Avem şi noi bun simţ! Nu în ţară, însă!

Am fost în vacanţă. Pe Coasta Cantabrică, în Spania, foarte aproape de Franţa.

O zonă fabuloasă, cu plaje cum nu am mai văzut nicăieri în Europa.

Cele mai curate plaje, cu cel mai fin nisip, pe care le-am văzut eu.

Şi, paradoxal, nu erau amenajate, dar erau înţesate de turişti! Trebuia să-ţi aduci de acasă absolut totul, de la prosoape, la umbreluţe şi până la mâncare! Găseai doar două- trei coşuri de gunoi la intrarea pe plajă.

Fenomenul flux- reflux este, însă, foarte puternic la ocean şi, ca să ajungi la valuri, trebuia să strabaţi distanţe foarte mari. Au fost plaje pe care am mers de la intrarea pe nisip până la valuri 2 km. Am rămas şi eu uimit de amploarea fenomenului.

Ca să eviţi tot felul de drumuri până la faleză, te aşezai foarte aproape de apă şi, după cum mai creştea nivelul oceanului, te tot mutai mai aproape de ţărm din oră în oră. În plus, se formau nişte băltoace minunate pentru copii, în care prichindeii stăteau ca în jacuzzi.

Dar, dincolo de frumuseţea peisajului aproape virgin şi a fenomenului flux- reflux nemaiîntâlnit, m-a minunat şi curăţenia plajelor.

Şi nu era o curăţenie menţinută cu utilaje, ci era menţinută de turişti. Cum spuneam, coşurile de gunoi erau la mare distanţă de locul în care îţi amplasai prosopul şi, totuşi, nimeni nu arunca nimic pe jos. Nici măcar mucurile de ţigară! Toţi turiştii îşi făceau pungi de gunoi şi le duceau, la sfârşitul zilei, la tomberon.

Şi erau şi români!!! Serios, români de-ai noştri, conaţionali, oameni cu care m-am şi conversat. Şi nici măcar ei nu concepeau că pot arunca acolo măcar un pet. „Cum să facem aşa ceva? Nu vedeţi cât de curat e nisipul?”

Dar eram în Spania, în Ţara Bascilor, o zonă extrem de civilizată. Iar ai noştri păreau de-ai locului pentru că adoptaseră imediat ideile spaniolilor pentru protejarea mediului.

La noi, în ţară, însă? De ce sunt plajele pline de pet-uri, de mucuri de ţigară şi de coceni de porumb? Iar argumentul „nu sunt coşuri de gunoi” nu e plauzibil. Nici acolo nu erau. Şi nu erau nici plaje concesionate către cineva care ar fi trebuit să aibă grijă de ele. Erau complet neamenajate pe sute de kilometri de coastă.

Explicaţi-mi voi de ce nu putem fi civilizaţi la noi în ţară? De ce trebuie să ne facem de râs mereu?

Până îmi găsiţi un răspuns, vă rog priviţi fotografiile. Am pozat plajele astea aproape în toate momentele zilei. Sunt superbe la orice oră!

VACANTA BILBAO 133 IMG_9053 IMG_9054 IMG_9055 IMG_9092 IMG_9158 IMG_9163 IMG_9172 IMG_9186 IMG_9272 IMG_9274 IMG_9299 IMG_9300 IMG_9301 IMG_9302 IMG_9303 IMG_9304 IMG_9306 IMG_9307 IMG_9308 VACANTA BILBAO 130 VACANTA BILBAO 131 VACANTA BILBAO 132

Arena finalei Uefa League- super civilizaţie!

102

Am fost în urmă cu ceva vreme şi am profitat de ocazie să vizitez şi terenul celor de la Ajax. Mâine se va juca acolo finala Uefa League, iar stadionul arată senzaţional!

În plus, am vrut să văd condiţiile de pregătire a unei mari echipe, pe care Steaua a reuşit, totuşi, să o elimine din competiţie, deşi pe acest teren echipa noastră a fost înfrântă.

Nu m-am putut, însă, abţine să nu-i arunc câteva glume „otrăvite” ghidului olandez. Că doar aveam motiv de mândrie, rar de altfel.

Stadionul arată superb, are vreo 40 de mii de locuri, totul e impecabil, de la tribune la gazon. Am mai văzut, însă, stadioane spectaculoase.

Două lucruri m-au dat, însă, pe spate:

1. Pe Ajax Arena, ai internet wireless gratuit!!! Cam cât de tare e asta? Aţi fost pe Arena Naţională de la noi? Nici nu poţi să dai telefon în interiorul stadionului. De internet wireless, nu putem nici să vorbim. La Amsterdam, însă, la intrarea în stadion, ai panouri care te anunţă că poţi să te bucuri de internet gratuit. Ţi se dau şi un username şi o parolă.

Şi totul se mişcă foarte bine. Viteză absolut decentă. L-am testat peste tot, din tribune şi până la firul ierbii. Merge perfect, în orice zona a stadionului.

2. Stadionul funcţionează cu 30% energie verde şi, până în 2015, va ajunge la un procent de 80-90%. În jurul lui sunt construite palete eoliene, care produc o parte din energia necesară luminilor şi instalaţiilor din arenă. Protecţia mediului este o preocupare importantă a patronilor de la Ajax, dar şi a întregului popor olandez. Cam prea tare şi asta! La noi? La noi, nici măcar copaci nu prea sunt prin jurul stadionului!

În fine, mâine se joacă pe acest stadion finala Uefa League. Merită din plin un astfel de eveniment. Echipele care se întâlnesc: Chelsea şi Benfica.

Eu ţin cu Chelsea! Tu?

Extravaganţele Amsterdamului! Ei n-au nevoie de pudibonzi!

Da, am fost la Amsterdam. Da, am văzut multe muzee. Da, am vizitat, însă şi Cartierul Roşu! Da, am trecut şi pe lângă celebrele cafenele! Da, m-au distrat toate suvenirurile cu tentă sexuală. M-a amuzat şi m-a uimit că se vând seminţe de canabis la florării, lângă toate celelalte plante. Doar atât, însă. Iar toate lucrurile astea le-am făcut eu şi toate celelalte zeci de mii de turişti din Amsterdam.

Vreau să precizez nişte lucruri din start, pentru a evita orice interpretări abjecte: consumul de droguri, fie şi uşoare, şi prostituţia sunt interzise în România. Reprezintă încălcări grave ale legii şi nu le încurajez sub nicio formă.

Olandezii au, însă, o mentalitate aparte şi ei au ales să le scoată de pe lista lucrurilor interzise. Este decizia lor. NU o comentez.

Nu pot să nu o sesizez, însă, pusă în practică la aproape fiecare colţ de stradă din Amsterdam.

În plus, toate aceste lucruri au devenit mari atracţii turiste. Străinii se înghesuie cu miile, la propriu, să viziteze Red District. 99% doar îl vizitează, merg acolo chiar şi cu copiii lor de mână. E fun, e un punct turistic. La fel se întâmplă şi în privinţa Coffee Shop-urilor. Cei mai mulţi turişti trec pe lângă ele, îi privesc pe cei din interior şi trec mai departe. În privinţa magazinelor de „vise”, e aceeaşi poveste. Localnicii cumpără, turiştii doar privesc.

Ce mi-a plăcut, însă, mie a fost LIBERTATEA din Amsterdam. Acolo, fiecare decide ce face cu corpul său, fiecare decide cum vrea să se distreze, fiecare decide doar pentru el şi nu-i pasă ce face cel de lângă el! De exemplu, au nişte fose în pieţele principale, la care bărbaţii se… „uşurează” de griji. Aceste dispozitive nu au pereţi, practic totul se întâmplă în văzul lumii. Şi nimeni nu are nimic împotrivă!

E cam greu de imaginat o astfel de libertate în România. Nouă ne place să hulim, să bârfim, să analizăm, să disecăm şi să aruncăm cu pietre.

Ei, însă, au decis că vor libertatea supremă. Şi sunt şi pregătiţi pentru asta, cred că aici, de fapt, cheia succesului. Trebuie să fii pregătit tu, individ, şi tu, societate, pentru o astfel de libertate. Eu cred că libertatea trebuie să fie dată de stat exact în doza pe care individul este pregătit să o primească.

Pentru că olandezii, deşi au libertate, ştiu să fie cumpătaţi. Nu am văzut scandaluri, nu am văzut drogaţi care să se ia aiurea de cineva pe stradă, nu am văzut mizerii de ghetou. Nu cred că noi am putea fi ca ei.

Dar ei fac zeci de milioane de euro din aceste atracţii „interzise”. Turiştii vin în Amsterdam pentru a vedea aceste „ciudăţenii”. Consumă servicii locale, de la hoteluri, la restaurante şi la magazine. Şi toţi îşi cumpără şi suveniruri. Foarte multe. Dintr-astea indecente, pe care tu, în România, le ascunzi de teama  oprobriului (Atenţie! „oprobriu public”, deşi foarte folosit, e pleonasm).

Pozele de mai jos s-ar putea să vă şocheze. Nu e intenţia mea asta. Eu sunt deschis la minte şi sper că şi voi. Aceasta este, însă, o parte din realitatea din Amsterdam. Nu judecaţi, doar priviţi!

Atenţie, vin roiurile de biciclişti! Doamne, ce civilizaţie!

M-am reapucat de scris, după ce, recunosc, am tras chiulul vreo săptămână. Dar vin, acum cu subiecte noi şi, zic eu, interesante.

Vreau să vă povestesc, în mai multe articole, despre cele patru zile petrecute de curând la Amsterdam.

E un oraş extraordinar! Pur şi simplu! Extraordinar! E în top 3 preferinţe printre oraşele din Europa!

E un mare bazar, cred că acesta e cuvântul potrivit. Găseşti orice, pentru oricine. De la atracţii gratuite, la unele exorbitante. Dar e un oraş care predă, zilnic, zecilor de mii de turişti o mare lecţie de civilizaţie! Nicăieri în Europa, cel puţin, nu am găsit atât de multă civilizaţie. Sincer, am rămas interzis în privinţa asta.

Da, e un oraş renumit pentru sex şi consumul de droguri, dar este oraşul cu cel mai frumos trafic pe care l-am văzut eu vreodată. Despre asta vreau să vă vorbesc astăzi: traficul rutier în Amsterdam.

De fapt, nu prea există maşini. Nu am văzut ambuteiaje, deşi străzile au, cele mai multe, o singură bandă pe sens.

Asta pentru că 99% dintre locuitori circulă cu bicicletele! E uimitor! Indiferent de vremea de afară, toţi merg pe bicicletă! Şi, uneori, sunt şi câte trei patru pe o singură bicicletă! Există până şi taxiuri bicicletă! E fenomenal!

Da, au piste speciale pentru ei!

Da, sunt încurajaţi, dar şi forţaţi să meargă pe bicicletă! Taxele pentru accesul în centrul oraşului cu maşina sunt foarte mari. 

Da, sunt foarte mândri şi posesivi în privinţa drepturilor lor! Dau fără milă peste pietonii aflaţi pe pistele lor şi nu doar pe piste! Practic, pietonul este cel obligat să fie atent la biciclişti şi nu invers, chiar dacă bietul pieton stă pe trotuar. Oricând se poate trezi cu vreun biciclist în spate. 

Da, au parcări imense unde să-şi lase bicicletele! Sunt mii de astfel de vehicule staţionate în acele locuri!

Da, au spaţii special create pentru depozitarea bicicletelor în trenuri, în cazul în care locuiesc în periferie şi trebuie să ajungă la serviciu în centru! Aaaa, şi trenurile şi tramvaiele circulă ceas! Ajung exact la ora trecută pe panourile electronice!

Da, noi nu avem nimic din toate astea! Dar mi-e teamă că nu s-ar schimba nimic chiar dacă am avea toate aceste facilităţi. Pentru că nu avem, în primul rând, mentalitatea olandeză!

Mentalitatea de a proteja mediul, de a face sport! Noi, la fiecare ploaie, uităm de toate astea şi ne urcăm în maşini. Preferăm să stăm ore în trafic, decât să suportăm zece minute cu bicicleta pe ploaie! Preferăm să stăm la căldurica din maşină, decât să ni se înroşească obrajii de frig!

Uitaţi-vă puţin la pozele de mai jos. Dumnezeule, cât de frumoşi sunt oamenii ăştia pe bicicletele lor! Cât de fericiţi sunt alături de copiii lor puşi în roabele- bicicletă!

Şi, acum, vă întreb: pe când şi la noi aşa ceva? Pe când vom îndrăzni să ne lăsăm maşinile acasă, indiferent de vreme.

Nişte civilizaţie… Pe când şi la noi?

Acestea sunt nişte cutii pentru reciclare. Le-am întâlnit pe afară şi am rămas, din nou, uimit de nivelul de civilizaţie la care au ajuns unii.

În acest cutii, oamenii vin şi aruncă absolut tot ce nu le mai trebuie. Nu gunoaie, ci lucruri din care se mai poate recupera ceva. De la electronice, la încălţăminte.

Vă mai amintiţi ce se întâmpla la noi cu programul „Rabla la electronice”? Oamenii scoteau în faţa blocului calculatoarele uzate, de exemplu, şi angajaţii de la primărie veneau să le ridice. De multe ori, însă, aceste electronice uzate nu mai erau găsite de cei de la primărie pentru că, tot timpul, cuiva i se păreau încă folositoare şi şi le însuşea. Tocmai de aceea, probabil, programul a luat sfârşit.

Ei bine, aceste cutii sunt tocmai pentru astfel de programe. Nimeni nu se urcă în ele, să-şi aleagă ceva „bun” pentru el”. Nimeni.

La noi, însă, ce credeţi că s-ar întâmpla cu ele?

ŞI UITE CUM INNA A FOST PRIMA CARE A ÎNCERCAT SĂ CÂNTE PE ARENA NAŢIONALĂ!!!

Ce Rolling Stones, ce AC/DC, ce Bon Jovi?!! Inna e campioana! Aseară, a devenit primul artist din lume care a cântat pe Arena Naţională! Ce onoare, ce moment istoric!

Iar Inna a încercat! A luptat, s-a zbătut! Cam la fel ca şi echipa naţională. Dar a ajuns la fel ca gazonul de pe teren. Praf şi pulbere! După vreo câteva tentative de triluri eşuate, organizatorii şi-au dat seama că săraca Inna nu poate mai mult şi au dat muzica mai tare să-i acopere vocea falsă.

A venit apoi Marcel Pavel! Ce voce, ce timbru, fantastic! Ni s-a încreţit tuturor pielea pe pâini.

Azi, am aflat că ar fi dat-o şi el în bară. Măcar dacă ar fi nimerit şi ai noştri bara! Dar nici de asta nu au fost în stare! În fine, Marcel a cântat versurile imnului într-o manieră inedită. Într-un fel mai mobilizator, spune el. În plus, a avut acordul Federaţiei.  Neinspirată decizie, totuşi, spun mulţi.

Şi, într-un final a venit meciul! După sloganul ANGAJĂM BALERINE, ai noştri au făcut piruete ca lebedele. Şi cam atât! Nu, însă, pe parchet, ci într-un fel de nisip poreclit „gazon”. Îmi venea să intru în pământ de ruşine când vedeam cum îşi rup francezii picioarele în brazdele noastre.

În fine, a fost, totuşi, ceva superb: atmosfera. O nebunie extraordinară, zeci de mii de oameni care strigau într-un singur glas.

Civilizaţie: nimeni nu s-a bătut, nimeni nu a mâncat seminţe, nimeni nu a fumat pe stadion. Am putut merge cu soţia la meci!!! Asta da realizare pentru România noastră.

Au strigat ai lor „Allez, Les Bleus!”.

Am strigat şi noi „Hai, România!”. Ne-am adus, totuşi, în anumite momente că suntem din Balcani şi le-am zis printre dinţi „Pe ei, pe mama lor!”. De parcă mamele lor sau ei ar fi ştiut vreo boabă de română.

Ne-am uşurat, însă, cu toţii la final. Într-un cor de fluierături prelungi! Măcar să-i huiduim, dacă altceva nu merită. Da, a fost păcat să-ţi huidui echipa naţională la un astfel de eveniment. Au jucat, totuşi, cu Franţa, echipă mare. Au fost, însă, vremuri când nu ne temeam de nimeni. Nici de Franţa, nici de Argentina, nici de Brazilia. De nimeni.

Acum, ne-a rămas, din păcate, doar huiduiala. Şi la asta chiar ne pricepem! Cu toate problemele cotidiene ale românului, „huo” vine din străfundul sufletului şi ajunge pe buze cu forţa unei bombe. Măcar la asta suntem campioni! Bravo, România!