LA CASTANE… ÎNAINTE!!! (ARTICOL PENTRU O DUMINICĂ LINIŞTITĂ)

Premisa: îmi plac castanele de mor!

Prin străinătate, vezi în toate zonele turistice vânzători de castane. Fac bani frumoşi: 2, 3, 4 euro pentru un pumn de castane.

În România, însă, nu există astfel de oameni. Noi avem doar vânzătorii de seminţe.

În fine, îmi plac castanele şi, zilele trecute, le-am redescoperit. Eram într-un supermarket şi le-am văzut la un stand. Am cumpărat vreo jumătate de kilogram de încercare. Nu mai făcusem eu, însumi, castane coapte. Am zis să încerc, însă.

Acasă, m-am pus pe documentat pe Goagle şi am urmat reţeta întocmai.

1. Pui castanele în apă cu sare pentru câteva minute.

2. Le crestezi. Altfel bubuie în cuptor! Devin bombe!

3. Le pui într-o tavă acoperită cu hârtie de copt sau cu folie de aluminiu.

 4. Le bagi la cuptor, pe la 180-200 de grade, timp de 30 de minute sau mai puţin, în funcţie de programul ales. Oricum, vă veţi da seama după miros dacă sunt sau nu gata.

5. Notă personală: stai şi le priveşti cum se coc minute în şir. Aşa precum copiii care aşteaptă plăcinta bunicii. 🙂

6. Te sperii când mai bubuie câte una. Există riscul să se întâmple şi asta chiar dacă tu crezi că le-ai crestat bine. Eu am păţit-o.

7. După 30 de minute chinuitoare, sunt gata! Perfecte pentru băgat la „ghiozdan”, aşa că le scoţi din cuptor.

8. Trebuie mâncate repede, cât sunt calde. Atunci sunt cele mai bune. Vrei să le faci, însă, poftă şi cititorilor blogului, aşa că le pui iute pe o farfurie. Ca să arate bine! Poftă bună!

PS: Să ştiţi că a fost foarte uşor de realizat reţeta. Eu chiar nu sunt vreun mare bucătar, dar castanele au fost bestiale! Trebuie să încercaţi şi voi, măcar de curiozitate!

Data viitoare, am să le crestez mai întâi şi apoi le bag în apă cu sare, ca să intre sarea foarte bine în ele.

 

20 de comentarii la „LA CASTANE… ÎNAINTE!!! (ARTICOL PENTRU O DUMINICĂ LINIŞTITĂ)

  1. Si eu ma pregatesc de copt castane, am un kilogram in bucatarie de vreo 2 saptamani si cred ca vremea e numai buna – afara e frig, castanele-s calde). In ultimii doi ani am facut de vreo 10 ori castane coapte. Pana acum nu mi-a explodat nici una – cred ca motivul e felul in care le crestez- am citit undeva ca trebuie taiate pe partea bombata, o taietura lunga si destul de adanca. In rest – pofta buna si voua, si noua.

  2. la asta chiar nu ma pricep, imi plac castanele dar nu le-am facut eu niciodata.Cumnatul meu e priceput la asta, pt el e un ritual coacerea castanelor.mi-ai facut pofta!

    • Le-ai incercat aseara sau traiesti din amintiri? Eu recunosc ca le-am copt pe la pranz si n-am incercat si cu vinul. Dar data viitoare am sa merg pe mana ta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *