Sunt fiul unei femei care a muncit ani de zile în Italia. Vreo 9, mai exact.
Sunt fiul unei femei care mi-a trimis toată agoniseala ei, timp de câțiva ani buni, lună de lună. Ca să mă țină în facultate. Ca să-mi plătesc chiria la cămin și nu să muncesc pentru banii ăia, ci să am timp să învăț.
Sunt fiul unei femei care, după cea de a doua facultate, mi-a plătit taxele de înscriere la Master. Din banii făcuți de ea, din curățenie. În Italia.
Sunt fiul unei femei care mi-a plătit prima mașină. Din banii ei strânși în Italia. Pentru că eu nu aveam. Munceam pentru un salariu de mizerie aici, în România.
Sunt fiul unei femei care mi-a dat avansul pentru prima mea casă, un apartament. Pentru că eu, aici, în România, nu reușisem să strâng nici măcar cinci lei din același salariu de mizerie.
Sunt fiul unei femei care mi-a dat totul! Muncind în Italia. Ca eu să trăiesc în România. Nu în lux, nu decent. Doar ca să trăiesc.
Și, cu banii femeii ăsteia, am ajuns ceea ce sunt azi: absolventul a două facultăți și a unui master, un om cu o carieră frumoasă, un soț și un tată împlinit.
Și nu un golan! Iar mama, cu siguranță, nu e o curvă! Ci o femeie cinstită, care a muncit pe brânci pentru a-i îndeplini visurile fiului ei. Pentru că ea avea un singur vis: să-și facă băiatul om mare!
Și cine ești tu, mojicule? De ne jignești părinții! De ne faci mamele curve și frații golani? Și ce dacă ți-ai dat demisia? Mă doare în cot de demisia ta. Peste un an de zile, vei dori să revii. Dar palma pe care le-ai dat-o mamelor noastre va rămâne pe veci!
Așa că du-te tu la mama ta (mă-ta ar fi spus golanii) și întreab-o dacă ea e… (cuvântul ăla pe care bunul simț nu-mi permite să-l folosesc gândindu-mă la mama ta, deși tu l-ai folosit referindu-te la mama mea). Și apoi du-te la copiii tăi și întreabă-i dacă ei sunt golani! Și întreabă-i dacă ei sunt mândri de tatăl lor!
Cu siguranță nu vor spune ce spun eu acum: SUNT MÂNDRU DE MAMA MEA!
Hai sictir, golanule! Și du-te în…. (Ce apelativ ai folosit referindu-te la mama?) istoria politicii și nu te mai întoarce!
foarte frumos ai vorbit de mama ta, lucru care ma bucura enorm, mai ales ca o cunosc, si am fost colege de camera. si da, o femeie foarte muncitoare, cea mai muncitoare femeie pe care am intalnit-o si de la care am avut foarte multe de invatat, care m-a ajutat cand am avut cea mai mare nevoie(stie ea cand am avut nevoie) . Mi-a tinut si loc de mama, cat am stat in aceeasi camera. As vrea sa o saluti, si sa ii transmiti respectul meu. Loredana
Mama ta,(sefa mea ptr.citiva ani buni din viata noastra cind eram mai mult la servici decit pe acasa)-visul si l-a realizat-baiatul sau e un om Mare- esti fiul pe care toate mamele si-l doresc.Eu sunt mama unui baiat minunat,care la fel ca si tine se straduieste mult sa fie la inaltimea asteptarilor si pina acum chiar a reusit. (Anul 4 autmatica si calculatoare) Toata lumea -politici dar si oameni normali ar trebui sa inteleaga ca -golanii si curvele exista ca ne-au facut de rusine,dar ca spre norocul nostru sunt o minoranta ca toti ceilalti ne trezim in fiecare dimineata ptr a lucra cinstit ptr.a realiza visurile noastre ,ca multi dintre noi chiar am reusit intr-o tara straina care ne-a dat mult si care a devenit a doua casa.
Multumim, si noi mamei tale ,pt omul care esti azi.
Calitatea de absolvent a două facultăţi şi un master poate să fie o realizare măreaţă a socialismului acum, în 2015.
În 2006, cine s-ar fi lăudat cu faptul că e student sau proaspăt absolvent risca să fie bătut pe stradă. Cum ar fi zis personajele de cocalari.com, „din invidie”. De fapt, din alte motive, prea complicate ca să fie înţelese atunci.