Arhive etichetă: iubita

DE CE LE PLAC BĂRBAŢILOR FEMEILE: PENTRU CĂ SE ASEAMĂNĂ CU MAŞINILE! :)

Posted on by
20

Ştiu că, doar după ce au citit titlul articolului, multe dintre femei vor să arunce, deja, cu pietre în mine.

Dar chiar aşa este. Noi, bărbaţii, avem minţi bolnave! Ăştia suntem! Şi, hai nu toţi, dar mulţi dintre masculi prefără maşina şi nu iubita!

De câte ori ţi-ai auzit soţul spunând, într-o zi superbă de duminică, „Mă duc să spăl maşina!”, în loc să te scoată pe tine la o cafea, în oraş? Sau de câte ori a spus „Acum, trebuie să-i fac schimbul de ulei! Amânăm cumpăratul perdelelor pentru luna viitoare!”. Şi multe, multe alte exemple.

În plus, bărbaţii îşi aleg femeile, aşa cum îşi aleg maşinile. Aproape toţi, iar excepţiile nu fac altceva decât să întărească regula, preferă „sportivele”. Maşinile „focoase”, „atrăgătoare”, „să-ţi ia ochii”, „puternice”, „să le lase pe toate în urmă”. Exact aşa îşi vor şi femeile, nu?

Mulţi dintre noi visează chiar la unele „tunate”. Cu spoiler nou, cu sistem audio beton, cu jante late. La fel ca şi la femei. Să-mi spună mie un bărbat că nu-i place tunningul finuţ la o femeie! Hai să fim serioşi!

Şi mai e ceva: atunci când se însoară, bărbatul îşi ia… remorcă! Hm! Apoi, începe să plătească taxe de înmatriculare sau de poluare, rovignetă, impozit etc! Zilnic sau lunar, în funcţie de solicitările ei. Este exact ca şi la maşini! Amândouă… consumă! Au nevoie de întreţinere, de „polish”! 🙂 Iar acestea costă în funcţie de… tipul „maşinii”. Dacă e mai nouă, mai fiţoasă, dacă vrea tunning, dacă vrea la mare, la munte, la Paris, bărbatul consumă mai mult! Na, maşină nouă şi şmecheră, costuri mari. Dacă bărbatul îşi permite doar o „rablă”, asta e. O duce la pădure, la un mic, sau la reducere, pe litoralul nostru. În plus, o mai „birjăreşte” şi în curte, ca să nu dea mulţi bani la service!

Iar, la toate gândurile astea masculine, femeile răspund sec: „Bărbaţii sunt nişte… porci!”. Şi, totuşi, ne iubiţi! 🙂

DE CE NU ÎNŢELEGEM FEMEILE?!

Posted on by
27

ORICÂTE TELEVIZOARE AI AVEA, TOT AL TĂU E MAI BUN!

Marţi seara, miercuri seara, joi seara. Nu contează. E una dintre serile în care echipa ta favorită joacă în Champions League sau în Uefa League.

E un meci foarte important, ar putea să se califice în primăvara europeană. La serviciu, toată lumea vorbeşte despre asta. Pronosticuri, pariuri, invidii, răutăţi, speranţe. Toată lumea aşteaptă, însă, cu nerăbdare, seara, momentul meciului.

Evident şi tu te gândeşti la meci. Te pregăteşti. Îţi faci planul de bătaie. Nu poţi să vizionezi meciul chiar oricum.

Elimini din start varianta văzutului meciului cu prietenii în vreun bar. Acum eşti însurat, ai copii, ai responsabilităţi. Nu poţi să-i laşi pe cei de acasă singuri. Aşa că alungi repede ideea libertăţii de burlac. Aproape ca pe un gând rău, o arunci departe. Încerci să nu-ţi pară rău. A trecut timpul escapadelor ăstora. Le-ai avut, le-ai făcut. Acum, gata! Te îmbărbătezi singur.

Te consolezi, totuşi, că ai să vezi meciul acasă. Liniştit, pe canapea. Ţi-ai cumpărat sistem surround şi vrei să-l exploatezi la maximum. Să urle boxele, să audă vecinii când dau gol ai noştri, să audă toată lumea când te bucuri.

Continui pregătirile. În drum spre casă, te opreşti la buticul din colţ şi îţi iei o pungă de seminţe şi două beri. Că doar e meci!

Acasă, încerci să fii un tată şi un soţ perfect, până la meci, în speranţa că vei fi lăsat să vezi liniştit înfruntarea fotbalistică. Speli copilul, iei masa cu soţia, strângi vasele, chiar le speli. Faci totul! Eşti un ideal!

Îi spui: „Iubita mea, uite, la câte am făcut, merit să văd şi eu meciul!”. Ea: „Bine, fie, dar iar ne neglijezi! Două ore întregi! Eşti un tată denaturat!” Îţi zâmbeşte, totuşi, relativ înţelegătoare. Coace, însă, ceva. O simţi. O cunoşti destul de bine, după atâţia ani de căsnicie. Speri, totuşi, să te înşeli.

Începe meciul! Eşti pregătit! Berea a stat la rece şi, acum, respiră, pe masa ta, cu dopul desfăcut. Seminţele sunt şi ele. Televizorul e dat tare! Urlă. E minunat!

5 minute, 10. Eşti foarte fericit! Eşti mascul! E bine!

„Dă televizorul mai încet! Nu pot să adorm copilul!”. Se aude vocea cristalină, atât de cunoscută ţie! E soţia ta, evident. O iubeşti. Mereu! Foarte mult. Mai puţin acum. Acum, simţi că vrei ca ea să fie departe, departe, departe. Undeva cât mai departe de televizor. Două ore măcar.

Dar nu e departe. E foarte aproape, în camera cealaltă.

N-ai altă variantă decât să dai tv-ul mai încet. Foarte încet, în opinia ta, decent, în opinia ei. Aproape că nu mai auzi nimic, eşti pe silent. Te bucuri, însă, de imagini! Ţi-au rămas imaginile! Eşti încă mascul!

Mai trec 10 minute. Sunt superbe. Echipa ta a marcat. Lucrurile merg bine.

Apare, însă, soţia. „Am adormit copilul. Am venit să-ţi ţin companie!”. Hm, ştiai că o să ţi-o coacă! Poate, totuşi, stă liniştită pe canapea, lângă tine.

O iei în braţe. Trebuie. Acum, mai strâns, parcă, decât alte dăţi.

E 1-1. Păcat. Avem nevoie de victorie ca să ne calificăm. Seara începe să devină proastă.

Speri, totuşi.

Nu mai poţi să bei bere, însă. Ca să ajungi la sticlă, trebuie să o deranjezi pe ea din braţele tale. Asta nu se poate ca să nu deranjezi intrusul.

Rezistă până la pauză. „Schimbă, că sunt reclame!”. Zăpuim. Un canal, două, trei. Hopa! „Stai puţin. Dă înapoi! Ia, uite e emisiunea mea preferată!”.

Ne uităm la emisiunea ei. Evident, e o chestie exclusiv feminină, pe care tu nu o înţelegi şi nici nu vrei să o înţelegi că doar ai meciul echipei tale preferate.

Şi începe sfârşitul. „Hai că proştii ăia ai tăi iau bătaie! Oricum nu ştiu să joace. Lasă la emisiune!”. Zâmbeşti scrâşnind din dinţi. Mai rezişti. Repriza a doua a început de vreo cinci minute, zece.

Strângi din dinţi în continuare. Încerci să dai o replică: „Draga mea, dar mai ai un tv în camera copilului! L-am luat special ca să nu ne certăm pe tv-uri.”

Speri să înţeleagă. Speri! Vine, însă, răspunsul. FATALA, cum spunem noi bărbaţii. Răspunsul care te lasă fără replică şi te condamnă fără drept de apel: „Nu pot să mă uit la tv-ul din camera copilului. Are nevoie de linişte şi de întuneric. În plus, nu-mi place să mă uit la tv fără tine!”.

„Nu-mi place să mă uit la tv fără tine!” Frumos, superb, minunată declaraţie de dragoste. Ce bine dacă n-ar fi fost făcută, însă, în seara cu meciul! 🙁

Aşa că te întrebi „De ce nu înţelegem femeile?!”. Că doar ele ne vor tot binele din lume!

CE BĂRBAT ERAI ODATĂ! (OMAGIU UNUI PRIETEN DRAG CARE A ALES SĂ PUNĂ CAPĂT BURLĂCIEI)

Posted on by
6

Eu am puţini prieteni şi, din ce în ce mai puţini prieteni neînsuraţi. Că, deh, e vârsta!

În cercul foarte restrâns, suntem patru masculi. Ne mai întâlnim o dată la câteva luni, acasă, la unul dintre noi la discuţii şi bârfe. Ca băieţii! Avem acest ritual de aproape doi ani şi încercăm să-l menţinem. Este, însă, din ce în ce mai greu şi, în curând, va deveni imposibil.

Să vă explic de ce:

1. Prietenul nr. 1 este căsătorit şi are un băieţel de doi ani.

2. Eu sunt căsătorit şi am o fetiţă de trei luni.

3. Prietenul nr. 3 are o relaţie stabilă şi este mutat cu iubita.

4. Prietenul nr. 4 are o relaţie stabilă şi, din fericire, nu se mutase cu iubita încă.

Până zilele acestea, când şi prietenul nr. 4 a comis-o! A hotărât să ducă relaţia la un alt nivel şi iubita s-a mutat la el.

Era singurul loc unde ne mai puteam strânge şi noi! SINGURUL!

În trecut, am mai încercat ba la unul, ba la altul, dar fie erau soţiile acasă, fie trebuia să ne rugăm de ele să plece câteva ore, dar, tot acasă, se întorceau. Aşa că, locuinţa prietenului nr. 4 era ultima salvare, ultima oază de masculinitate, în forma ei pură, ultima redută androgină în calea cotropitorilor feminini.

Aşa că, acum, toţi patru suntem amărâţi, cu o lacrimă în colţul ochilor şi cu sufletele grele. Ne plângem de milă! Adio, burlăcie! Adio, libertate! Adio!

Mai jos, veţi vedea ultimele fotografii de libertate! Din seria „Ce bărbat am fost odată! FUSE ŞI SE DUSE! 🙁

SUNT TARE CURIOS CE COMENTARII AU FEMEILE, EVENTUALE SOTII, LA ACEST POST! 🙂

ADIO, DRAGA MEA! SĂ ŞTII, ÎNSĂ, CĂ TE VOI IUBI MEREU!

Posted on by
21

Ne-am întâlnit în urmă cu şase ani, într-un orăşel din Germania.

Părea că nu avem nimic în comun, dar acel „coup de foudre” ne-a lovit pe amândoi imediat. A fost dragoste la prima vedere!

Era frumoasă, superbă chiar, aş putea spune. Ce „eleroane” avea. Şi ce „faruri” şi ce „aripi”. Mamă, şi ce „posterior”.

Apoi, glasul ei! Niciun sunet nu-mi mai ajunsese la inimă ca cele scoase de ea. Pur şi simplu, mă fascina.

Era elegantă, rece, cu o postură demnă, dar şi foarte modernă, în acelaşi timp.

Unii prieteni mi-au spus că nu-i de mine. Că-i prea scumpă! Că nu- mi permit o relaţie cu ea.

Şi, totuşi, eu am insistat.

Eram tare mândru de ea. Când ne plimbam pe stradă, mulţi întorceau capul după ea. Ba au fost unii, mai îndrăzneţi, care m-au întrebat unde am cunoscut-o şi dacă mai are surori şi pentru ei.

Timp de şase ani, relaţia noastră a fost aproape perfectă. Nu m-a dezamăgit niciodată. Bine, poate că erau şi unele mai frumoase care treceau pe lângă noi şi pe care mi le-aş fi dorit, ca orice bărbat pofticios. Dar m-am abţinut. Atât mi-am permis şi nu am vrut să stric visul nostru frumos doar pentru o „tură” cu alta.

În urmă cu câteva zile, am decis, totuşi, să spun „Stop”.

Începuse, deja, să fie costisitoare. Vroia cadouri tot timpul. Ba una, ba alta, toate din ce în ce mai scumpe.

Am iubit-o mult, enorm. Vine, însă, o vreme în viaţă când trebuie să te gândeşti mai întâi la tine. Poate că am fost egoist, dar nu se mai putea aşa. Pur şi simplu nu se mai putea.

Aşa că ne-am despărţit fulgerător.

Şi, tot la fel de fulgerător, şi-a găsit pe altul. Unul care spune că şi-o permite, care e, deja, topit după ea şi care i-a promis că o va alinta ca pe o prinţesă.

Aşa că ne-am luat la revedere. Eu cu ochii în lacrimi, ea îngâmfată ca întotdeauna. I-am privit spatele pentru ultima oară, în timp ce se îndepărta cu celălalt.

Acum, sunt trist şi singur.

Vreau să mai spun doar atât: „Adio, maşinuţa mea dragă, Golful meu IV, primul meu automobil! Adio! Nu te voi uita vreodată!”