Sunt părinte. M-a ajutat Dumnezeu să nu fiu sărac și încerc, în fiecare zi, să nu fiu nesimțit!

Dar acum chiar vreau să fiu nesimțit! Asta pentru că vorbele unei „doamne” m-au scos din sărite. De obicei, zic „sărut mâna” în fața unei doamne. Mai ales în fața unei învățătoare/ profesoare care și-a dedicat toată viața, pe un salariu mizer, modelării unor ființe aflate la început de drum.

Am educatoare pe care le-am iubit. Am învățătoare pe care le-am adorat. Am profesoare pentru care voi avea un respect etern. Am cunoscut de-a lungul școlii cadre didactice minunate.

Dar există și uscături în acest sistem. Una dintre cele mai nocive se numește Dana Blându! E învățătoare la școala de stat numărul 10 din București și deține mai multe afterschool-uri. Adică e și patroană!

Și ce face doamna asta! Păi cere bani la stat, că doar știe cum e povestea la privat, că acolo-s bani! Duduia cere mulți bani de la părinții elevilor. Bani pentru cadouri de sărbători. Pentru directorul cutare, pentru profesorii cutare, pentru bibliotecară, pentru secretară, pentru femeile de serviciu, până și pentru paznicii instituției. Că trebuie! Că așa vrea ea! Că așa concepe ea că funcționează corect sistemul de învățământ de stat! Că nu-și imaginează ca un singur angajat să mai lucreze doar pentru salariu și nu pentru „atenții”.

În plus, le cere părinților cu copiii de la școala de stat să-și trimită odraslele și la afterschool-urile dumneaei. Alți bani, altă distracție! La acest capitol, cred că doamna ar putea intra ușor la încadrarea „trafic de influență”.

Și dacă amărâții ăia de părinți nu-i acceptă solicitările, cucoana trece la amenințări. Îi ceartă, îi face cu ou și cu oțet, țipă la ei. Iată-i și cuvintele:

„O cafea din aia şi o ciocolată daţi? Nu, eu nu ştiu dacă sunteţi săraci sau
sunteţi nesimţiţi, pe bune. Ca şi clasă. Zi, măi, cum o să te poţi duce, măi, la
bibliotecară şi la secretară cu o cafea şi o ciocolată? Doamne…”

Așadar părinții sunt săraci sau nesimițiți!

Simt că iau foc! Păi cum să îndrăznească cineva, care e, până la urmă, plătit și din banii mei, să mă facă într-un asemenea hal!

Cred că îi scăpam pe loc o pereche de palme! Chiar dacă e femeie! O pereche de palme sănătoasă, izvorâtă din adâncurile sufletului meu de părinte sărac și nesimțit! Ca să aibă motive.

Pe blog, pot să spun doar atât: HAI SICTIR!

Părinții ăia au fost, însă, mai deștepți decât mine! Nu au apelat la violență, nu au răspuns cu propriile jigniri verbale. Au înregistrat-o pe duduie și acum, pam, pam! Mult mai frumos!

Vin să vă întreb, însă, pe voi? V-ați confruntat cu astfel de situații? Cum ați reacționat? Ce i-ați spune/ face acestei învățătoare?