Vii la mine vara asta? Fac eu cinste!

FB-cover_Il-FortinoCând te arde soarele și-n jurul tău totul e uscat, când Bucureștiul e plin de praf și aerul condiționat din mașină nu mai face față, când copilul îți spune că vrea „la apă”, tu unde ți-ai dori să fii?

Îți dau un sfat: ia-ți familia, împachetați-vă costumele de baie și hai la mine! Hai la destinația mea de vacanță din vara asta!

Se numește „Il Fortino Private Beach by Dan Cruceru” și e prima plajă de familie de pe litoralul românesc. E castelul nostru de poveste, este fortăreața în care cu toții ne simțim în siguranță și unde scriem, împreună, cele mai frumoase povești din vara asta.

Poate, până acum, nu-ți plăcea litoralul românesc. În multe locuri, era mizerie, te simțeai ofensat de prețurile prea mari sau de nesimțirea chelnerilor, trebuia să scoți bani pentru orice și plecai mai stresat decât veniseși, din cauza boxelor cu „bumpți- bumpți” care-ți făceau creierul să urle „Liniște!”.

Ei bine, am trecut și eu prin asta, dar, la Il Fortino, la plaja mea, lucrurile vor sta altfel. Fiecare membru al familiei va fi tratat cu respect și cu simpatie, va fi tratat ca un prieten de familie, un prieten drag care vine în vizită și, pentru care, vei pune pe masă tot ce ai mai bun.

Doamnele și domnișoarele vor avea la dispoziție o zonă de masaj de relaxare. Vor avea „colțul lor de mondenități”, cu lecturi de dragoste sau reviste glam.

Bărbații vor fi tratați ca niște cavaleri porniți să învingă balaurul. Iar, pe plajă, balaurul nu poate fi decât… o halbă rece cu bere. Sau mai multe, în funcție de puterea voinicului. Ne duelăm în competiții de table, cu premii din partea casei.

Copiii vor fi cei mai răsfățați vizitatori. Au mega-locul lor de joacă, cu cort de colorat, cu ditamai piscina și cu o trambulină profesională.

Adolescenții și nu numai vor avea acces gratuit la wi-fi. Nu de alta, dar pozele cu marea în spate sunt cele care strâng cele mai multe like-uri pe facebook.

Toți membrii familiei, toți prietenii Il Fortino, vor avea acces la dușuri. Tot gratuit, pentru că așa ar trebui să fie.

Iar, seara, continuăm să ne scriem povestea estivală. Cea mai mare structură de proiecție din zonă va completa peisajul. Vedem meciuri live, filme vechi și chiar desene animate. Și, dacă ne-ai călcat pragul în timpul zilei, îți dăm și o bere din partea casei. Și că veni vorba, la o bere rece, știm că merge și o felie de pizza. Și să vezi ce pizza știm să facem! De-ți plouă-n gură!

Ascultăm și ceva muzică bună. Poate ne și cântă cineva cunoscut. Dacă nu, oricum știu că, printre voinici și prințese, va îndrăzni cineva să se înscrie la karaoke.

Toate serviciile astea vor costa puțin, foarte puțin, cum spune reclama. Nu mai mult decât prețul unui șezlong în zonă. Iar restul vine din partea mea. Doar v-am promis că fac cinste!

Iar eu voi fi amfitrionul vostru. Toată vara mă veți găsi la Il Fortino. Îi voi antrena în competiții inedite pe cei mici și îi voi cinsti pe adulți ca pe prietenii mei de-o viață.

Notează adresa:

Plaja „Il Fortino Private Beach by Dan Cruceru”

Bulevardul Mamaia 1, lângă hotelul Bavaria Blu și Radio Vacanța.

Și da-mi și un like pe facebook, ca să se ducă vorba și să ne distrăm în gașcă.

www.facebook.com/pages/Il-Fortino-Private-Beach/

Ce zici? Îți place ideea mea? Ne vedem la vară să-ți dau o bere rece?

Secretul unei petreceri de succes

sophie_2014-442

Cum poți face un copil să se distreze cu adevărat de ziua lui? Nu-i așa că ați fost la multe petreceri pentru copii, la care, de fapt, copiii s-au distrat cel mai puțin și totul părea mai degrabă o petrecere pentru adulți? Micuții stăteau într-un colț, la o masă mică, iar restul localului era plin cu mese pentru adulți. De fapt, erau mai mulți părinți decât copii și micuții se plictiseau.

Eu asta am încercat să evit de ziua Sophiei mele și mă pot mândri că am organizat o petrecere grozavă. Iată câteva ponturi:

– Faceți petrecerea cât mai aproape de casă. Cu cât veți căuta un loc de joacă frumos, dar departe de casă, cu atât mai puțini copii ai vecinilor vor veni la petrecere. Adulții sunt comozi și vor găsi sute de scuze pentru a nu-și aduce micuții la petrecere. Noi avem norocul de a avea un loc de joacă, cu două leagăne și un balansoar, chiar în cartier. Nu e mare lucru, dar e un spațiu deschis destul de mare. Așa că mai aproape decât acasă, nu există.

sophie_2014-516

– Aduceți cât mai multe atracții pentru copii. Cum faci asta ca să nu te coste prea mult? Îți pui mintea la contribuție, muncești singur și creezi ornamente, umfli baloane (eu singur am umflat vreo 100), încerci să transformi locul respectiv într-o zonă primitoare pentru copii, cât mai apropiată de universul lor.

sophie_2014-5

– Cereți ajutorul prietenilor. Cei din familie oricum te vor ajuta necondiționat și, dacă ai prieteni care au cu ce să te ajute, o vor face pentru că e vorba despre un copil. Cu toții sunt sensibili la bucuria micuților și vor sări imediat să te ajute. Eu am norocul de a avea mulți prieteni din domeniul distracției pentru copii pentru că, în ultimii trei ani, am umblat la zeci de evenimente și petreceri pentru micuți. Trebuia să găsim metode noi de distracție pentru Sophia cel puțin o dată pe week-end. Așa se face că Mirela Retegan a fost prima care a răspuns pozitiv invitației mele la petrecere. Mirela este „doamna prezentatoare” din Gașca Zurli. Cine e Gașca Zurli? Din punctul meu de vedere, dar mai ales al Sophiei, care este topită după ei, cea mai tare trupă de teatru pentru copii din România. Și, așa cum mă așteptam, au făcut un spectacol memorabil, de ne-am băgat și noi, adulții, în distracția copiilor.

sophie_2014-361 sophie_2014-360 sophie_2014-359 sophie_2014-358 sophie_2014-355 sophie_2014-354 sophie_2014-364 sophie_2014-367 sophie_2014-392

 

– Un animator trebuie să fie prezent. Face jocuri de încălzire cu micuții, la începutul petrecerii, apoi, îi ține conectați toată seară, iar părinții pot savura liniștiți o bere.

sophie_2014-18 sophie_2014-109 sophie_2014-165

– Eu am completat peisajul cu o fantezie gonflabilă (la final, ne-am țopăit și noi adulții pe ea), niște vată de zahăr, niște minuni de brioșe făcute de prietenii de la cupcakephilosophy (Doamne, ce bune au fost! Ne-am bătut cu copiii pe ele!) și mâncare pentru copii gătită chiar de bunici, în casă (ciocănele de pui și bebe-morcovei).

sophie_2014-152 sophie_2014-16 sophie_2014-29 sophie_2014-56 sophie_2014-49

– Aveți grijă de unde alegeți tortul. Aducerea tortului este momentul culminant al serii și trebuie să fie perfect. Tortul trebuie să arate bine, să fie atractiv pentru copii, dar trebuie să fie și foarte gustos, ușor și sănătos. Căutați să fie realizat din produse cât mai naturale. Cofetăria Dor De Dulce ne-a făcut un tort senzațional. N-a rămas nici măcar o firimitură la finalul petrecerii.

sophie_2014-571 sophie_2014-566 sophie_2014-567 sophie_2014-578

– Adulții nu sunt importanți la petrecerea copiilor. Nu vă faceți griji pentru ei. Dacă ar fi ziua ta, da, ar trebui să îi tratezi cu foarte multe. Așa, ei știu că vin la o petrecere pentru copii și nu se așteaptă la prea multe. Niște bere rece, apă și alune le sunt suficiente. Tabloul devine perfect pentru ei când își văd micuții că se distrează ca niciodată.

– Nu în ultimul rând, trebuie să aveți un fotograf profesionist la petrecere. Trebuie să aveți niște poze frumoase, pe care să le analizați a doua zi și să râdeți din nou de fețele voastre de oameni  mari, care, pentru o seară, au dat în mintea copiilor. Ticu, prietenul meu, a scos niște imagini senzație. Face el fotografie de nuntă, dar ne-a dat pe spate și cu pozele de la petrecerea pentru copii.

Una peste alta, toți cei prezenți s-au declarat încântați, la finalul serii. Poate că au fost politicoși. Fotografiile vorbesc, însă, de la sine.

Bărbatul adevărat e însurat!

sursa google

sursa google

Până să se însoare, bărbatul e ca un leuț. Aleargă mult, în goana după pradă, consumă energie aiurea, e într-o continuă căutare. Se ia la bătaie pentru supremație, e fugărit, e alungat sau reputează victorii punctuale. Nu are timp să respire, să se bucure de ce are, e într-o competiție continuă. Stă cu capul plecat, uitându-se mai degrabă la pașii pe care trebuie să-i facă, decât la ce are în față.

Odată însurat, bărbatul se transformă. Dintr-o dată, își îndreaptă coloana, ridică fruntea și privește. E liniștit, e împăcat, e senin. Se oprește din alergat. Știe clar unde este, unde trebuie să ajungă în fiecare seară, știe ce-l așteaptă. Capătă predictibilitate.

Devine leu adevărat, devine adult, devine serios, devine animalul pe care se poate baza ceata lui. Nu mai intră în competiții. Nu are de ce! Pentru că este, deja, câștigător!

Are timp să contemple, să simtă, să trăiască ce a construit până atunci.

Și, odată ce-i apare și un moștenitor, devine împlinit. Acel leu care-și protejează puiii, care le dă siguranță.

Atunci devine cu adevărat respectat. Se plimbă mândru, cu pieptul umflat, căci are cu ce! El a realizat multe, pe când cei din jurul lui aproape nimic!

Leoaicele tinere se uită admirativ la el și invidios la cea de lângă el. Lui îi plac privirile lor, dar îi place și mai mult să le ignore! Pentru că poate! Se apleacă încet și își ia puiul în brațe. Știe că ele încă îl privesc. Îl îmbrățișează și îl sărută. Iar leoaicele tinere răsuflă și cad pe spate. „Doamne, ce bărbat!”

Pentru că așa este. Masculul devine bărbat adevărat de abia atunci când emană în jurul lui siguranță. Siguranța unui cămin, siguranța afecțiunii permanente, siguranța procreării.

Și atunci este cu adevărat cool. Are un stil al lui, aparte. Nu monoton, nu insipid. Ci al lui. Stil de bărbat adevărat!

Ia ziceti doamnelor și domnișoarelor de câte ori ați oftat după un bărbat care plimbă un căruț sau care își strânge copilul în brațe?

E mai uşor să-ţi tragi o plasmă cu banii pe care i-ai da la veterinar!

M-am gândit mult înainte să scriu acest articol. E o problemă delicată şi stiu că mulţi vor fi împotriva mea.

Dar scriu aceste rânduri cu gândul la pitica mea. O strâng în braţe. O iubesc nespus şi mă trec fiori reci de spaimă. E încă lângă mine, e în viaţă, sănătoasă.

Ionuţ, însă, nu mai este. Avea doar patru ani şi era un copil frumos. Din păcate, a suferit o tragedie. Uman, atât eu cât şi Cristina suntem şocaţi. Cristina a vrut chiar să meargă la biserica unde e depus Ionuţ, şi să depună o coroană de flori, să vorbească cu părinţii micuţului, să-i mai consoleze. Am oprit-o pentru că, deşi e un gest venit din suflet, s-ar găsi clevetitori care l-ar interpreta aiurea.

Cum spuneam, suntem şocaţi. Ne vin lacrimi în ochi de fiecare dată când auzim ştiri despre bietul copil. Şi suntem doar părinţi. Nu părinţii lui.

Nu vrem şi nu putem să ne închipuim ce este în sufletul părinţilor lui Ionut. E o dramă mult prea mare ca să poţi să găseşti cuvinte ca s-o descrii.

Ionuţ s-a dus. Problema, însă, rămâne: câinii vagabonzi tot nu au stăpâni şi continuă să fie un mare pericol!

Sunt peste tot. Până şi în cartierul unde stăm sunt vreo 5-6. Au fost adoptaţi de cei care „iubesc” animalele. Şi nouă ne plac animalele. Diferenţa este că nu ne batem cu pumnul în piept şi nu le punem mai presus de fiinţa umana.

În acest cartier, sunt însă şi vreo 50 de copii. Până acum, nu a fost muşcat niciunul. Câinii i-au mârâit şi adulmecat, însă, de multe ori. Noi, părinţii, suntem pe fază şi îi supraveghem. Dar o singură secundă de neatenţie poate fi prea mult! O singură muşcătură a unui câine e suficientă pentru a desfigura un copil de câţiva anişori!

Cum spuneam, problematica este delicată. Inclusiv în cartierul meu, părerile sunt radicale. Iubitorii de animale insistă să fie menţinuţi câinii în cartier. Le dau de mâncare, îi alintă şi spun că păzesc zona. Nu şi-i iau, însă, în case sau în curţi. De ce? Mă depăşeşte.

În plus, când noi, părinţii, am chemat diferite asociaţii de protecţie a animalelor să-i ridice, a ieşit un tărăboi îngrozitor. Au fost oameni la un pas de a se lua la bătaie.

Aceşti oameni, „iubitori de animale”, ne avertizează că micuţii noştri trebuie supravegheaţi. Câinii n-au nicio vină, spun ei. Copiii sunt răi!

Dar copiii noştri au stăpâni! Câinii lor, nu!

Şi aici este întreaga problemă, o problemă naţională, de altfel.

De ce iubim animalele, în acest caz câinii, dar nu îi luăm în case? De ce nu îi îngrijim aşa cum trebuie, de ce nu le facem certificate, de ce nu-i trecem pe numele nostru, de ce nu îi vaccinăm, de ce nu răspundem de ei???

Pentru că ne este comod? Pentru că e uşor să dai nişte resturi de mâncare unor fiinţe amărâte. E uşor să le laşi un castron cu apă la intrarea în bloc.

Devine al naibii de greu, însă, atunci când animalul se îmbolnăveşte şi tu eşti stăpânul lui în acte. Trebuie să îl duci la veterinar, să cheltuieşti o grămadă de bani, să-i creezi un spaţiu adecvat la tine în casă.

Dar e mai comod ca în spaţiul ăla să-ţi tragi o plasmă cu banii pe care i-ai fi dat la veterinar! Că aşa suntem noi, românii, sau cel puţin marii „iubitori de animale”. Nişte farisei, care nu fac altceva decât să se bată cu pumnul în piept, sau, mai rău, să-i bată pe cei care vor să-şi apere copiii de pericolul câinilor „adoptaţi” din faţa blocului.

Vacile sunt tot fiinţe. Dar le mâncăm! Păsările sunt tot fiinţe, dar le mâncăm. Delfinii, nu mai zic. Dar sunt oameni care îi mănâncă. Şobolanii, gândacii- tot fiinţe. Dar îi stârpim imediat ce ne invadează teritoriul. Şi pentru toate aceste fiinţe, nimeni nu se mai bate cu pumnul în piept.

Nu sunt adeptul unei măsuri radicale. Eutanasierea este măsura extremă. Din păcate, cred că am ajuns în punctul în care este singura măsură. Asta pentru că fariseismul românesc e mult prea mare pentru a mai schimba ceva!

Adio, Ionut! Sper că moartea ta nu a fost în zadar!

Aş face orice pentru zâmbetul fetiţei mele

piscina-18

Cam ăsta a fost şi sloganul poveştii de aseară.

Să vă explic: pentru că Sophia este prea mică, nu putem să o ducem la piscine amenajate. Nivelul de clor e prea ridicat pentru pielea ei sensibilă. În plus, la mare, nu ajungi în fiecare zi.

Aşa că, i-am cumpărat o piscină pentru acasă, în curte. După cum vedeţi e o fiţă, deşi preţul chiar a fost modic. Are tobogan, palmier, e faină.

Bun. Aseară, când am ajuns acasă, toată familia mă aştepta nerăbdătoare să umflu piscina. M-am chinuit cu aerul din plămâni vreo 10 minute şi am realizat că nu am nicio şansă.

Aşa că am purces spre vulcanizarea din colţ. Mi-am luat companion pe bunul prieten Ticu, vinovatul pentru pozele ulterioare. La dus, a fost uşor, evident. La întoarcere, am fost de râsul tuturor că am mers vreo 500 de metri cu piscina în cap.

În fine, zic să vedem ce reacţie stârneşte. O aşezăm la Ticu în curte, tot el e vinovat şi de lipsa gazonului. 🙁 Fără apă, doar să se joace Sophia şi Vlad, băieţelul lui Ticu, puţin.

Ei, dar în cartierul nostru sunt vreo 50 de copii, apropiaţi de vârstă. Ghici ce? În 10 minute, aveam vreo 20 dintre ei în curte, călare în, pe şi pe lângă piscină. Un haos total!

Dar, cât de frumos a putut fi! S-au jucat vreo jumătate de oră încontinuu, s-au bucurat, au fost fericiţi. Pozele sunt grăitoare.

Iar, pentru mine, a fost o bucurie la fel de mare. Am fost fericit că i-am văzut zâmbind pe toţi, că am văzut-o pe Sophia în mijlocul unei găşti frumoase de prichindei, aşa cum ne jucam noi, pe vremuri. 

Din păcate, din motive de igienă şi siguranţă în privinţa sănătăţii copiilor, voi muta piscina, odată umplută cu apă, într-un colţ mai ferit.

Mă gândesc serios să cumpăr, însă, un mare tobogan gonflabil pentru toţi copiii din cartier. Voi ce ziceţi?

PRIMA DRAGOSTE! AMORURILE SOPHIEI MĂ ÎNGROZESC DEJA!

La mare, Sophia Maria a avut prima ei… dragoste. S-a împrietenit atât de tare cu un băieţel, încât au plâns unul după celălalt.

Şi are doar 11 luni! Vă daţi seama?! Pe mine, deja, mă îngrozeşte precocitatea aceasta a copiilor. Mai ales că sunt tată de fată!

Vă daţi seama ce e în sufletul meu? Şi eu m-am îndrăgostit prima oară de timpuriu, pe la 3- 4 ani, dar nici aşa!

Sper, totuşi, ca atunci când va fi vorba de ieşiri cu vreun iubit, să fiu suficient de deschis la minte. Sper să înţeleg că sunt etape şi etape şi că domnişorica trebuie să găsească în taică-su şi un prieten, nu doar un părinte.

Sper să mi-o apropii atât de mult, încât să vină să-mi spună totul, să nu cumva să ajungem la ruptura dintre generaţii.

Off, Doamne! Ce greu va fi! Mă gândesc foarte serios să-mi iau câteva pistoale! Aşa… preventiv… pentru vreun dobitoc care va vrea să profite de fiică- mea!

Voi când v-aţi îndrăgostit prima oară?

PUŢIN EFORT PENTRU COPII

Organizaţia „Salvaţi Copiii” ne-a invitat, în acest week-end, la o acţiune pentru ajutorarea copiilor nevoiaşi.

Concret, a fost un maraton de alergare de 24 de ore, la care se putea înscrie oricine. Am alergat şi noi, fiecare după puteri. 1 km, 2, zece minute, 15, 30 sau chiar câteva ore, câţiva atleţi de performanţă.

Şi a meritat! Pentru doar câteva minute de efort şi de transpiraţie, chiar a meritat. Şi le-am cerut să mă mai cheme pentru că voi accepta oricând să particip la astfel de evenimente.

 

STATUL NU VREA SĂ NE IA BANII PE IMPOZITE! EU ASTA ÎNȚELEG…

Mi-e groază să ajung la ghișeele de la stat. V-am mai povestit, am mai urlat, m-am mai plâns.

Azi, mi-a venit iar rândul la coada de la administrația financiară. Pentru că, oricând te-ai duce, tot nimerești la o coadă.

Am fost să-mi declar drepturile de autor. Că, deh, sunt cetățean cinstit, care vrea să aibă dările către stat la zi. Am stat o oră la coadă, printre contribuabili supărați și încinși de căldura de afară. A trebuit să înfrunt și dezinteresul funcționarului de la ghișeu, și el toropit de căldură, dar și sictirit de avalanșa de cetățeni. Una peste alta, o oră petrecută în cel mai superb mod posibil. Dar mă pot declara fericit! Am terminat depunerea documentelor! OLE! Mai ales că am completat și niște formulare suplimentare pentru donarea celor 2% din impozit către o fundație umanitară. (Eu am optat pentru o fundație la început de drum, dar cu planuri mari- ALEGE-ȚI VIITORUL).

Una peste alta, dezastru, dar bine că am terminat. Am scăpat pentru un an! Poate la anul va fi mai bine! Deși, mentalitatea funcționarilor actuali cred că nu poate fi schimbată decât prin dispariția lor naturală.

În fine, după administrația financiară, am mers, la un CEC, să-mi plătesc și impozitele către primărie. Ei, și aici au apărut noutățile! Vești proaste, evident, că doar nu credeți că primești vești bune de la stat!

Prima- am de achitat o amendă de la Rutieră! HA? De unde, că nu m-a oprit nimeni, nu am primit nimic în poștă, nicio înștiințare. Doamna de la ghișeu a ridicat din umeri, îndreptându-mă către Poliție. Cică să întreb acolo. Bine, zic, am avut o amendă pentru lipsa rovignetei, dar am plătit-o! Am și trimis chitanța către poliție, nu știți nimic de asta? Păi, nu. Că, deși, sunt obligați să trimită chitanța mai departe, către administrațiile financiare, polițiștii nu fac asta. Și dvs vă treziți cu restanțe! Păi și eu ce fac? Păi verificați dacă ați mai păstrat o copie a chitanței și mai faceți un drum la administrația financiară ca să vă șteargă datoria! Păi de acolo vin! Păi, ghinion, în altă zi, mai faceți un drum.

A doua- știți aș vrea să plătesc impozitul pe apartament. Păi în ce sector e apartamentul? Păi, în 2! Nasol, trebuie să căutați un CEC din sectorul 2, acesta este în sectorul 3! HA? Nu există o bază de date la nivel de București? Nu-ți poți plăti impozitul oriunde? Nu! Aha! Nașpa, încă un drum, în altă zi!

A treia- aș vrea să plătesc măcar impozitul pentru apartamentul unei rude. E aici, în sectorul 3. Păi, spuneți-mi numele. Zic, bagă în baza de date! Iar surpriză! Doamna deține în copropritate cu soțul apartamentul respectiv. De anul acesta, nu se mai poate plăti la comun! Trebuie să se ducă ei, doi, la administrația financiară, să-și separe ROL-urile și să plătească fiecare câte o jumătate din impozit! Serios? Nu pot să cred! Adică, cel mai bine ar fi să nu cumperi nimic cu nevasta, că nu poți plăti impozitul! Tare!

Trag linie și concluzionez: avem un stat care se plânge că n-are bani de pensii, de salarii, că rata de plată a impozitelor este scăzută. Păi, cum (înjurătură, imposibil de publicat) să strângă impozite, când contribuabilul trebuie să înfrunte atâta birocrație? Eu cred că, de fapt, statul nici nu vrea să ne ia banii. Probabil că n-are nevoie de ei! Zic și eu!

Voi ce credeți? Ați avut probleme la ghișeele de la stat?

 

CICĂ SĂ RECICLĂM… :(

Familia Pocora- Cruceru s-a pus pe reciclat. Cum gunoiul la noi nu este strâns selectiv, ne-am hotărât să strângem pet-urile în casă, în săculeţi.

În scurt timp, am umplut casa de sticle de plastic. La un moment dat, mă împiedicam de ele prin bucătărie, noaptea, pe întuneric. Evident, urmau urările de bine către sticle şi către cel care a avut ideea măreaţă.

În fine, după ce am strâns câţiva saci buni, am zis să-i ducem la centrul de reciclare. „Mamă, să vezi ce de bani luăm! Ne îmbogăţim!” 🙂

Lăsând gluma la o parte, mă aşteptam să ţi se plătească mai nimic, dar nici chiar aşa!

Priviţi o mostră de sumă primită:

0, 25 lei. Adica 25 de bani! Pe zece sticle! HA HA HA! Ce încurajaţi mai suntem să reciclăm!

Totuşi, e bine să nu ne gândim la bani atunci când facem astfel de gesturi. E bine să ne gândim la mediu, la natură şi la copiii noştri care vor avea nevoie şi ei de o natură măcar la fel de sănătoasă ca a noastră.

Voi reciclaţi?

 

MULTĂ DISTRACŢIE ŞI STRÂNGERE DE FONDURI! REŢETA PERFECTĂ!

Vă spuneam, ieri, despre acţiunea trustului Pro pentru ajutorarea copiilor de la Valea Plopului. Evident, am participat şi noi, cei de la Acasă. Toată gaşca! Am gătit şi apoi am vândut mâncarea tututor angajaţilor din trust. S-au strâns, în total, aproape 27.000 lei, sumă la care am contribuit şi noi într-o anumită măsură.

Am muncit cu sufletul şi a ieşit o treabă tare bună, spunem noi. În plus, ne-am şi distrat! Muuuult aş putea spune. Priviţi!