Aşa arată cel mai bun spital de ortopedie din Bucureşti- Spitalul Foişor, Ambulatoriu.

Mi-e scârbă, acesta este cuvântul potrivit prin care pot descrie sentimentele mele faţă de toţi cei care au fost directorii acestui spital, din ’90 încoace. Să nu-mi spună mie că sistemul sanitar este subfinanţat, că nu-s bani, că e sărăcie. Este imposibil ca de 22 de ani să nu fi primit fonduri pentru o găleată de var şi nişte vopsea. Că doar de atât e nevoie ca să dai o faţă decentă unor astfel de holuri. Şi, totuşi, după cum se vede clar în poze, totul arată ca într-o cocină: mizerie, podele sparte, mobilier vechi, var care stă să cadă de pe pereţi şi oameni la cozi. Că şi aici e o problemă, dar, deja, românul e obişnuit cu cozile, aşa că nu mai comentez.

Cum am ajuns acolo? De ceva vreme, mă doare spatele şi am vrut să-mi fac un RMN. Mi-am sunat un prieten medic, care m-a îndrumat cu căldură către acest spital, argumentând că are „cei mai buni specialişti în domeniu”. Cum de mai sunt profesionişti adevăraţi într-un astfel de spital, pentru mine, este un mister.

Ajuns acolo, pur şi simplu m-am îngrozit. Am plecat după cinci minute. Mi-a fost şi teamă să intru într-un cabinet. Doamne, fereşte, ce microbi mai erau şi acolo!

Eu voi merge la o clinică privată să-mi fac RMN-ul respectiv. Dar asta pentru că îmi permit. Ce fac, însă, nişte milioane de oameni care nu pot da nişte milioane bune pe analize? Vor trebui să suporte jegul de la Spitalul Foişor.

În numele acestor milioane de oameni, o mai spun o dată: mi-e scârbă de toţi directorii pe care i-a avut spitalul acesta din ’90 şi până azi. MI-E SCÂRBĂ!