Arhive etichetă: casnicie

NOI DOI nu e niciodată mai important ca EU, dacă EU renunță la el!

Posted on by
Răspunde

singuratate

Știm cu toții că, la un moment dat, nu mai merge. Pur și simplu, nu mai merge. Dar parcă niciunul dintre cei doi nu-și dă seama că nu mai merge. Se complac așa, în dulcea ignoranță și în falsa stabilitate.

În realitate, însă, niciunul nu mai e fericit. Chestia cu fluturi în stomac și cu bucuria revederii celui drag e undeva departe. De fapt, nici nu mai știu de când n-au mai trăit-o, le e un fel de sentiment despre care au citit cândva, pe care parcă l-au trăit cândva, dar care acum le e complet străin.

Când s-au luat erau fericiți. Cei mai fericiți! Și toată lumea era a lor! Și li se părea că nimeni nu le poate strica dragostea. De fapt, pe atunci, nici nu le păsa de lume. Erau atât de indiferenți față de părerea celorlalți, încât se urcau unul peste altul pe unde apucau. Că erau în parc, că erau pe stradă sau la cafenea, erau bot în bot, lipiți unul de celălalt ca două verigi proaspăt sudate. Erau acel „noi doi”.

Totuși, “noi doi” a dispărut. În timp. Că ea nu i-a mai gătit sau că nu l-a mai primit în pat, că el și-a găsit pe alta sau a uitat să-i mai aducă flori. Că ea i-a adus-o pe soacră pe cap. Că a apărut un copil, că ea a uitat de el. Că el a început să stea mai mult la bere cu băieții, decât cu ea. Că el preferă să-i spună că e ocupat la birou, decât să dea repede o fugă pe acasă pentru o partidă scurtă. Că, de fapt, el refuză să se mai gândească la partidele scurte, sătul de sutele de refuzuri primite de la ea. Că pe ea o doare în fiecare seară capul și că refuză să renunțe la pijamalele alea moartea pasiunii. Că sunt prea ocupați. Că… multe.

Și nimic nu mai e la fel ca la început. Chiar nimic. Dar amândoi, când ies în oraș cu prietenii, bravează că sunt cuplul perfect. Deși niciunul nu mai ține minte când a sărit pe celălalt, în public, să-l sărute cu foc.  Întotdeauna, în oraș, sunt ok. Nu se ceartă de față cu ceilalți. Nici acasă nu prea se mai ceartă. Au obosit. De fapt, cred că a început să le fie indiferent unul de celălalt.

După ieșirea cu prietenii, se întorc acasă liniștiți. Ca doi străini, care, aproape surprinzător, împart aceeași locuință. Ea se duce la culcare, el rămâne la televizor, cu o bere în mână. Se mai întâlnesc dimineață, cât să-și spună „salut”. Și tot așa, de la o zi la alta.

Niciunul nu mai e fericit. Dar niciunul nu îndrăznește să o recunoască. Și să plece în căutarea fericirii, dându-i și celuilalt, astfel, șansa de a fi fericit. Niciunul. Amândoi spun, însă, că așa e în căsnicie. Că dragostea se mai erodează, că e importantă stabilitatea, că au atât de multe lucruri împreună, că n-au cum să se despartă, că oricum le-a trecut vremea și, de bine de rău, s-au înțeles bine până acum și se cunosc și e ok.

Există, însă, niște semne clare. Niște situații care, dacă au loc, atunci cei doi nu mai au nicio șansă:

Când unul dintre voi uită de ziua de naștere a celuilalt. Anumite aniversări se mai uită în timp, dar ziua ta de naștere trebuie să-i rămână mereu întipărită pe creier. Dacă a uitat-o, pleacă. Nu mai are niciun rost.

Când dormiți separat. Dacă nu mai simți că vrei să o iei în brațe măcar seara, la culcare, pleacă! E mai bine pentru amândoi.

Când nu vă mai certați. Împăcarea este mereu dulce. Dacă nu-ți mai e dor de sexul de împăcare, pleacă!

Când te gândești să-ți faci concediile singur. Nu vorbesc de câteva zile cu băieții la pescuit, ci de singurul concediu pe care ți-l iei într-un an. Dacă atunci te gândești că te-ai simți mai bine singur decât cu ea, pleacă!

Când te gândești că i-ai dat prea mulți bani și nu știi dacă mai ai chitanțele să le prezinți la divorț. Căsnicia înseamnă totul la comun. În acest caz, chiar nu mai e nimic de făcut între voi!

Când te superi că nu găsești nimic de mâncare acasă, deși ea nu ți-a gătit niciodată. Dacă așa ai luat-o și ai acceptat, în timp, că e mai bine să mâncați în oraș, nu te poți enerva că e frigiderul gol. Sau poți și, atunci, mai bine pleci.

Când nu o pupi sau nu te pupă, dimineața, când pleci la serviciu. Nu sunteți doi prieteni, sunteți soț și soție. Și gestul ăsta mărunt trebuie să se întâmple. Altfel e mai bine să pleci.

Când începi să-i scotocești prin telefoane, calculator, portofel. E clar că ați pierdut cel mai important lucru al unei relații de durată- încrederea. Fără ea, nu mai ai nimic.

Când nu ți-a cumpărat nimic, după o săptămână de stat în delegație în străinătate. Nici măcar o ciocolată. Bine, nu mai sunt vremurile când aveați mulți bani sau când dragostea îi dădea pe afară și venea cu atenții în fiecare zi. Dar măcar o ciocolată, meriți!

Când alege să-ți ia un cupon cadou, decât să-și zbată creierii să-ți găsească ceva interesant. Cuponul înseamnă obligație, înseamnă „Mda. Știu că trebuie să-ți iau ceva. Dar n-am chef, așa că alege-ți singur.” Cuponul e mai rău decât un cadou prost. Cel puțin între soți.

 

Când măcar una dintre chestiile astea se întâmplă, te rog pleacă. Nimic nu e mai important decât fericirea ta. Meriți să fii fericit, trebuie să încerci să fii fericit. Ăsta e scopul nostru în viață: să căutăm fericirea. Iar “noi doi” exact asta trebuie să însemne: ca „eu” și “tu” să fim fericiți împreună, nu triști separat.

Pentru că NOI DOI nu e niciodată mai important ca EU, dacă EU renunță la el. Aparent e filosofie. E doar… realitate.

Azi e ziua mea! Ba e a noastră!

Posted on by
7

3

E 1.37. Nu dorm. Îți scriu din Moscova. Aici m-a adus viața. Sunt la Campionatul Mondial de Fotbal pentru Artiști.  Și toată echipa mi-a urat, deja, „La mulți ani!”.

Pentru că azi e ZIUA MEA! Vreo 28 de ani a fost doar ziua mea! Și a fost bine. De vreo  șase ani, însă, a devenit ZIUA NOASTRĂ!

Pentru că m-am însurat fix de ziua mea. Pe 12.06.2009. Și, din acel moment, a devenit… ZIUA NOASTRĂ!

La început, am zis că e foarte bine că m-am căsătorit fix de ziua mea. Mă gândeam că nu am cum să uit vreodată când e ziua noastră. Nici măcar după 50 de ani de căsnicie. Doar sărbătoream anii de căsnicie fix de ziua mea.

Apoi, mi-a părut puțin rău. Că nu mai erau cadourile doar pentru mine, ci pentru noi. Mai ales pentru noi. Că prietenii mă sunau să-mi ureze „Casă de piatră în continuare!”, în loc de „La mulți ani!”. Că atunci când eu făceam 33, noi sărbătoream 5 ani de „măritiș”. Și ghici ce am sărbătorit!

Acum fac 34. Și 6 ani de căsnicie! De nicio parte, o cifră rotundă. Cum facem acum?

Păi… eu zic așa: nu mă interesează ziua mea. Împlinesc doar 34 de ani. (Mama mă va suna pe la 5 dimneața, să -mi ureze toate cele. Atunci m-am născut și e tradiția ei să-mi dea deșteptarea. Doar e mama!!! Și poate să mă sune oricând!).

Pe la 13.00, plec spre București. Deși echipa mea s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondiial. La ora la care voi ateriza, prietenii mei vor juca gândindu-se la trofeu. Ei vor rămâne prietenii mei, chiar dacă eu am ales să plec de lângă ei. Vor mai fi campionate mondiale. Cu ei voi trăi povești interesante ocazional.

Cu tine, trăiesc, însă, zi de zi. Și, mai ales, ziua de 12 iunie vreau să fie perfectă. Pentru că meriți. Pentru că mă vei aștepta la aeroport, împreună cu fetița noastră, pentru că mă iubești, indiferent de ceea ce fac sau spun, pentru că ești soția mea. Pe veci.

Și pentru că 12 iunie e ZIUA NOASTRĂ!

Mă iartă, doamnă, că ți-am zis „fă”!

Posted on by
Răspunde

el

Intrasem în hibernare. Ca ursul ăla care se simțea bine în blana lui și îi era lene. O lene plăcută, un “dolce far niente”, care îmi dădea o prea faină senzație de bine. Aveam altele pe cap și începusem să neglijez scrisul pe blog. Ideile de articole sunt trecute bine într-o notiță în telefon. Se tot strâng, vin de-a valma, dar, pentru a fi trecute pe blog, mai e nevoie și de chef. De chef de scris, de regăsirea patimii ascunse în cuvinte. Iar eu eram “chefless.

Acum vreo două săptămâni, am scris primul meu articol pentru Catchy. Mihaela mi-a făcut capul calendar pentru asta vreo doi ani. În fine, am scris. Și mi-am zis și eu năduful legat de sexul feminin. Și, deși titlul articolului era “Fă, doamnă!”, femeilor le-a plăcut. Like-urile și comentariile au curs ca o ploaie de vară și eu eram fericit. Și, cum spuneam, intrasem în hibernare. Și mi-era bine.

Până vineri. O vineri în care nimic nu părea altfel decât o zi obișnuită. Eu ocupat cu altele și… hibernare pe blog. Și, totuși, o doamnă a zis că trebuie să-mi dea o replică usturătoare. Cică am păcălit-o. Cică eu, masculul Alfa, o duc de nas. Îi arăt cât de domn sunt, ce bărbat ideal a întâlnit, o cuceresc pocnind din degete și apoi o înșel. În fapt și în așteptări. Dacă n-ar fi fost vorba despre Silvia Ciotir, aș fi trecut mai departe. N-ar fi fost prima femeie care mi-a zis că am înșelat-o. Dar doamna e psiholog cunoscut, specialist care știe lucruri, știe cum e cu sufletul, cu bărbații, cu femeile, cu vânătoarea noastră și victimizarea voastră.

Așa că m-a trezit. Ursul se întinde, se scutură, își încordează mușchii și se  leapădă de hibernare. Și dă replica! MOR, MOR!

Mă iartă, doamnă, că ți-am zis “fă”!

Mă iartă, doamnă, că nu mă mai săruți pentru că miros a tutun! Și când te-am cucerit fumam, dar cred că, după atâția ani, mirosul tău a devenit mai fin. Iar al meu a rămas în urmă.

Mă iartă, doamnă, că nu îți mai fac cafeaua dimineața! Plec prea repede la serviciu, de când a apărut copilul. Aleg cele două joburi, în loc să-ți aduc cafeaua la pat. Îți promit că mă voi trezi mai devreme!

Mă iartă, doamnă, că îndrăznesc să te rog să-mi calci o cămașă! Doar mi-am călcat singur toată viața. Și chiar mă pricep. Așa că te înțeleg că nu vrei să începi o călătorie în care eu sunt, deja, ghid.

Mă iartă, doamnă, că ți-ai dorit electrocasnice ultra-performante! Eu le-am cumpărat cu gândul meschin că voi avea niște mese ca-n povești. Pe când tu doreai doar ca prietenele să-ți admire bucătăria high- tech. Ăsta trebuie să fie motivul pentru care, după trei ani, cuptorul de 2000 de euro are încă instrucțiunile de folosire în el.

Mă iartă, doamnă, că anii trec, valoarea cadourilor pentru tine crește, iar bucuria ta scade! Sunt convins că trebuie să mă zbat mai mult, să descopăr lucruri noi care să te bucure. Doar, nu-i așa?, banii nu contează în dragoste, chiar dacă eu încep să-i strâng cu câteva luni înainte de ziua ta, ca să-mi permit să-ți iau un cadou spectaculos.

Mă iartă, doamnă, că am câțiva prieteni care îți strică liniștea și mă cheamă afară! Îți cer voie, politicos, ca, pe vremuri, când ieșeam la joacă în fața blocului. Sunt vreo doi- trei. La restul mi-ai zis să renunț. Și am făcut-o, dar se pare că încă sunt prea mulți. Promit să scap și de ăștia ca să te pot răsfăța doar pe tine!

Mă iartă, doamnă, că îmi pierd zâmbetul cu care te-am cucerit când intru în casă și o găsesc pe soacră-mea! Mi-aș fi dorit un telefon înainte, prin care să mă anunți de vizita ei, dar probabil nu îl meritam. Trebuie să fi greșit eu cu ceva!

…….

Continuarea aici, pe www.catchy.ro.

Cea mai frumoasă zi! „Te iubesc, tati meu!”

Posted on by
Răspunde

Sunt cel mai tare! Sunt cel mai deștept! Sunt cel mai frumos! Sunt cel mai fericit!

Și nu doar pentru că azi e ziua mea. Fac 33. Iar voi, măcar azi, trebuie să fiți de acord cu epitetele pe care mi le-am enumerat singur. 🙂

Sunt cel mai tare, mai frumos, mai fericit pentru că am minunea asta de copil, care mă iubește muuuult, mult de tot.

Aseară s-a pregătit intens pentru urările de dimineață. Printre înghițiturile de ciorbă cu găluște, și-a făcut timp și pentru o regie specială pentru tătuțul ei. Și a fost frumos tare la pregătiri.

De dimineață, emoțiile și-au spus cuvântul și nu a mai îndrăznit să fie atât de expansivă. Mi-a oferit doar „surpriza pentru tati” (o mâzgălitură fără forme, încă, dar făcută special pentru mine, ceea ce m-a topit cu totul), m-a luat în brațe și ne-am pupat. A și suflat repede într-o lumânare înfiptă într-un tortuleț. Apoi am dus-o la grădiniță.

Așa că, sincer, astăzi, chiar nu-mi mai trebuie nimic. Nu-mi doresc minuni, pentru că le trăiesc deja, nu-mi doresc averi, pentru că o am pe cea mai mare posibilă, nu-mi doresc iubiri deșarte, pentru că o am pe cea mai sinceră. Îmi doresc doar să mă pot bucura de ele încă mult timp de acum încolo.

PS: Vă mulțumesc în avans pentru urări. Faptul că vă răpiți din timpul prețios pentru a-mi scrie cuvinte frumoase este o mare onoare pentru mine.

PS 2: În seara asta, plecăm într-o escapadă romanticoasă. Nu de alta, dar tot azi împlinim și cinci ani de căsnicie. Ce să-i faci?! Dacă vrei să fii sigur că nu uiți ziua „măritișului”, te însori de ziua ta. N-ai cum să uiți! NU? 🙂 Singura problemă e că nu va mai fi niciodată doar „ziua ta”, ci și „ziua noastră”! 🙁  Așa că Barcelona venim! Doar noi doi, ca niște guguștiuci!

Bărbatul adevărat e însurat!

Posted on by
Răspunde
sursa google

sursa google

Până să se însoare, bărbatul e ca un leuț. Aleargă mult, în goana după pradă, consumă energie aiurea, e într-o continuă căutare. Se ia la bătaie pentru supremație, e fugărit, e alungat sau reputează victorii punctuale. Nu are timp să respire, să se bucure de ce are, e într-o competiție continuă. Stă cu capul plecat, uitându-se mai degrabă la pașii pe care trebuie să-i facă, decât la ce are în față.

Odată însurat, bărbatul se transformă. Dintr-o dată, își îndreaptă coloana, ridică fruntea și privește. E liniștit, e împăcat, e senin. Se oprește din alergat. Știe clar unde este, unde trebuie să ajungă în fiecare seară, știe ce-l așteaptă. Capătă predictibilitate.

Devine leu adevărat, devine adult, devine serios, devine animalul pe care se poate baza ceata lui. Nu mai intră în competiții. Nu are de ce! Pentru că este, deja, câștigător!

Are timp să contemple, să simtă, să trăiască ce a construit până atunci.

Și, odată ce-i apare și un moștenitor, devine împlinit. Acel leu care-și protejează puiii, care le dă siguranță.

Atunci devine cu adevărat respectat. Se plimbă mândru, cu pieptul umflat, căci are cu ce! El a realizat multe, pe când cei din jurul lui aproape nimic!

Leoaicele tinere se uită admirativ la el și invidios la cea de lângă el. Lui îi plac privirile lor, dar îi place și mai mult să le ignore! Pentru că poate! Se apleacă încet și își ia puiul în brațe. Știe că ele încă îl privesc. Îl îmbrățișează și îl sărută. Iar leoaicele tinere răsuflă și cad pe spate. „Doamne, ce bărbat!”

Pentru că așa este. Masculul devine bărbat adevărat de abia atunci când emană în jurul lui siguranță. Siguranța unui cămin, siguranța afecțiunii permanente, siguranța procreării.

Și atunci este cu adevărat cool. Are un stil al lui, aparte. Nu monoton, nu insipid. Ci al lui. Stil de bărbat adevărat!

Ia ziceti doamnelor și domnișoarelor de câte ori ați oftat după un bărbat care plimbă un căruț sau care își strânge copilul în brațe?

De ce vrei să-l schimbi după ce-l iei de bărbat?

Posted on by
2

marele moment 2

E frumos. E înalt. E lucrat la sală. Are ochi albaștri. Este amuzant. Are și ceva bani. Este elegant. Are bune maniere. E bun la pat. E serios.

Clar, trebuie luat de bărbat! E super- piesă, nu trebuie ratat. Sigur va face și copii frumoși! Trebuie făcute acte!

Și îl iei. Faci cum faci, îl cucerești la rându-ți și îl convingi să-ți pună marea întrebare. Iar tu îi sari imediat în brațe și îi spui celebrul „da”.

Și faceți nuntă. Și e minunat. Câteva luni, câțiva ani.

Dar apoi vrei să îl schimbi.

„De ce ieși cu prietenii ăia? Stai cu mine!”. „Păi sunt prietenii mei din copilărie! Ieșeam cu ei și până să ne căsătorim!”

„De ce fumezi? Nu-mi place!”. „Păi fumez de mult timp. Îmi place. Fumam și înainte de căsătorie!”

„De ce dormi pe partea stângă a patului? Că îmi place mie!”. „Draga mea, dar acolo dormeam și înainte de căsătorie!”

„De ce-ți arunci tricoul în mijlocul casei și nu-l bagi direct în mașină?”. „Păi e un obicei vechi! Îl făceam și înainte de căsătorie!”

Și uite așa, el renunță la prietenii ăia din copilărie, se lasă de fumat, se mută pe partea dreaptă a patului, își duce tricoul direct la mașina de spălat.

Încet, încet, se schimbă. Așa cum dorești, așa cum îi ceri. Îl modelezi, îl cizelezi, îi rotunjești colțurile!

Și, peste câțiva ani, îți dai seama că nu-l mai iubești. Că…. nu mai are acel ceva care te-a cucerit! Că nu mai e bărbatul de care te-ai îndrăgostit!

De ce, doamnelor, vreți să vă schimbați bărbații? Nu sunt perfecți atunci când îi luați de soți?

Căsnicia e cu eforturi, tată! Dar merită!

Posted on by
2

Prima întâlnire, primele priviri, primele sărutări, fluturași în stomac, e super. Și e super încă vreo câteva luni bune.

Apoi, încep eforturile. Mai ales dacă vorbim de o relație serioasă, de lungă durată, eventual de o căsnicie. Trebuie să depui efort ca să meargă. Să muncești serios, nenică. Și să nu-mi spuneți că n-am dreptate.

De exemplu, ea să-i accepte, din când în când, serile lui cu băieții sau ciorapii aruncați în  mijlocul casei în fiecare seară. El să-i accepte extravaganțele de la supermarket și, implicit, să-și amâne planurile pentru un gadget nou, în condițiile în care ea a golit cardurile.

Și câte și mai câte.

Pe scurt, să faci o căsnicie să meargă în ziua de azi e mai greu decât o tură de 24 de ore la încărcat vagoane.

Dar, odată cu trecerea timpului, cu apariția copiilor, începi chiar să fii tare mândru de căsnicia ta. În jurul tău, apropiații se despart pe capete, dar tu reziști. Cu eforturi, într-adevăr, dar reziști. Și, în zilele noastre, o căsnicie fericită, de 5-10 ani, e o minune.

Dar gata cu filosofeala, din punctul meu de vedere. Ca să aflați ce spun alți „specialiști” despre dragoste, relații, căsnicii și tentații, mergeți la film.

„Love building” e ultima comedie românească. Are actori foarte buni și, surprinzător, un scenariu chiar fain. Am râs, m-am amuzat de pățaniile personajelor și, mai ales, m-am regăsit în diferite secvențe.

Vi-l recomand cu căldură. E unul dintre cele mai bune filme văzute de mine în ultima vreme. Trailerul, mai jos.

STOP! IA O PAUZĂ! RESPIRĂ! ADU-ŢI AMINTE CĂ IUBEŞTI!

Posted on by
6

Muncim, muncim, muncim. Alergăm, alergăm, alergăm. Ne zbatem, dăm din coate, ne certăm, ne supărăm, uităm.

Uităm de lucrurile cu adevărat importante. Uităm de clipe. De acele secunde, de „banalităţile” care ne fac cu adevărat fericiţi.

Spune „STOP!” măcar o dată în zi. Opreşte-te şi priveşte în jur! Priveşte-ţi soţul, iubitul, soţia, iubita. Spune-i „Te iubesc!”. Simţi deja asta, dar uiţi mereu să o spui. La fel şi ea sau el. Sunteţi prea ocupaţi cu lucruri mai „importante”.

Priveşte-ţi copilul! Îţi zâmbeşte şi momentul ăsta este magic, este tot ce contează, de fapt, în viaţă. Zâmbetul lui de copil inocent şi fericit, care n-are nevoie de lucruri materiale scumpe, ci doar de atenţia ta. 

În ultima vreme, am uitat şi eu. Am uitat că, de fapt, sunt foarte, foarte fericit. M-am lăsat purtat de tornada asta, care înseamnă evoluţie profesională şi financiară, de scandalurile cu zugravii, de multe, multe lucruri „importante”, şi am uitat. Am uitat să le spun minunilor mele că le iubesc.

Ieri, măcar ieri, am spus, însă, „STOP!”. Ieri, am împlinit eu 31 de ani, dar, mai important, am împlinit trei ani de căsnicie. Aşa că, măcar ieri, am lăsat goana zilnică şi am respirat. Mi-am scos soţia în oraş, am luat cina doar noi doi, ne-am adus aminte cât de fericiţi suntem împreună. Azi, dimineaţa ne-am petrecut-o în trei. Cu Sophia Maria, fiinţa care ne împlineşte. Doar noi trei. Ne-am pupat, ne-am drăgălit, ne-am adus aminte cât de fericiţi suntem împreună. Nu ne-am stresat că trebuie să plecăm la serviciu, că trebuie să alergăm, să ne zbatem.

Le-am făcut şi o mică şedinţă foto ca să ne aducem aminte mereu că, în seara de 12 iunie şi în dimineaţa de 13, am fost fericiţi. Cei mai fericiţi!

Acum, alergăm iar! Şi mâine vom face la fel! Dar promit că voi încerca să spun „STOP!” cât mai des de acum încolo. Măcar şi pentru câteva secunde pe zi. Pentru că merită! Merită să iubeşti şi să arăţi că iubeşti! Merită să fii fericit! 

Tu când i-ai spus ultima oară că îl/ o iubeşti? Când te-ai bucurat ultima oară de zâmbetul copilului tău fără a fi stresat că eşti ocupat? Sfatul meu este să te opreşti chiar acum din ceea ce faci şi să le spui celor dragi că-i iubeşti! Acum! Ca să fii, la rândul tău, fericit! 

 

ION ILIESCU, DOBORÂT DE VODKA ŞI LICHIORUL DE TRANDAFIRI!

Posted on by
Răspunde

NINA SI ION ILIESCU AU IMPLINIT IERI 60 DE ANI DE CASNICIE. CEI DOI SOTI N-AU SARBATORIT IN MOD DEOSEBIT ANIVERSAREA.

NINA SI ION ILIESCU S-AU CUNOSCUT IN 1948. AMANDOI ERAU TINERI SARACI SI ORFANI DE TATA.

CEI DOI SUNT NASCUTI LA O SINGURA ZI DIFERENTA. EL, PE 3 MARTIE 1930. EA, PE 4 MARTIE 1930.

ION ILIESCU: „A FOST DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE, DAR SI CONSOLIDATA RAPID”.

NINA SI ION ILIESCU S-AU CASATORIT LA VARSTA DE 21 DE ANI, PE 21 IULIE 1951.

ION ILIESCU ISI CONSIDERA SOTIA CEL MAI ACTIV CRITIC.

NINA ILIESCU A FOST MEREU O PERSOANA FOARTE DISCRETA. NINA ILIESCU NU A MERS IN NICIO DELEGATIE OFICIALA CU SOTUL SAU. DOAMNA NINA A ACORDAT FOARTE RAR INTERVIURI.

ION ILIESCU: „NINA ESTE SI MEDICUL MEU DE FAMILIE”.

 ION ILIESCU ADORA CIORBELE, IN SPECIAL CELE DE PESTE SI DE BURTA. ION ILIESCU MARTURISESTE CA S-A IMBATAT O SINGURA DATA IN VIATA, IN STUDENTIE.

Acestea sunt câteva dintre mărturisirile pe care Ion Iliescu le-a făcut în cadrul unui interviu eveniment acordat Poveştirilor Adevărate.

Fostul Preşedinte al României recunoaşte că s-a îmbătat o singură dată în viaţă, în studenţie, iar, de atunci, nu i-a mai trebuit să-şi înece minţile în alcool.

În plus, în cadrul interviului, a vorbit, pe larg, despre cei 60 de ani de căsnicie alături de doamna Nina. S-au îndrăgostit la prima vedere şi, de atunci, nimeni nu le-a mai putut opri dragostea. Nici distanţa, nici Securitatea, nimeni.

Iată, mai jos, interviul.

 

NINA ŞI ION ILIESCU, O IUBIRE CÂT O VIAŢĂ! INTERVIU EXCLUSIV

Posted on by
3

Am avut marea onoare de a realiza un interviu atipic cu fostul Preşedinte al României, Ion Iliescu. Pentru mine, ca jurnalist, este unul dintre cele mai importante reportaje de până acum.

Astăzi, cuplul Nina şi Ion Iliescu aniversează 60 de ani de căsnicie! O iubire cât o viaţă, pentru alţii!

Iar Ion Iliescu a acceptat să vorbească despre asta! Mie! Oamenii din breaslă ştiu că este un interviu de marcă. Nu pot să mă abţin să nu punctez asta.

Fostul Preşedinte face nişte dezvăluiri extraordinare: primele întâlniri cu doamna Nina, primul sărut, ceremonia săracă de căsătorie, greutăţile din cuplu şi chiar prima şi singura beţie din viaţa lui sau regimul alimentar care l-a menţinut în formă până la 81 de ani.

Nu pot să spun mai multe, dar vă garantez că veţi savura un reportaj senzaţional. Azi, la 16.30, la Poveştiri Adevărate, Acasă TV.