E frumos. E înalt. E lucrat la sală. Are ochi albaștri. Este amuzant. Are și ceva bani. Este elegant. Are bune maniere. E bun la pat. E serios.
Clar, trebuie luat de bărbat! E super- piesă, nu trebuie ratat. Sigur va face și copii frumoși! Trebuie făcute acte!
Și îl iei. Faci cum faci, îl cucerești la rându-ți și îl convingi să-ți pună marea întrebare. Iar tu îi sari imediat în brațe și îi spui celebrul „da”.
Și faceți nuntă. Și e minunat. Câteva luni, câțiva ani.
Dar apoi vrei să îl schimbi.
„De ce ieși cu prietenii ăia? Stai cu mine!”. „Păi sunt prietenii mei din copilărie! Ieșeam cu ei și până să ne căsătorim!”
„De ce fumezi? Nu-mi place!”. „Păi fumez de mult timp. Îmi place. Fumam și înainte de căsătorie!”
„De ce dormi pe partea stângă a patului? Că îmi place mie!”. „Draga mea, dar acolo dormeam și înainte de căsătorie!”
„De ce-ți arunci tricoul în mijlocul casei și nu-l bagi direct în mașină?”. „Păi e un obicei vechi! Îl făceam și înainte de căsătorie!”
Și uite așa, el renunță la prietenii ăia din copilărie, se lasă de fumat, se mută pe partea dreaptă a patului, își duce tricoul direct la mașina de spălat.
Încet, încet, se schimbă. Așa cum dorești, așa cum îi ceri. Îl modelezi, îl cizelezi, îi rotunjești colțurile!
Și, peste câțiva ani, îți dai seama că nu-l mai iubești. Că…. nu mai are acel ceva care te-a cucerit! Că nu mai e bărbatul de care te-ai îndrăgostit!
De ce, doamnelor, vreți să vă schimbați bărbații? Nu sunt perfecți atunci când îi luați de soți?
