De Dragobete, from Tehran with love!


IMG_3005

Așa arată femeile iraniene.

 

IMG_2991

Sunt niște umbre.
IMG_2998Unele dintre cele mai tinere încearcă să fure, într-un fel, moda despre care citesc în revistele occidentale aduse de prietenii veniți în vizită, în țara lor. Într-un fel. E destul de greu să spui că ești „fashion” doar schimbând ochelarii sau geanta. Dar, pentru ele, este un mare gest de curaj și de rebeliune.

Cele bătrâne cară sacoșe, nu genți. Se duc la piață, nu la mall-uri.

Nu știu dacă au auzit de Vuitton, Armani sau Channel. Cică ar avea și mall-uri în Teheran. Cu siguranță nu și în altă parte. Și doar unele brand-uri internaționale, foarte puține și adaptate cerințelor tradiției.

Femeile din Iran nu stau în același loc în autobuz cu bărbații. Ei stau în față, ele în spate.

Iranienii nu au Facebook. Este considerat prea vulgar, prea promiscuu, așa că a fost blocat.

Femeile din Iran nu vin la competițiile sportive masculine. Spun că, acolo, bărbații folosesc cuvinte foarte dure, care pe ele le-ar ofensa. Așa că lipsa lor de pe teren nu este o interdicție pentru ele, ci o formă de protecție.

Femeile iraniene nu dansează în public.

Virginitatea este foarte importantă pentru a se putea căsători. Multe dintre cele care au cunoscut dragostea trupească înaintea căsătoriei sfârșesc pe străzi ca prostituate. Nimeni nu le mai ia de soațe și prostituția devine singura lor șansă de supraviețuire.

Femeile iraniene nu pot fi luate de mână în public, nici măcar de soții lor. Sărutările furate pe stradă sunt adevărate blasfemii. Iar sexul în mașină este condamnat cu lovituri de bice. De altfel, doar cuplurile străine scapă astfel de gesturi și sunt imediat condamnate de cei din jurul lor măcar prin priviri pline de ură sau prin apostrofări. Cuplurile autohtone nici măcar nu concep așa ceva, nu este în cultura lor.

Femeile iraniene nu merg la spa în același timp cu bărbații. Au programe diferite. Pentru că, nimeni nu are voie să le vadă trupul. Excepție fac soțul, tatăl, unchiul și fratele.

În România, de la o vârstă, orice bărbat poate vedea trupul fetei, mai puțin rudele.

La noi, femeile pot scuipa semințe alături de bărbații lor pe stadion.

Iar brandurile sunt peste tot.

În cele câteva zile pe care le-am petrecut deja în Iran, am înțeles un lucru: din punctul de vedere al unui european, aici, femeia nu există. Este doar o marfă, o unealtă care să-i folosească bărbatului.

Femeile de aici declară, însă, altceva:  toate aceste interdicții sunt doar forme de protecție, sunt moduri prin care bărbații le feresc de păcate, de rău, de ispită. Poate că și gândesc așa, sau poate că le este teamă să spună adevărul. Poate că, în sufletele lor, sunt niște ființe tare nefericite. Poate că ar vrea să scape de negrul de pe haine, poate că ar vrea să-și facă diferite coafuri, poate că ar vrea să danseze și chiar să înjure cu patos. Poate că ar vrea să fie sărutate oricând.

La mulți ani, doamnelor din România, de Dragobete!

Fiți fericite! Dacă nu pentru că iubiți și sunteți iubite acum, măcar pentru că ați primit cândva o sărutare sub un felinar, că puteți ieși la o cafea cu prietenele să vă etalați noile ținute și să bârfiți pe Facebook, că puteți înjura echipa adversă, că puteți să-i dați o palmă unui bărbat care nu s-a abținut să vă fluiere corpul lucrat la sala de forță. Fiți fericite că v-ați născut chiar și în România! Fiți fericite că sunteți libere!

 

Să readucem bârfa pe facebook! Lista „Cele 10 femei care mi-au influențat viața”

sursa foto: http://www.fourwheeler.com

sursa foto: http://www.fourwheeler.com

Dintr-o dată facebook-ul a devenit cea mai cultă rețea de socializare. Nu mai vezi tu o pisi cu poze în oglindă, nu mai vezi tu niște buze țuguiate, niște costume de baie asezonate cu silicoane, nici măcar o mâncare dintr-aia ca la mama acasă de-ți plouă-n gură.

La dracu!

Peste tot, doar liste cu cărți. Shakespeare, Voltaire, Cărtărescu, Patapievici, toți, frate! Nu lipsește unul. Că cică noua modă e „Lista cu cele 10 cărți care ți-au influențat viața!”. După icebucketchallenge, a venit rapid asta. Pentru că… cărți și din seria… să se știe la popor!

Păi, dacă nu e românul cult, atunci cine? Doar, la 5 dimineața, sunt cozi de sute de persoane în fața BCU (Biblioteca Centrală Universitară- pentru marii „cititori”), mai ceva ca pe vremea lui Ceașcă la cozile pentru lapte. Toți vor să apuce măcar o carte, că sunt mistuiți de setea de cultură, deși TVR Cultural a fost închis din cauza audiențelor cu minus.

În schimb, facebook-ul a devenit un fel de almanah (plural „almanahe”) cu titluri de cărți care mai de care mai pompoase.

Oameni buni, eu îmi vreau facebook-ul înapoi, cu buze țuguiate, cu silicoane și sarmale ca la mama acasă. Pentru că eu sunt român autentic, nu fariseu, și nu-mi trădez tradițiile și valorile, așa… după cum bate vântul sau moda. Pentru că mie îmi place mai mult bârfa decât cartea și mă uit seara la Capatos (că d’aia are audiența până la ceruri față de defunctul TVR Cultural) și o am exemplu pe Drăgușanca și nu pe Mungiu Pippidi (pentru ăia „culți”: Să știți că nu merită să vă bateți capul să aflați cine e Pippidi! Nu recomandă rețete de slăbit și nici vreo operație estetică și, de multe ori, folosește cuvinte imposibil de înțeles. Și nici măcar n-are gusturi la eșarfe!).

Dar cum readuci bârfa pe facebook că „almanahele” ne-au inundat? Foarte simplu! Inventezi lista „Cele 10 femei care mi-au influențat viața”. Bagi repede zece muze și provoci trei oameni. Și tot așa.

Și să vezi bârfă:

– să vezi bârfă, scandal și șușoteli printre cunoștințele tale. Că amanta se va supăra că n-ai pus-o prima pe listă. Că nevasta se va supăra că au mai existat alte 9 în viața ta. Că un prieten de-al tău va afla că ai fost și cu actuala lui soție.

– să vezi bârfă, scandal și șușoteli la serviciu. Că i-ai tras-o ăleia de acum e nevasta șefului. Și că acum amândoi i-o trageți aceleiași amante.

– să vezi bârfă, scandal și șușoteli în cartier. Că știau babele de la parter că aia de la 7 e curvă, dar n-aveau dovezi până acum.

În plus, trebuie să-i alegi cu mare atenție pe cei trei pe care îi provoci să ducă lista mai departe.

Neapărat unul trebuie să fie șeful. Să spună șeful tot! Să zică de secretara cutare, care acum e adjuncta lui. Să zică de aia care ia prime de merit lună de lună, deși e în concediu. Să zică de fosta ta colegă, care acum are salariu mai mare ca tine, deși are rezultate mai proaste. Să zică tot! (Ca să nu fiu acuzat de misoginism: șeful poate fi o femeie, iar lista poate conține bărbați).

Altul trebuie să fie prietenul tău cel mai bun. Să zică și el tot! Să zică de blonda pe care, cică a dus-o acasă că-i era rău, deși tu ai fi vrut să o mai ții în club. Să zică de bruneta căreia i-a aflat numărul de telefon după ce scotocit prin agenda ta cu numere preferate.

Și, Doamne ferește, să nu zică și de nevastă-ta, că atunci îți dai singur cu lista-n cap! Și te rogi să se umple iar facebook-ul de cultură. Că tare prost ai fost să vrei revoluție și să-ți păstrezi valorile!

Al treilea poate fi oricine, dar nu însăși nevastă-ta, că nici prin cap nu-ți trece (și până la urmă, nici nu vrei să afli) câți prieteni de-ai tăi va trece pe listă!

PS: Pentru cei care au accesat acest articol doar pentru titlu, crezând că voi face dezvăluiri șoc despre femeile cu care m-am culcat de-a lungul vieții. Nu vă recomand o carte, ci o melodie: „Ce bine-mi pare că ți-ai luat țeapă!”.

Hai să te fac o carte! Call sau raise? Eu zic: „read”. Concurs!

sursa google

sursa google

Un as și-un popă. Sau ceva asemănător. O combinație pe care o întâlnești mai des ca pe propria-ți mamă, în ultima vreme.

„Bianca Drăgușanu a ajuns de urgență la spital”. O știre de tabloid cu hârtie ieftină care îți lovește memoria mai des ca cifrele de pe contorul de apă.

Dar când ai simțit ultima oară mirosul paginilor unei cărți adevărate? Îl mai ții minte? Acea esență unică, un amestec de hârtie cu cerneală, un amestec care trezește în tine mândrie și curaj. Pentru că, în ziua de azi, să răsfoiești o carte adevărată e un gest aproape obscen. Cum să îndrăznești să ai așa ceva cu tine la plajă sau la terasă, când toți cei din jurul tău sunt cu smarfoanele în mână? Mai bine i-ai înjura direct în față, decât să le arăți că ai cu tine o carte adevărată. S-ar simți mai puțin jigniți!

Eu te invit să fii, însă, diferit. Să fii mândru de tine, să redescoperi bucuria de a citi rând cu rând, de a aștepta cu nerăbdare să întorci pagina. Să citești pentru creier și nu pentru senzație. Să citești pentru tine să-ți potolești foamea de cultură.

705

Îți dau o carte superbă: „Gabriel Garcia Marquez- O viață”- Gerald Martin. Editura Litera. http://www.litera.ro și https://www.facebook.com/Litera.ro?ref=br_rs .

Cum o câștigi? Îmi relatezi, în câteva fraze, cea mai frumoasă experiență a ta cu o carte. Îmi povestești despre ea, ce te leagă, de ce e atât de importantă pentru tine. Posesorul celui mai fain comentariu câștigă și îi trimit cartea la domiciliu. Concursul ține șapte zile din momentul ăsta.

Deci? Te bagi la o lectură? Start!

SINCERITATEA, BAT-O VINA!

Discutam cu nişte prieteni despre dacă e bine să ai încredere în oameni sau nu, dacă merită să le spui adevărul în faţă, chiar dacă îi poţi jigni, dacă e ok să fii sincer în anumite situaţii.

Şi eu recunosc că sunt inocent de sincer câteodată. Atât de sincer, încât mai şi gafez. Involuntar, evident, dar cei vizaţi se înnegresc de supărare şi îmi fac duşmani. Oricum, sunt de principiul că sinceritatea e întotdeauna cea mai bună.

O amică îmi dă un răspuns de mă lasă mască: „toţi lăudăm sinceritatea, dar, dacă eşti sincer, eşti luat de fraier, toată lumea profită de tine şi nimeni nu te răsplăteşte cu aceeaşi mondenă”. Completează amica asta: „E ca şi problema despre cultură- toţi ne dăm intelectuali şi culţi, dar TVR Cultural s-a închis!” 

TU ce crezi? Sinceritate până la capăt sau în funcţie de interlocutor?