Şoc şi groază: sâmbătă noaptea, am fost în club. Chiar în două cluburi!

Cred că am jumătate de an de când n-am mai ajuns într-un club, iar sâmbătă seara, de gura unor prieteni, am fost chiar în două. În fine, m-am simţit foarte bine, gaşcă, distracţie, fun. Dar nu despre asta vreau să scriu, ci despre…. telefoane!

În ambele cluburi, şi cred că aşa se întâmplă în toate, toate domnişoarele erau cu telefoanele în mână. Iphoane, miphoane, blackberriuri, miauberriuri, nokia, în fine. Toată lumea era cu telefonul în mână şi se dădea ocupat. Ba vorbeau la telefon, ba dădeau sms-uri, ba făceau poze şi le puneau pe facebook.

Frate, eu asta n-o mai înţeleg. Cu cine stai la vorbă la 2 dimineaţa? Cine are atâtea insomnii astfel încât să aibă răbdarea să se converseze cu unul aflat în club? E multă gălăgie şi ăla, ca să te audă, trebuie să ţipe! Să urle din toţi rărunchii ca să se facă înţeles. În plus, cât de „dus” trebuie să fii, tu, clubist, să stai la palavre pe telefon, când în jurul tău sunt o mulţime de persoane cu care ai putea discuta. În plus, ai venit în club ca să dansezi, să te distrezi sau ca să vorbeşti la telefon? Pe bune, până unde?

Eu, dacă aş fi patron de club, aş pune un mare semn, la intrare, cu „Vorbitul la celular, interzis!”. Sau mai bine, aş bruia semnalul astfel încât ăla care vrea să vorbească la mobil, să fie nevoit să iasă afară, după semnal. Şi să-l vezi pe ăla care mai are chef de discuţii la telefon, la – 15 grade celsius. Să-i dârdâie lenjeria intimă de dragul conversaţiei!