VIAŢĂ DE TĂTIC! ACUM E VIAŢĂ!

Dacă mai era nevoie, vă informez pe toţi că, de luni, sunt tătic. Între timp, au trecut şase zile minunate, cele mai frumoase din viaţa mea. Mi-am ţinut fetiţa în braţe, am hrănit-o, am alintat-o, am schimbat-o, i-am făcut băiţă. Totul cu mari emoţii provocate de teama de a nu o „strica”, după modelul păpuşilor din plastic. Ne-am descurcat, însă, de minune şi suntem toţi trei tare fericiţi.

Chiar acum sunt lângă pătuţul ei, o privesc şi nu-mi vine să cred că e a mea! Că eu am contribuit la realizarea acestei făpturi perfecte. Zâmbeşte! Ştiu că e, mai degrabă, un zâmbet instinctual şi nu-mi este adresat. Totuşi, mă gândesc că, dacă zâmbeşte, este sănătoasă şi se simte minunat, iar acest lucru mă face şi pe mine să zâmbesc, să fiu fericit.

Vă mulţumesc tuturor pentru gândurile bune adresate atât pe facebook, cât şi pe blog. Îmi cer iertare că v-am răspuns atât de târziu, dar, credeţi-mă, am fost… puţin ocupat. Pur şi simplu, nu-mi venea să mă despart de bebe. Şi, după cum vă povesteam, nici acum nu o fac. Scriu de lângă ea.

S-a trezit în mine un sentiment pe care nu l-am trăit vreodată. Nu ştiu dacă pot să-i spun încă sentiment patern, dar este ceva foarte puternic. Ceva care mă face fericit, dar, în acelaşi timp, gelos, posesiv. E a mea şi nu vreau să o împart cu nimeni! Poate doar cu maică-sa, dar asta pentru că trebuie să mănânce si micuta. Sunt atât de gelos, încât, i-am schimbat şoseţelele (vezi foto). Cristina îi pusese o pereche pe care schimba „I love mama”. Şi eu i-am scos una şi mi-am pus şi eu cu „I love papa”, deşi mi-e teamă că mesajul se referă doar la mâncare! 🙂 Oricum, iată că fetiţa noastră a ajuns să poarte şoseţele diferite!

Mă opresc din scris pentru că mă cheamă datoria. Trebuie schimbate nişte scutece! 🙂 Pentru informaţii suplimentare, găsiţi două reportăjele mai jos! Sper că nu v-am plictisit prea tare cu gândurile mele, dar asta mă preocupă cel mai mult acum. Pe cei care spun că i-am plictisit, deja, cu acest subiect, îi rog să aibă răbdare, voi reveni şi cu alte subiecte. Promit!


Dan Cruceru este tatal unei fetite de nota zece – VIDEO pe www.acasatv.ro


Dan Cruceru si-a dus fetita acasa pe www.acasatv.ro

A.M.R. 3: SĂ FIE „SOFIA MARIA CRUCERU”!

După lupte seculare, care au durat… câteva luni, ne-am decis asupra numelui fetiţei! Ne-au ajutat şi cititorii site-ului acasatv.ro, care ne-au dat o mulţime de sugestii şi ţin să le mulţumesc.

Aşadar, câştigătorul este…… SOFIA MARIA CRUCERU!

Fiecare dintre noi doi a ales câte un prenume, numele nefiind negociabil!

Şi acum explicaţia:

– Prenumele „Maria” mi-a plăcut mie, întotdeauna, foarte mult. E un nume simplu, românesc, frumos. În plus, este şi prenumele mamei mele. Aşa că, pentru mine, a fost destul de uşor să aleg.

– Prenumele „Sofia” l-a ales Cristina. A vrut ceva special şi, după ce a „lovit-o” inspiratia, s-a oprit asupra acestuia. În greacă, înseamnă „înţelepciune”. Pentru că, dincolo de sănătate, asta ne dorim de la cea mică: în viaţă, să fie înţeleaptă.

Mai avem, însă, o mică problemă. Cum să-i scriem în certificat prenumele de Sofia? Cu „f” sau cu „ph”? Sugestii?

A.M.R. 5: ŞEDINŢĂ FOTO CU BURTICI!

Cum timpul zboară ca gândul şi clipele minunate trec repede, ne-am gândit să imortalizăm bucuria prin care trecem noi acum. Aşa că am făcut… o mini-şedinţă foto, în camera bebeluşei. Ne-am jucat, am râs, ne-am pozat. Am dat puţin în mintea copiilor. Priviţi!

PS: Mulţumiri lui Constantin Antochi, fotograf profesionist, vecin şi, mai ales, prieten.

PS1: Aştept părerile voastre despre pozele astea acilişa!

 

A.M.R. 21: M-AM HOTĂRÂT: MĂ LAS DE MESERIE ŞI MĂ FAC… PISĂLOG!

„Fetiţa este un pic cam micuţă aşa că ar fi bine să mâncaţi mai multă carne!”. Acestea sunt cuvintele care m-au hotărât să-mi schimb meseria. Îi aparţin profesorului Herghelegiu, ecografistul nostru.

De ce s-a ajuns la asta? Pentru că, pe toată perioada sarcinii, Cristina a refuzat cu încăpăţânare să mânânce carne, sa-şi ia proteinele necesare copilului. Nu spun aici că a fost iresponsabilă, chiar a avut grijă în permanenţă să-i fie bine micuţei, numai că nu a suportat carnea. Pe căldurile astea, pur şi simplu nu o suporta. Prefera să mânânce un pepene întreg, decât să guste o bucăţică de carne.

În fine, după cuvintele medicului, am decis să iau atitudine. Mai sunt puţin peste două săptămâni până la naştere şi se mai pot face multe lucruri.

Aşa că mă reprofilez. Nu mai sunt jurnalist, prezentator, nici măcar iubit, soţ sau tată! Sunt doar… PISĂLOG!

E o meserie pe care eu vreau să o trec în nomenclator şi pe care, credeţi-mă, pot să o duc la nivel de artă.

De marţi, când am fost la control, şi până astăzi, Cristina a mâncat muuuulte proteine. Peşte, carne de vită, brânzeturi. Dimineaţa, la prânz şi seara. Cum aşa? Cu diversitate în alimentaţie, cu scos în oraş la restaurant (asta e, facem şi sacrificii), cu insistenţă, cu persuasiune, cu obligare, cu multă pisălogeală!

Bine, recunosc nici Cristina nu mai mârâie atunci când trebuie să mănânce. Chiar dacă nu îi place şi strâmbă din nas, a devenit foarte cooperantă.

A .M.R. 23: VINE, VINE…. NAŞTEREA!

„Cu deosebită bucurie în suflet, tinerii însurăţei X şi Y vă invită la ceremonia….”.

Cam aşa sună invitaţiile la nuntă. Le cunoaşteţi cu toţii. Ei bine, noi vă invităm la… naştere.

Cu deosebită bucurie în suflet, tinerii viitori părinţi Cristina şi Dan vă invită la naşterea fetiţei lor, care va avea loc luni, 22 august, orele 7.00- 7.30, la spitalul Sanador, Bucureşti!

În fine, dincolo de glumă, ideea este simplă: azi am fost la controlul de 36 de săptămâni şi doctorul a stabilit data naşterii prin cezariană: 22 august. Asta, evident, dacă micuţa noastră nu se va grăbi să ne cunoască mai devreme.

Vă ţin, însă, la curent. De principiu, chefuim pe 22!

A.M.R. 28: VACANŢĂ? CE-I AIA! TRECI LA SCHIMBAT SCUTECE! :)

Intrăm în luna august şi toată lumea e cu gândul la concediu. Unii se bucură, deja, de relaxare, alţii mai au puţin şi pleacă. În jurul meu se întâmplă exact la fel.

Îi invidiez sincer pe toţi cei cu concedii.

Ce frumos era odată în Taormina, în Antalia, în Sevilla, în Roma, ce vremuri?! Soare, plaja, piscină, sangria, limonadă, bere rece! Off, off!

 Vara asta e prima vară când stăm acasă! Şi eu şi Cristina ne simţim ca peştele pe uscat! Aproape în fiecare seară, ieşim în parc sau la terase ca să ne mai îndulcim melancolia.

Nu putem pleca nicăieri. Cristina mai are câteva săptămâni până la naştere şi chiar şi 2-3 ore de stat în maşină i-ar putea face rău. Deci până şi litoralul şi muntele autohtone sunt excluse. În plus, trebuie să stăm pe aproape de maternitate, Doamne fereşte, vine fetiţa mai devreme!

Aşa că, una peste alta, cu acest motiv în plus, de abia aşteptăm naşterea! Câteva luni mai târziu, ne vom putea lua şi noi concediu. O luăm cu noi şi pe cea mică, că doar e parte din familie!

Bine, totul se va schimba! Sau vom schimba… scutece, hăinuţe, păturici, lenjerii de pat. O veselie întreagă! Concediu să fie măcar! 🙂

LA CLĂTITE, ÎNAINTEEEEE!

Aruncarea asta mi-a iesit!

Eu şi Cristina suntem împreună de vreo patru ani! Ne înţelegem perfect în toate domeniile! Chiar şi în bucătărie! Nu găteşte vreunul!

Glumeam, dar recunosc că gătim destul de rar. Atât de rar, încât, de patru ani de când suntem împreună, nu am făcut vreodată clătite.

Dar, zilele astea, am spart gheaţa! De, pofte de graviduţă!

Şi ne-am pus pe făcut clătite. Fără lapte, că mie nu-mi place, doar cu apă mineral. Gemuri şi ciocolată din belşug, ca sa avem de unde alege.

Ne-am străduit, le-am preparat, le-am aruncat în aer ca să se rumenească frumos pe ambele părţi, am scăpat vreo câteva pe jos pentru că Cristina insista să mă uit în aparatul foto să am ce pune pe blog, le-am rulat, în fine, au ieşit foarte bune! Cel puţin asta credem noi, care le-am mâncat pe toate şi nu am murit!

Nu cred, totuşi, că vom repeta experimentul prea curând. Nu de alta, dar am făcut fum în toată casa.

 

A.M.R. 37: CAMERA E GATA!

Week-end-ul acesta am făcut unul dintre cele mai importante lucruri din viaţa mea. Am amenajat camera viitoarei noastre fetiţe. Cu multă dragoste, împreună cu Cristina.

 

Totul a venit de la sine, nu a fost vorba despre vreo obligaţie, ci doar despre încântare.

I-am cumpărat mobila- pătuţ, masă de înfăşat, dulăpior. Le-am montat pe toate şi apoi ne-am apucat de lipit stickere tematice. Pe un perete, am făcut gradina zoologică, cu tot felul de animaluţe. Pe un alt perete, dinozauri. Şi, în cer, printre norişori- spiriduşi care să o vegheze pe fetiţă.

Nu ştim dacă ii va plăcea această cameră. Noi speram că da. Nu ştim dacă celor care ne vor vizita le va plăcea. Nu ne interesează.

Tot ce contează este că a fost o cameră amenajată cu mult suflet, cu multă dragoste şi drăgălăşenie.

Vouă cum vi se pare?

 

A.M.R. 49: Frustrări de viitor tătic

UPDATE: CINCI MINUTE  CU TOT CU PRELUDIU! 🙂

Mai nou, mă numesc Speedy Gonzales! Hariba, ariba, andale, andale!

Sau Zburătorul! Nici nu-ţi dai seama cât de rapid e!

Sau era replica din Fast and Furious- „You owe me a ten seconds car”. La mine e vorba despre „a five seconds car”. Sunt mai fast decât fast and furious.

Haideţi să fim serioşi! Facem din ţânţar armăsar toate prostiile! Ceea ce a pornit ca o glumă s-a transformat într-un lucru jenant. Am fost preluat de vreo două tabloide şi sunt unii care, deja, mă critică pentru că vorbesc despre viaţa mea sexuală.

Nu este cazul despre aşa ceva. Nu aş povesti vreodată despre ce se întâmplă între mine şi soţia mea. E un lucru foarte privat şi foarte intim.

Ce am vrut eu să fac a fost să evidenţiez dilemele din mintea unui viitor tătic. Am crezut că am fost suficient de clar. Am folosit formula “cinci minute” pentru a scoate în evidenţă imensa diferenţă comparativ cu 30 de ani. Puteau fi “zece minute”, “15 minute”, “cinci ore”, nu asta contează.

Importante erau gândurile, dilemele mele pe care am încercat să vi le împărtăşesc cu umor!

Poate, acum, textul de mai jos se înţelege cum trebuie!

**********************************************

Cum se poate ca, în doar cinci minute de efort, să realizezi cel mai important lucru din viaţa ta?!

Toată lumea îmi spune „Copilul este cel mai important lucru din viaţa ta!” sau „O să vedeţi, fetiţa va fi cel mai frumos lucru din vieţile voastre!” sau „Până acum ai trăit degeaba, de abia de acum viaţa ta începe!”.

Să mor dacă mai înţeleg ceva! Mă simt revoltat, supărat, filozofia mea de viaţă este dată peste cap!

Am muncit 30 de ani ca să ajung undeva, am cotit sute de cărţi, am lucrat de dimineaţa până noaptea târziu, am îndurat invidii, răutăţi, sarcini extreme, totul pentru a reuşi în viaţă. Am strâns din dinţi şi am încercat să scot capul în faţă, să mă ridic din mulţime, din anonimat.

Nu ştiu dacă am reuşit sau nu, dar, cu siguranţă, am muncit pe rupte pentru asta.

Şi, acum, după 30 de ani de eforturi, vine unul şi-mi spune că fetiţa va fi cel mai important lucru din viaţa mea. Iar pentru crearea ei am muncit doar cinci minute. (bine, o oră, ca să mă laud!)!

Mi se pare tare nedrept. Strigător la cer! 🙂

Să ne înţelegem: îmi doresc enorm copilul acesta, dar chiar să încline balanţa atât de mult?! Să ia faţa a 30 de ani de muncă?

Păi dacă ştiam eu acum zece ani de treaba asta, nu mă puneam pe făcut copii! Mulţi! Fără număr! Şi atunci să vezi ce împlinit eram! 🙂