Lungul drum spre casă…

De sărbători, m-am întors acasă. Sunt din Focșani și m-am întors acolo unde am crescut, căci casa îmi este în București de mai bine de 15 ani.

Chiar și așa, când mă gândesc la copilăria mea, tot „acasă” îmi vine să-i spun și micului apartament în care am crescut. „Acasă” n-am mai fost de vreo trei ani de zile și atunci pe fugă. Mama s-a mutat cu noi în București, iar în Focșani n-a mai rămas nimeni.

„Acasă” este, de fapt, un apartament micuț, de până în 50 mp, în care parcă timpul a rămas în loc. Aici am regăsit piese de muzeu, lucruri pe care tehnologia și vremurile le-au aruncat la coșul de gunoi al uitării.

Mama a păstrat toate aceste lucruri, însă. Le-a păstrat pentru că le prețuiește prea mult și acum. Sunt agoniseala ei de-o viață, sunt dovada faptului că a muncit din greu să le cumpere, sunt dovada că a lăsat urme pe acestă lume. Și nu se îndură să le arunce. „Lasă-le acolo! Te deranjează cu ceva? Le-om arunca noi cândva!”

IMG_2490

Astfel am redescoperit video-ul Orion. Îl mai țineți minte? În anii ’90, era chiar tare. Părinții mei își chemau prietenii la ei și week-end-uri întregi se uitau la casete video. Când reușeau să facă rost și de un film de desene animate, eram de-a dreptul fericit. Acum nu mai există nici măcar casete. Timpul le-a făcut uitate. Acum, Sophia mea, la doi ani și jumătate, își găsește toate desenele animate pe care le vrea pe youtube. Ușor, repede! Dar oare le mai prețuiește cum le prețuiam noi?

IMG_2491

Am găsit și combina muzicală cu casete! Doamne, ce petreceri am mai dat cu combina asta! Tot fiță era! De abia așteptam să plece părinții pe la țară ca să-mi pot chema gașca! E încă funcțională! Acum avem cluburi și tot felul de gadgeturi!

IMG_2493

Bibelourile! Of, Doamne! Pe astea nu cred că mama le va arunca vreodată! La fiecare aniversare, onomastică sau vizită, mama primea câteo asftfel de figurină. A fost pescarul, a fost porumbelul, a fost o colecție întreagă de prințese. Acum nu cred că mai există nici măcar producătorul acestor bibelouri. Mama le păstrează, însă. Sunt dovada fiecarui an, a fiecărei aniversări petrecute pe acest pământ.

IMG_2495

Dar și mai de preț sunt goblenurile ei! Are vreo 20 prin toată casa și a muncit la ele sute de ore. A acoperit fiecare pătrățel, a trecut fiecare fir prin fiecare gaură. Ore și ore. A fost unul dintre hobby-urile ei. Deși, pe atunci, cred că se numeau „pasiuni”. Astea cred că mai valorează ceva și acum, dar mama nici măcar nu e interesată să ceară un preț. Sunt ale ei! Punct!

IMG_2498

Din păcate, și fațada blocului în care am crescut a rămas aceeași ca în copilăria mea. Au mai apărut câteva termopane, un aparat, două de aer condiționat, dar… cam atât.

Și, dacă obiectele din casă sunt amintiri, sunt lucruri dragi, povestea cu fațada neschimbată de mai bine de 20 de ani e o tragedie! O tragedie pe care o întânim, însă, în prea multe orașe de provincie! Acolo, sărăcia a făcut timpul să înghețe. Nu dorința oamenilor pentru a păstra autenticul, nu nesimțirea sau nepăsarea lor. Doar sărăcia. O sărăcie în care acești oameni se scaldă de 20 de ani! O sărăcie care nu le permite să „arunce” din agoniseala lor pentru fațada blocului.

În astfel de orașe de provincie, vezi de fapt care este România reală! Și mă doare și-mi vine să urlu și mă apucă scârba! Nu de oamenii care locuiesc în acele blocuri, ci de liderii lor! De cei care, mai bine de 20 de ani, n-au făcut nimic!

Cum e „acasă” la tine? Acolo unde ai crescut?

Nebunii frumoși de Acasă!

Promourile de toamnă sunt gata și on air! Iată unul mai jos.

Noi ne-am distrat pe cinste la filmări și sper să căpătați aceeași stare de voie bună și dumneavoastră după ce vedeți filmulețul!

Enjoy!


Lumea se schimba mereu… si noi la fel! pe www.acasatv.ro

Reţeta electronică! Să şi-o bage pe gât!

Am o mie de înjurături pe limbă pentru cel care a inventat reţeta electronică. Mi-e foarte greu să mă abţin să nu le pronunţ pentru că individul respectiv chiar ar merita.

Înţeleg că introducerea acestei reţete trebuia să ajute pacientul! În cel mai bun caz, crează un control asupra decontărilor, dar pacientul e grav afectat de acest nou sistem, mult mai afectat decât era înainte.

Hai să vorbim concret, că am păţit-o pe pielea mea!

Reţetă electronică, trei medicamente, compensate într-o anumită măsură. Până la urmă, plătesc lunar bani grei la Sănătate, aşa că am dreptul! Nu că nu îmi permit să cumpăr aceste medicamente, dar e dreptul meu! În plus, este prima reţetă compensată, pe care am avut-o în ultimii cinci ani, cred.

În fine, mă duc la farmacie. Unul dintre medicamente nu îl aveau în doza completă. Adică, aveau doar şase fiole din zece, câte aveam eu nevoie. „Bun, zic, daţi-mi-le pe astea şase şi mai iau de la altă farmacie!”. „Păi nu se poate!”. „Păi de ce?”. „Pentru că trebuie să vă eliberăm întreaga doză, nu se poate defalcat!”. Iar asta e în avantajul pacientului!

Mă duc la altă farmacie, evident. Aici, mi se dau două din cele trei medicamente, pe al treilea, injectabilul, nu îl aveau nici aici complet. Mi se rupe jumătate din reţetă şi mi se spune să mă duc la o farmacie din altă zonă, aflată în reţea, că apărea în sistem cum că ar avea toate cele zece fiole. La farmacia a doua, plătesc 28 de lei diferenţa necompensată din preţul medicamentelor acordate. Iar asta e în avantajul pacientului!

A treia farmacie, de fapt, nu avea medicamentul care-mi lipsea, erau datele greşit introduse în sistem. Am colindat aşa pe la vreo zece farmacii, care nu au avut, evident, medicamentul respectiv.

Nu mai zic cât timp am pierdut pe drumuri. Iar asta e în avantajul pacientului!

La a 11-a, l-am găsit, doză completă, zece fiole. Dau jumătatea de reţetă, să iau medicamentul în varianta compensată! Apuc să spun că celalaltă jumătate de hârtie mi-a fost reţinută de farmacia care îmi dăduse primele două medicamente. Angajatele din faţa mea se blochează. „Păi nu mai putem să vă dăm medicamentul injectabil compensat! Apare în sistem că vi la acordat farmacia care are cealaltă jumătate de reţetă! Reţeta, de fapt, trebuie furnizată integral de o singură farmacie!” Iar asta e în avantajul pacientului!

Şi, ca să iau medicamentul, a trebuit să plătesc preţul întreg: 148 de lei!

DUMNEZEULE! Cât haos poate fi în acest sistem? Farmaciştii nu ştiu unii de alţii, încasează reţete alandala, nimeni nu-i controlează, nimeni nu-i ajută, nimeni nu le explică, ba mai mult, complică vieţile tuturor cu idei noi şi geniale!

Iar asta e în avantajul pacientului!

Pe bune, unde mai e preocuparea pentru pacient?

Eu sunt un caz fericit. Am maşină, am mers pe la 11 farmacii în doar două ore. Mi-am permis să plătesc 150 de lei.

Dar ce face un bătrân? Câte ore trebuie să meargă cu autobuzul de la o farmacie la alta ca să-şi găsească medicamentele? Şi dacă îşi ia o ţeapă, aşa cum mi-am luat eu? Dă 150 de lei şi nu mai are bani pentru lumină, după aia!

Şi, atunci, vă întreb, să nu-i înjuri pe toţi ăştia din sistem? Pe toţi ăştia cu idei noi şi creţe? Să nu le dai cu reţeta în cap?

EXTRAVAGANȚĂ MAXIMĂ- PETRECEREA THE ONE, ANII ‘ 80!

Aseară, am fost invitați la petrecerea revistei The One, cu tematica anii 80. Cum invitația ne-a onorat, am zis că trebuie să respectăm dress-code-ul. Așa că am apelat la specialiști și iată ce a ieșit.

Recunosc că sunt ținute pentru care ne-a trebuit mult curaj, mai ales că amândoi suntem destul de serioși, zic eu.

Pentru o seară, însă, am decis că trebuie să ne luăm inima în dinți și să ne costumăm. Am fost un fel de Cindy Lauper și Billy Idol sau varianta misogină- The Rock Queen and her Master! 🙂

Vouă cum vi se par ținutele? Ne recunoașteți?

UPDATE: INCA O POZA

 

 

LA MULŢI ANI, ACASĂ! LA MULŢI ANI, ROMÂNCELOR!

Pe 2 februarie, în urmă cu 14 ani, se înfiinţa postul Acasă tv. În urmă cu 14 ani, se deschidea prima televiziune dedicată doamnelor şi domnişoarelor, dar nu numai. 

Încet, încet, apăreau Poveştirile Adevărate, Poveştirile de Noapte, Ioana Maria Moldovan, Cabral Ibacka, Mircea Solcanu şi, de ceva vreme, şi Dan Cruceru.

La mulţi ani, Acasă! La mulţi ani, vouă, dragi telespectatoare! Vă mulţumim că ne urmăriţi, vă mulţumim că existaţi!

CE FĂCEAŢI ÎN URMĂ CU 14 ANI?

În urmă cu 14 ani, se întâmplau multe: se înfiripau trupe, se destrămau iubiri, se formau altele. La nivel mondial, anii ’90 au fost unii ai schimbării, ai revoluţiilor, ai marilor transformări.

În urmă cu 14 ani, eu eram în clasa a X-a, la liceul militar şi înduram cu stoicism cerinţele regimului cazon. Mi se scădea nota la purtare la 6 pentru că am fost prins sărind gardul, după distracţii. Nici nu visam că voi ajunge… Acasă.

Şi, totuşi, chiar în acele momente, se înfiinţa postul Acasă. Exact în urmă cu 14 ani. Aşa a început iubirea, aşa au început poveştile de dragoste, aşa au început Poveştirile. Ioana Maria Moldovan, Cabral Ibacka, Mircea Solcanu şi, de curând, Dan Cruceru.

Joi, pe 2 februarie, sărbătorim aceşti 14 ani de iubire şi de poveste. Voi ce făceaţi în urmă cu 14 ani? Ce preocupări, ce vise şi, mai ales, ce poveşti trăiaţi?

DUREREA NU ESTE IUBIRE! MAI ESTE PUŢIN ŞI SCHIMBĂM LEGEA!

Luni depunem petiţia cu semnăturile strânse, la Palatul Parlamentului. Sunt peste 70 de mii, dar cu cât vor fi mai multe, cu atât impactul şi puterea voinţei voastre vor fi mai mari.

Aşa că vă invit să semnaţi petiţia pentru o lege specială împotriva violenţei domestice. Nu trebuie să mai fim indiferenţi la această mare problemă.

 

SĂ CONTINUĂM SĂ AJUTĂM!

Aţi fost alături de noi până acum, dar avem nevoie de mai mulţi! Împreună putem să le protejăm în mod real pe victimele violenţei domestice. Intraţi pe durereanuesteiubire.acasatv.ro şi semnaţi petiţia!


Durerea nu este iubire – 340.000 de copii vad mai des batai la ei acasa decat in filme. Semneaza petitia pentru o lege speciala contra violentei in familie! pe www.acasatv.ro

CA ROMÂNUL, PE LÂNGĂ GRĂTAR! MICULE, SĂ NE TRĂIEŞTI!

Mici putini, dar fum...

Week-end frumos, cu soare, fără pic de nori. Plecare la mare? În niciun caz! N-aş vrea să nască Cristina pe acolo. Mai are foarte puţin. Aşa că, în toate zilele astea libere, am stat acasă!

Ca să simţim şi noi că e sărbătoare, că suntem români şi că ne putem, totuşi, distra şi pe lângă casă, am încins grătarele. Un week-end întreg!

Sâmbătă, a fost ziua vinetelor! Şi eu am fost un „gospodin desăvârşit”! Mai în glumă, mai în serios, am dat o fugă în piaţă şi am cumpărat vreo zece kg de vinete ca să facem rezerve pentru iarnă! Ce credeaţi că nu sunt om de casă?! Bine, recunosc, a fost pentru prima oară când am făcut asta, dar rezultatul m-a încântat destul de mult. Nu de alta, dar sunt fan declarat al vinetelor, fie făcute simplu doar cu ceapă, fie cu maioneză!

Cele zece kg s-au epuizat, însă, repede şi, de pus la congelator, n-au fost decât vreo patru punguliţe! Muncă multă, satisfacţii mari, dar produs finit… cam slăbuţ! În fine, cred că va trebui să mai cumpăr încă vreo 20 de kg ca să avem rezerve pentru toată iarna.

Satisfacţia şi mai mare a fost, însă, duminică! Am executat tot un grătar, dar, de data asta, aşa cum scrie la carte! Cu mititei, cu copănele, cu purceluş în diferite forme, de la scăricică, la muşchi şi fleică!

A fost beeeeton, cum spune la reclamă! Toate au ieşit foarte bune la gust şi mă declar…. grătarangiu şef! Pardon, dacă intru puţin în politică, asta e, mai nou, porecla unui lider! Dar mă abţin şi mă autoproclam eu „MASTER CHIEF OF THE BARBECUE”! Aşa, în engleză, ca să mi se ducă faima şi peste hotare!

Voi cum v-aţi distrat week-end-ul ăsta? Tot pe la grătare, sau aţi avut noroc de apa mării? Sau mai petreceţi încă?!

PS: Le cer scuze vecinilor pentru „fumurile” din cele două zile! Mă jur că eu nu am fiţe, dar fleicile de porc şi mititeii au avut din plin!