Scrisoarea unui părinte care a avut norocul ca fata lui să fie prea mică pentru a merge în Colectiv: Fă-ți propriul viitor!

Posted on 02/11/2015 by Dan Cruceru

Nu privi în trecut, copilul meu. E o istorie plină de compromisuri. Învaț-o la școală, ca să nu zică „deștepții ” că-ți renegi originile, dar atât.

De la bunici și părinți ai puține de învățat.

Ei au acceptat comunismul. Au acceptat să țină capul plecat și să îndure. Să tremure de frica lumii de afară, în aparenta siguranță a cutiilor de chibrituri pentru care au muncit o viață ca să și le cumpere. Ei l-au acceptat pe Iliescu și a lui Mineriadă. Ei au acceptat să fie loviți, să stea în rând în fața unui pluton de execuție, cu un singur glonț pe țeavă. N-au avut curajul să strige, să lupte, să se revolte. Deși erau mulți, iar glonțul ar fi putut să-l omoare doar pe unul, iar ceilalți să învingă. Au acceptat să stea, însă, aliniați.

Ei au visat puțin. Sau deloc. Suprema aroganță era să strângă bani pentru o săptămână de concediu la mare. Acolo găseau ciocolată. Și portocale. Și Pepsi.

Nici eu nu-ți pot fi exemplu. Tu nu trebuie să visezi să ajungi ca mine. Pentru că eu am crescut cu acele cozi la pâine și cu mirosul de portocale. Și singurul meu vis era să ajung din nou la mare să mănânc portocale. Eu am crescut cu aceeași tradiție a capului plecat. Și eu l-am acceptat pe Iliescu. L-am și votat. Și sunt mai vinovat ca bunicii tăi. Pentru că l-am acceptat și pe Năstase și pe Băsescu și pe Oprea. Pentru că i-am acceptat pe toți. Și pentru că nu fac nimic să scap de ei. Pentru că am acceptat ca ei să mă vândă bucată cu bucată. Pentru ca am tăcut când ți-au distrus școlile și spitalele. Pentru că am acceptat să dau șpagă. Pentru că am acceptat moartea Aurei Ion, a lui Ionuț Anghel, a bebelușilor de la Maternitatea Giulești, a tinerilor de la Colectiv. Pentru că am fost învins de sistem și m-am consolat în scuza că n-am ce face.

Tu, fiica mea, privește spre stele. Privește departe. Acolo trebuie să ajungi.

Și luptă-te pentru idealurile tale. Tu poți mai mult. Trebuie să poți și să vrei mai mult. Trebuie să schimbi lucrurile, să renaști nația asta, să o faci mândră de ea. Trebuie să crești liber, să nu accepți regulile, rutina și banalul.

Citește, învață, descoperă cât mai multe. Din cărți sau direct de pe tabletă, de unde vrei tu, dar găsește în tine foamea de informație. Trebuie să știi multe ca să ai argumente tari.

Și răutate de învingător să ai! Ridică-ți ochii din pământ și înfruntă-ne! Pe noi toți. Dacă, de 50 de ani, îți spunem că așa e corect să faci ceva și n-am ajuns nicăieri, înseamnă că adevărul e altul. Înseamnă că noi am greșit și că un nou adevăr trebuie descoperit. Fii tu cea care îl găsește!

Sparge barajele, ieși în stradă, militează, vino cu alternative.

Părinții mei și-au dorit puțin! Iar eu înavuțirea rapidă! Tu trebuie să cauți mulțumirea!

Ei au acceptat cultura limitată, informația puțină și oficială. Eu- orgia mediatică. Zero cultură și desfrâu vizual și auditiv la ore de maximă audiență. Tu trebuie să cauți selecția!

Ei au visat să vină americanii. Noi îi avem și nu ne e deloc bine. Tu trebuie să alegi multiculturalitatea și să iei de la fiecare ce e mai bun.

Ei au mers duminică de duminică la biserica condusă de prelați lipsiți de Dumnezeu. Eu am refuzat să mai trec pe acolo. Tu trebuie să-l cauți pe Dumnezeu peste tot.

Tu trebuie să fii altfel! Schimbă lucrurile! Doar așa copilul tău va putea avea un viitor și va fi mândru de trecut!

Hallloween-ul e o mare bucurie pentru copii. Așa că mai ușor cu „haitereala”!

Posted on 30/10/2015 by Dan Cruceru

Răspunde

Așa a plecat fiică-mea la grădiniță în această dimineață. Are petrecere de Halloween și numai despre asta vorbește de vreo două săptămâni.

De obicei, e un chin să o trezești dimineața. Și sunt sigur că nu e un caz singular. Mângâieli, giugiuleli, rugăminți, desenele preferate, hrănit ca pe bebeluși, moțăieli pe toaletă și câte și mai câte. În această dimineață, a fost spirt! Trezire la semnal, mâncat rapid, îmbrăcat ca la cursele de mare viteză. Și apoi pregătit pentru Halloween.

Vreo 20 de minute a stat cuminte și extrem de ascultătoare (record mondial de răbdare) ca să-și primească întregul „echipament” de Elsa, personajul ei favorit. Iar când a primit și un ruj special pentru fetițe, din culori bio, i-au lucit ochii de bucurie. Măcar o dată poate să o imite și ea pe mami. Părinții de fetițe știu exact la ce mă refer.

Pe drum, m-a turuit continuu: „Hai mai repede că întârziem la petrecere!”.

Și uite ce o aștepta, în condițiile în care mie îmi era teamă că am exagerat cu pregătirile, că va fi singura costumată!

Sunt fericiți piticii ăștia sau nu? Le place Halloween-ul sau nu? Eu zic că răspunsul este evident.

Așa că mai lăsați-mă, voi, cei care blamați sărbătoarea asta. Nu mă interesează de unde am importat-o, dacă e creștină sau nu, și nici măcar ce înseamnă.

În România, Halloween-ul înseamnă doar petrecere, doar bucurie pentru copii. Atât! Și e super fain! Iar cei care „urăsc” sărbătoarea asta, ar trebui să-și privească micuții în ochi atunci când le spun că, la ei în familie, Halloween-ul e interzis.

Buhuhu! Hai că, deja, m-am săturat de dovleci și de fantome!

Posted on 27/10/2015 by Dan Cruceru

Răspunde

De vreo două săptămâni, fiică-mea e „hai- hui”. Adică vorbește numai despre un lucru: Halloween. Dovleci, fantome, strigoi și „buhuhu”!

La grădiniță se pregătește intens, meșteresc la tot felul de decorațiuni. Vineri, vor avea și o petrecere tematică, la care părinții nu au acces!!! Mă întreb oare ce or pune la cale.

Iar acasă, e haos. Bine, știu eu pe cineva care i-a și alimentat bucuria cu materiale… „didactice”, câteva sute de abțibilduri tematice.

Așa că iată operele de artă ale Sophiei!

În privința costumului, se pare că am scăpat anul ăsta de cheltuieli suplimentare. Puștoaica își dorește ca, de Halloween, să fie costumată în prințesă. Iar casa e plină, deja, de ținutele ei de prințesa Sophia, Elsa și alte creaturi asemănătoare.

Sâmbătă seara, în cartier, am plănuit să ieșim cu „buhuhu-ul”. Și să-l prind pe ăla care ține ușa închisă! Avertisment vecinilor!

Voi ce ziceți de sărbătoarea asta importantă? Vă pregătiți sau nu? Ce costume vor piticii voștri?

Sunt rege! Chiar și în desene animate!

Posted on 26/10/2015 by Dan Cruceru

Răspunde

Eu știam că sunt rege! Tot timpul. Mă uit în oglindă dimineața și îmi zic: „You’re the king!”. Chiar și soața recunoaște asta, printre dinți, când reușesc să schimb becurile arse. Nu de alta, dar știe că noi, bărbații, funcționăm pe bază de ovații și osanale.

Cât despre Sophia, ce să mai zic? Pentru ea, chiar sunt rege în fiecare zi. Când citim povești, când ne costumăm în rege și prințesă, când ne creăm propria lume de basm. Tati, regele mustăcios! Eu, sunt.

Mai nou, sunt, însă, rege și pe marile ecrane! Pentru prima oară, dublez vocea unui personaj de desene animate: regele din „Crăiasa Zăpezii- Snow Queen”, o super ecranizare, care va face deliciul copiilor în această toamnă. Din 13 noiembrie, o puteți viziona în cinematografe și vă garantez că vă veți distra de minune alături de copiii voștri.

Iată cum a fost la filmări:

În plus, vocile personajelor principale sunt de senzație. Nu de alta, dar au fost selectate din sute de candidați. (Intre minutele 14.50 si 19.00, găsiți detaliile despre selecție. Digi 24 a fost partener în acest concurs)

Așa că vă invit la cinema, cu cățel și purcel, inclusiv copii, să descoperiți o minunată lume de basm. „Crăiasa Zăpezilor”, din 13 noiembrie, în cinematografele din toată țara, prin amabilitatea Freeman Entertainment.

Copiii voștri vor ajunge niște ratați!

Posted on 15/09/2015 by Dan Cruceru

sursa google

Ieri a început școala. Prima zi a unui nou an, prima zi din multele pe care le vor avea unii sau prima zi dintre puținele pe care le vor avea cei mai mulți.

Iar FB-ul a explodat. Toată lumea și-a pus odrasla pe net cu urări de bine, cu speranțe nemărginite că vom avea, în curând, o armată de Einsteini. Pozele cu școlărei sau cu liceeni au dat năvală pe toți pereții virtuali și toată lumea era „happy”. În plus, cei de pe margine, adică fără copii, au simțit nevoia să- și posteze celebrele fotografii alb- negru, din perioada comunistă, în care chiar ei erau în prima lor zi de școală. Evident, sfaturile și urările curgeau cu nemiluita și de la aceștia.

Dragi părinți, am o veste proastă pentru voi: copiii voștri vor ajunge niște ratați! Și e doar vina voastră!

Știu, sistemul de învățământ e de rahat și nu oferă perspective. Profesorii sunt blazați și cer șpagă prin mascatele ore de pregătiri suplimentare. La facultățile bune se intră foarte greu și de multe ori pe șpagă. La fel de greu se și iese din ele, tot pe șpagă. Dar așa a fost mereu.

Copilul tău va ajunge, însă, un ratat, doar din cauza ta.

Pentru că ți-e lene să te ridici de pe cearceaf ca să-ți duci copilul la toaletă și îl îndemni să-și facă nevoile în mare. Iar cei din jur n-au nimic împotrivă, chiar dacă urmează să înoate printre rahați împreună cu odraslele lor.

E vina ta că scuipi semințe pe jos sau arunci mucurile de țigară fiind cu copilul de mână. Surpriză! El va face la fel.

Copilul tău va ajunge un ratat pentru că îl lași lipit de televizor cu orele, în loc să-i citești povești sau să-l înveți matematică și limba română.

Copilul tău va ajunge un ratat pentru că are cont pe FB înainte să-i apară primul coș pe față. Iar tu știi asta și ți-ai dat acordul.

În plus, nu putea începe noul an școlar fără un cadou. Așa că i-ai cumpărat odraslei tale ultima fiță de telefon. Poate ai făcut credit pentru el, dar trebuia să fie copilașul fericit. Că, deh, se întâlnește, la școală, cu alte odrasle cu fițe de telefoane și nu poate ieși din turmă. Trebuie să fie acolo, printre ei. În turmă. Și va ajunge un ratat pentru asta.

Și l-ai pozat! Doamne, ce l-ai mai pozat! Cu tricoul ăla cu cruci, cu lanțul ăla de hip-hopper din Bronx, cu blugii ăia de te miri cum stau pe el că-s rupți mai ceva ca hainele de pe vagabondul din colț. Frumușața lu’ mama, ce băiat ai putut să faci! Ce freză are el, cum îi stă firul 4537 năclăit în gel! E frumos tare! Arată excepțional! E cool! Și te lauzi cu el pe FB-ul tău, cu pozele făcute cu fița de telefon luată. E perfect…. de club. Păcat că se ducea la școală!

Copilul tău va ajunge un ratat pentru că nu știe să conjuge verbul „a fi”. Nu mai vorbim de chestii complicate gen „copii(i)” sau „trebuie”. Astea sunt de masterat acum. În schimb, comunică din taste cu brb, omg, lol, pls, asl etc, iar când îl pui să scrie o propoziție întreagă îl iau frisoanele pe spinare. LOL, OMG, such a looser!

Paradoxal, odrasla ta va avea carte. Multă carte! Dacă are puțin noroc, foarte puțin, va face și un liceu, va lua BAC-ul (bine, după vreo 7 încercări), va intra la o facultate (plătită de tine, evident. O facultate dintr-aia ce primește studenți doar pe bază de înscriere și chitanță pentru taxa de studii). O va termina și pe asta. Cu greu, cu șpagă pe la secretare, pe la profesori, cu restanțe multe. Cu emoții mari în privința examenelor. Emoții de a nu fi prins copiind. Cu o lucrare de diplomă copiată/ cumpărată din care nu ține minte decât titlul. Și va avea chiar și master. Ohoho! Copilul mamei are master! Și toate prietenele din bloc te vor privi pline de invidie! Ce copil deștept are Ioana de la 4!

Și gata! Tu ți-ai făcut datoria. L-ai ținut în școală, ai scos om din el, te poți gândi la bătrânețile tale! Că are studii, că va avea o carieră de succes, că va câștiga atât de bine încât va avea grijă și de tine!

Părinte, copilul tău este deja un ratat! Și nu mai poți face nimic! E, deja, mult prea târziu. Are o diplomă cu care nu are ce face. Mai sunt câteva mii de tineri ca el care nu știu să facă nimic, care n-au nimic în cap, care n-au niciun viitor. În schimb, undeva, uitat printr-un sertar, au un Iphone 6, acum, mult prea depășit tehnologic, și un tricou cu multe cruci.

Și când te gândești că ți-ai fi putut învinge lenea, să te ridici de pe cearceaf și să-ți duci copilul la toaletă! Poate copilul tău ar fi ajuns CINEVA!

Zâmbește, omule! Viața trebuie să fie frumoasă!

Posted on 24/05/2015 by Dan Cruceru

Răspunde

Oprește-te! Oprește-te din vâltoarea în care ești! Uită ce ai de făcut! Uită că ai termene, că ai rutină, că ai obligații! Oprește-te o secundă!

Privește cerul! Privește în jur! Remarcă floarea care a răsărit în curte. Remarcă zâmbetul noii tale colege! Remarcă pozna făcută de copilul tău.

Fericirea e în lucruri simple. Descoperă-le!

Zâmbește! Viața trebuie să fie frumoasă! Profită de ea!

Aura Ion, ai murit degeaba! Procedurile au omorât iar oameni!

Posted on 16/12/2014 by Dan Cruceru

Răspunde

Nu mai pot! Urlu în mijlocul casei și aș vrea să-i calc în picioare! Pe toți! Toți ăștia care ne conduc, care au vile monstruoase și bărci de super viteză și de super preț.

Cum să mori la doi pași de fițele cele mai mari din România, la doi pași de Mamaia, la doi pași de terasa unde Mazăre, Constantinescu & co. își beau cafeaua dimineața și se mândresc cu realizările lor? Cum să mori în asemenea condiții? Să reușești să scapi dintr-un accident aviatic și să mori de frig în apele înghețate ale unui lac? Să mori urlând să fii salvat, iar cei de pe mal să nu poată sau să nu știe să facă nimic!

Dar era iarnă și nu vară, terasele erau închise, iar pompierii, cei de la salvare, cei de la SMURD, toți se gândeau la ce să-și pună sub brad. Iar șefii lor o ardeau pe la București, prin Parlament, lăudându-se că au proiecte.

În ianuarie, Aura Ion și Adrian Iovan au murit într-un mod stupid. Atunci, aceiași șefi au spus că nu au existat proceduri. Erau tot ei. Atunci, vezi Doamne, avionul a căzut în creierii munților și a fost greu de găsit. Iovan a reușit să aterizeze, dar a murit de frig. Stupid.

Apoi a apărut onorabilul Arafat, pus cu surle și trâmbițe să facă proceduri! Și cică le-a făcut. Și cică totul era perfect.

Și, totuși, ieri, patru oameni au murit iar. O moarte stupidă. Atât de stupidă încât nu ți-ai putea imagina vreodată că o vei vedea nici în cel mai prost film de groază. Și, totuși, s-a întâmplat în realitate. Și oamenii ăia au murit. Tot din cauza procedurilor. Nu, Doamne ferește, nu a fost vorba despre nesimțirea ăstora cu vile din bani publici. Nu!

Și iar se fac anchete! Și ce? Doar știm că morții sunt vinovați! Că Iovan nu s-a târât până la poalele munților, deși avea organele zdrobite. Că medicii ăia n-au înotat până la mal, deși erau răniți și apa era foarte rece.

Chiar nu mai am speranță. Nu mai vreau nimic de la ei. Nu mai sper nimic. Azi se împlinesc 25 de ani de începerea Revoluției. Și oamenii ăia au murit ca proștii. Și Aura și Iovan și medicii constănțeni și mulți alții.

Mă rog doar ca, dacă vreodată voi fi victima unui accident aviatic, avionul meu să aterizeze forțat în fața casei premierului României. Sau chiar pe casa lui. Măcar acolo să mă găsească. Să mă salveze. Deși cred că nu m-ar găsi nici acolo, mai ales dacă respectivul ar fi plecat prin… Congo.

Și, mâine, probabil un alt copil va fi hăcuit de câini prin parcuri. Și Ionuț va fi murit degeaba.

Pentru că nu avem… proceduri. Iar dacă avem, ele omoară oameni!

Cum ne fură supermarketul „cu cele mai mici prețuri”! Paradoxal, OPC-ul nu doarme! Doar ațipește! Des!

Posted on 17/09/2014 by Dan Cruceru

Răspunde

Știți voi promoțiile alea din supermarketuri în care „gratis”-ul e, de fapt, foarte scump? Așa am descoperit eu în supermarketul „cu cele mai mici prețuri” cum 100 de grame de făină „bonus” costau chiar mai mult decât 100 de grame de făină dintr-o pungă aflată în afara promoției. La vremea respectivă, v-am povestit pe larg aici.

Subiectul s-a dovedit de mare interes, cum altfel că era vorba despre buzunarul nostru, al românilor, de cheltuiala zilnică! Câteva zeci de mii de oameni au citit articolul, de mi-a ajuns blogul, în săptămâna aceea, pe locul al patrulea în Top Bloguri Românești.

Dincolo de semnalul pe care am vrut să-l transmit cititorilor, acela de a fi atenți la falsele promoții, am sperat că vor afla și cei de la OPC. Mai mult, le-am și adresat o petiție redactată ca la carte.

Și am așteptat răspunsul lor. O lună și chiar mai bine. Și îmi luasem gândul că, nu-i așa?, în România nimeni nu se mai miră că lucrurile merg prost, că sunt hoți la tot pasul și că instituțiile statului nu fac nimic să îndrepte situația.

Dar ieri mi-a venit un mail, de m-am crucit cât sunt eu de Cruceru. Sec, puține cuvinte, dar al naibii de clare.

Concret, oamenii de la OPC chiar mi-au luat în seamă denunțul și au mers în control. Și, evident, au descoperit măgăria. Supermarketul respectiv modificase, după bunul plac, prețul la produsul în cauză. Și nu o dată, ci de trei ori în mai puțin de o lună.

În plus, potrivit acestui email, OPC a amendat supermarketul și a dispus măsurile care se impuneau. Ce măsuri? Asta n-au mai scris în email. Care a fost valoarea amenzii? Nici asta nu au spus. Poate chiar mai mică decât profitul înregistrat de „supermarketul cu cele mai mici prețuri” prin introducerea acestei promoții mincinoase.

Dragă doamnă Comisar Bradu Anca, eu vă mulțumesc. Măcar pentru că v-ați obosit să-mi răspundeți la email. Oricum, legea vă obliga, dar vă mulțumesc!

Dragi cititori, să nu vă culcați pe-o ureche la gândul că OPC-ul veghează la banii voștri! Au mai fost și alții care au vegheat!

Oricum, e un pas înainte! Se pare că OPC-ul nu doarme. Poate doar ațipește des!

La Mamaia ca la St. Tropez! Un hotel care mi-a plăcut.

Posted on 12/07/2014 by Dan Cruceru

Răspunde

Acest articol nu este pentru cei care se uită cu jind la oamenii cu bani și îi acuză, apriori, că-s hoți. Acest articol este pentru românii care vor să se respecte, care pot să se respecte și care nu au timp să fugă la mii de km depărtare într-un week-end. Acest articol este pentru zecile de mii de români care iau cu asalt stațiunea Mamaia și care, oricum cheltuie binișor pe cazare, distracție și confort.

Știm cu toții ce se întâmplă în Mamaia. În fiecare week-end, e nebunie. Carnaval, care alegorice, petreceri gălăgioase. Mulți acuză haosul din această stațiune. Dar și mai mulți iau cu asalt această stațiune. Zeci de mii de turiști sunt în fiecare week-end în Mamaia. Străzile, terasele și cluburile sunt arhipline.

Asta pentru că Mamaia, ne vine să credem sau nu, s-a transformat într-un adevărat St. Tropez autohton! Lux, distracții nebune, toate sunt în această stațiune exact ca în stațiunile de fiță din occident.

Ocazional, degust și eu din calitățile localității. Nu des, și mai ales în week-end. Dar îmi iau și familia cu mine. Și am nevoie și de ceva liniște, de confort pentru fetiță, de o plajă și un loc cu acces și sub 18 ani.

Și am descoperit Bavaria Blu. E departe de fițele consacrate. E liniște la ei. Dar seara, îmi iau soața și ne ducem la petrecanii. Ziua, însă, ne bucurăm fără a fi deranjați de distracție în familie.

Iar confortul e senzațional. Camere pentru toate buzunarele, dar și un etaj exclusiv, cu lift exclusiv, cu apartamente tematice, care au jacuzzi sau chiar saună în interior. Un lux de bun gust, la un preț mult mai mic decât hotelurile similare din St. Tropez sau chiar din Mamaia.

Fotografiile vorbesc de la sine, zic eu.

Scrisoare către Sophia

Posted on 01/06/2014 by Dan Cruceru

Răspunde

Ești viața mea! Ți-o spun acum, când știu că, pentru tine, cuvintele astea nu înseamnă mai nimic. Acum, ți-e mai important oul de ciocolată pe care mi-l găsești prin buzunare sau balta apărută după ploaie, în care de abia aștepți să te bagi, deși știi că mă voi preface supărat.

Dar ți-am spus-o din prima clipă când ne-am întâlnit! Ești viața mea de la prima îmbrățișare, când eu mă uitam curios la tine cu figura aia de „Și cu tine ce-i pe aici?”, iar tu întrezăreai doar printre gene o față păroasă care nu părea deloc prietenoasă, comparativ cu pielea caldă a maică-tii.

Și vei fi viața mea pentru totdeauna! Ți-o voi spune mereu! În prima ta zi de școală, la primul tău examen, la primul tău iubit (deși partea asta mă îngrozește cumplit și încă nu am soluții ca să o accept cu brațele deschise), la prima ta mașină. Voi fi alături de tine când vei păși spre altar și-ți voi șopti la ureche că ești viața mea! Vei rămâne viața mea și atunci când îmi voi strânge nepoțelul în brațe.

Sper să apuc toate astea, sper să te văd crescând, să te văd maturizându-te, învățând din viață și din cărți, din greșeli și din povețe, să le încerci pe toate, dar să le alegi pe acelea care-ți fac bine ție, să experimentezi și să creezi, să te lupți și să învingi, să devii mare nu la fizic, ci pentru cei din jur.

Și, chiar dacă eu nu voi avea norocul să trăiesc toate astea alături de tine, îmi doresc măcar să lași urme adânci, să schimbi lucruri și să împlinești visuri. Îmi doresc să trăiești liber, să spargi bariere și să inventezi noi orizonturi. Îmi doresc ca numele tău să nu moară odată cu tine, ba chiar ecoul lui să ajungă până la ceruri, acolo unde eu te voi aștepta, cândva, târziu, dar pentru totdeauna.

Ești viața mea, Sophia! Pentru totdeauna! Te voi iubi o veșnicie! Necondiționat și întru totul!

La mulți ani, viața mea! La mulți ani, dragi copii!