CE MĂ ENERVEAZĂ: „CIUPEALA” COMPANIILOR LOW COST

Hai să vă mai spun una care mă enervează foarte tare.

Trebuia să plec de urgenţă din ţară, practic a doua zi dimineaţa. Încep să caut zboruri posibile. Cum drumul era scurt, nu mă prea interesa confortul ci… partea financiară.

Caut pe tot felul de site-uri, cea mai bună variantă de bilet era dată de o companie low cost. Preţul atractiv, mă bag zic.

Şi încep procedurile de cumpărare a biletului online. Preţul biletului pleca de la vreo 120- 130 de euro. Decent, am zis la acea vreme.

Şi dăi cu click-uri şi dăi. La un moment dat, mai apare o taxă de vreo 20 de euro pentru nu ştiu ce. Asta e, înghit, tot e mai bine ca la alte companii.

Bagaje la cală? Nu. Dacă aveam, mai dădeam vreo 15 euro. Check in online sau în aeroport? Online, zic, că în aeroport era 15 euro. Loc rezervat? 10 euro. Zic, lasă că e drumul scurt, nu-mi trebuie vreun loc anume ( Am 1,90 înălţime şi nu încap în orice loc din avion, de obicei îmi iau pe aripă sau pe primul rând.). Vrei să poţi schimba data zborului, în caz că te răzgândeşti? 10 euro. Nu, că plec mâine dimineaţă.

Plătiţi cu cardul? Da, evident, că-mi cumpăr biletul online, nu? 60 ron? CUUUUUUUUM? Asta chiar m-a scos din minţi! Cum adică? Mă taxezi că plătesc online? În loc să mă încurajezi, că trăim în 2012, în epoca internetului şi a tranzacţiilor online, tu îmi iei extra- charge. În fine. O plătesc şi pe asta.

Într-un final, biletul ajunge pe la 170 de euro. Strâng din dinţi, calculez. Economisesc vreo 15 -20 de euro faţă de alte companii.

Sun, totuşi, la numărul de pe net- numărul clientului, ca să mă lămuresc în privinţa acelei taxe de „procesare”, taxa pe tranzacţia online. Surpriză!!! Numărul apelat este cu suprataxă!!! Vreo 50 de cenţi pe minut. Şi stai să aştepţi până ajungi la un operator de-ţi vine rău! Dai vreo 5 euro garantat! Asta, în condiţiile în care, „Clientul nostru este stăpânul nostru! Şi suntem interesaţi de toate reclamaţiile, părerile sau sugestiile tale!”. Păi, dacă ai bani de sunat, plăteşte prostule!

Până la urmă mi se spune că este o taxă absolut normală şi nimeni nu mă ajută cu nimic! Oare de ce mă miră, că doar vorbim de România!

Într-un final, printez biletul, nici pe asta n-am înţeles-o, când există, deja, confirmarea online. La alte companii, este suficient să te duci cu buletinul şi paşaportul şi îţi găsesc imediat biletul.

Dimineaţă, la aeroport! Ştiam că am check in- ul făcut, aşa că nu mai trebuia să trec pe la ghişeu. Zic, totuşi, am ajuns cam devreme, hai să verific. Dau biletul tipărit, dau paşaportul, aşa ca o banalitate. Se uită doamna respectivă şi zice sec: „Trebuie să plătiţi o taxă de 15 euro, la ghişeul alăturat pentru că nu aţi printat şi codul de bare!”. Care cod, doamnă, care euro, care bilet, că am urmat toate instrucţiunile?!

Păi nu-i aşa, mai era un butonaş mic, mic, pe care trebuia să-l apeşi pe net, ca să-ţi dea şi codul de bare. Dragii mei, dar era atât de mic, încât pariez că 99% dintre cei care vor să-şi cumpere bilet de la această firmă, pentru prima oară, nu văd butonul şi iau ţeapă! După 15 euro plătiţi, evident, că a doua oară eşti extrem de atent!

Plin de nervi, plătesc şi taxa aia, mă întorc iar la coadă şi, într-un final, primesc ok-ul.

Gata am terminat! Pe naiba! A urmat coada pentru controlul paşapoartelor şi al bagajelor! Cel puţin 200 de oameni erau în faţa mea! Vă jur! Dar nu mai zic nimic şi de coada asta că, cică, n-ar fi vina companiei low cost, ci a celor din aeroport. Că doar eşti la celebrul aeroport Băneasa. Autorităţile garantează că nu vor mai fi astfel de cozi odată cu mutarea tuturor zborurilor pe Otopeni. Să o vedem şi pe asta!

Ce facem, însă, domnilor, cu toată „ciupeala” aplicată de companiile low cost? Ce facem cu toate aceste taxe ascunse, cu disperarea acestor companii de a-ţi lua nişte bănuţi în plus şi pentru o hârtie printată de ei? Sau cu acel număr unic, dar cu suprataxă, al clientului? Un număr de telefon care în mod normal ar trebui să fie gratuit, că doar nu suni de nebun la ei, îi suni ca să le ceri nişte informaţii, ca să devii clientul lor! Să nu mai zic şi că, dacă le ceri un pahar cu apă, gratuit, în avion, se uită angajaţii ăia la tine ca la ultimul sărman! Ce facem?

12 comentarii la „CE MĂ ENERVEAZĂ: „CIUPEALA” COMPANIILOR LOW COST

  1. Mai ce te inteleg!Eu am patit-o mereu cu zborurile spre si de la Paris. Sint culmea astia de la Blue air!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  2. Dane draga,
    trebuie sa te contrazic… ”ciupeala companiilor” vine doar ca o consecinta a alergatului dupa ”ocazii” practicat de clienti.
    Sa-mi explic teoria: companiile au constatat (ca nu-i greu sa gasesti statistici pe google) ca romanul alearga dupa ”ieftin”. Din pacate este absolut imposibil sa scazi pretul sub costuri (iar companiile aviatice au cheltuieli la greu) astfel incat pentru a crea iluzia ”chilipirului” recurg la stratageme ca cele pe care le-ai intalnit si tu.
    Ai prefera varianta in care companiile aeriene ar taia din costurile inevitabile si-ar face reviziile mai rar si cu piese ”second hand”???
    Da, greutatea bagajului de cala mareste consumul de combustibil al avionului. Da, fatuca de la ghiseu (aia cu codul de bare) costa bani. Da, exista o taxa de aeroport care e variabila si de aceea nu e inclusa in pret (in timp ce marile companii isi permit sa amortizeze variatiile de taxe din profit si-si permit sa le includa in pretul biletului). ”Astia mici” fac pe dracu-n patru sa-mpace capra si varza, adica siguranta zborului cu setea de ”mokka” a romanului de pretutindeni.
    Data viitoare gandeste-te la viitorul tau si zboara cu una dintre companiile mari… ai sa vezi ca pan-la urma nu-i cu mult mai scump 🙂

    • Mai Ioana, cum le stii tu pe toate! Eu spuneam doar ca sunt mintit in fata! Nu inteleg de ce pentru un print, de exemplu, trebuie sa-mi iei 15 euro! Sincer, mi se pare hotie la drumul mare!

  3. Am patit-o si eu”o data-n viata” cind am fost in Suedia,dar alta data mai bine stau ACASA!Ne expirase viza de tranzit noaptea la 12 si vroiau sa ne lase in Germania,la politie!Am crezut ca nu mai vad pamint romanesc!

  4. Draga Dan,dc ai sti cìt de mult te ìnteleg si sunt de acord cu tine.Eu locuiesc la Roma de 18 ani si la ìnceput am luat plasa de vreo cìteva ori,dar acum nu ma mai pacaleste nimeni:ALITALIA scrie pe biletul meu,chiar dc pretul este doar „un pic” mai mare ,dar sa stii ca de multe ori pretul biletului cu Alitalia,costa la fel sau e chiar mai mic decìt cel al companiilor LOW COST.Si ìnca ceva,asa ca fapt divers:eu,din respect pt sotul meu care nu este roman,trebuie sa vorbesc ìn italiana,si stii ce mi-a zis una stewardess?”vorbiti doamna romaneste,ce ati uitat de unde ati plecat?Eu nu ìnteleg limba italiana”.La care eu i-am raspuns:”ma scuzati domnisoara dar dc nu cunoasteti limbi straine cum ati ajuns sa practicati meseria asta?”Problema e ca eu nu am uitat de unde am plecat si nici nu cred ca o sa uit vreodata,dar repet: in prezenta sotului meu nu vorbesc niciodata romaneste pt faptul ca el nu intelege limba romana.Dar as vrea sa stiu dc domnisoara respectiva nu cunoaste limba italiana asa cum a afirmat, cum se ìntelege cu catatenii italieni,prin semne sau cum?Dar asa cum spui si tu:”Oare de ce ma mira,ca doar vb de Romania!!!!!!!”Toate cele bune Dan!

    • Sa stii ca, uneori, la final, preturile la companiile clasice sunt mai mici decat la low cost. Cat despre serviciile stewardeselor…. ce sa mai spun. Niste mizerii. De exemplu, in cursa despre care vorbesc, toti angajatii din avion au vorbit la per-tu cu noi. Asta pe mine m-a deranjat, de exemplu.

  5. Si eu am avut problema asta acum trei saptamani cand am incercat sa fac o rezervare pt vreo 5 bilete :))..m-am ingrozit cand am vazut cate taxe tot am de platit, asa ca am dat fuguta la un punct de vanzare X si acolo l-am lasat pe domnul acela sa aiba dureri de cap:))Dar evident trebuie sa ma intorc acolo pentru a-mi face check-in’ul:))..

    • Paradoxal, daca rezervi 5 bilete in acelasi timp, e mai scump decat daca rezervi 2, 2 si apoi unul. Crede-ma, am vazut-o pe pielea mea. Vezi, Doamne, 5 persoane inseamna grup si sunt mai greu de organizat in avion. Comme on!

Dă-i un răspuns lui Dan Cruceru Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *