Vă las să vă bucuraţi alături de mine de inocenţa acestor poze. E vorba de dragoste în cea mai pură formă. În plus, nisipul şi apa ne-au făcut cei mai fericiţi părinţi. Alte cuvinte sunt de prisos!
V-au plăcut pozele? Vă aştept comentariile.
Astăzi, împlinim o lună. Spun „împlinim” pentru că toţi trei sărbătorim câte ceva.
Pe de o parte, noi, părinţii, o sărbătorim pe Sophia Maria. Azi împlineşte o lună de viaţă.
Apoi, ea, micuţa, ar trebui să fie bucuroasă că este un copil sănătos, vesel, care are părinţi dedicaţi, atenţi şi iubitori. Sper să aprecieze mai târziu! 🙂
Si, nu în ultimul rând, noi, părinţii, sărbătorim o lună de când a început noua noastră viaţă! Pentru că da, este o nouă viaţă! Mai grea, mai plină, dar neînchipuit mai frumoasă. Fiecare zâmbet al fetiţei, fiecare strângere a degetului părintelui în mânuţele ei, fiecare mililitru de lăptic băut, chiar şi fiecare pampers schimbat, toate acestea ne umplu inimile de bucurie. Un sentiment care apare doar odată cu micuţul tău şi pe care îl înţeleg doar cei care sunt părinţi.
Cum a trecut această lună? Extraordinar de repede! Parcă ieri, le scoteam pe Cristina şi pe Sophia din maternitate. Parcă îmi şi pare rău cât de repede au trecut aceste 30 de zile. Nu am fost tot timpul în prezenţa celor două şi mi se pare că am pierdut momente importante, care nu se vor repeta. Compensez, însă, cu serile dedicate integral lor: pupici, alinturi- pentru amândouă, băiţă, masaj şi cocoloşeală specială- pentru Sophia.
Nu în ultimul rând, vreau să vă mulţumesc vouă, cititorilor acestui blog. Tot azi, „căsuţa” mea virtuală a împlinit patru luni. Şi asta doar datorită vouă, familia mea virtuală, aceşti părinţi, fraţi, surori, veri, care mă citiţi, care mă felicitaţi, care mă încurajaţi sau care mă criticaţi în tot ceea ce scriu. Vă mulţumesc tuturor şi „LA MULŢI ANI!”.
Lunea viitoare, pe vremea asta, vom fi trei!!! Oauuu! Nu-mi vine să cred că timpul a trecut atât de repede!
Amândoi suntem copleşiţi, deja, de emoţii! Vorbeam de dimineaţă cu Cristina, priveam burtica şi nu puteam să ne explicăm ce simţim! E o avalanşă de sentimente noi, dar şi de teamă!
Dacă până acum, puteam spune „Stai liniştită, că mai e o grămadă de timp!”, acum, nu prea mai merge! De acum, suntem în priză, la putere maximă!
Cezariana este programată pe 22 august, la ora 7 dimineaţa. Dar ce facem dacă fetiţa vrea să apară mai repede? Pam, pam!
Am introdus şi această variabilă în calcul şi am pregătit totul: gentuţa de spital, kit-ul de recoltare de celule stem, documentele de identitate şi dosarul cu analize, bani, maşina cu rezervorul plin. Totul este pregătit! Teoretic!
Practic, vom vedea. Sunt convins că nu voi mai găsi nimic în momentul în care Cristina va spune: „S-a rupt apa!”. Sunt convins că voi intra în panică, sunt convins că nu voi mai putea gândi, că mă voi bloca.
Aşa că aştept sfaturi de la voi! Repede, să nu mă ia pe nepregătite! 🙂
A.M.R. înseamnă în limbajul militar „Au mai rămas”. Au mai rămas 30, 40, 50 de zile până la liberare, până la terminarea armatei.
Eu voi folosi A.M.R. ca să vorbesc despre altceva. Voi avea, aici pe blog, o categorie A.M.R., in care voi scrie despre cât timp a mai rămas până la…naştere. Teoretic, pe 30 august 2011, se va naşte primul meu copil, o fetiţă.
Este cel mai important moment din viaţa mea şi a Cristinei şi vreau să vă împărtăşesc tuturor clipele acestea. În plus, mi s-a părut un subiect interesant. Femeile discută mereu despre asta, dar bărbaţii aproape niciodată.
Aşa că am să sparg eu gheaţa şi am să vă povestesc tuturor prin ce trece un viitor tătic.
În concluzie, fără alte comentarii, A.M.R. 70 de zile.
Deseară, am să vă spun cum a decurs prima zi din urmatoarele 70.