DESPRE FUMURI ŞI VICII

Treaba asta cu viciile e o problemă serioasă. E tare greu să te laşi de ele. Fie că vorbim de ţigări, de alcool, de jocuri de noroc sau… chiar de femei! 🙂

La mine, problema cea mare e cu fumatul. Cu alcoolul- doar ocazional, cu cărţile- doar şeptică sau tabinet, iar cu femeile…. acolo e superb.

Cu fumatul, însă, meteahnă veche. M-am apucat din teribilism pe la 14 ani. Cu gaşca, ştiţi cum e. Şi am tot fumat. De la Carpaţi fără filtru, la super- ţigări.

Conştient de ceva vreme de pericolul pe care îl aduce fumatul, am tot încercat să mă las. Ba cu plasturi, ba cu ţigări electronice. Partea cu ţigara electronică chiar m-a ţinut. Vreo trei luni de zile, n-am mai pus ţigară în gură.

Mai e, însă, o problemă. Am descoperit că îmi plac ţigările de foi. Tot ce înseamnă ele, de la ţigarete de foi şi până la trabucuri cubaneze. Nu să tragi în piept fumul, ci doar să pufăi.

Iar, aici, chiar am zis că nu mă opresc. Dacă ţigările clasice nu mi se mai par tentante, „cubanele” sunt cireaşa de pe tort. Şi, din când în când, aşa la o întâlnire cu prietenii, la un pahar de whiscky combinat ca la carte cu două cuburi de gheaţă, chiar merge un trabuc fin.

Şi să ştiţi că nu prea am dat bani mulţi pe această nouă pasiune. Având destul de mulţi prieteni, când ne mai face cineva vreo vizită vine şi cu… un cadou pentru mine. Ghici ce?  

O singură dată m-a usturat la buzunar pasiunea asta. Când s-a născut Sophia, a trebuit să-mi cinstesc prietenii, că aşa e tradiţia. Pe lângă portbagajul cu „alcooale”, unul dintre ei mi-a sugerat că ar fi bun şi un trabuc. Aşa că am cumpărat pentru toată lumea, doar eram cel mai fericit tătic din lume! Aveam primul meu copil! Aşa că nu m-am uitat la bani şi mi-am cinstit prietenii exact cum au vrut ei!

Una peste alta, sunt convins că multora vă place aroma unei ţigări de foi lângă o băutură bună, seara, la o „şedinţă” cu prietenii. Să arunce cu piatra în mine cei care n-au fumat măcar o dată aşa ceva!

Voi cum staţi cu viciile?

PS: NU încurajez pe nimeni să se apuce de un astfel de hobby. Fumatul, până la urmă, dăunează grav sănătăţii! Nu asta scrie pe pachetele de ţigări? Să ascultăm ce spun experţii.

25 de comentarii la „DESPRE FUMURI ŞI VICII

  1. eu am fumat timp de 3 ani…nu inraita dar fumam !dupa ce m-am mutat impreuna cu iubitul,din respect pt el,care nu fuma,am decis singura sa ma las.si asta am facut pt urmatorii 4 ani…!!!acum …mai trag cate una cand ma vad cu fetele sau cand sunt suuuuper nervoasa.dar atat.dar recunosc imi placea sa fumez,cred k asta e cuvantul potrivit…imi placea sa stau cu tigara in mana ,sa stau la barfa si cu tigarile pe masa….eee,copilarii

    • Despre asta este vorba. Despre placerea gestului. Totusi, ai fumat si tu, asa ca nu poti arunca cu piatra in mine. Macar merita sa incerci si un trabuc.

  2. Sincer esti un pic ciudat cu tigara in mana, deoarece pari un „om serios” :))..eu fumez rar si asta la mine acasa, in general, de dragul socializarii cu doua prietene….altfel nuu; am aceasta nebunie de cativa ani, in jur de 7, pot fuma 2 zile si apoi 4 luni sa nu fumez deloc.Daca ar fi toti ca mine, am ajunge departe.

    • Ma bucur ca rezisti fara tigari. Nu am inteles, insa, cum adica paream om serios? si cu tigara nu mai par?

  3. Esti serios in continuare, dar exista falsa ipocrizie ca doar cei „smecherasi” = neseriosi au vicii….numai ca am o singura nelamurire:de ce barbatii fumeaza si cand e vorba de sanatatea copilului , da, pentru ca nu doar femeia e cea care trebuie sa se lase de fumat, ci si barbatul.La mine in familie tata fumeaza, mama s-a lasat dupa 30 de ani, in conditiile in care a fumat la toate cele 3 sarcini dupa luna a 4-a cand simtea copilul miscand, celelalte surori sunt fumatoare, iar eu ocazional.Eu cred ca genetic mostenim si „placerile” parintilor….

    • Doar smecherasii fumeaza in vazul tuturor ditamai trabucurile! Asa sunt de acord. Cat despre sacrificiile femeilor in privinta fumantului. Nu cred ca ai dreptate. Toti barbatii- tatici pe care ii stiu si-au ferit sotiile si copiii de fumul tigarilor lor.

  4. nu ma refer la fum, ci la faptul ca poate sunt si anumite probleme genetice…..de asta zic ca la mine in familie din parinti fumatori au iesit copii aidoma, la matusa invers….din parinti nefumatori au iesit 3 fete nefumatoare…poate e o pura coincidenta..oricum gestul unui parinte, in special al mamei, mai ales gravida sa fumeze e foarte deranjant.

    • Nu cred ce e vorba de probleme genetice. Cred ca e vorba despre obiceiurile din casa. Daca tu iti vei parintii ca fumeaza, ti se va parea si tie tentant sa faci asta. Daca nu, nu. Pana la urma fumatul nu e genetic ci o obisnuita si un viciu.

  5. Si eu ar trebui sa arunc cu piatra in tine,pentru ca nu am fumat deloc,niciodata,nimic. Si nici nu am de gand sa incerc,cel putin momentan. Ei,de asta ce zici?:)

  6. eu nu fumez,dar prietenul meu fumeaza de mult timp…nu prea am o parere buna despre fumat dar ii inteleg pe cei care au viciul asta.de multe ori incerci sa te lasi dar nu prea se poate. in ianuarie, prietenul meu a incercat sa se lase de fumat, cam pe la sfarsitul lunii a ajuns sa fumeze doar 2 tigari pe zi( de la 20) dar eu am fost nevoita sa ma intorc in Romania pentru 2 saptamani, el a ramas la Roma, cand m-am intors el fuma 25 de tigari pe zi…..stii ce explicatie mi-a dat? ca atunci cand e singur fumul ii face companie si ca nu trebuia sa plec daca voiam ca el sa renunte la tigari…eu m-am resemnat, nu mai insist sa se lase de fumat insa sper ca intr-o zi lucrul asta se se intample. dar sa stii ca un lucru e in neregula cu mine, imi plac barbatii care miros putin a tutun( un miros lejer ), le confera o anumita masculinitate,sau cel putin asa ii percep eu.

    • Ce santajist a fost prietenul tau! Rusinica! Asa ceva nu se face! Auzi tu sa-ti tina fumul companie! 🙂

  7. corect…in fata fetelor nu fumezi,dar cind le saruti?se simte….eu nu fumez,sotul nu fumeaza,nimeni din familia apropiata nu a fumat,doar socrul,dar a murit de 7 ani…da,din cauza tutunului si a vietii fara calitate….eu beau cafea,asta-i viciul meu…calitatea vietii omului exclude alcoolul si tutunul…nu exista doze minime..

  8. Am 14 ani si invat intr-o scoala in care daca nu fumezi,nu bei,nu mergi non-stop la petreceri esti considerat diferit. Cunosc foarte multi adolescenti care fumeaza si imi pare rau pentru ei. Sa te apuci de fumat la 9-10 ani mi se pare o prostie.Iti faci rau singur.Nu judec pe nimeni.
    Nu ma tenteaza tigarile.Nu le suport. In schimb,imi place vinul. Dar nu exagerez niciodata.Beau ocazional.

    • Din pacate, fumatul a devenit un motiv de socializare. Tu trebuie sa fii, insa, tare, sa nu cedezi unor ispite prostesti. Pe de alta parte, stii cum se spune… suma viciilor este constanta!

Dă-i un răspuns lui Dan Cruceru Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *