Bani din fața calculatorului! Chiar se poate.

sursa foto: google

Se îmbracă la costum și iese la masă la restaurante bune. Trăiește mai mult decât decent și își permite aproape toate mofturile. Și, totuși, nu e angajat pe nicăieri. Nu are un patron care să-l terorizeze de dimineața până seara. Nu are program, nu are termene limită. Aparent, nu are nici venituri, nici bonusuri, nici prime de vacanță.

Cum reușește? Cum se poate una ca asta? Paradoxal, nu a spart vreo bancă, nu a dat un “tun” cu statul, nu a dat nicio “țeapă” nimănui.

E, însă, noul tip de “angajat”, deși nu poți să-i spui așa, pentru că nu lucrează pentru nimeni, ci doar pentru el. E un individ care a descoperit noile tendințe, s-a urcat pe val și știe să profite de pe urma lui.

Face bani. De acasă, în pijamale, dacă are chef să stea așa, cu cafeaua în mână și cu laptopul în brațe.

Acolo e secretul lui. În laptopul conectat la câteva zeci de pagini și în dorința de informare.

Știe totul despre bursă, despre pariurile sportive, despre jocul de poker. Știe că Roșia Montana Gold Corporation “s-a dus în cap” (cum se spune în limbajul brokerilor) după ce Iohannis a ieșit Președinte, știe că acțiunile Twitter sunt în continuă creștere, dar în pericol iminent de colaps, știe că e mai sigur să pariezi pe anumite echipe străine decât pe meciurile din liga autohtonă, oricând pasibile de blaturi. Știe că Casino.com este unul dintre cele mai sigure site-uri de profil din România și că mai degrabă câștigă cu un zecar și un juvete decât cu o pereche de ași.

Cine află cu ce se ocupă tipul îl privește cu suspiciune. “Serios? Chiar merge?”. “Mie mi-e teamă să mă bag în așa ceva.” Mai ales cei trecuți de prima tinerețe râmân la prima dragoste- Loteria Română. Știu ei că, duminică de duminică, după slujbă, trebuie să meargă până la Loto să bage un bilet simplu, de câțiva lei. Și sunt convinși că, mai devreme sau mai târziu, norocul le va bate la ușă și vor fi fericiții câștigători ai marelui premiu. Mulți dintre ei au rămas doar cu speranța.

Pentru că, în acest domeniu, norocul este cel mai puțin important factor. Dacă te bazezi doar pe el, n-ai nicio șansă. Informareaeste principalul argument de succes. Documentarea zilnică, exercițiul.

Și mai ales cumpătarea. Asta îi lipsește românului pornit în goana după câștiguri mari și rapide. Vrea să rupă norii cu o singură mișcare magică. Tipul ăsta, din generația nouă, știe să aibă răbdare. Să parieze moderat, să-și testeze partenerii și să aștepte momentul potrivit pentru lovitura finală, pentru lovitura care îi aduce profit, bani în conturi pentru nevoile zilnice și pentru “mofturi”.

Am prieteni brokeri și ei chiar fac bani. Mai și pierd pentru că nimic nu e 100% sigur pe bursă, dar sunt cu siguranță „pe plus”. Am și cunoștințe care pariază pe diferite meciuri. Unii pariază chiar și pe competiții de curling (e sportul ăla în care unii freacă o podea cu mătura ca bila lor să ajungă în centrul unei ținte) și fac bani. Am cunoscut și un tip care juca poker profesionist. Avea un contract cu un sponsor, care îl susținea financiar în turnee mari, și era obligat să joace poker online opt ore pe zi. Acolo era, practic, serviciul lui.

Toți oamenii ăștia fac bani și mulți dintre ei chiar trăiesc din asta. Au ales să riște, dar calculat și bazați pe cunoștințe solide. Și reușesc.  Ceilalți acceptă rutina, ofensele șefilor, dar spun că au o stabilitate. Tu ce alegi?

AM REFUZAT 5 MILIOANE DE DOLARI! NU-MI TREBUIE, DOM’LE!

Da, aţi citit bine! Am refuzat 5 milioane de dolari! Americani! Mai exact, 5,4 milioane de dolari.

Cum aşa?

Păi un „renumit” domn- Jibril Ahmed- gardă de corp a fostului lider libian „Moammar Ghadaffi” (corect se scrie Muammar al- Gaddafi), a vrut să-mi ofere banii ăştia, ca procent al unei investiţii de 15, 5 milioane de dolari în România.

Omul era foarte hotărât să investească în România şi m-a ales pe mine (o fi citit în stele cât de bun afacerist sunt eu) din milioane de oameni de pe glob să-i fiu partener.

Mi-a şi scris în sensul ăsta. Am dovada!

Mi-a scris tocmai din Africa de Sud, unde a ajuns după căderea şefului lui. Deci, omul era foarte hotărât! Clar!

Sau pur şi simplu este vorba despre o ţeapă! O formă de ţeapă destul de inteligentă, în condiţiile în care te chinuieşti să scrii în limba engleză, să pui scrisoarea la poştă şi să cauţi chiar timbre din „Africa de Sud”.

Sfatul meu, dacă primiţi astfel de scrisori: aruncaţi-le urgent că nu-i a bună!

Voi aţi trecut prin ţepe similare? Ce aţi făcut? Aţi fost vreodată păcăliţi de escroci?

LA MARE CU BANI PUŢINI! CA ÎN STUDENŢIE!

La sfârşitul săptămânii trecute, am plecat pentru două zile la mare. Sâmbătă, după prânz, soaţa zice să ieşim la plajă.

Bun. Cum eram numai noi doi, am lăsat lucrurile de valoare în camera de hotel şi am luat cu noi doar două prosoape şi ceva mărunt, bani de plastic, pe care să-i pot uda dacă mă bag în apă. Concret, fix 30 de lei. Nu mi s-a părut că am nevoie de mai mult, pentru un cico pe plajă.

Ei bine, însă, consoarta a vrut să ne plimbăm mai întâi şi ne-am îndepărtat de hotel. La un moment dat, a vrut să se aşeze pe un şezlong. Imediat, băieţaşul tăietor de bonuri şi-a făcut apariţie.

„20 de lei vă costă şezlongul!”. „Păi stăm şi noi doar 10 minute! Nu se poate fără bani?”. „Păi nu!”. „Dar voi închiriaţi şezlongul pentru o zi întreagă cu 20 de lei, mie îmi trebuie 10 minute!”. „Nu se poate, eu tai bonul şi cu asta basta! Totuşi puteţi să-mi daţi mie 15 lei şi o rezolvăm!”. Ahaaa! Deci se poate! Păi, în România, nu se poate? Se poate orice, dar cu… şpagă! Paradoxal, mi-a adus şi un bon. De 20 de lei. Probabil adunat de la vreun fost client.

Aşa că am dat! Ce să fac?! Am vrut ca soaţa să aibă confort! 30- 15= 15 lei. Cu atât am mai rămas! Eu am refuzat şezlongul, cu gândul că stau doar în apă.

În fine, am stat aşa vreo 30 de minute că tot am plătit pentru toată ziua. Soaţa zice iar „Dai şi tu o apă?”. Na, i se făcuse sete.

Mă scotocesc prin buzunare. Deja, începusem să mă simt ca-n studenţie, când cântăream fiecare leuţ în excapadele de pe litoral. Zic hai că mă duc. La crâşma de pe plajă, apa- 5 lei. Hai că aş bea şi eu o bere. Cea mai ieftină- 6 lei. Per total 11 lei şi îi mai las 1 leu şi chelneriţei, aşa că a fost de treabă. Rezultatul 15- 12= 3 lei!

PAM, PAM!

În momentul acela, chiar s-a terminat bucuria. Ce să mai fac cu 3 lei? Absolut nimic. Porţia de hamsii e măcar 5 lei. Deci, fără mâncare, fără desert, fără nimic.

M-am aşezat lângă soaţă, ea pe şezlong şi eu pe nisip. Degeaba a venit băiatul tăietor de bonuri la mine să-mi „vândă” încă un şezlong pe sub mână şi pentru mine. Cu 3 lei, nici măcar 5 minute nu mă lăsa. Şi, oricum, n-am vrut să mai cedez şantajului lui.

Aşa că mi-am savurat berea stând cu fundul în nisip. Frumos! Chiar frumos! Mi-am adus aminte de studenţie, de „nebuniile” acelor vremuri şi de cât de lipsit de griji eram, chiar şi cu doar 30 de lei în buzunar.

Concluzia: a fost una dintre cele mai bune beri pe care le-am băut vreodată!

Voi ce aţi face cu 30 de lei la mare?