Arena finalei Uefa League- super civilizaţie!

102

Am fost în urmă cu ceva vreme şi am profitat de ocazie să vizitez şi terenul celor de la Ajax. Mâine se va juca acolo finala Uefa League, iar stadionul arată senzaţional!

În plus, am vrut să văd condiţiile de pregătire a unei mari echipe, pe care Steaua a reuşit, totuşi, să o elimine din competiţie, deşi pe acest teren echipa noastră a fost înfrântă.

Nu m-am putut, însă, abţine să nu-i arunc câteva glume „otrăvite” ghidului olandez. Că doar aveam motiv de mândrie, rar de altfel.

Stadionul arată superb, are vreo 40 de mii de locuri, totul e impecabil, de la tribune la gazon. Am mai văzut, însă, stadioane spectaculoase.

Două lucruri m-au dat, însă, pe spate:

1. Pe Ajax Arena, ai internet wireless gratuit!!! Cam cât de tare e asta? Aţi fost pe Arena Naţională de la noi? Nici nu poţi să dai telefon în interiorul stadionului. De internet wireless, nu putem nici să vorbim. La Amsterdam, însă, la intrarea în stadion, ai panouri care te anunţă că poţi să te bucuri de internet gratuit. Ţi se dau şi un username şi o parolă.

Şi totul se mişcă foarte bine. Viteză absolut decentă. L-am testat peste tot, din tribune şi până la firul ierbii. Merge perfect, în orice zona a stadionului.

2. Stadionul funcţionează cu 30% energie verde şi, până în 2015, va ajunge la un procent de 80-90%. În jurul lui sunt construite palete eoliene, care produc o parte din energia necesară luminilor şi instalaţiilor din arenă. Protecţia mediului este o preocupare importantă a patronilor de la Ajax, dar şi a întregului popor olandez. Cam prea tare şi asta! La noi? La noi, nici măcar copaci nu prea sunt prin jurul stadionului!

În fine, mâine se joacă pe acest stadion finala Uefa League. Merită din plin un astfel de eveniment. Echipele care se întâlnesc: Chelsea şi Benfica.

Eu ţin cu Chelsea! Tu?

Cum ştiu unii să facă bani din piatră seacă!

Să bei bere, teoretic, nu e mare scofală. Dar, la Heineken, la fabrica lor mamă din Amsterdam, e un adevărat ritual.

Oamenii ăia ştiu să-şi facă imagine şi mulţi, mulţi bani chiar şi din simpla desfacere a unei beri.

Mai întâi, eşti introdus în lumea Heineken, un tur de vreo oră prin întreaga istorie a fabricii, o afacere care a devenit un brand mondial şi care se laudă că gustul berii produse e acelaşi în întreaga lume.

Turul nu pot spune că m-a dat pe spate. Partea cu istoria e reţeta clasică: etichetele de la început, povestea evoluţiei Heineken.

De la un punct, însă, începe nebunia!

Ţi se proiectează un film 4D, în care tu, însuţi, eşti malţul care produce berea. Eşti stropit, eşti învârtit, eşti ameţit. Şi, apoi, devii adevărata bere Heineken.

Şi ai dreptul la toate privilegiile oferite de renume: gust, savoare, satisfacţie.

Eşti învăţat cum să bei o bere, câtă spumă să aibă în pahar, cum să-i verifici culoarea. Apoi, ţi se oferă o bere rece ca gheaţa spre degustare, jocuri şi filme interactive, pe scurt, distracţie.

Iar, la ieşire, poţi să-ţi cumperi şi propria bere. Adică, un Heineken cu numele tău pe el. Cam tare, nu? 6 euro o sticlă mică! Preţul real: vreo 20 de eurocenţi! Şi poţi să-ţi cumperi multe alte suveniruri.

Turul costă vreo 20 de euro, în care ai o bere plătită. Nu poţi comanda mai multe, pentru că Heineken promovează consumul responsabil de bere.

Pe scurt, dacă adaugi şi suvenirurile, poţi cheltui uşor vreo 50 de euro de persoană la fabrica Heineken. Şi sunt mii de turişti pe zi!

Acum, o concluzie: alţii pot! O demonstrează din plin Heineken!

În România, nu există un brand atât de puternic, dar nici nu cred că s-a gândit cineva să se promoveze şi aşa! La noi, nu e timp de istorie, nu e timp de muzee, nu e timp, mai ales, de idei deştepte!

Dar, destul am vorbit eu. Cum vi se pare vouă ideea celor de la Heineken?

„All you can eat! Sushi mania!”- prea tare!

Sistemul „All you can eat” nu merge în România. Hotelierii autohtoni fug disperaţi de această ofertă pentru că, spun ei, românului îi place să facă risipă. Ştiţi cu toţii cazurile celebre din Bulgaria, în care ai noştri luau mâncare la pachet, îndesau fripturile în buzunare şi prăjiturile în poşete, deşi aveau mâncare la dispoziţie toată ziua.

La Amsterdam, am descoperit această ofertă la un restaurant japonez. Amândoi suntem înnebuniţi după sushi, iar, în România, cunoscătorii ştiu că cele mai multe restaurante vând marfă de proastă calitate la preţuri exorbitante.

În fine, revenind la restaurantul din Amsterdam, am văzut acolo cel mai mare meniu de sushi din viaţa mea. Nici măcar în Japonia, nu am găsit un astfel de meniu.

Şi, cum ne era poftă de toate cele trecute în meniu, am zis să luăm oferta „All you can eat”.

18 euro de persoană, mănânci cât vrei. În leii noştri, cam 75 de lei, de vreo trei ori mai ieftin ca în România, la un volum atât de mare.

Partea cu adevărat faină a constat, însă, în sistemul de furnizare a mâncării.

Erai avertizat, de la început, că nu trebuie să faci risipă, să nu-ţi bagi joc de mâncare şi de munca bucătarilor. Altfel erai obligat să plăteşti suplimentar.

În plus, primeai un pliant pe care bifai ce doreşti să primeşti la fiecare rundă de servire.

Concret nu ţi se umplea masa dintr-o dată, ci îţi erau aduse alimente, pe rând. Aveai şase runde de servire, la fiecare rundă, putând comanda cel mult zece feluri de mâncare. Adică, puteai comanda 10 rulouri, de câte şase ori. Dar, erau şi produse furnizate în seturi de câte trei rulouri. Cel mai mult posibil, matematic, puteai mânca 180 de rulori. O cantitate imensă, sincer.

Una peste alta, am respectat regulile casei şi am mâncat cumpătat. Am mâncat din toate, mancarea a fost foarte gustoasă şi proaspăta, ne-am săturat de nu ne-a mai trebuit mâncare toată ziua respectivă şi ne-am oprit doar după trei runde de servire. Adică trei din şase. Era mâncare absolut suficientă.

Şi toată lumea a fost mulţumită. Noi pentru că am mâncat foarte bine, chelnerii pentru că nu am făcut risipă, nu ne-am bătut joc de mâncarea lor!

Concluzia: mi-a plăcut foarte mult sistemul şi aş vrea să-l văd şi în restaurantele româneşti, nu neapărat cu mâncare japoneză. Ar fi posibil? Ce n-ar funcţiona la noi? E vina clienţilor sau a patronilor de restaurante care caută să câştige cât mai mult? Voi ce ziceţi?

Extravaganţele Amsterdamului! Ei n-au nevoie de pudibonzi!

Da, am fost la Amsterdam. Da, am văzut multe muzee. Da, am vizitat, însă şi Cartierul Roşu! Da, am trecut şi pe lângă celebrele cafenele! Da, m-au distrat toate suvenirurile cu tentă sexuală. M-a amuzat şi m-a uimit că se vând seminţe de canabis la florării, lângă toate celelalte plante. Doar atât, însă. Iar toate lucrurile astea le-am făcut eu şi toate celelalte zeci de mii de turişti din Amsterdam.

Vreau să precizez nişte lucruri din start, pentru a evita orice interpretări abjecte: consumul de droguri, fie şi uşoare, şi prostituţia sunt interzise în România. Reprezintă încălcări grave ale legii şi nu le încurajez sub nicio formă.

Olandezii au, însă, o mentalitate aparte şi ei au ales să le scoată de pe lista lucrurilor interzise. Este decizia lor. NU o comentez.

Nu pot să nu o sesizez, însă, pusă în practică la aproape fiecare colţ de stradă din Amsterdam.

În plus, toate aceste lucruri au devenit mari atracţii turiste. Străinii se înghesuie cu miile, la propriu, să viziteze Red District. 99% doar îl vizitează, merg acolo chiar şi cu copiii lor de mână. E fun, e un punct turistic. La fel se întâmplă şi în privinţa Coffee Shop-urilor. Cei mai mulţi turişti trec pe lângă ele, îi privesc pe cei din interior şi trec mai departe. În privinţa magazinelor de „vise”, e aceeaşi poveste. Localnicii cumpără, turiştii doar privesc.

Ce mi-a plăcut, însă, mie a fost LIBERTATEA din Amsterdam. Acolo, fiecare decide ce face cu corpul său, fiecare decide cum vrea să se distreze, fiecare decide doar pentru el şi nu-i pasă ce face cel de lângă el! De exemplu, au nişte fose în pieţele principale, la care bărbaţii se… „uşurează” de griji. Aceste dispozitive nu au pereţi, practic totul se întâmplă în văzul lumii. Şi nimeni nu are nimic împotrivă!

E cam greu de imaginat o astfel de libertate în România. Nouă ne place să hulim, să bârfim, să analizăm, să disecăm şi să aruncăm cu pietre.

Ei, însă, au decis că vor libertatea supremă. Şi sunt şi pregătiţi pentru asta, cred că aici, de fapt, cheia succesului. Trebuie să fii pregătit tu, individ, şi tu, societate, pentru o astfel de libertate. Eu cred că libertatea trebuie să fie dată de stat exact în doza pe care individul este pregătit să o primească.

Pentru că olandezii, deşi au libertate, ştiu să fie cumpătaţi. Nu am văzut scandaluri, nu am văzut drogaţi care să se ia aiurea de cineva pe stradă, nu am văzut mizerii de ghetou. Nu cred că noi am putea fi ca ei.

Dar ei fac zeci de milioane de euro din aceste atracţii „interzise”. Turiştii vin în Amsterdam pentru a vedea aceste „ciudăţenii”. Consumă servicii locale, de la hoteluri, la restaurante şi la magazine. Şi toţi îşi cumpără şi suveniruri. Foarte multe. Dintr-astea indecente, pe care tu, în România, le ascunzi de teama  oprobriului (Atenţie! „oprobriu public”, deşi foarte folosit, e pleonasm).

Pozele de mai jos s-ar putea să vă şocheze. Nu e intenţia mea asta. Eu sunt deschis la minte şi sper că şi voi. Aceasta este, însă, o parte din realitatea din Amsterdam. Nu judecaţi, doar priviţi!

Atenţie, vin roiurile de biciclişti! Doamne, ce civilizaţie!

M-am reapucat de scris, după ce, recunosc, am tras chiulul vreo săptămână. Dar vin, acum cu subiecte noi şi, zic eu, interesante.

Vreau să vă povestesc, în mai multe articole, despre cele patru zile petrecute de curând la Amsterdam.

E un oraş extraordinar! Pur şi simplu! Extraordinar! E în top 3 preferinţe printre oraşele din Europa!

E un mare bazar, cred că acesta e cuvântul potrivit. Găseşti orice, pentru oricine. De la atracţii gratuite, la unele exorbitante. Dar e un oraş care predă, zilnic, zecilor de mii de turişti o mare lecţie de civilizaţie! Nicăieri în Europa, cel puţin, nu am găsit atât de multă civilizaţie. Sincer, am rămas interzis în privinţa asta.

Da, e un oraş renumit pentru sex şi consumul de droguri, dar este oraşul cu cel mai frumos trafic pe care l-am văzut eu vreodată. Despre asta vreau să vă vorbesc astăzi: traficul rutier în Amsterdam.

De fapt, nu prea există maşini. Nu am văzut ambuteiaje, deşi străzile au, cele mai multe, o singură bandă pe sens.

Asta pentru că 99% dintre locuitori circulă cu bicicletele! E uimitor! Indiferent de vremea de afară, toţi merg pe bicicletă! Şi, uneori, sunt şi câte trei patru pe o singură bicicletă! Există până şi taxiuri bicicletă! E fenomenal!

Da, au piste speciale pentru ei!

Da, sunt încurajaţi, dar şi forţaţi să meargă pe bicicletă! Taxele pentru accesul în centrul oraşului cu maşina sunt foarte mari. 

Da, sunt foarte mândri şi posesivi în privinţa drepturilor lor! Dau fără milă peste pietonii aflaţi pe pistele lor şi nu doar pe piste! Practic, pietonul este cel obligat să fie atent la biciclişti şi nu invers, chiar dacă bietul pieton stă pe trotuar. Oricând se poate trezi cu vreun biciclist în spate. 

Da, au parcări imense unde să-şi lase bicicletele! Sunt mii de astfel de vehicule staţionate în acele locuri!

Da, au spaţii special create pentru depozitarea bicicletelor în trenuri, în cazul în care locuiesc în periferie şi trebuie să ajungă la serviciu în centru! Aaaa, şi trenurile şi tramvaiele circulă ceas! Ajung exact la ora trecută pe panourile electronice!

Da, noi nu avem nimic din toate astea! Dar mi-e teamă că nu s-ar schimba nimic chiar dacă am avea toate aceste facilităţi. Pentru că nu avem, în primul rând, mentalitatea olandeză!

Mentalitatea de a proteja mediul, de a face sport! Noi, la fiecare ploaie, uităm de toate astea şi ne urcăm în maşini. Preferăm să stăm ore în trafic, decât să suportăm zece minute cu bicicleta pe ploaie! Preferăm să stăm la căldurica din maşină, decât să ni se înroşească obrajii de frig!

Uitaţi-vă puţin la pozele de mai jos. Dumnezeule, cât de frumoşi sunt oamenii ăştia pe bicicletele lor! Cât de fericiţi sunt alături de copiii lor puşi în roabele- bicicletă!

Şi, acum, vă întreb: pe când şi la noi aşa ceva? Pe când vom îndrăzni să ne lăsăm maşinile acasă, indiferent de vreme.

CRIZĂ, CRIZĂ, DAR VISURILE NU NI LE TAIE NIMENI! DESTINAŢII DE LUX!

 
SURSA STIRILEPROTV.RO

Top 20 cele mai luxoase orase europene

Atunci cand vine vorba despre branduri luxoase, cei mai multi oameni se gandesc la nume sonore precum Dior, Louis Vuitton sau Chanel. Mai mult, statisticile arata ca, in mintea consumatorilor, marcile europene sunt mai incarcate de istorie si de bogatie culturala decat celelalte, drept urmare, devin mai apreciate de consumatori, se arata intr-un studiu realizat de Jones Lang LaSalle (JLL).
 
Compania americana de consultanta imobiliara (JLL) a realizat recent un top al celor mai luxoase branduri din lume si a examinat deopotriva toate locatiile de retail din Europa, intocmind apoi o lista a celor mai luxoase orase europene. Potrivit cercetarilor, brandurile de lux sunt percepute in mod diferit de consumatori in Vestul Europei decat pe restul continentului.
 
Iata mai jos topul celor mai luxoase orase din Europa, pe baza multitudinii de branduri extravagante care se gasesc in locatiile respective.
 
In capitala Frantei se gasesc 154 de buticuri de lux. Cele 100 de branduri de top incluse in studiile JLL detin mai mult de 150 de magazine de elita in Paris, ceea ce inseamna ca multe dintre aceste branduri au mai multe subsidiare prezente pe piata franceza.
 
Numarul impresionant de branduri de lux ce se gasesc aici demonstreaza ca Parisul ramane centrul modei si al luxului atunci cand vine vorba despre fashion. Doar orase precum Londra si Milano pot concura cu reale sanse de reusita cu extravagantul Paris.
 
Capitala franceza a fost considerata, de altfel, si cel mai romantic loc din lume, in urma unor cercetari realizate de revista de travel Virtuoso, pe baza unui esantion de 14.000 de chestionati, cu varste cuprinde intre 35 si 64 de ani, dintre care 46% avand venituri anuale de peste 150.000 de dolari.
 
Locul doi in topul JLL il ocupa Londra, cu 125 de magazine de lux, operate de toate cele 100 de branduri de top.
Pe podium urca si Milano cu 87 de magazine de lux, operate de 90 dintre cele 100 de branduri de succes din lume, incluse in topul JLL.
 
Pe locul patru se afla Moscova, cu 66 de magazine de lux.
 
Pe pozitia a cincea se situeaza Roma, cu 66 de magazine de lux, iar pe sase Madrid cu 59 de magazine de lux.
 
Locurile sapte, opt, noua si zece sunt ocupate de Munchen (47 magazine de lux), Berlin (46 magazine de lux), Barcelona (38 magazine de lux) si Zurich (36 magazine de lux).
 
Urmatoarele pozitii in clasament sunt ocupate de Hamburg (33 magazine de lux), Bruxelles (32 magazine de lux), Dusseldorf (30 magazine de lux), Frankfurt (30 magazine de lux), Praga (28 magazine de lux), Viena (28 magazine de lux), Istanbul (28 magazine de lux) si Amsterdam (27 magazine de lux).
 
Ultimele locuri din topul JLL sunt ocupate de Anvers (22 magazine de lux), Budapesta (13 magazine de lux) si Varsovia (12 magazine de lux).

Jones Lang LaSalle este o companie de consultanta imobiliara si de brokeraj imobiliar din Statele Unite ale Americii. Organizatia, prezenta in 60 de tari are 180 de birouri in intreaga lume.
 
JLL este prezenta si in Romania, iar biroul de pe plan local a inregistrat in  2009 o cifra de afaceri de 2,3 milioane de euro.
 
La nivel global, in 2008, afacerile Jones Lang LaSalle ajunsesera la 2,7 miliarde de dolari.