Oprește-te! Oprește-te din vâltoarea în care ești! Uită ce ai de făcut! Uită că ai termene, că ai rutină, că ai obligații! Oprește-te o secundă!
Privește cerul! Privește în jur! Remarcă floarea care a răsărit în curte. Remarcă zâmbetul noii tale colege! Remarcă pozna făcută de copilul tău.
Fericirea e în lucruri simple. Descoperă-le!
Zâmbește! Viața trebuie să fie frumoasă! Profită de ea!
O seara rece ca temperatură dar foarte caldă în suflete.
Cuvintele sunt de prisos. În acele momente, suntem fericiţi!
Pe voi ce vă face fericiţi?
Acesta este unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa mea. Ne-am pupat nas în nas! Sau mai degrabă Sophia m-a pupat pe mine pe nas! În acele secunde, eşti cel mai fericit om din lume! Eşti perfect, împreună cu copilul tău care te îmbrăţişează!
De fapt, toată procedura de ornare a bradului a fost fantastică. Ne-a luat vreo două zile să-l împodobim pentru că am vrut ca Sophia să asiste tot timpul. Cum trebuia să mai meargă şi la culcare, noi, părinţii, luam pauză.
Este primul Crăciun, pe care Sophia îl înţelege. Ştie că va veni la ea „Ho ho ho”.
În privinţa ornamentelor de Crăciun, a fost, însă, o adevărată telenovelă.
Totul a început seara, cu desfacerea cutiilor cu ornamente. A fost bucuria Sophiei să deschidă cutiile şi să ia la controlat fiecare globuleţ sau clopoţel.
Şi a doua zi a descoperit nişte globuri noi. Le-a cercetat ca un expert într-ale designului.
Apoi, am ajutat-o să pună cu mâna ei în pom o steluţă.
Ca o concluzie: bradul de anul acesta a ieşit superb. Mi se pare cel mai frumos pe care l-am avut până acum. Asta, însă, pentru că Sophia a apărut în vieţile noastre.
Nu ştiu, însă, dacă acest brăduţ va rezista prea mult. Mi-e teamă că Sophia va vrea să-şi pună globurile înapoi în cutii înainte de Crăciun. 🙂 Deja a început să scoată instalaţiile din prize! A tras de cabluri şi a făcut vreo două scurtcircuitări.
Muncim, muncim, muncim. Alergăm, alergăm, alergăm. Ne zbatem, dăm din coate, ne certăm, ne supărăm, uităm.
Uităm de lucrurile cu adevărat importante. Uităm de clipe. De acele secunde, de „banalităţile” care ne fac cu adevărat fericiţi.
Spune „STOP!” măcar o dată în zi. Opreşte-te şi priveşte în jur! Priveşte-ţi soţul, iubitul, soţia, iubita. Spune-i „Te iubesc!”. Simţi deja asta, dar uiţi mereu să o spui. La fel şi ea sau el. Sunteţi prea ocupaţi cu lucruri mai „importante”.
Priveşte-ţi copilul! Îţi zâmbeşte şi momentul ăsta este magic, este tot ce contează, de fapt, în viaţă. Zâmbetul lui de copil inocent şi fericit, care n-are nevoie de lucruri materiale scumpe, ci doar de atenţia ta.
În ultima vreme, am uitat şi eu. Am uitat că, de fapt, sunt foarte, foarte fericit. M-am lăsat purtat de tornada asta, care înseamnă evoluţie profesională şi financiară, de scandalurile cu zugravii, de multe, multe lucruri „importante”, şi am uitat. Am uitat să le spun minunilor mele că le iubesc.
Ieri, măcar ieri, am spus, însă, „STOP!”. Ieri, am împlinit eu 31 de ani, dar, mai important, am împlinit trei ani de căsnicie. Aşa că, măcar ieri, am lăsat goana zilnică şi am respirat. Mi-am scos soţia în oraş, am luat cina doar noi doi, ne-am adus aminte cât de fericiţi suntem împreună. Azi, dimineaţa ne-am petrecut-o în trei. Cu Sophia Maria, fiinţa care ne împlineşte. Doar noi trei. Ne-am pupat, ne-am drăgălit, ne-am adus aminte cât de fericiţi suntem împreună. Nu ne-am stresat că trebuie să plecăm la serviciu, că trebuie să alergăm, să ne zbatem.
Le-am făcut şi o mică şedinţă foto ca să ne aducem aminte mereu că, în seara de 12 iunie şi în dimineaţa de 13, am fost fericiţi. Cei mai fericiţi!
Acum, alergăm iar! Şi mâine vom face la fel! Dar promit că voi încerca să spun „STOP!” cât mai des de acum încolo. Măcar şi pentru câteva secunde pe zi. Pentru că merită! Merită să iubeşti şi să arăţi că iubeşti! Merită să fii fericit!
Tu când i-ai spus ultima oară că îl/ o iubeşti? Când te-ai bucurat ultima oară de zâmbetul copilului tău fără a fi stresat că eşti ocupat? Sfatul meu este să te opreşti chiar acum din ceea ce faci şi să le spui celor dragi că-i iubeşti! Acum! Ca să fii, la rândul tău, fericit!
Da, nici mie nu-mi vine să cred, dar s-a întâmplat!
La ora 9.00, Cristina a adus pe lume o fetiţă perfect sănătoasă de 3,080 kg si 49,5 cm. Se pare ca micuta se simtea tare bine in burtica la mamica pentru ca a inceput sa tipe imediat ce a iesit la lumina. Ca sa nu mai planga, medicii au rasplatit-o cu nota 10. 🙂
Cât despre mine, ce pot să vă spun?! Trăiesc un sentiment absolut nou, zâmbesc ca prostul când privesc boţul acela de om şi nu-mi vine să cred că, din nimic, a apărut o fiinţă atât de complexă, de superbă, de perfectă.
Pot să vă spun că nimic din ce am făcut până acum nu se compară cu ce trăiesc azi. Nicio performanţă profesională, niciun câştig, nimic. Nici măcar o săritură în gol de la 4.000 de metri.