DinoParc Râșnov, un loc pe care copilul tău trebuie să-l vadă!


IMG_0238Am descoperit DinoParc din întâmplare. Eram cu familionul în Poiana Brașov și ne-a spus un prieten localnic că trebuie să mergem în Râșnov să vedem ultima atracție- acest DinoParc.

Și ne-am dus. E pe drumul spre Cetatea Râșnovului (un alt obiectiv foarte fain, de altfel).

Am plătit bilete, ca toți ceilalți. Așa că acest articol chiar este scris de drag și nu e o reclamă ascunsă. Prețul e cam piperat pentru publicul larg- 28 de lei/ adult și 22/ copilul de peste trei ani. Așa că o familie de patru persoane sare de 100 de lei intrarea. Dar parcul face toți banii.

E un basm creat în mijlocul pădurii, cu mare atenție asupra protecției mediului înconjurător. Toate locurile de joacă, și sunt multe, toate figurinele din fibră de sticlă, toate tirolienele, toate cabanele sunt integrate perfect în pădure și sunt construite printre copaci și în jurul acestora.

IMG_0234 IMG_0232 IMG_0221 IMG_0220 IMG_0219 IMG_0216 IMG_0214 IMG_0212 IMG_0206 IMG_0204 IMG_0180 IMG_0179 IMG_0177

Poate figurinele ce reprezintă dinozaurii puteau fi mai realiste, create dintr-un material mai bun, care să creeze mai fidel realitatea. Critici am putea găsi, dacă vrem să fim cârcotași.

Dar nouă ne-a plăcut tare mult. Chiar a fost o surpriză extrem de plăcută că un astfel de parc, pe care l-am mai întâlnit doar în occident, poate fi și în România. Nu-i știu pe patroni, dar mi se pare foarte tare ideea lor și îi felicit.

Pentru copii, locul ăsta este minunat. Descoperă dinozaurii dispăruți, în mărime naturală, au foarte multe locuri de joacă, au ateliere de pictură, au tiroliene și multe altele.

Am stat vreo cinci ore în DinoParc și, dacă nu ne-ar fi fost groază de traficul de întoarcere în București, am mai fi stat.

IMG_0230 IMG_0211 IMG_0201 IMG_0187

Așa că… dați o fugă până la Râșnov. Plecați dimineața și vă întoarceți seara. Vedeți cetatea, dacă nu ați mai vizitat-o, și apoi fuga la DinoParc. E fain!

 

Vii la mine vara asta? Fac eu cinste!

FB-cover_Il-FortinoCând te arde soarele și-n jurul tău totul e uscat, când Bucureștiul e plin de praf și aerul condiționat din mașină nu mai face față, când copilul îți spune că vrea „la apă”, tu unde ți-ai dori să fii?

Îți dau un sfat: ia-ți familia, împachetați-vă costumele de baie și hai la mine! Hai la destinația mea de vacanță din vara asta!

Se numește „Il Fortino Private Beach by Dan Cruceru” și e prima plajă de familie de pe litoralul românesc. E castelul nostru de poveste, este fortăreața în care cu toții ne simțim în siguranță și unde scriem, împreună, cele mai frumoase povești din vara asta.

Poate, până acum, nu-ți plăcea litoralul românesc. În multe locuri, era mizerie, te simțeai ofensat de prețurile prea mari sau de nesimțirea chelnerilor, trebuia să scoți bani pentru orice și plecai mai stresat decât veniseși, din cauza boxelor cu „bumpți- bumpți” care-ți făceau creierul să urle „Liniște!”.

Ei bine, am trecut și eu prin asta, dar, la Il Fortino, la plaja mea, lucrurile vor sta altfel. Fiecare membru al familiei va fi tratat cu respect și cu simpatie, va fi tratat ca un prieten de familie, un prieten drag care vine în vizită și, pentru care, vei pune pe masă tot ce ai mai bun.

Doamnele și domnișoarele vor avea la dispoziție o zonă de masaj de relaxare. Vor avea „colțul lor de mondenități”, cu lecturi de dragoste sau reviste glam.

Bărbații vor fi tratați ca niște cavaleri porniți să învingă balaurul. Iar, pe plajă, balaurul nu poate fi decât… o halbă rece cu bere. Sau mai multe, în funcție de puterea voinicului. Ne duelăm în competiții de table, cu premii din partea casei.

Copiii vor fi cei mai răsfățați vizitatori. Au mega-locul lor de joacă, cu cort de colorat, cu ditamai piscina și cu o trambulină profesională.

Adolescenții și nu numai vor avea acces gratuit la wi-fi. Nu de alta, dar pozele cu marea în spate sunt cele care strâng cele mai multe like-uri pe facebook.

Toți membrii familiei, toți prietenii Il Fortino, vor avea acces la dușuri. Tot gratuit, pentru că așa ar trebui să fie.

Iar, seara, continuăm să ne scriem povestea estivală. Cea mai mare structură de proiecție din zonă va completa peisajul. Vedem meciuri live, filme vechi și chiar desene animate. Și, dacă ne-ai călcat pragul în timpul zilei, îți dăm și o bere din partea casei. Și că veni vorba, la o bere rece, știm că merge și o felie de pizza. Și să vezi ce pizza știm să facem! De-ți plouă-n gură!

Ascultăm și ceva muzică bună. Poate ne și cântă cineva cunoscut. Dacă nu, oricum știu că, printre voinici și prințese, va îndrăzni cineva să se înscrie la karaoke.

Toate serviciile astea vor costa puțin, foarte puțin, cum spune reclama. Nu mai mult decât prețul unui șezlong în zonă. Iar restul vine din partea mea. Doar v-am promis că fac cinste!

Iar eu voi fi amfitrionul vostru. Toată vara mă veți găsi la Il Fortino. Îi voi antrena în competiții inedite pe cei mici și îi voi cinsti pe adulți ca pe prietenii mei de-o viață.

Notează adresa:

Plaja „Il Fortino Private Beach by Dan Cruceru”

Bulevardul Mamaia 1, lângă hotelul Bavaria Blu și Radio Vacanța.

Și da-mi și un like pe facebook, ca să se ducă vorba și să ne distrăm în gașcă.

www.facebook.com/pages/Il-Fortino-Private-Beach/

Ce zici? Îți place ideea mea? Ne vedem la vară să-ți dau o bere rece?

Fug, fug spre tine!!! Te vreau!

Te doresc, te vreau, te visez! Vin după tine, curând!

Mai ai răbdare! Puţin! Doua două zile! Atât!

Şi apoi ne vom întâlni! Şi ne vom bucura unul de celălalt timp de patru zile întregi!

Bine, vom fi trei! Tu, eu şi Iubire! O iau şi pe ea. Altfel nu se poate! Aşa că va trebui să ne suporţi pe amândoi!

Poate vă şi împrieteniţi! Cine ştie! Hm, ce pervers sună! E un manage a trois ideal! Acum e momentul! Să-mi împlinesc o fantezie!

Poate pentru unii, viaţa mea pare ideală şi ei cred că eu n-am nevoie de tine! Şi, totuşi, cât de mult ţi-am simţit lipsa! Mi-a fost tare dor de tine! Nu mai am răbdare să te revăd!

Am avut câteva luni pline şi ştiam că tu eşti soluţia nemulţumirilor mele! Ştiam că tu poţi să mă linişteşti, să-mi încarci bateriile, să mă faci iar să zâmbesc.

Răbdare, doar puţină! Joi, vin la tine! Draga mea, vacanţă!

PS: De joi până duminică, voi fi plecat, împreună cu soţia, într-o scurtă vacanţă! Doar noi doi şi… vacanţa!

VACANŢĂ, STAI CĂ VIN!

Astăzi este ultima zi de muncă din următoarele două săptămâni. Adică, de mâine sunt în CONCEDIUUUUU!

Aşa că vă pup şi vă transmit toate gândurile mele bune. Vă plâng de milă celor care nu vedeţi prea curând concediul şi mă alătur vouă, celor care petreceţi, deja, la soare.

Prima săptămână am să o stau. STAT! Atât. Stat dintr-ăla până la limita plictiselii. O săptămână întreagă doar cu familionul.

Următoarea, tot cu familionul. Dar la MAREEEE! Sophia va intra pentru prima oară în mare şi va călca pentru prima oară pe nisipul litoralului românesc. Da, românesc. Nu pentru că n-ar fi condiţii mai bune în alte părţi, sunt sigur de asta. Este, însă, cel mai aproape şi încerc să nu-mi chinuiesc copilul cu drumul. Ori cu avionul, ori cu maşina, undeva în altă ţară. E prea mică pentru un drum lung.

Aşa că, de mâine, vă invit să vă bucuraţi alături de mine, să vă relaxaţi. Eu, cu siguranţă, asta voi face.

Voi aţi intrat, deja, în concediu? Unde vă duceţi vara asta?

 

CE MĂ ENERVEAZĂ: „MIORIŢA”, O BALADĂ PENTRU O NAŢIE ÎNFRÂNTĂ!

Miorita

„Aşa a vrut Dumnezeu!”, „Asta-i viaţa!”, sau „N-am ce face! Soarta!”. Sunt remarci pe care le auzim zilnic în jurul nostru. Suntem nişte oameni mereu loviţi de soartă, de destin, nişte oameni care n-au avut noroc în viaţă, nişte oameni care, pur şi simplu, cred că nu pot să schimbe nimic din ceea ce îi deranjează.

Dar oare de ce? Cum am ajuns aici? Să fie în sângele nostru, în ereditatea noastră de la Decebal şi Traian încoace?

Eu unul nu vreau să fiu aşa! Nu vreau să-mi plâng de milă fără să fac nimic! Nu vreau să pun toate necazurile pe seama sorţii!

Nu vreau să accept poemul „Mioriţa” ca fiind o lucrare de referinţă pentru poporul român! Ca fiind o capodoperă naţională care ne reprezintă!

Nu mă înţelegeţi greşit. Versurile „Mioriţei” sună impecabil, dar mesajul este deplorabil, din punctul meu de vedere.

Nu pot accepta gândul că un om, în acest caz ciobanul moldovean, se lasă ucis! Că, pur şi simplu, renunţă la lupta pentru supravieţuire, la lupta pentru propria-i fiinţă. Pur şi simplu îşi acceptă aşa- zisul destin, dar nu unul hărăzit de întâmplare, de soartă, ci unul stabilit de duşmani, de oameni ca el.

Da, poemul este o mare valoare. Recunosc! Iată ce scrie Wikipedia despre „Mioriţa”: „ Miorița este un poem folcloric românesc, răspândit în peste 1500 de variante[1] în toate regiunile României. Este o creație populară specific românească, nefiind cunoscută la alte popoare [2]. Cântecul a fost zămislit în Transilvania, având la bază un rit de inițiere și interpretat sub forma de colindă, în timpul sărbătorilor de iarnă [necesită citare]. S-a transformat în baladă (în regiunile din sudul și estul țării)[necesită citare], în această versiune fiind socotit[cine?] un text literar desăvârșit din punct de vedere compozițional și stilisticFormat:De cine. A fost analizat și comentat de cei mai de seamă oameni de cultură români. Motivul mioritic a constituit sursă de inspirație pentru scriitori, compozitori și artiști plastici români și străini. A fost tradus în peste 20 de limbi străine [3]. Este socotit unul din cele patru mituri fundamentale ale literaturii românești [4], iar în prezent este un brand cultural național.”

Bravoooooooo! Felicitări! Eu, totuşi, eu nu pot fi mândru! Grecii au poeme capodopere mondiale despre cât de viteji au fost ei în lupte, romanii la fel, toate naţiile se mândresc cu faptele de vitejie! Noi ne mândrim cu… relaxarea, cu renunţare în faţa morţii! Mie unul mi se pare o prostie!

Da, ştiu explicaţiile contradictorii. Vezi, Doamne, ciobanul vrea de fapt să se întoarcă la natură, să comunice ca într-o simbioză cu ea şi nu poate face asta decât prin moarte. La fel, el, de fapt, nu renunţă, ci doar îmbrăţişează destinul implacabil, soarta pe care nu ai cum s-o schimbi. Repet, aici nu e vorba de destin, de soarta, ci de actul criminal al altor doi oameni. Oameni, făcuţi din carne şi oase, care ar putea muri ei, în locul ciobănaşului în cauză. Ce nu putea, eroul să găsească un plan de contra-atac?

Dar,  de fapt, „Mioriţa” nu este doar un poem, ci o stare de fapt. „Mioriţa” nu poate fi schimbată, nu poate avea alt sfârşit. Asta pentru că „Mioriţa” este, de fapt, România şi naţia română. Suntem o ţară de oameni „implacabil” loviţi de soartă, o ţară de resemnaţi, o ţară de oameni care mereu au avut ghinion din cauza destinului!

Îmi pare rău, dar eu nu vreau să fiu aşa!

Voi ce credeţi? Am dreptate sau sunt eu nebun?