EXISTĂ, OARE, DIMINEAŢĂ MAI FRUMOASĂ?

Iată „legenda” acestor fotografii: de dimineaţă, Sophia Maria m-a trezit pe la 7.00. Aşa face, de altfel, în fiecare dimineaţă. Pe maică-sa o trezeşte cam pe la 5.00. Tot în fiecare dimineaţă.

În această zi, am hotărât, însă, să încerc altceva. Am lăsat-o pe Cristina să mai „respire” şi am răpit-o pe Sophia din camera ei, în sufragerie, în compania exclusivă a tatălui ei.

Am pus-o în port-bebe şi ne-am tot plimbat. La un moment dat, s-a plictisit şi a trebuit să găsesc altă formă de distracţie. Aşa că am invitat-o pe Sophia Maria la… dans. Da, aţi auzit bine! Am pus un vals lent (cel de mai jos)

şi ne-am apucat de dansat. Melodia aceasta este MELODIA mea şi a Cristinei şi am ascultat-o de multe ori şi în timpul sarcinii. Aşa că şi Sophia Maria este în culmea fericirii când o ascultă. Implicit, până şi dansul ne-a ieşit perfect. Ne-am amuzat amândoi, copios, eu făcând pe balerinul în pijamale şi ea zâmbind întruna, probabil, înţelegând cât de „dus” e taică-su!