Îmi beau cafeaua şi mă uit pe pozele făcute aseară. Stau cu laptopul în braţe şi nu-mi vine să cred. Durerea de spate şi o febră musculară insistentă îmi confirmă, însă, că, azi- noapte, că eu şi Ioana am dansat la „Dansez pentru Tine”.

Da, a fost un moment magic pe care nu îl voi uita vreodată. A fost, însă, şi un moment extrem, extrem de greu. Probabil aţi mai auzit de la alte persoane publice care au mai ajuns în ringul visurilor cât de greu este. Probabil v-aţi plictisit de văicărelile acestora. Eu nu mă vait. Am intrat în ring de bună voie, pentru un caz umanitar. Am dat tot ce am putut noi mai bun, am muncit pe rupte la repetiţii. Nu pot să nu constat, însă, că, după ce partenera îţi sare în braţe de vreo 300 de ori în patru zile, la o figură din coregrafie, apare o serioasă durere de spate. Sau că am simţit muşchi contractaţi dureros, muşchi pe care nici nu ştiam că-i am. Sunt doar constatări.

Una peste alta, am dat tot ce am putut. Recunosc, în timpul dansului, avalanşa de emoţii m-a făcut să greşesc un pas. Sper că nu s-a văzut! Chiar şi aşa, aveţi clemenţă! E prima oară când dansez la acest nivel. Până acum, doar la nunţi, botezuri şi cumetrii!

În fine, iată câteva poze din momentul de aseară.