LA MARE CU BANI PUŢINI! CA ÎN STUDENŢIE!

La sfârşitul săptămânii trecute, am plecat pentru două zile la mare. Sâmbătă, după prânz, soaţa zice să ieşim la plajă.

Bun. Cum eram numai noi doi, am lăsat lucrurile de valoare în camera de hotel şi am luat cu noi doar două prosoape şi ceva mărunt, bani de plastic, pe care să-i pot uda dacă mă bag în apă. Concret, fix 30 de lei. Nu mi s-a părut că am nevoie de mai mult, pentru un cico pe plajă.

Ei bine, însă, consoarta a vrut să ne plimbăm mai întâi şi ne-am îndepărtat de hotel. La un moment dat, a vrut să se aşeze pe un şezlong. Imediat, băieţaşul tăietor de bonuri şi-a făcut apariţie.

„20 de lei vă costă şezlongul!”. „Păi stăm şi noi doar 10 minute! Nu se poate fără bani?”. „Păi nu!”. „Dar voi închiriaţi şezlongul pentru o zi întreagă cu 20 de lei, mie îmi trebuie 10 minute!”. „Nu se poate, eu tai bonul şi cu asta basta! Totuşi puteţi să-mi daţi mie 15 lei şi o rezolvăm!”. Ahaaa! Deci se poate! Păi, în România, nu se poate? Se poate orice, dar cu… şpagă! Paradoxal, mi-a adus şi un bon. De 20 de lei. Probabil adunat de la vreun fost client.

Aşa că am dat! Ce să fac?! Am vrut ca soaţa să aibă confort! 30- 15= 15 lei. Cu atât am mai rămas! Eu am refuzat şezlongul, cu gândul că stau doar în apă.

În fine, am stat aşa vreo 30 de minute că tot am plătit pentru toată ziua. Soaţa zice iar „Dai şi tu o apă?”. Na, i se făcuse sete.

Mă scotocesc prin buzunare. Deja, începusem să mă simt ca-n studenţie, când cântăream fiecare leuţ în excapadele de pe litoral. Zic hai că mă duc. La crâşma de pe plajă, apa- 5 lei. Hai că aş bea şi eu o bere. Cea mai ieftină- 6 lei. Per total 11 lei şi îi mai las 1 leu şi chelneriţei, aşa că a fost de treabă. Rezultatul 15- 12= 3 lei!

PAM, PAM!

În momentul acela, chiar s-a terminat bucuria. Ce să mai fac cu 3 lei? Absolut nimic. Porţia de hamsii e măcar 5 lei. Deci, fără mâncare, fără desert, fără nimic.

M-am aşezat lângă soaţă, ea pe şezlong şi eu pe nisip. Degeaba a venit băiatul tăietor de bonuri la mine să-mi „vândă” încă un şezlong pe sub mână şi pentru mine. Cu 3 lei, nici măcar 5 minute nu mă lăsa. Şi, oricum, n-am vrut să mai cedez şantajului lui.

Aşa că mi-am savurat berea stând cu fundul în nisip. Frumos! Chiar frumos! Mi-am adus aminte de studenţie, de „nebuniile” acelor vremuri şi de cât de lipsit de griji eram, chiar şi cu doar 30 de lei în buzunar.

Concluzia: a fost una dintre cele mai bune beri pe care le-am băut vreodată!

Voi ce aţi face cu 30 de lei la mare?

POVEŞTI DE LA MARE 3: NO COMMENT! DOAR DRAGOSTE, APĂ ŞI NISIP!

Vă las să vă bucuraţi alături de mine de inocenţa acestor poze. E vorba de dragoste în cea mai pură formă. În plus, nisipul şi apa ne-au făcut cei mai fericiţi părinţi. Alte cuvinte sunt de prisos!

V-au plăcut pozele? Vă aştept comentariile.

DĂ, DOAMNE, PLOAIE! SĂ MĂ SPĂL ŞI EU! :) :(

Este a patra zi când nu am apă la robinet. Nici caldă, nici rece. Nimic.

Recunosc, de dimineaţă a curs puţin, am apucat să fac un duş. Dar afară e caniculă! Nu este suficient un duş pe zi.

M-am mai spălat cu apă plată. Merge, dar nu e o soluţie prea grozavă.

Mă gândesc să-mi iau săpunul şi să mă duc în stradă şi să aştept!Poate plouă!

Voi ştiţi când vin norii? Ca să-mi stabilesc programul în funcţie de ploaie! Fac si eu o baie!

VORBA LUI LĂPUŞNEANU, DAR… PE INVERS: MULŢI, DAR PROŞTI! SAU ODĂ PENTRU APA NOVA!

M-am întors acasă cu speranţa în suflet că cei care s-au apucat să repare conducta de apă spartă în urmă cu trei zile nu sunt colegi cu Dorel.

Ei bine, nu, frate! Toţi sunt de-un leat! Dorel este peste tot!

Evident că apa nu curge la robinet. Evident că, îmi spune Cristina, i-au dat drumul azi, după ce au crezut că au repart ţeava. A curs vreo două ore, după aia a pufnit iar! Şi, la fel de evident, au oprit-o iar.

În toate aceste zile, vă povesteam într-un post mai devreme, m-am spălat cu apă plată. A fost singura soluţie.

Şi, totuşi, ce se întâmplă? Să fie chiar atât de gravă avaria? Administratorul blocului îmi spune că e „groasă”! Ţeava e veche şi tot crapă! „Pana” de apă ar putea ţine chiar şi şase luni! Doamne fereşte, pentru că atunci chiar nu ştim ce vom face! Până atunci, ni se naşte şi copilul, are nevoie de îngrijire atentă, de multe lucruri, printre care şi de apă!

În fine, să zicem că e o avarie gravă. Dar nu e treaba mea asta. Eu plătesc şi vreau să fiu răsplătit pe măsura efortului financiar.

În plus, chiar dacă e o problemă serioasă, priviţi-i pe toţi aceşti Dorel cum lucrează. Unul manevrează excavatorul (rara avis pe acolo) şi patru se uită! Nu se poate!!!!

„GOGULE, PROBLEME MĂ?”, DOREL: „UN FLEAC, AM CIURUIT O CONDUCTĂ!”

„Dulce-i vinul, dulce-i vinul…..”. Ăsta e refrenul unui cântec popular românesc.

Eu nu vreau vin, nu vreau coniac, nu vreau whisky, nici ţuică, nici pălincă, nici bere, niciun fel de băutură alcoolică.

Eu vreau APĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ!

De trei zile, nu am apă la robinet! Sâmbătă, s-a spart o conductă pe bulevardul Giuleşti. A fost fântănă arteziană în plină stradă! A fost distracţie! Puradeii au avut unde să se bălăcească, şoferii care au trecut pe acolo şi-au spălat cauciucurile maşinilor.

Dar, odată distracţia încheiată, a rămas gaura. Meşterii de la firma de canalizare au venit, au oprit apa şi gata! Asta se întâmpla, cum spuneam, sâmbătă.

De atunci, băieţii ăştia se tot chinuiesc să remedieze problema. Au spart, au sudat, au dat drumul la apă. A mers vreo câteva ore. S-a spart iar, fântână arteziană din nou, iar apă oprită, iar intervenţii, iar pauză la robinet. Şi tot aşa, de vreo trei ori.

De când a început nebunia asta, mi-am dat seama cât de importantă este apa! Acum, mai mult ca niciodată.

Parcă am fi în Somalia! Oricât confort ai avea, fără apă eşti un nimeni. Nu poţi să te speli, nu poţi să găteşti, nu poţi să te duci nici măcar la baie. Nu poţi să faci nimic.

Şi, al naibii, la mine s-a întâmplat fix în week-end, când, ca tot omul, stai mai mult pe acasă.

Soluţia provizorie? Apa plată! Am cumpărat baxuri întregi, că nu puteam sta nespălat trei zile. Şi uite aşa, hai, hai, cu apă plată. Pe la subraţ, pe faţă, pe peste tot, cu apă plată.

Pot spune că, zilele astea, am făcut nişte duşuri tare scumpe!

Sper că, deseară, când ajung acasă, meşterii ăia să fi rezolvat definitiv problema. Că simt că nu-i mai suport!

Mi-e teamă, însă, că va fi ca-n reclama cu Dorel: repară conducta, dar înţeapă ţeava cu cabluri electrice şi atunci să te ţii!