dar de unde! Domnul organ trage lângă mine, deschide geamul şi, din maşină, începe să urle la mine! „Băăăă, tu nu vezi că eram în misiune?! De ce mă claxonezi, că eram în misiune, DĂDUSEM SEMNAL DREAPTA?!”.

Recunosc, am rămas mască! Pentru câteva secunde! Îmi revin şi îl întreb şi eu pe domnul organ: „Eraţi în misiune cu semnal dreapta?! Asta n-am mai auzit-o! N-ar fi trebuit să aveţi semnale acustice şi vizuale? N-ar fi trebuit să aveţi girofarul pornit? Să vă vadă ceilalţi şoferi de la distanţă şi să vă poată ocoli?”

La astfel de întrebări, „domnul caşchetă” se enervează şi mai tare şi urlă: „Auzi, bă! Claxonatul e interzis în Bucureşti!”

Îmi muşc muzele şi nu zic nimic. L-aş fi întrebat dacă nu cumva şi prostia ar trebui interzisă!

Până la urmă, îl salut şi plec mai departe! După 50 de metri, mă opresc la un semafor. Era roşu! Domnul organ mai încalcă o dată legea: trece mai departe, pe roşu, fără girofar pornit! Linişte vă rog! E ÎN MISIUNE! DOAR A DAT SEMNAL DREAPTA!

Voi aţi păţit astfel de mizerii? Ce le-aţi zis „domnilor” respectivi? Cum aţi reacţionat?

CE MĂ ENERVEAZĂ: POPOR SĂRAC, PARCĂRI BOGATE!

Posted on 18/09/2012 by Dan Cruceru

Zi de week-end la mall, după diverse cumpărături. Caut să parchez. Parcarea plină. Mă uit mai bine şi înţepenesc. Nu eram la Monaco, la Saint Tropez sau la Hollywood. Eram în parcarea subterană a unui mall bucureştean. Din trei maşini parcate, cel puţin una atingea valoarea de 100 de mii de euro. Imens, o sumă fabuloasă.

Imaginile sunt concludente, cred eu. Implicit, mă întreb: oare toţi posesorii ăştia de super- bolizi şi-au cumpărat maşinile cinstit? Jos pălăria în faţa oamenilor de afaceri, nu pe ei îi critic. Sunt convins, însă, că puţini dintre proprietarii acestor „apartamente mobile” şi-au plătit taxele şi impozitele pentru întreaga lor avere.

Voi ce ziceţi? Ce se poate face în această situaţie? Cum ar putea fi traşi la răspundere astfel de oameni?

UN SPITAL DIN BUCUREŞTI. MI-E SCÂRBĂ DE TOŢI DIRECTORII LUI!

Posted on 23/08/2012 by Dan Cruceru

Aşa arată cel mai bun spital de ortopedie din Bucureşti- Spitalul Foişor, Ambulatoriu.

Mi-e scârbă, acesta este cuvântul potrivit prin care pot descrie sentimentele mele faţă de toţi cei care au fost directorii acestui spital, din ’90 încoace. Să nu-mi spună mie că sistemul sanitar este subfinanţat, că nu-s bani, că e sărăcie. Este imposibil ca de 22 de ani să nu fi primit fonduri pentru o găleată de var şi nişte vopsea. Că doar de atât e nevoie ca să dai o faţă decentă unor astfel de holuri. Şi, totuşi, după cum se vede clar în poze, totul arată ca într-o cocină: mizerie, podele sparte, mobilier vechi, var care stă să cadă de pe pereţi şi oameni la cozi. Că şi aici e o problemă, dar, deja, românul e obişnuit cu cozile, aşa că nu mai comentez.

Cum am ajuns acolo? De ceva vreme, mă doare spatele şi am vrut să-mi fac un RMN. Mi-am sunat un prieten medic, care m-a îndrumat cu căldură către acest spital, argumentând că are „cei mai buni specialişti în domeniu”. Cum de mai sunt profesionişti adevăraţi într-un astfel de spital, pentru mine, este un mister.

Ajuns acolo, pur şi simplu m-am îngrozit. Am plecat după cinci minute. Mi-a fost şi teamă să intru într-un cabinet. Doamne, fereşte, ce microbi mai erau şi acolo!

Eu voi merge la o clinică privată să-mi fac RMN-ul respectiv. Dar asta pentru că îmi permit. Ce fac, însă, nişte milioane de oameni care nu pot da nişte milioane bune pe analize? Vor trebui să suporte jegul de la Spitalul Foişor.

În numele acestor milioane de oameni, o mai spun o dată: mi-e scârbă de toţi directorii pe care i-a avut spitalul acesta din ’90 şi până azi. MI-E SCÂRBĂ!

Dan CRUCERU

Dependent… de ea

Arhive categorie: Ce mă enervează