Prieteni. Îţi faci prieteni ca să comunici, ca să socializezi, ca să ai cu cine ieşi la o bere, ca să ai pe cine invita la tine în vizită şi, cel mai important, îţi faci prieteni ca să te poţi baza pe ei când ai nevoie.
Din acest punct de vedere, cred că firea umană este egoistă. Te înconjori de oameni pe care ştii că te poţi baza, că îţi pot da o mână de ajutor, că te pot salva din nişte situaţii pe care nu le poţi rezolva singur.
Să nu-mi spuneţi că un director de bancă îşi face prieteni nişte muncitori. Voluntar sau inconştient, se înconjoară tot cu prieteni de nivelul lui, cu oameni care-şi permit să plătească jumătate din nota de la o ieşire la restaurant într-o seară, cu oameni care-i pot deschide alte oportunităţi de afaceri, eventual.
Şi tocmai aici e problema. Odată ce înaintăm în vârstă, suntem tot mai obsedaţi de evoluţia în carieră şi de cea pe plan financiar. Şi, implicit, căutăm „prietenia” unor oameni care ne pot ajuta pentru îndeplinirea acestor scopuri.
Prietenia sinceră, dezinteresată începe să dispară. Gândiţi-vă câţi prieteni din copilărie mai aveţi? Cred că îi număraţi pe degetele de la o mână. Şi sunt unii pe care nu i-aţi mai sunat de luni întregi.
Iar cu prietenii actuali discutaţi, cum spuneam, mai ales despre ce să faceţi împreună. Ce afaceri, ce proiecte.
Şi odată ce îndepliniţi aceste proiecte, sau, pur şi simplu, aceşti prieteni nu vă mai pot ajuta, uitaţi de ei. Brusc sau în câteva luni, nu vă mai sunaţi, nu vă mai vedeţi. Vă găsiţi repede o scuză: sunteţi foarte ocupaţi. Ajungeţi şi voi să o credeţi. Şi nu-i mai sunaţi cu lunile sau chiar pentru totdeauna.
Mie mi s-a făcut dor de câţiva prieteni sinceri. Nu-i mai sunasem de mult timp pentru că eram foarte ocupat şi pentru că nu mă puteau ajuta cu nimic.
I-am sunat, am vorbit zeci de minute, ne-am adus aminte cât de bine ne simţeam împreună. A rămas să ne întâlnim „la o bere”. Sper să se şi întâmple. Să nu fiu iar prea ocupat şi să nu mai treacă alte câteva luni până la revedere.
Tu când ţi-ai sunat ultima oară prietenii adevăraţi?