Am făcut, zilele trecute, un concurs, aici, pe blog. Premiul era mic, aproape simbolic: o carte.
Au fost, însă, oameni care s-au înscris imediat în concurs. M-au impresionat toți, toate comentariile lor, scrise cu patos, cu dragoste pentru cărți. Pentru că DA, paradoxal, mai există astfel de oameni și în vremurile astea.
Câștigătorul este Mădălina Ioana. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au scris. Toți meritau un premiu. Dar cartea va merge la Mădălina pentru că are doar 17 ani! Și la vârsta asta iubește enorm cărțile. Pentru că, spune ea, „dacă îți dorești să te regăsești și, în același timp să înveți, cel mai bun mod este o carte. Nu este o rușine să citești!!!„. Și pentru că eu încă mai cred într-un viitor frumos al acestei nații. Iar Mădălina îmi demonstrează că mai există speranță.
Mădălina, te aștept cu un comentariu aici și cu datele personale pe mailul de contact, ca să-ți trimit cartea.
Iată comentariul ei, în întregime:
„Recunosc ca experienta mea cu cartile a inceput la varsta de 16 ani, cam tarziu spre rusinea mea. In copilarie doar le rasfoiam si citeam printre randuri si hop-top afara la joaca dupa portia “zilnica” impusa de parinti. In urma cu un an mi-am bagat nasul in biblioteca mamei…am ramas uimita de coperti, stiu ca e o vorba “nu judeca cartile dupa coperta” dar pe mine ma fascinau pur si simplu. Mi-am zis daca o coperta imi poate atrage atentia atat de mult, oare cum e continutul? Prima carte citita…a fost un cvartet de carti romantice…Cvartetul mireselor de Nora Roberts. Recunosc sunt atrasa de mirese si tot ce tine de nunti, traditii iar aceste carti parca strigau sa le citesc. Am stat o zi si o noapte, “traind” doar cu apa pentru a citi cele 4 volume. La fiecare intamplare tensionata nu mai aveam rabdare sa dau pagina sa aflu ce se intampla. In clipa cand m-am apucat de citit carti “oficial” pot sa zic ca viata mi s-a schimbat. Nu stiam cate taine ascunse prezinta o carte, cate lucruri poti invata, cum te poti pune in locul personajelor si sa intelegi anumite situatii. Acum pot spune cu mana pe inima ca da am 17ani citesc si nu mi-e rusine sa impartasesc asta cu nimeni. Nu este saptamana in care sa nu citesc. Cititul a devenit un mod de relaxare…atunci cand citesc ma regasesc si ma simt cea mai fericita! Incerc cat pot sa ii sfatuiesc pe cei apropiati sa nu piarda timpul si sa puna mana pe o carte, deoarece cititul reprezinta un lucru important in cultura oamenilor. Pe unii i-am “molipsit” iar la altii mai am de lucrat, dar nu ma las. Daca acum un an imparteam cartile doar cu mama mea, acum am ajuns sa le impart cu prietenii si sa facem schimb de impresii. Chiar daca e un pas mic de a motiva alte persoane de aceeasi varsta sa citeasca eu cred ca acesti “mici pasi” conteaza in dezvoltarea lor. O mare dorinta a mea ar fi sa pot scrie romane precum autorii mei preferati, dar din pacate nu am acest dar. Asa ca raman la stadiul de cititor, pe viitor vreau sa fructific aceasta pasiune si sa nu ramana doar un hobby. Si in incheiere am un sfat pentru cei care nu au descoperit tainele cititului pana acum: daca iti doresti sa te regasesti si in acelasi timp sa inveti, cel mai bun mod este o carte. Nu este o rusine sa citesti!!!”
