Mama este cel mai mare critic al meu. Crescută într-o sărăcie lucie, în praful iute de pe dealurile din apropierea Prutului, n-a știut niciodată să-și exprime afecțiunea așa cum o fac cei crescuți la oraș, așa cum vede un copil prin filmele americane. Mâinile ei roase de muncă, cu greu, au știut să îmbrățișeze vreodată.
Țin minte că mă minunam de cât de frumos le vorbea mama mea despre mine colegelor de la serviciu. Eram cel mai deștept din lume pentru ea și se lăuda tuturor cu asta. Mie, însă, nu mi-a spus-o aproape niciodată. Cred că aș putea număra pe degetele de la o mână acei „Bravo!” pe care i-am auzit de la ea. Unul a fost când am intrat al cincilea din vreo mie la liceul militar, unul la prima facultate, unul la a doua, unul la Master și unul în televiziune. Da, cred că 5 au fost.
Nu fusese crescută cu afișarea gesturilor de afecțiune. Și i-a fost și ei greu să le facă la rândul ei. Dar ce a făcut mama pentru mine, de-a lungul vieții ei, a compensat de o mie de ori lipsa acelor tandrețuri trecătoare. Mi-a dat totul și încă mai mult. Au fost seri când aveam pe masă o singură porție de mâncare. Eu înfulecam hulpav negândindu-mă că poate și ei îi era foame. De fapt, oricum, spunea că nu îi trebuie mâncare, că e sătulă deja. Și eu o credeam că doar e mama și că, oricum, eu eram copil egoist.
Mi-a dat banii ei și pe ai altora de la care se împrumuta ca să îmi fie mie bine la liceu și, apoi, la facultate. Mi-a dat răbdarea ei și iertarea ei, deși i-am greșit adesea. Mi-a dat viața ei. Căci deși m-a strâns rar în brațe, de fiecare dată, pentru ea, eu am fost mai important decât ea.
Mi-a dat totul și, pentru asta, nu voi putea niciodată să mă recompensez îndeajuns.
Te iubesc, mama! Tocmai pentru că ai fost cel mai mare critic al meu! Căci, fără asta, n-aș fi înțeles că, în fiecare zi, trebuie să vreau mai mult, să lupt mai mult, să visez mai mult, să ating norii!
La mulți ani, draga mea mamă!
***
Cu soața, e exact invers. Ea m-a lăudat mereu. Cică sunt leul ei, bărbatul la care a visat mereu, Făt- Frumos și călare și pe jos! Și apoi am zis “Da!”. Și gata cu laudele, s-a transformat direct în mama la pătrat! Că nu faci aia, că nu te pricepi la nimic, că fumezi, că stai cu băieții, că…
Serios, acum. În căsnicie, lucrurile stau altfel decât în relația mamă- fiu. În căsnicie, uneori, ți se pare că nu mai poți să ierți, că îți vine să-ți iei câmpii, că te-ai săturat de aceeași “ciorbă” pe care o primești zilnic. Și faci nazuri mai ales atunci când îți este bine. Că așa e omul, se plictisește repede de fericire. I se pare că fericirea e un drept, o consecință a superbității lui și că o va avea pentru totdeauna.
Pe soția adevărată, cea cu care merită să îmbătrânești, o descoperi la greu. La fel cum și ea te descoperă în aceleași situații, dar acum scrie un bărbat și nu o ea. Soția faină este cea care te strânge de mână, care te îmbrățișează și îți spune că te iubește atunci când ești la pământ. Când ai pierdut un job important, când nu mai aduci bani în casă, când nu-ți mai permiți să o duci în vacanțe scumpe, când îi faci doar cadouri simbolice. Dacă ea îți mulțumește la fel atunci când îi aduci în dar un ghiocel în loc de-un Vuitton, atunci să știi că aceea e femeia visurilor tale. Nu contează că, după niște ani, graviția și-a lăsat amprente pe corpul ei, nu contează că nu-ți mai aleargă ca la maraton fluturi prin stomac din cauza hachițelor pe care ți le-a făcut de-a lungul timpului.
Contează doar că ea îți este alături și la bine și la rău, mai ales la rău. Contează că ea crede în jurământul ăsta până la moarte și că, pentru ea, oricât de falit ai ajunge, oricât de urât sau de schilod, vei fi mereu Făt- Frumosul ei.
Eu cred că am găsit această femeie și, inclusiv de 8 Martie, merită toată dragostea mea. La mulți ani, Cristina!
***
Despre cea de a treia mimoză din viața mea, ce aș putea să vă spun? Continuarea, aici, pe www.catchy.ro.
***
La mulți ani, doamnelor din întreaga lume! E ziua voastră și fie că sunteți mame, soții sau fiice să știți că, fără voi, n-am fi compleți!
